3 nov. 2010
(Auto)biografia lui Nicolae Ceauşescu
Asta, fiindcă totul poate fi citit ambivalent.
Nostalgicii epocii de aur vor exulta până la lacrimi la (re) vederea primei maşini Dacia ieşind pe poarta UAP Piteşti, a inaugurării Metroului, a cuvântării care ne-a răvăşit pe toţi în august 1968, a venirii lui Charles de Gaulle şi Nixon la Bucureşti, a trăsurii în care Ceauşeştii au călătorit spre Buckingham împreună cu regina Marii Britanii, ca să nu mai spun de twistul dansat în 1969 chiar sub ochii Anei Aslan, de chipul nevinovat al Zoiei, fabuloasele înscenări legumicole şi viticole de la Ziua recoltei, apariţia noilor perle de pe litoralul însorit al Mării Negre, revelioanele cu Aurelian Andreescu, prezenţa la Casa Albă, alături de Jimmy Carter ş.cl.
Noi, ceilalţi, însă, vom reciti aici eşecul unei enorme iluzii, desfigurarea şi dezumanizarea progresivă a unei ţări agonice, fermecătoare cândva, hărţuită şi hărtănită fără-ncetare de atunci încoace. Citit invers, de la lugubra, grotesc-macabra inaugurare a magazinului Fortuna, de lângă Palatul CEC, în toamna lui 1989, către filmuleţele cu Ceauşescu înotând câineşte, vânând cerbi şi fazani, stând cu Elena în fotolii de catifea aşezate pe iarbă în ditamai livada montană, ori jucând volei (...)".
Textul introductiv a fost extras din articolul Despre ceauşism, între nostalgie şi revoltă, semnat Dan C. Mihăilescu (în Evenimentul Zilei). Imaginile cu Ceauşescu au făcut înconjurul lumii şi, de nenumărate ori, înconjurul minţilor noastre obosite de autocritica şi retorica sterilă a celor 20 de ani post-comunişti. Un popor traumatizat îşi revine cu greu dintr-o epocă la fel de ireală ca şi imaginea unei coreence cântând "Românie, Românie, cât de dragă-mi eşti tu mie, c-am crescut pe a ta glie" (vezi şi teaser trailer-ul de mai jos). De aceea, un film precum "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (r.: Andrei Ujica, cel care a mai realizat cu nemţii şi excelentul documentar Videogramme einer Revolution - 1992), nu poate constitui, la prima vedere, decât un deja-vu de 3 ore.
Este un documentar mult prea lung, iar multe din secvenţele montate pe linişte deplină nu justifică această excentricitate (imaginile în mişcare ar trebui să suplinească acolo şi sunetul, misiune greu de îndeplinit). Absenţa comentariului e salutară, aşa cum observa şi Dan C. Mihăilescu, iar structura narativă încearcă din răsputeri să nu fie tendenţioasă. Cu toate acestea, Ujică nu poate uita că orice film conţine un punct de vedere, un unghi subiectiv din care cineva îşi aruncă privirile asupra realităţii (prezente, sau, în cazul de faţă - trecute). Cu atât mai zadarnică este încercarea de a fi "realist", în cazul unui film compus (culmea!) doar din imagini de arhivă. Ordinea în care acestea sunt montate (cronologia unui mare flash-back) dau în cazul de faţă un dramatism neaşteptat cadrelor din timpul procesului, când dictatorul interogat de un procuror violent şi neverosimil, pare a se retrage în trecut, în propriul trecut, conform inteligentei speculaţii a "naratorului" Ujică. Am apreciat şi decenţa cu care s-au evitat imaginile coşmăreşti ale finalului de proces şi ale execuţiei, îndelung supralicitata concluzie a tragediei.
Autobiografia din titlu m-a îndemnat să fac o altă legătură (decât cea semantică, din Dex) între relatarea întâmplărilor unei vieţi şi automatismul camerei de filmat, care înregistrează aceste întâmplări cu o indiferenţă maşinală. În ciuda numeroaselor discursuri, Ceao nu se (re)prezintă singur, ci îi lasă pe alţii să îi "zugrăvească" faptele prin multe vorbe goale, majoritatea "puse în gura lui". Cronica cinematografică a epocii a arhivat artificialitatea şi impostura sistemului, oglindite cu strălucire de ilustrul său conducător, care astăzi apare ca un ilustru comic al ecranului. Depăşind absurdul Ionescian, cele câteva declaraţii ale acuzatului Nicolae Ceauşescu, dezvăluite (în premieră, probabil) spre finalul documentarului, adâncesc misterul evenimentelor din decembrie 1989. "Vidul de adevăr" şi nevoia de a descifra respectivul mister vor cere un efort suplimentar, cel puţin în domeniul imaginaţiei.
"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" (Official Teaser)
1 nov. 2010
Salonul European de Bandă Desenată

Pe incepem@yahoogroups.com a fost lansată o bineprimită invitaţie la Salonul European de Bandă Desenată, care se va desfăşura din 28 octombrie până pe 21 noiembrie 2010, la Galeria Etaj ¾ – MNAC (în clădirea Teatrului Naţional).
Salonul va găzdui şi expoziţia Istoria Benzii Desenate Româneşti 1891–2010, curator: Alexandru Ciubotariu, cu peste o sută de planşe originale.
Il Canto
"Il Canto" - Luciano Pavarotti
Pentru plăcerea iubitorilor de muzică bună şi în amintirea lui Pav, am mai adăugat nişte videoclipuri speciale...
"Miss Sarajevo" - U2 & Luciano Pavarotti
"Peace Wanted Just To Be Free" - Stevie Wonder & Luciano Pavarotti
27 oct. 2010
"Shakespeare, visul și lumea"
Semnalez un eveniment cultural de excepţie, care va avea loc sub tutela CESI:
"Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Fundaţia Spandugino şi Biblioteca Centrală Universitară vă invită joi, 28 octombrie, ora 19.00, la prima conferinţă din seria Cultura bate criza! Invitatul este criticul şi istoricul de teatru George Banu, care vă propune o discuţie pe tema "Shakespeare, visul şi lumea".
Suntem făcuți din materia viselor noastre>>, spune Shakespeare - şi teatrul se numără printre ele din plin. A vorbi despre relaţia lui Shakespeare cu teatrul înseamnă, de fapt, a vorbi despre teatru în esenţa lui. Nu însă în mod abstract, ci concret, pornind de la voiajul într-un univers vechi şi …actual. Tensiune a dublului ireductibil.", consideră invitatul evenimentului.
Conferinţa are loc în Aula "Carol I", BCU".Pe site-ul CESI sunt anunţate şi alte conferinţe din acest "serial" care sună destul de bine:
- 5 noiembrie, ora: 16:00 - Actorul şi măştile lui
Invitat: Mihai MĂNIUŢIU şi invitaţii lui (câţiva artişti care au lucrat cu el)
- 18 noiembrie,ora: 19:00 - Jurnalul. Al cui?
Invitat: Andrei PLEŞU.
17 oct. 2010
Michael J. Fox - back from the past
După cum se ştie, actorul american Michael J. Fox suferă de Parkinson încă din 1991, dar şi-a ţinut boala secretă până la sfârşitul anilor '90, când a şi lăsat actoria în planul secund. Acest canadian cu figură de puşti simpatic, care nu a terminat nici liceul, a reuşit să devină unul din cei mai bine cotaţi actori de la Hollywood datorită unor filme de mare succes, precum seria Back to the Future (1985-1990), Casualties of War (1989), Doc Hollywood (1991), sau The Frighteners (1996). În ultima perioadă, s-a implicat din ce în ce mai activ în căutarea de noi metode pentru combaterea înfricoşătoarei boli cu care se confruntă, deocamdată incurabilă. Familia lui, precum şi fanii îi sunt alături.
Back to The Future - Teaser 2010
Back to The Future - Teaser 1985
Experimente: Stan Brakhage
I... Dreaming (1988)
Filme experimentale de alţii şi de prin alte părţi (dintre care cele mai vechi sunt la graniţa cu animaţia; de Bunuel nu are rost să pomenim, deşi intră şi el, parţial, la caestă categorie):
Symphonie Diagonale de Viking Eggeling - 1921
Ballet mecanique (1924) de Fernand Leger - Part 1
The Man with the Movie Camera, de Dziga Vertov - 1929
As I was Moving Ahead, Occasionally I saw Brief Glimpses of Beauty de Jonas Mekas (2000)
Joel Schlemowitz - Short Experimental Films
Sonet from stanescu alexandru on Vimeo.
Când eram prin anul III-IV la U.N.A.T.C., îmi amintesc o vizionare specială organizată în sala de proiecţii de la etajul III (unde vedeam filme de 35mm). Era invitat un cineast (critic ?) german (nu-mi mai amintesc exact identitatea respectivului) care dorea să arate studenţilor o colecţie de scurtmetraje experimentale, create de-a lungul secolului XX de diverşi occidentali. Omu' venise cu şliţu' deschis în faţa profesorilor de la regie, care îl priveau din primul rând al săliţei, mai întâi intrigaţi, mai apoi uşor panicaţi. Cred că "luase ceva la bord", sau aşa arăta el în mod obişnuit, cam ameţit. Doamna Bostan (decană a Facultăţii de Film la vremea aceea) a cedat nervos după vreo 10 minute şi a părăsit sala, în timp ce neamţu' ne prezenta filmuleţele pe care urma să le vedem.
Recunosc, până şi eu, un fan al cinematografului independent şi experimental, am fost încercat de o insidioasă senzaţie de plictis pe la mijlocul proiecţiei, când, după ce prospeţimea şi impactul iniţial au expirat, mâzgălelile şi zgârieturile de pe peliculă au devenit redundante. Oricât de inedite ar fi aceste încercări vizuale, lipsa unei coerenţe de orice tip le aruncă în derizoriu, mai ales dacă experimentul se întinde nejustificat pe mai multe minute.
Nu este însă şi cazul lui Brakhage, a cărui filmografie consistentă (peste 300 de titluri, ce-i drept, numai scurtmetraje) îl "recomandă" amatorilor (sub)genului (speciei ?). Tipu' ăsta era preocupat de mai multe mijloace de expresie, iar preocupările lui sunt etalate în filmul prezentat mai sus - I... Dreaming (1988). Să faci 50 de ani numai filme experimentale este uimitor, mai ales că o operă de acest fel nu are mare vizibilitate şi nici influenţe majore asupra autorilor mainstream. Totuşi Brakhage a fost profesor de film la Universitatea din Colorado, unde cică era apreciat de studenţi. Câteva citate de-ale lui găsite pe Imdb: "I love being objected to. It worries me, but I love being objected to"; "There are a lot of movies made for nobody". Trebuie să subliniem, însă, că orice film este făcut pentru cineva (sau pentru mai mulţi cineva).
Acum 20 de ani, astfel de filme experimentale erau de găsit doar în cercurile pasionaţilor, iar faptul că au devenit accesibile tuturor internauţilor (nu internaţilor!) pare a fi un câştig datorat tehnologiilor din ultima perioadă.
13 oct. 2010
Tutankhamon, Lenin şi Happy Meal
Pe Yahoo am găsit o ştire despre "chiftelele" de la McDonald's, anume că ele au ceva în comun cu Tutankhamon şi Lenin: "a shocking resistance to Mother Nature's cycle of decomposition and biodegradability, apparently".
Dacă privim fotografiile de mai sus, preluate din 180-Day Happy Meal Art Project, al fotografei newyorkeze Sally Davies, putem observa cum după 6 luni de stat în bucătăria artistei, faimosul meniu dedicat copilaşilor arată aproape neschimbat, ba chiar mai bine decât în ziua cumpărării. OK, deci carnea aia înnegrită te înfricoşează puţin, dar cartofii şi pâinea sunt intacţi. Davies declara azi în UK Daily Mail:"The only change that I can see is that it has become hard as a rock".
Acest experiment "artistic" nu spune multe lucruri noi, deja se ştie că multe din trupurile umane nu mai suferă o descompunere "normală" după moarte, asemeni junk food-ului cu care se îndoapă din ce în ce mai des. Nu degeaba neputrezirea oamenilor "de rând" era considerată în vechime un semn rău.
Poftesc şi consum la mâncare marca McDonald's de 15 ani, de când primul Mec şi-a făcut deschiderea triumfală la Unirea, dar nu pot să nu semnalez nocivitatea acestor produse. "Chiftelele" acestea rămân la fel de artificiale ca orice altă tentaţie prea gustoasă pentru a nu crea dependenţă. Deci pentru un timp putem merge doar la KFC!
6 oct. 2010
Coraline

De ceva timp tot încerc să văd filmuleţul Coraline (S.U.A. 2009), şi iată că în week-end-ul acesta i-am dat în sfârşit play pe DVD.
Nu ştiam decât că această animaţie făcuse oareşce valuri anul trecut, când a fost lansată pe ecrane în variantă 3D. Regizorul Henry Selick a mai lucrat cu Tim Burton la The Nightmare Before Christmas (1993) şi James si piersica uriasa (1996). Deşi Burton nu s-a implicat sub nici o "funcţie" în Coraline, tuşele şi copacii lui întunecoşi apar în multe cadre, probabil ca o urmă a contaminării "artistice" reciproce. Ca şi îndelung apreciatul The Nightmare Before Christmas, Coraline este o animaţie stop-motion, dar filmată integral în "tânăra şi revoluţionara" tehnologie 3D. Am aflat că ar fi chiar cea mai lungă animaţie de acest tip realizată până în prezent (deşi, după cum arată, pare că totul a fost executat pe computer). Destul de mulţi artişti plastici au lucrat la machetele, păpuşelele (au fost filmate cadru cu cadru modele miniaturale) şi varietatea de efecte speciale din această adaptare a romanului semnat Neil Gaiman, autorul unor basme contemporane deosebit de imaginative.
Neştiind toate acestea la momentul vizionării, nu am acordat suficient credit filmului, iar pe deasupra am mai şi derulat pe ffd câteva secvenţe, pe care le presimţeam plictisitoare şi cumva deja-vu. După primele 20 de minute, însă, când acţiunea ia un viraj surprinzător pe cărarea care duce la genul horror, am rămas pironit pe canapea. Influenţele vizuale sunt multiple, începând cu Jack and the Beanstalk (1974), unde găsim o vrăjitoare fioroasă, a cărei apariţie grafică aduce cu "The other mother" din Coraline, trecând poate prin partea a III-a din Twilight Zone: The Movie (1983), chiar şi prin Matrix (1999), dar şi prin multe altele pe tema relaţiei copii-părinţi.
Mai special în filmul de faţă este felul în care Henry Selick pune pe ecran lumea paralelă (alternativă ?), în care Coraline, fetiţa nemulţumită de părinţii ei naturali (reali ?) devine captivă, din momentul în care descoperă că frumuseţea acelei lumi este înşelătoare. Fetiţa ajunge "dincolo" trecând printr-o uşă secretă din perete (ca în Being John Malkovich - 1999 ?) şi descoperă, alături de o pisică foarte lucidă, graniţele teritoriului artificial fabricat de malefica other mother (o posesivă şi vicleană mamă din "lumea paralelă"), graniţe dincolo de care e un "vid de materie" - deci personajele păşesc în gol, pe un ecran alb. Ciudăţenia personajelor (multe secundare - nişte babe mi-au amintit de Les triplettes de Belleville - Franţa 2003) şi a întâmplărilor este dublată de consistenţa coşmărească a spaţiilor "de joc". Culorile, luminile şi mai ales umbrele timburtoniene, dar şi coloana sonoră ieşită din comun, completează o animaţie deloc recomandată copilaşilor care vor să doarmă noaptea liniştiţi (eu nu mai închideam un ochi după chestia asta, acum vreo 20 de ani să zicem).
2 oct. 2010
Imdb 20
Pe 17 octombrie, site-ul Imdb va împlini 20 de ani de activitate.
Cel mai accesat site de cinema din lume îşi merită denumirea şi celebritatea. Aici găsim cea mai bogată bază de date în materie (filme, cineaşti, festivaluri, citate etc). Este de ani buni un instrument extrem de util în mâna oricărui critic sau cercetător al cinematografiei.
De ziua lor, angajaţii Imdb au întocmit liste "peste topuri": cele mai bune filme, seriale, cele mai surprinzătoare Oscaruri, cei mai buni actori din ultimii 20 de ani ş.a.m.d. Bonus - interviuri exclusive cu celebrităţi de la Hollywood.
La Mulţi Ani Imdb şi la cât mai multe filme bune în stoc!