20 ian. 2009

Entre les murs



Consemnez cu intarziere vizionarea filmului Entre les murs (Palme D'or 2008), acum cateva saptamani la Patria. Sunt reproduse (cu lux de amanunte) anumite momente din vremea scolii, care starnesc amintiri de tot felul. "Post-realismul" viral l-a contaminat si pe realizatorul acestui film, care a tinut sa capteze cu o camera cat mai mobila (deci tremurata, din mana) intamplarile dintr-o clasa (de gimnaziu, din cate am inteles). Profesorul (François Bégaudeau) se "lupta" cu elevi de diverse rase, din suburbiile Parisului, obraznici, tupeisti, tot tacamul. E greu sa nu fii de partea sa, insa nu poti nici sa te prefaci ca nu-ti pasa de drama pustiului de culoare (Souleimane ?) care, la cateva zile dupa ce este laudat pentru creativitate, trebuie sa fie exmatriculat pentru comportamentul sau necontrolat. Acelasi profesor care incerca sa-i cultive calitatile, este aproape fortat sa participe la "anihilarea" lui, e nevoit sa abdice. Lupta pentru scoaterea copiilor "la lumina" nu se incheie niciodata, insa, chiar daca la sfarsitul anului scolar scaunele si bancile clasei raman pustii, in lumina soarelui care vesteste vacanta.

5 ian. 2009

TIMBRE


Plic filatelic din 1992

Va mai amintiti de pasiunile din copilarie ? Multi dintre noi colectionau timbre, intre sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Se faceau schimburi, se cautau in special timbrele straine, cele nestampilate erau la mare pret. Unii aveau si penseta speciala pentru rearanjarile din clasor. Mai este aceasta o preocupare a copiilor de azi ?


Cum aratau niste file de clasor...

4 ian. 2009

Pe net, din nou cu GDA

Alt "navigator al netului", Cristian (Kurisutian), s-a oferit sa mediatizeze filmul Generatia Desenelor Animate aici.
--------------------------------------------------------------------------------

Va prezint in continuare fragmente din interviul pe care l-am acordat site-ului Antena3.ro, in legatura cu acelasi film (vezi articolul aici).
Intrebarile Paulei Safta (cateva):

1. Cati ani aveai in perioada comunista si ce iti amintesti de atunci referitor la desenele animate? Ce desene animate ai prins pe vremea respectiva, la ce ore erau difuzate, pe ce posturi, cat durau programele de desene animate, etc.
2. Cum iti aduci aminte de copilaria ta, din perioada comunismului?
3. Cum a fost dupa 1989, cand a aparut Cartoon Network?
4. Ce te-a captivat astfel incat ai realizat documentarul GDA?
7.Ce parere ai despre perioada de atunci (comunista si recent post-comunista) fata de cum se manifesta acum fenomenul desenelor animate?

---------------------------------------
Raspunsurile mele:

1. In 1989 aveam 7 ani si eram deja devorator de desene animate. Ma uitam la "BULGARI" - Lecanoci detsa, Flintstones, Lupu si iepurasul. Bunica imi traducea desenele animate. Ei i-am dedicat filmul "Generatia desenelor animate", nu doar pentru ca traducea...

Pe TVR erau doar sambata, pe la pranz, cateva minute (Cartea Junglei, Alba ca zapada) prezentate de Viorica Bucur. Veneam de la "gradinita" si aterizam direct la desene. Cand ti-era mai mare dragul,
se termninau si incepea Tezaur Folcloric sau Sah (vezi si in filmul Generatia desenelor animate).

2. Imi amintesc multe, dar toate sunt pictate in culorile calde "ale memoriei" (vezi http://www.jurnalul.ro/articole/141478/prin-caldura-memoriei--omul-de-zapada-al-revolutiei).Probabil am uitat multe lucruri nasoale, insa parintii, desenele animate, copiii din "seria" mea, faceau din lumea care ne inconjura ceva mult mai prietenos si mai bun decat ar fi fost in realitate.


3. "Cartoon"-ul a aparut dupa 1995, deci inainte a fost o perioada in care desenele erau doar pe postul "principal" de TV (la 4 si 7seara). Aceea a fost "perioada de aur", de care isi amintesc toti membrii "Generatiei desenelor animate". Dupa '95, abundenta de desene a facut ca, incet-incet, savoarea acestora sa se dilueze in banalitate. Acelasi lucru s-a intamplat si cu filmele, in general. A vedea un film cu cei apropiati era o aventura inainte de '89 (ma refer la filme gen "Indiana Jones", nu "Cu poporul, pentru popor", "Epoca Nicolae Ceausescu" etc).


4. Trecutul ma intereseaza mai ales pentru ca este un subiect din ce in ce mai slab exploatat in cinematografia noastra. E greu sa ne mai amintim azi de o vreme in care nu existau celulare, computere, net sau "emo", iar copiii se strangeau in fata televizorului pentru "Aventurierii spatiului" sau "Dallas". Au trecut doar vreo 13 ani, in care totul s-a schimbat. Lumea "Generatiei desenelor animate" era in 2007, cand m-am hotarat sa fac filmul, de nerecunoscut, aruncata in subsolurile memoriei unde se stingea cu fiecare noua zi care ne apropia mai mult de viata "adulta". Am simtit ca este un moment critic, in care trebuia sa resuscitez memoria acestor copii de varsta mea, mai ales pentru ca multi dintre ei abia asteptau sa-si aminteasca "in mod organizat" de cateva momente din viata lor in care au fost pur si simplu fericiti. Am filmat si montat pe nerasuflate, iar in mai putin de 2 luni m-am trezit ca am un film de 26 de minute.


(...)
7. De curand, unul din cei despre care spuneam ca promoveaza filmul din entuziasm, imi scria intr-un mail "visez de mult sa fac si eu ceva prin care sa marchez acele vremuri si tristetea celor de azi". M-a speriat putin mesajul lui, dar acum imi dau seama ca cei din generatia mea au cu adevarat nevoie de acest film. Probabil pentru ca ne face sa ne simtim din nou "impreuna", intr-o epoca in care suntem din ce in ce mai... indepartati.