După Brigitte Bardot şi Van Damme, un alt actor renumit a venit să îngrijească maidanezii din ţara noastră. Din întâmplare, filmând nişte cadre pentru o producţie americană la Snagov, Mickey Rourke a constatat că sunt foarte mulţi căţei "comunitari" prin zonă. Mare iubitor de animale, grăitorul replicii "I vant mai biord" ("I want my bird" - Iron Man 2) a dat startul unui plan îndrăzneţ: "vrea să adune un milion şi jumătate de euro pentru construirea unui adăpost. Partea pe care o va investi el este de 250.000 de dolari. O să continui să dau din salariul meu, a afirmat Rourke, care va fi prezent în ţară de câte ori va fi nevoie pentru a ajuta echipa adăpostului, adunată de actor în ultimele două zile" (EVZ.ro). Poate că ar trebui să se investească şi în protejarea copiilor, asaltaţi cu furie de câini vagabonzi în ultima perioadă (a se cerceta cazul de la Suceava).
Iată şi o veste bună pentru România, din seria Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă: "un zăcământ petrolier estimat la un miliard de euro va intra în exploatare peste câteva luni, după ce prospecţiunile geologice efectuate în ultimii ani au confirmat existenţa unor resurse petroliere şi de gaze naturale. Acesta se afla în oraşul Pâncota din judeţul Arad" (Ziare.ro). Să ne bucurăm? Să ne aşteptăm la o nouă vânzare pe nimic la canadieni, sau la alţi exploatatori dubioşi de zăcăminte româneşti (gazele de la Bârlad, Roşia Poieni, Roşia Montană, anyone?) ?!?
Le amintesc fanilor blogului CINEKIS apariţia unei expoziţii online de fotografie intitulată BUCHAREST JUNK MOMENTUM. Această expoziţie, care poate fi văzută pe blog şi pe flickr, prezintă imagini culese de-a lungul unui deceniu de peregrinări prin Bucureşti, oraşul în care singura constantă este vremelnicia.
Mai jos expun imagini proaspete pe care le-am "vânat" prin Centrul Vechi şi care se vor alătura celor din seria BUCHAREST JUNK MOMENTUM.
În timp ce românii asaltează Piaţa Universităţii pentru a evada din întunericul unei vieţi fără viitor, aşa cum se prezintă viaţa pregătită de proasta guvernare a ultimilor ani, administratorii Wikipediei oferă imaginea blackout-ului de "alarmă" - întunericul lipsei de informaţie gratuită. După un deceniu de activitate, Wikipedia a blocat accesul către site-ul enciclopediei libere în limba engleză, doar pentru 24 de ore. Gestul aduce în atenţia publicului nişte proiecte de legi discutate la ora actuală în Statele Unite ale Americii - "Stop Online Piracy Act" şi "Protect IP Act" ("IP" stands for "intellectual property") - care cică atentează la libertatea informaţiei de pe net. Dexonline, site-ul fără de care puţini se apucă să redacteze un text pe computer, protestează deasemenea împotriva legilor care atentează la libertatea informaţiei: Internetul are libertatea informaţiei în codul genetic, este un dat cu care s-a născut. Wikipedia ne propune să ne imaginăm o lume fără free knowledge, dar informaţie şi cunoaştere nu înseamnă acelaşi lucru. Cunoaşterea are multe nivele de profunzime, cu cât vrem să ne scufundăm mai adânc în "layerele" ei, cu atât mai ineficientă devine o enciclopedie online. Wikipedia nu poate oferi decât cunoaştere de suprafaţă, nişte repere generale în cel mai bun caz. Mai tot ce găsim pe net rămâne la un nivel superficial, orice detaliu, dezbatere sau teză poate fi uşor suspectată de sofism, iar mărturiile - contestate. Datorită inflaţiei informaţionale, falsul, impostura, dezinformarea sunt la mare modă în spaţiul virtual, fapt care dăunează reputaţiei sale. Se vorbeşte despre cât de multă literatură se publică la nivel mondial, despre cât de multă muzică se face, iar în proporţie copleşitoare aceste "secreţii" culturale excesive sunt fie maculatură, fie junk. Deci mult nu înseamnă bun pe tărâmul cunoaşterii/artelor. Iar internetul înseamnă şi libertate şi exces, prin excelenţă. Însă odată deschisă această cutie plină cu "de toate", cu greu mai poţi controla revărsarea conţinutului. Cum să taxezi fiecare abatere de la nebuloasele legi ale drepturilor de autor, când orice internaut poate găsi, după un click pe YouTube, fragmente dintr-un film preferat, o melodie iubită, sau poate scrie un eseu decent pentru la şcoală, răsfoind Wikipedia. Într-adevăr, cei care investesc sume considerabile în cinema şi muzică, cei care trăiesc din aceste "industrii" (la noi nu se pot numi astfel) sunt cei mai afectaţi de expunerea gratuită pe net, dar acest risc trebuie gestionat de organismele competente. YouTube are multe avertizări şi clauze legate de conţinutul filmuleţelor încărcate, încercând să prevină (ineficient) piratarea, dar ce să mai spunem despre site-urile care oferă gratuit seriale întregi, sau chiar lungmetraje? Cei care taxează cablagiii ar trebui să impună şi furnizorilor de internet nişte taxe suplimentare care să acopere, eventual, şi "scurgerea" de conţinut cu dda-uri. Dar furnizorii nu vor accepta prea uşor o taxare suplimentară, deci cercul este vicios! Singura cenzură valabilă a internetului ar fi desfiinţarea sa, pentru că orice altă metodă nu ar face decât să înrăutăţească problema. Accesul la informaţia gratuită, nelimitată, seamănă cu un al doilea Iluminism. Omenirea poate să se înfrupte din preaplinul internetului, dar de această dată raţiunea nu mai este invitată la festin. Ea rămâne să prezideze bibliotecile, iar simţirea - pinacotecile, sălile de concerte, teatrele, cinematografele.
Sună incredibil, dar faimoasa soap-operăDallas revine pe micile ecrane din 2012, cu o distribuţie de pe vremuri: "Larry Hagman as J.R. Ewing, Linda Gray as Sue Ellen Ewing, Patrick Duffy as Bobby Ewing, Brenda Strong as Ann Ewing, Steve Kanaly as Ray Krebbs, Charlene Tilton as Lucy Ewing". Vechiul Dallas, unul dintre cele mai de succes seriale din istoria televiziunii, a avut, până în 1991, nu mai puţin de 357 de episoade, grupate în 14 sezoane. Puţini români au ratat ultimul episod în care J.R. are parte de o confruntare metafizică, în urma căreia Bobby livrează cu emoţie celebra replică din final: Oh my God... Larry Hagman declara recent în presa australiană că Dallas este “responsabil” pentru revoluţia română din decembrie 1989 şi pentru moartea lui Nicolae Ceauşescu. Mai e capabil bătrânu' vulpoi să joace în filme? Rămâne de văzut, pentru că această nouă serie va fi urmărită negreşit pe plaiurile noastre!
Noi replici autohtone ale YouTub-ului apar constant în ciberspaţiu. Dintre acestea, PeŢeavă.ro găzduieşte primul episod al legendarului serial animat "Uchuusen Sagittarius" , sau Aventurierii Spaţiului, aşa cum l-au cunoscut "micii telespectatori" ai TVR-ului la începutul anilor '90. Cu greu îmi mai aminteam de el, poate că nici nu am văzut acest episod (deşi devenisem unul dintre marii fani aiAventurierilor Spaţiului).
După ce diverse evenimente tulburătoare, declanşate pe tărâmul lor, îşi pierd suflul iniţial, americanii apar pe tapet cu filme "deconspirative", menite să consolideze imaginea democraţiei invincibile cu care s-au făcut de râs în ultimii 20 de ani. Nu contest valoarea acestor filme documentare, care spun într-un cor: Da, (ne-)am furat cu spume, dar ne tratăm! Sper că, dincolo de eforturile cineaştilor, naţiunea americanilor se va trezi şi va trece la treabă, încurajându-i şi pe europeni într-un proces comun de reconstrucţie economică şi (în primul rând) morală care (încă) se lasă aşteptat.
Inside Job (Oscar 2010 - cel mai bun documentar de lungmetraj):
La TVR a început o emisiune de divertisment intitulată ÎnTrecerea anilor. Aseară am dat şi eu cu telecomanda peste a doua ediţie a acestei emisiuni, unde invitata Anca Turcasiu vorbea cu "moderatorul" Mircea Radu (scăpat cu greu de monstruoasa emisiune Din dragoste) despre tinereţea ei plină de minunăţii din anii '90, când debuta în celebrul film Miss Litoral. Emisiunea merge pe "formatul" predecesoarei Cei mai frumoşi ani, care "a rulat" pe Antena 1 acum câţiva ani, parcă. Bruma de nostalgie, uşor contrafăcută, a fost împăştiată, din păcate, prin recitalul jalnic al formaţiei No Mercy, vreo 4 personaje teleportate din negura istoriei recente a muzicii de pe Mtv, care au venit în România special pentru această scurtă apariţie (zic şi io, dar dacă e chiar aşa, atunci au ajuns rău băieţii!).
Gala 10 pentru România (ediţia Transilvaniei) a avut loc ieri seară la Cluj, la Teatrul Naţional. Prezentatorii evenimentului au fost Florin Piersic, "acompaniat" de Mihai Tatulici şi Melania Medeleanu.
Deşi nu am văzut decât fragmente, prima ediţie regională a acestei gale fost de pomină, mai ales datorită seniorului Piersic, care poate vorbi liber ore întregi, mai ceva ca Fidel Castro, numai că ăla nu te face să râzi.
Pe incepem@yahoogroups.com a fost lansată o bineprimită invitaţie la Salonul European de Bandă Desenată, care se va desfăşura din 28 octombrie până pe 21 noiembrie 2010, la Galeria Etaj ¾ – MNAC (în clădirea Teatrului Naţional). Salonul va găzdui şi expoziţia Istoria Benzii Desenate Româneşti 1891–2010, curator: Alexandru Ciubotariu, cu peste o sută de planşe originale.
"Programul evenimentelor cuprinde expoziţii, ateliere de creaţie (de la serigrafie la webcomics), proiecţii de filme, lansări de carte, întâlniri cu artişti şi editori şi sesiuni de autografe. Un spaţiu special amenajat va fi pus la dispoziţia amatorilor dornici să-şi expună propriile creaţii în domeniul benzilor desenate.
Printre profesioniştii de BD care vor putea fi întâlniţi cu ocazia Salonului se numără Guy Delisle, Sylvain Coissard şi Pakito Bolino (Franţa), Olivier Grenson şi Jean Auquier (Wallonie-Bruxelles), Cserkuti David şi Bayer Antal (Ungaria), Sascha Hommer (Germania), Sandu Florea (SUA), Alexandru Ciubotariu, Dodo Niţă şi Octav Ungureanu (România).
Salonul dispune şi de un punct special de vânzare, unde vor fi expuse albume, broşuri şi reviste de benzi desenate apărute în ţările prezente la manifestare".
Pe Yahoo se vorbeşte şi despre scurta întoarcere a lui Michael J. Fox pe (micile?) ecrane, pentru un remake al teaser-ului "Back to the Future" de acum 25 de ani. Cică tărăşenia e motivată de Spike TV Scream Awards (o emanaţie a MTV-ului), unde echipa filmului "Back to the Future" se va reuni în faţa unor fani. După cum se ştie, actorul american Michael J. Fox suferă de Parkinson încă din 1991, dar şi-a ţinut boala secretă până la sfârşitul anilor '90, când a şi lăsat actoria în planul secund. Acest canadian cu figură de puşti simpatic, care nu a terminat nici liceul, a reuşit să devină unul din cei mai bine cotaţi actori de la Hollywood datorită unor filme de mare succes, precum seria Back to the Future (1985-1990), Casualties of War (1989), Doc Hollywood (1991), sau The Frighteners (1996). În ultima perioadă, s-a implicat din ce în ce mai activ în căutarea de noi metode pentru combaterea înfricoşătoarei boli cu care se confruntă, deocamdată incurabilă. Familia lui, precum şi fanii îi sunt alături.
Pe 17 octombrie, site-ul Imdb va împlini 20 de ani de activitate. Cel mai accesat site de cinema din lume îşi merită denumirea şi celebritatea. Aici găsim cea mai bogată bază de date în materie (filme, cineaşti, festivaluri, citate etc). Este de ani buni un instrument extrem de util în mâna oricărui critic sau cercetător al cinematografiei. De ziua lor, angajaţii Imdb au întocmit liste "peste topuri": cele mai bune filme, seriale, cele mai surprinzătoare Oscaruri, cei mai buni actori din ultimii 20 de ani ş.a.m.d. Bonus - interviuri exclusive cu celebrităţi de la Hollywood. La Mulţi Ani Imdb şi la cât mai multe filme bune în stoc!
Au apărut nişte reacţii inedite la scurtmetrajele mele prezente în "festivalul" online Spune pe scurt. Nu că aş vrea să mă laud, dar nu mă pot abţine să postez câteva mesaje care mi-au plăcut mai mult. What the hek, până la urmă "fac ce vreau cu blogu' meu" ! Mă distrează în mod deosebit cei care pun chestii de genul "Ce e asta ? Asta si var-miu de 5 ami il face daca ii spun ca trebuie facut din stiri". Mă determină să merg mai departe. Grazie a tutti !
No News Regia: Alexandru Stanescu Fictiune | Romania 2010 Durata: 01:35 min Sinopsis: NO NEWS este o satira adresata televiziunii actuale, care in goana dupa audienta, incearca sa prezinte evenimentele zilnice sub forma unui spectacol de multe ori grotesc si derizoriu. Sub `umbrela` profesionalismului si a veridicitatii, lumea stirilor este deformata si, astfel, perceptia noastra este deformata. Viteza cu care se succed imaginile si sunetele altereaza perceptia faptelor reale – dezastrele si crizele sunt privite pe `repede inainte`, in timp ce discursurile agramate ale unor fotbalisti (de exemplu) staruie in `relanti`. NO NEWS se vrea o oglinda `sensibila` a cotidianului romanesc, dar nu numai, extragand esente si potiuni `din noroiul si mucegaiurile` actualitatii.
Ideea este interesanta, insa am mai vazut asta pe la TV, pare a fi un spot publicitar, nu prea se regaseste ideea de originalitate, mai ales avand in vedere ca imaginile nu sunt creatii proprii
Acest colaj ar trebui sa ne deschida ochii si sa ne dea fiecaruia puterea de a deosebi calitatea de cantitate si stirea de spectacol. Foarte frumos realizat si bine pus in valoare!
Foarte buna ideea de colaj, sintetizeaza excelent mesajul care se doareste a fi transmis. Realizarea este buna, iar aspectele surprinse sunt adevarate. Din pacate in ziua de azi se vorbeste mult si nu se transmite nimic.
Reprezentatia lumii in secvente scurte a fost o idee buna. Se arata interesele maselor, sau mai bine zis, cei ce fac interesele active pentru mase. Te sustin!
Nu prea ma incanta ideea aceasta de alternare haotica a realitatii,insa in mod cert e un bun mod de a creea o imagine cat de cat axata pe tema unui prezent pe care il traim,il schimbam(sau nu),si mergem mai departe,fara sa ne uitam in urma.In zilele astea mass’media induce false pareri si ne prezinta ceea ce majoritatea vrea sa vedem,..o fericire aspra si neinteleasa,raspunsuri fara drept de nelamurire.Razboiul devine pace mediatizata si viata o moarte indoliata zilnic.Foarte reusit filmul,felicitari din toata inima.
Sfarsit de decembrie in Bucuresti dupa 20 de ani (December In Bucharest: 20 Years After) Regia: Alexandru Stănescu Documentar | Romania 2009 Durata: 04:10 min Sinopsis: In decembrie 1989, Romania se confrunta cu nişte evenimente care urmau să schimbe viaţa generaţiilor următoare.Inainte de a aduce mult-aşteptata libertate, Revoluţia impotriva comunismului şi a tiraniei a insemnat frică şi durere pentru mulţi dintre cetăţenii Bucureştiului. In decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţia Romană, o expoziţie comemorativă din Pasajul Universităţii ii ajută pe trecători să-şi amintească. Mulţi trec distraţi, sau indiferenţi pe langă fotografii şi imagini in mişcare care evocă haosul acelor timpuri. Deasupra, in locurile unde s-a murit, au rămas nişte monumente comemorative. Străzile Bucureştiului de azi, calme şi inzăpezite, aşteaptă incă nişte răspunsuri şi un fel de mantuire.
Interesant. Filmul realizeaza o paralela intre zilele de la revolutie si anul 2010. Atunci oamenii au lupat pentru libertate si pentru cladirea unui viitor mai bun. In 2010 avem libertate … insa traim cu adevarat mai bine? suntem mai fericiti? Analizand aceste aspecte realizam ca desi au trecut 20 de ani de la revolutie nu foarte multe lucruri s-au schimbat. Filmul prezinta imaginea unui Bucuresti trist, cenusiu, parca suspendat in timp.Tehnica reportajului se potriveste foarte bine pentru evidentierea realitatilor cotidiene.
E cum sa zic..o perspectiva asupra realitatii,dura,asa cum fiecare dintre noi o traieste zilnic.Am ramas aceiasi oameni cu aceleasi vise poate..,dar fara posibilitatea de a le indeplini.Multi au murit pentru ca cei de astazi sa fie ceea ce sunt si totusi ei nu schimba cu nimic tara,Bucurestiul,viata.Acelasi aer trist,dar acum plin de amintiri crude.
Foarte realist acest scurt metraj. Aici, intalnim doua lumi ce par a fi total diferite, 1989- 2010 insa, care nu au sters triste, greutatea si frustrarea de pe chipul si sufeltul oamenilor cu un mod de viata modest.
Destul de bun .Idee foarte buna . Imi place atunci cand pe imaginile din 2009 se aud voci de la Revolutie , iar cel mai enervant lucru este ca imaginile de la 89′ sunt filmate de pe monitor , TV sau ce o fi ala , insa imi place culoarea acelor imagini ( cele filmate de pe monitor)
şi iată cireaşa dupe tort: Zambetul Arhaic (The Archaic Smile) Regia: Alexandru Stanescu Documentar | Romania 2009 Durata: 15:09 min Sinopsis: Minunatele kore de pe Acopolele atenian ne bantuie si astazi, la aproape 2500 de ani distanta. Filmul arunca o scurta privire asupra uneia dintre cele mai misterioase perioade din Arta Greciei Antice: Perioada Arhaica (600-480 i.Hr.), si in special la kore si kouroi, fetele si baietii sculptati in marmura sau calcar de catre autori anonimi.
Ca documentar este destul de bine realizat. Informatiile se imbina armonios cu parerile personale, vocea de pe fundal este placuta iar imaginile sunt destul de bine sincronizate. Este trist ca in ziua de astazi putini sunt cei ce se mai intereseaza de istorie.
In sfarsit un documentar. Da, ai reusit sa creezi o atmosfera in care sa introduci publicul, si sa le explici coerent. Cadrele sunt bune, doar ca, data viitoare, foloseste trepied.
Acesta este cu siguranta un documentar foarte reusit care surprinde prin acuratete si profunzine.Ma incanta foarte mult ideea de a pune publicul in postura de turist si ascultator,pentru ca este cel mai fericit mod de a pastra interes asupra temei fara a da urma de monotonie.De altfel,felicitari si pentru subiectul abordat.Multa bafta in continuare.
Trebuie apreciat faptul ca te-ai documentat ceva pana ai pus cap la cap filmuletul asta. Ai folost multe cuvinte pompoase doar de dragul de a suna mai “fancy”. Dictie buna ( poate era mai bine oleaca mai activa ). Bravo!
Frumos realizat documentarul .. scopul documentarului : sa ma informeze despre cultura greceasca , mai precis despre scultura acestora. Si-a indeplinit scopul acest documentar ? Categori. E foarte bine facut cu toate detaliile cu multe informatii. Singura obiectie , cred ca mai erau si alte efecte in afara de fum in programul de editare.
Are informatii detaliate , un piculet de subiectivitate , imaginile sunt foarte bune = bijuterie de documentar . Vocea mi se cam pare fara emotie , in rest e foarte bun.
Ca şi Pif sau Rahan, despre care am vorbit recent, Jean Michel Jarre este o vedetă franceză din copilăria mea post-comunistă. De pe tarabele de la Romană (vis-a-vis de Cinema Studio), tata mi-a cumpărat pe la începutul anilor '90 primele mele casete audio - Les Concerts en Chine. Deci Jean Michel Jarre este primul muzician din colecţia mea personală, fapt pentru care îi port o stimă imensă (vezi în colajul de mai sus coperta unei casete-pirat din 1991 cu piese din albumul Images). Îl număr în galeria artiştilor mei preferaţi, pentru că nu este doar un compozitor, "performer" şi producător muzical de înaltă ţinută, ci înainte de toate Jarre este un artist. Aseară am avut plăcerea de a fi prezent la concertul polivalentului Jarre la Polivalenta din Bucureşti. A fost al doilea concert de pe teritoriul ţării noastre, după Oxygene (2008). Intitulat la noi All In One Show, concertul din acest an se înscrie în turul mondial "2010", care omagiază simultan şi celebrul sequel literar al lui Arthur C. Clarke - 2010: Odyssey Two. Clarke era fan declarat al muzicii lui Jarre încă dinainte de a scrie acestă carte. Am fost uimit să aflu recent că Jean Michel Jarre, fiul celebrului compozitor de muzică de film Maurice Jarre, care şi-a părăsit fiul (emigrând în S.U.A.) pe când acesta avea 5 ani, deţine 4 recorduri Guinness (1979 - Paris, Place de la Concorde, 1987 - Huston, 1990 - Paris, La Defense, 1997 - Moscova) pentru cea mai mare audienţă din istoria concertelor live. Ieri, amărâta Sală Polivalentă din Bucureşti (care acum câţiva ani părea mai spaţioasă) abia dacă era populată de un public trecut de prima tinereţe (plus câţiva pensionari curioşi). Scaunele goale de la parter (evaluate la peste 600 de lei locul!) au aşteptat vreo 40 de minute începerea show-ului, iar după altă jumătate de oră erau asaltate de spectatorii din tribune (care plătiseră doar 100 de RON pe bilet). Însă aceste "românisme" inevitabile nu l-au intimidat deloc pe Jarre, care cu generozitatea specifică interpreţilor de valoare a adresat mai multe complimente ţării noastre, de care se simte ataşat sentimental. La început m-a încercat o senzaţie de melancolie, privind spre scena plină de instrumente sofisticate, unde "tânărul" de 62 de ani cu părul tuciuriu (vopsit mai mult ca sigur) se zbenguia pe faimoasele sale ritmuri electronice în dorinţa de a "anima" publicul. Atunci am fost străfulgerat de o cugetare: "Cu de 20 de ani în urmă muzica asta însemna viitorul. Acum face parte din trecut!". Cu acest gând amar în minte am continuat să privesc spectacolul lui Jean Michel Jarre, care s-a dovedit, însă, impresionant. Acest pionier al genurilor electronic, synthpop, ambient şi New Age poate fi bunicul lui Yanni, Enya, Enigma, Moby, Röyksopp, Paul Van Dyk, Paul Oakenfold, sau Armin van Buuren. Jarre a devenit UNESCO Goodwill Ambassador în 1993, în 1998 a devenit primul artist-purtător de cuvânt pentru International Federation of the Phonographic Industry, iar în 2005 - ambasador pentru Hans Christian Andersen Bicentenary Festival. Spectacolele lui din marile capitale europene, din S.U.A., China, Egipt şi Africa de Sud au stabilit noi standarde pentru concertele live. Îl simpatizez atât de mult pe Jarre şi pentru calităţile de "magician" (şi "alchimist") al sunetelor, calităţi care îl aseamănă, dincolo de aspectul fizic, cu David Copperfield, pentru dorinţa de a forţa limitele echipamentelor electronice (vezi şi demenţiala "harfă din laser"), dar în primul rând pentru preocuparea lui faţă de mediul înconjurător. Ecologia, fauna sunt teme evocate în multe din piesele sale, care majoritatea sar de 7 - 8 minute. Lipsită de versuri şi de intervenţia inteligibilă a vocii umane, muzica lui Jarre se ridică din start peste barierele lingvistice, etnice şi mentale, invitând publicul la vis şi meditaţie, spre deosebire de ritmurile generate de epigonii foarte bine plătiţi din cluburile de azi. "Prin fuziunea sintetizatoarelor de tip analog cu tehnologia digitală de ultimă oră, a designului spectaculos de lasere şi a coregrafiei speciale a luminilor, Jean Michel Jarre a imaginat un show ce concentrează talentul său extraordinar de a crea evenimente unice. O experienţă senzorială completă care invită publicul să retrăiască pe viu emoţia unor piese ca Oxygene, Revolution, Chronologie, Magnetic Fields, Equinoxe sau Rendez-Vous". Comunicatul de presă citat mai sus descrie destul de bine ce am văzut aseară. Am părăsit Sala Polivalentă cu urechile înfundate şi cu piesa mea preferată neascultată: "Calypso", din albumul En Attendant Cousteau. Dar aşteptarea este întotdeauna răsplătită!
În ciuda situaţiei nasoale din ţară, reprezentanţii României la Eurovision s-au descurcat excelent. Piesa "Playing with Fire" s-a clasat pe locul al 3-lea din 25 de participante. Mai toţi vecinii noştri europeni au dat câte un punct, două României, deci rezultatul nu poate fi suspectat de "pilele geopolitice", des invocate în ultimele zile. Oricum, pe români nu îi vota nimeni doar pentru ochi frumoşi. Paula Seling şi coechipierul ei, care întâmplător (sau nu ?) e rezident în Norvegia, au muncit cu folos, iar al treilea loc pe podium, alături de Germania (I) şi Turcia (II) a fost binemeritat.
În altă ordine de idei, cu ocazia apropiatei zile de 1 iunie, salut apariţia în Adevărul a unui articol despre desenele animate "de pe vremuri".
"Nicio fotografie din acest material nu este trucată. Cu ajutorul sateliţilor artificiali, NASA caută, de mai bine de 50 de ani, frumuseţi care nouă, pământenilor, de cele mai multe ori ne scapă. Văzută de undeva de (foarte) sus, planeta noastră îşi păstrează parcă intactă puritatea originară, de dinaintea începerii timpului" - ne spune site-ul Descoperă.ro, unde se găseşte articolul citat. Nu ştiu dacă sateliţii NASA stau să caute neapărat privelişti frumoase, poate e o prioritate secundară cel mult. Deasemenea, nu cred că pământenii obişnuiţi pot vedea asemenea imagini (de) altundeva decât pe internet, sau la o expoziţie de artă abstractă (Pollock ?) deci cel mai des o să "le scape", chiar dacă le-ar căuta în mod special.
De astăzi, iubitorii artelor plastice şi ai filmelor documentare pot urmări pe Trilulilu o retrospectivă a serialelor create de colegul şi colaboratorul meu, Sorin Ceauş la Prima, AXA şi SensoTV. Pot fi (re)văzute episoade din Clipart, Clipa de artă, precum şi din documentarele deosebite dedicate unor importante expoziţii de la M.N.A.R., dar şi din Veneţia (Palatul Dogilor). Printre preferatele mele se numără În grădină şi Bosch la Veneţia. Iată şi altele:
Semnalez apariţia unui articol important pe site-ul publicaţiei britanice The Guardian. Din câte se poate înţelege, chiar Gorbaciov este autorul acestui text, întocmit pentru conferinţa Forului Politic Mondial (World Political Forum conference) Twenty Years After: The World(s) Beyond the Wall, desfăşurată în Italia, 9-10 octombrie 2009. Mihail Gorbaciov se menţine în forma unui critic responsabil al actualului sistem "global", girat de S.U.A., care riscă să împingă civilizaţia către limitele indecenţei. După cum observa şi un internaut comentator (hermionegingold), ultimul preşedinte al U.R.S.S. pare mai bine pregătit ca om politic decât mulţi dintre actualii lideri de pe "scena mondială".
"Today, as we sit among the ruins of the old order, we can think of ourselves as active participants in the process of creating a new world. Many truths and postulates once considered indisputable, in both the east and the west, have ceased to be so, including the blind faith in the all-powerful market and, above all, its democratic nature. There was an ingrained belief that the western model of democracy could be spread mechanically to other societies with different historical experience and cultural traditions". Citiţi articolul, e highly recommended.
În ultimele săptămâni, activitatea mea pe FACEBOOK s-a intensificat, mai ales datorită unei întâlniri cu foştii colegi de şcoală generală şi gimnaziu. Ce dor mi-a fost ! Iată aici doar câteva imagini din cele "publicate" şi pe FACEBOOK.
Sfârşit de an şcolar 1992
Reuniune - octombrie 2009
Desen din timpul şcolii
Ziarul clasei noastre
"Portretul săptămânii": Ghiţă Cristian
Plecând de la amintirile din şcoală, am scanat şi alte fotografii vechi care adună figuri deja celebre pe "meridianele" noastre:
Herăstrău - 1990
"La Dan la ţară"
Ziua mea - 1996
La munte cu Druschy - pe "stânca Franz Josef"
Din ceaţa "viselor" s-au mai ivit şi nişte filmuleţe din facultate, dintre care o parte au fost prezentate deja pe YouTube. Nevertheless, le-am "redifuzat" la o calitate ceva mai bună pe Vimeo. Între timp, pe YouTube-ul nostru iubit au mai apărut nişte trailere surprinzătoare, editate de subsemnatul, bonus o inedită animaţie cu ace - tot din vremea facultăţii !
Ilie Andreea-Iuliana 
kent 
Diana 
olteanu 
China15 
foarte frumos prezentat si pana la urma..100% adevarat
Ideea este interesanta, insa am mai vazut asta pe la TV, pare a fi un spot publicitar, nu prea se regaseste ideea de originalitate, mai ales avand in vedere ca imaginile nu sunt creatii proprii
Acest colaj ar trebui sa ne deschida ochii si sa ne dea fiecaruia puterea de a deosebi calitatea de cantitate si stirea de spectacol. Foarte frumos realizat si bine pus in valoare!
Foarte buna ideea de colaj, sintetizeaza excelent mesajul care se doareste a fi transmis. Realizarea este buna, iar aspectele surprinse sunt adevarate. Din pacate in ziua de azi se vorbeste mult si nu se transmite nimic.
Reprezentatia lumii in secvente scurte a fost o idee buna. Se arata interesele maselor, sau mai bine zis, cei ce fac interesele active pentru mase. Te sustin!
scurt si la obiect! imi place!
Nu prea ma incanta ideea aceasta de alternare haotica a realitatii,insa in mod cert e un bun mod de a creea o imagine cat de cat axata pe tema unui prezent pe care il traim,il schimbam(sau nu),si mergem mai departe,fara sa ne uitam in urma.In zilele astea mass’media induce false pareri si ne prezinta ceea ce majoritatea vrea sa vedem,..o fericire aspra si neinteleasa,raspunsuri fara drept de nelamurire.Razboiul devine pace mediatizata si viata o moarte indoliata zilnic.Foarte reusit filmul,felicitari din toata inima.
@CristinneD: mare carcotasa mai esti