Editie istorica: Oscars 2010

Tocmai când era să-mi pierd încrederea în premiile Oscar, iată că membrii Academiei şi-au venit în fire şi au votat cum trebuia. De 8 martie (data Bucureştiului), o femeie a câştigat pentru prima oară în istoria Hollywood-ului Oscarul pentru cea mai bună regie! Bravo Kathryn Bigelow şi The Hurt Locker (S.U.A., 2008)! Tot în premieră pe ţară (şi mondială, poate) ProTV a difuzat cu o seară înaintea ceremoniei filmul câştigător. Sincer, nu ştiu cum de au reuşit să-l cumpere atât de repede but hey, this is Romania!
Scriu acest articol la doar 2 ore de la încheierea Galei pe care am urmărit-o în direct pe HBO (am adăugat acest post în grila mea de programe TV special pentru această seară, şi a meritat). A fost o ceremonie plină de tensiune şi surprize... plăcute! M-aş fi aşteptat ca cel mai bun film străin să fie ales dintre europenii laureaţi la Cannes şi César, Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte (Germania, 2009), respectiv Un prophète (Franţa, 2009), în schimb premiul s-a dus la nişte argentinieni. Înclin să cred că selecţia şi votarea filmelor străine este cel puţin neglijentă. Lenea "academicienilor" este vădită şi de alte nominalizări fuşerite - Meryl Streep şi Helen Mirren par abonate la secţiunea femei în rol principal, iar (omni)prezenţa bosumflatului ifosat George Clooney devine cam plictisitoare. Am simţit lipsa unor personaje precum Jack Nicholson şi Billy Kristal, care obişnuiau să învioreze atmosfera la galele mai vechi, mult mai încărcate de fast şi... show. Văd că se face caz în continuare de valoarea entertainmentului în cinematograful american (un regizor spunea în timpul ceremoniei ceva de genul "veţi câştiga dacă veniţi cu o poveste şi distraţi publicul") şi totuşi capitolul "spectacol" a lăsat azi-noapte de dorit, cu doi amfitrioni mai mult absenţi de pe scenă: Steve Martin şi Alec Baldwin. Steve e unul din comicii mei preferaţi, dar duetul cu Alec nu a fost chiar cea mai bună soluţie posibilă, deşi sceneta cu noaptea petrecută în camera de hotel bântuită a fost haioasă. De asemenea, am apreciat remarca din final a lui Steve Martin: "acum Avatar aparţine trecutului".
Probabil că am asistat la o ediţie "Anti-Avatar", pentru că atât Barbra Streisand, cât şi Tom Hanks, care au prezentat premiile pentru regie şi cel mai bun film, păreau mulţumiţi de rezultat... După cum spuneam, aseară am văzut The Hurt Locker fără să rămân foarte entuziasmat. În ciuda acestei prime impresii, viziunea frustă şi totodată sensibilă a lui Bigelow este demnă de Oscar. Nu pot să declar că mă bucură umilinţa "artistică" la care a fost supus James Cameron în faţa fostei soţii triumfătoare (care nici nu i-a pronunţat măcar numele în discursul de mulţumire), dar cred că îi prinde bine o pauză de omagii acestui cineast talentat, muncitor, dar mult prea însetat de profit şi manipulare a "minţilor mici" (Ebert "dixit"). La urma urmei, Academia Americană este de ARTE şi ştiinţe cinematografice, not the other way around!

"Shutter Island"

Ştim că Scorsese e predispus spre filme cu brutalităţi, cu gangsteri, găşti, familii mafiote. Supratema operei sale cinematografice, atât de apreciate la cele mai importante festivaluri şi gale de film din lume, rămâne violenţa, ca pedeapsă a unei umanităţi prea îndepărtate de valorile sacre. Spre deosebire de Tarantino, care în ultimele lui filme se joacă cu personaje goale pe dinăuntru, căsăpindu-le ca pe nişte păpuşi gonflabile, toate personajele lui Scorsese sunt violente, sau trec prin evenimente de această natură ca printr-un foc purificator. Violenţa are o destinaţie moralizatoare, nu e doar o distracţie bolnavă.
Totuşi, când se apropie de scenarii mai delicate, precum noir-ul psihologic Shutter Island (2010), maestrul Scorsese se vede pus în situaţia de a găsi imagini pentru coşmaruri, obsesii, halucinaţii, traume. Tot machiajul din lume şi toate efectele speciale de la Hollywood nu sunt suficiente pentru a descrie pe ecran inefabilul. În cazul de faţă, inefabilul groazei, al suferinţei psihice. Dacă arăţi prea des un cadavru însângerat, anulezi efectul pe care încercai să-l amplifici. Dar de ce să insişti pe imagini înfricoşătoare, când adevărata groază e dincolo de ele ? Poate pentru că nu stăpâneşti prea bine elementele de expresie ale genului.
Shutter Island beneficiază de aportul talentaţilor colaboratori ai lui Scorsese în materie de imagine şi montaj. Unele imagini sunt impresionante, mai ales cele din elaborata expoziţiune a filmului (feribotul iese dintr-o ceaţă metafizică, furtuna se dezlănţuie şi ea din motive extra-meteorologice, ca să spun aşa). Unii actori sunt geniali, oriunde ar fi - Ben Kingsley, Max von Sydow. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Leonardo DiCaprio, care este mult prea tehnic pentru un rol de asemenea calibru. Max von Sydow, care se apropie de 90 de ani, juca în urmă cu 52 de ani în superbul film al lui Bergman - Smultronstället (1957). Din acel film, cinemaniacul Scorsese putea lua nişte lecţii de regie a scenelor de vis, fără căldări de sânge, fulgi artificiali, sau alte grozăvii.
În schimb, finalul merită toată atenţia spectatorilor. Acolo, Scorsese ne adresează o întrebare lăsată fără răspuns: Care este adevărul?.

Sign o' the Times

Anul acesta nu mai e valabilă celebra întrebare retorică a lui François Villon - Mais où sont les neiges d'antan ? ("Unde sunt zăpezile de altădată ?" din poemul Ballade des dames du temps jadis).

Iarna care pare a se apropia de final a avut zăpezi polare, ţurţuri monstruoşi, geruri năpraznice, poleiuri şi alunecuşuri din plin. A fost o iarnă "ca altădată" şi, cu toate acestea, nu am apucat să mă dau deloc cu sania, poate şi pentru că nu mai am una. Nu am găsit încă timp pentru a cumpăra o sanie nouă.
De câteva zile, însă, căldura binefăcătoare a soarelui s-a întors, timidă, prin ferestrele caselor noastre, către figurile palide şi vlăguite ale bucureştenilor. Am intrat în Postul Paştelui, perioada curăţirii trupeşti şi sufleteşti, care ar trebui să prilejuiască fiecăruia dintre noi cugetări asupra vieţii de aici şi de... dincolo.
Recomand iubitorilor de muzică bună două videoclipuri văzute recent pe VH1: Sign o' the Times (Prince, 1987) şi excepţionalul "Hurt" (Johnny Cash, 2002), cu un montaj "de Oscar".




Have a nice spring!

ROMANIA 1964

Pe site-ul British Pathe găsim un scurt film de "promovare" a României, care pe acele timpuri era numită în occident Rumania. Filmul realizat de englezi, aşa cosmetizat şi însorit, arată o altă ţară, pe care nu am cunoscut-o şi probabil nu o vom mai cunoaşte. Persoana de la care am primit link-ul scria în subiectul mesajului: Romania in 1964! Imi vine sa plang, de ceea ce vad acum!! :((
Pentru a vedea cum arată astăzi bazinul Lido din Bucureşti, vă recomand să (re-)vedeţi post-ul din 17 iulie 2008 aici.

RUMANIA

"Domnul Sandy Belle"

Dacă Viorica Bucur era "Mama lui Donald", atunci lui Mihai Cabel i se poate spune "Domnul Sandy Belle", după denumirea serialului care l-a făcut celebru, aşa cum remarcă şi tânărul jurnalist Andrei Crăciun într-un articol publicat recent în Adevărul. Mihai Cabel a dublat desene animate în prima parte a deceniului 9, la TVR, dar identitatea lui a rămas în umbră, din proprie iniţiativă. Când l-am cunoscut personal, acum 3 ani, lucram la filmul Generaţia desenelor animate, discutat şi în articol. Vocea dânsului m-a teleportat în vremea Ţestoaselor Ninja şi a "Sănduţei Bell", când toţi copiii de vârsta mea se grăbeau de la şcoală la desene şi erau curioşi să afle cine "vorbea peste" personajele animate. Incredibil, dar acum câteva săptămâni am dat din nou peste vocea domnului Cabel la TVR, într-o dimineaţă, la ora 7 (!), când majoritatea copiilor dorm, sau beau lăpticul dinainte de grădiniţă, deci numai timp de desene n-au. "Tempi cambi".
Citiţi Vocea desenelor animate la TVR: domnul Sandy Belle aici.
Bonus - o listă aproximativă cu desenele animate dublate de Mihai Cabel, întocmită de Wikipedia (pentru mai multe linkuri, vezi şi Desenele copilăriei):

TVR 1:

• Ţestoasele Ninja (1990- 1991 ?)
• Ștrumfii(1991)
• Sandy Belle (1991-1992 ?)
  
• Aventurierii spaţiului(1991-1992)
• Piatra Viselor(1991-1992)
• Alice în țara minunilor(1992)
• Michel Vaillant(1992)
• Vrăjitorul din Oz(1993)
• Nils Holgersson(1993)
• Perrine(1993)
• Piraţii apei negre(1993-1994)
• Candy Candy(1994)
• Legenda Lui Zorro(1994-1995)
• Cartea Junglei(1995)
• Apărătorii Pământului(1995)
• Grand Prix(1995-1996)
• Aventurile șerifilor galactici(1996)
• Toucan Tex(1996)
• Jet Mars(1996)
• Grendizer(1996-1997)
• Bugs Bunny(1997)
• Judo Boy(1997)
• Legenda Albei-ca-zăpada(1997)
• Sailor Moon(1997-1998) - luni-joi, duminica(Video-Magazin)
• Batman(1997) - Vineri, Ora Warner
• Animaniacs(1997-1999) - Vineri, Ora Warner
• Looney Tunes/Merrie Melodies(1997-1999) - Vineri, Ora Warner
• Simba, regele leu(1998) - marţi-joi
• Colț Alb(1998) - duminică
• Micuţa Memole(1998-1999) - marți-joi
• Cenuşăreasa(1998-1999) - Duminica, Kiki Riki Miki
• Tin Tin (1999)
• Pow-Wow (1999) - Duminica, Kiki Riki Miki
• Sherlock Holmes în secolul 21(2000-2001)
• Ciocănitoarea Woody (2000-2002)

TVR 2:

• Lydia în jurul lumii(1992)
• Dennis și căţelul Scârţ(1999)
• Omer și fiul stelei(1999)
• Patru Surori(1999)
• Quasimodo(1999)
• Globul dragonului(2000)
• Mizerabilii(2000)
• Lady Lady(2000)
• Sally Vrăjitoarea(2000)
• Marsupilami(2001)
• Rățoiul cel urât(2001)

TVR Cultural:

• Belphegor(2003)
• Kitou(2003)
• Poveştile acvatice ale lui Jacques Yves Cousteau(2004)

Fără legătură cu textul de mai sus, pentru românii care încă mai îndrăgesc România, iată şi un site despre patrimoniul românesc.

Exterminatorul şi celebrităţile

Au trecut câteva săptămâni deja, şi încă nu am apucat să scriu nimic despre filmul Îngerul exterminator (El ángel exterminador, Mexic 1962, r.: Luis Buñuel) văzut pe DVD (luat de la... mila publică). Bunuel ăsta era un mare talent, dar mult prea chinuit de dispreţul teribilist faţă de burghezie şi oamenii avuţi, în general. Dacă veţi analiza cu atenţie figura acestui mare cineast spaniol, activ în Mexic plus Franţa (unde chiar a excelat cu Un chien andalou-1929 şi Le charme discret de la bourgeoisie-1972, primul şi penultimul lui film, poate şi cele mai bune), puteţi remarca trăsăturile de criminal în serie, sau de maniac depresiv.
Nimic din eleganţa uşor homosexuală a bunului său prieten -Salvador Dalí (ghici care e în poza de mai sus ?) nu poate fi regăsit în andaluzul tăiat din topor, cel mai mare regizor în viziunea lui Alfred Hitchcock. Cei doi suprarealişti, însă, erau mari visători în aceeaşi măsură.
Angel are multe în comun cu Farmecul discret, pe care l-am discutat mai demult (vezi aici). Titlul filmului ne trimite deodată la presupusul ateism al lui Bunuel, precum şi la presupusa lui dragoste pentru "oamenii de rând", deobicei servitorii şi cerşetorii care, în filmele sale, au cel puţin studii de teologie, sau cunoştinţe avansate în domenii ezoterice. "Îngerul exterminator" nu este prezent nici în texte biblice, nici fizic în conacul "burghezilor", anti-eroii preferaţi ai comunistului Bunuel. Aceştia se strâng la o petrecere, după o seară petrecută la operă. În toiul evenimentului monden, servitorii o anunţă pe doamnă (metreasa) că vor părăsi, rând pe rând, locuinţa, oferind scuze derizorii. Acest comportament dubios şi greu de explicat anunţă, ca şi în Farmecul discret, sau Calea Lactee, delirul suprarealist care îl aşteaptă pe spectator "după uşă" (la propriu !). "Una peste alta", invitaţii rămân la masă până noaptea târziu, când toţi se simt răpuşi de o stranie oboseală care nu îi mai lasă să se retragă la casele lor. A doua zi, de dimineaţă, niciun invitat nu pare a fi capabil să părăsească salonul în care se găsea (toţi erau în aceeaşi cameră). Situaţia se agravează cu trecerea timpului, iar oamenii "autosechestraţi" scot la iveală apucături gregare, ascunse sub hainele elegante care nu le mai servesc la nimic.
Un alt cineast (vezi şi Fernando Meirelles, care atinge nişte idei similare în Blindness -2008) ar fi putut îngroşa gluma, sau cădea în sordid cu un asemenea subiect. Bunuel reuşeşte, totuşi, să păstreze tonul de parabolă pe toată durata filmului. Ce îi opreşte pe invitaţi să părăsească incinta ? O interpretare interesantă am găsit la o comentatoare britanică pe Imdb - "a metaphor for the human condition (not just the upper classes), our life on this planet, and how fragile it all is (the slightest pressure on resources, the slightest dislocation, and the whole edifice crumbles). The room they did not want to leave is this planet earth and our life on it. The guests are a metaphor for all of us. When we are having a wonderful time, for sure we don't want to leave life and the planet - and even when we have made the most terrible mess of it and the whole thing has degenerated into fighting, bickering, destruction, hunger, thirst - we STILL don't want to leave" (LeandraZZZ).
Menţionez tot în această "zonă" câteva linkuri şi imagini haioase ("rubrica Să mai şi râdem..."):
Famous People Painting;
IPad de la Apple ne va ajuta să citim cărţi virtuale;
cum arătau câteva "vedete" în (a doua) tinereţe:
Ghiciţi vedetele ?

Fotografii din satelit

"Nicio fotografie din acest material nu este trucată. Cu ajutorul sateliţilor artificiali, NASA caută, de mai bine de 50 de ani, frumuseţi care nouă, pământenilor, de cele mai multe ori ne scapă. Văzută de undeva de (foarte) sus, planeta noastră îşi păstrează parcă intactă puritatea originară, de dinaintea începerii timpului" - ne spune site-ul Descoperă.ro, unde se găseşte articolul citat. Nu ştiu dacă sateliţii NASA stau să caute neapărat privelişti frumoase, poate e o prioritate secundară cel mult. Deasemenea, nu cred că pământenii obişnuiţi pot vedea asemenea imagini (de) altundeva decât pe internet, sau la o expoziţie de artă abstractă (Pollock ?) deci cel mai des o să "le scape", chiar dacă le-ar căuta în mod special.

Deşertul sirian

Himalaya

Delta Dunării

Regiune defrişată din Amazon (Bolivia)

Neagu Djuvara despre Romania

Pe Capital.ro se găseşte un articol deosebit semnat Neagu Djuvara: Au trecut 20 de ani. Au mai rămas 80. Bătrânul istoric se luptă, şi el, cu fantomele comunismului, reproşează românilor aceleaşi lucruri pe care le tot auzim de 20 de ani încoace, dar cu eleganţă. Vechea generaţie se vaită, iar generaţia "recentă" (ca să-l parafrazez pe Patapievici) rămâne indiferentă. Ciclul "neisprăvirii neamului" nu pare a avea, nici în viziunea lui Djuvara, un final fericit prea curând.

"În ţara pe care o părăsisem eu, oraşele erau foarte prospere. Satele erau sărace, e adevărat, dar şi aici ţăranul era sănătos, slab, foarte rezistent, se ţinea frumos şi avea o anumită eleganţă. M-am întors şi l-am găsit buhăit, alcoolic, cenuşiu, îmbătrânit. Urât. Primar era acum guşatul şi cocoşatul, cel persecutat, înainte de societate. Se produsese o răsturnare a valorilor.

Felul în care se schimbase profilul etnic al românului în numai 50 de ani m-a cutremurat, chiar dacă temeiul acestei schimbări era de înţeles. În Bucureşti, de exemplu, în timpul cât am lipsit eu, populaţia se înmulţise de patru ori.

Marile oraşe din Occident au crescut în 200 de ani cât a crescut Bucureştiul în 20. Problema nu e numai de mărime fizică, ci stă în popularea cu oameni de la ţară, pe care i-ai rupt din cadrul lor, din ogrăzile lor cu grădină, şi i-ai băgat în blocuri, unde bărbatul şi femeia muncesc amândoi, şi copiii nu mai sunt crescuţi de nimeni, sunt educaţi de stradă".

Merită citit şi discutat acest articol.

Movie sites

Semnalez apariţia unor site-uri de care nu ştiam, dedicate trailerelor şi filmelor (încărcate integral!) - Muvix, Classic Cinema Online şi Filmecyps. Cine va mai merge la cinema în viitorul apropiat, când totul va fi gratis pe net, nu ştim !

Vezi toate filmele de pe muvix

Cele mai bune filme ale începutului de mileniu III au fost categorisite şi pe Greatest Films. Tot acolo, specialiştii pot găsi un top al celor mai bune secvenţe "montate" (deci al celor mai bune "montaje") din istoria filmului universal.

Deasemenea, recomand AFI Channel pe YouTube şi Diseară.ro, pentru amatorii de spectacole live.