Printr-un oraş prăjit

Vara astronomică a sosit cu foc şi pară în Bucureşti. Terasele şi cluburile şi-au pregătit "nisipare" pentru clienţii care se cred pe litoral - chiar şi terasa Mall-ului Sun Plaza a pregătit astfel de atracţii sub uriaşa antenă care străjuieşte fosta albie a Lacului Văcăreşti.


Spre centru, Teatrul Naţional este în plină renovare (exterioară, cel puţin),


iar Parcul Herăstrău a început să semene cu Bulevardul Magheru. Iată nişte imagini din acest parc oxigenat cândva, azi sufocat de "autotanchete" 4x4:

The Company

Mâine, la ProCinema, va fi difuzat ultimul episod dintr-un serial numit Agenţia (The Company, S.U.A. 2007). "A mini-series that traces CIA activities over a 40-year period, from the beginning of the Cold War through the demise of the Soviet Union" - aşa este prezentat pe net. Unul din "executive producers" este Ridley Scott, fapt pentru care, pe coperta DVD-ului scrie "from the director of Gladiator"!
Sper să pot urmări întregul serial (6 episoade) altcândva, pentru că l-am pierdut pe ProCinema. Printre actori se numără şi simpaticii Chris O'Donnell & Michael Keaton, de ceva timp retraşi în roluri secundare.
Perioada Războiului Rece a fost amintită şi în alte filme de ficţiune recente, care se joacă cu istoria (rescriind-o): Fail Safe (2000), Thirteen Days (2000), The Good Shepherd (2006), Watchmen (2009) etc.
X-Men: First Class (2011), pe care l-am văzut săptămâna trecută, pe lângă a fi un prequel remarcabil al faimoasei serii X-Men, conţine şi o re-interpretare a Crizei rachetelor din Cuba (1962). Chipurile, la baza crizei ar fi fost un mutant periculos (Kevin Bacon), care înghiţea şi prelucra orice formă de energie, urmărind o distrugere atomică a civilizaţiei umane (pentru a fi înlocuită de noua rasă a mutanţilor, aceştia fiind rezistenţi la radiaţii)!


În încheiere, o ştire din Ziarul Financiar "de duminică": Bucureşteni, vi se pregăteşte o mare de mistere! "Primul Festival Mystery & Thriller din România se va desfăşura în perioada 23-26 iunie 2011, la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti - Palatul Şuţu. Organizatori - editurile Tritonic şi Crime Scene. Mystery & Thriller Festival 2011 oferă cititorilor pasionaţi ai cărţilor de gen posibilitatea de a răsfoi ultimele apariţii, de a se bucura de savoarea întâlnirilor cu autorii, precum şi de a participa la dezbateri şi conferinţe incitante, alături de jurnalişti, prieteni, pasionaţi, critici literari".

Tur virtual al MŢR

Am primit un link spre turul 3D al Muzeului Ţăranului Român. Cu această ocazie, mi-am dat seama că am văzut Palatul Dogilor, British Museum şi MOMA, dar nu am vizitat niciodată prin interior MŢR, deşi eram la doi paşi de acest muzeu extraordinar, pe care mulţi îl confundă cu Muzeul Satului ("casa în casă" e unul din peisajele comune ale acestor instituţii "surori"). "Timp", "Reculegere", "Icoane" - fiecare sală are o denumire a ei, dar toate ne trimit la semnificaţiile Crucii şi la partea luminoasă a sufletului românesc. Plimbarea virtuală e o ocazie pentru toţi leneşii de a pătrunde mai repede în acest spaţiu generos.


Adaug şi un poem frumos, descoperit recent:


Cânt

de Magda Isanos (1916-1944)


Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cântecul sau el mă
soarbe.
Atât de sus ne-nălţăm câteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacără
înfricoşată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
aşa arde sufletul
meu.
Cred în zâne, în sfinţi şi minuni;
prieteni, nu-mi împletiţi
cununi.
Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea;
îi bănuiesc uneori
puterea,
însă nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit
îngerului lângă mine
ivit.

Fă-mă sa cânt despre oameni şi suferinţi,
şoptesc cu buzele reci,
fierbinţi,
despre săraci, despre copii şi foame...
Şi-n mijlocul cereştii
mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez
lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămân singură. Nu stiu nici eu
de ce mi-a
vorbit din stufişul aprins Dumnezeu.

Hollywood "Music & Film" in Bucharest

Duminică seara am avut plăcerea de a asista la un eveniment fără precedent în peisajul cultural de la noi: concertul "Hollywood Music in Bucharest". Aşteptam un astfel de spectacol (chiar mă întrebam dacă doar mie mi-a venit ideea) în care muzica de film şi imaginile în mişcare să se întâlnească pe aceeaşi scenă, aşa cum se întâmplă la înregistrările coloanelor sonore la Hollywood.
Cei 62 de instrumentişti ai European Royal Orchestra, selectaţi dintre cei mai "silitori" studenţi ai facultăţilor de muzică autohtone (se pare că, în funcţie de ţară, componenţa orchestrei se schimbă), au interpretat, sub bagheta dirijorului austriac Gottfried Rabl, fragmente celebre din soundrack-uri (simfonice, reorchestrate ş.a.m.d.) precum The Sound of Music, Superman, Cats ( Memory), James Bond, "Ei.Ti.", Hook, Titanic, "Speiderman" (ca să-l imit pe prezentatorul concertului, nefamiliarizat cu aceste titluri), Piraţii din Caraibe, Gladiator, Star Wars, Dirty Dancing.

Muzica lui John Williams, Hans Zimmer, Danny Elfman, Monty Norman etc. a fost pusă şi mai mult în valoare de clipurile proiectate pe uriaşul ecran din spatele orchestrei. Iar proiecţiile digitale au fost completate, la rândul lor, de jocul luminilor şi laserelor verzi (care nu mai pot lipsi dintr-un spectacol respectabil). Atmosfera uşor desuetă, dar impunătoare a Sălii Palatului (pe jumătate goală, sau plină) mi-a amintit de perioada când vedeam aici, în premieră pe ţară, blockbustere precum The Rock (1996) şi Independence Day (tot 1996).

Prea timid pentru a-şi prezenta filmul la Cannes?

În România Liberă de azi găsim un articol inedit: "Cel mai aşteptat film al festivalului de la Cannes, The Tree of Life, al lui Terrence Malick, a avut premiera ieri, în absenţa realizatorului său foarte timid, după cum l-a scuzat unul dintre producători, care a mai spus că regizorul îşi doreşte ca publicul să citească filmul ca pe un poem, pe care fiecare să-l intrepreteze cum vrea".
Texanul Malick lucrează ca regizor din 1973 (Badlands este debutul său excepţional, cu Sissy Spacek şi Martin Sheen). În anii '80 nu a făcut absolut nimic în domeniu (cariera lui are un hiatus de fix 2 decenii!). Spre deosebire de colegii lui de generaţie - Scorsesese, Spielberg şi Lucas - care au realizat zeci de filme fiecare, Terrence Malick a semnat doar 5. Ca şi în cazul unui alt cineast misterios (Tarkovsky - 8 lungmetraje), fiecare din aceste câteva filme e considerat unic şi încadrat într-o categorie specială. Cadrele filmate cu steadicam, aproape exclusiv în exterior (sunt foarte puţine momente filmate în studio), ritmul lent, dar care totuşi te ţine treaz şi chiar intrigă, vântul trecând prin iarbă, sau printre frunzele copacilor (omagiindu-l poate inconştient pe "fratele din est" - Tarkovsky), sunt caracteristici ale unei opere care îşi găseşte târziu o apreciere internaţională.


M-a uimit faptul că acest cineast nu vrea să se "bage în faţa filmelor" lui, ba chiar se fereşte de presă şi de orice fel de expunere publică. Cică a apărut neanunţat la o proiecţie retrospectivă la Festivalul de la Berlin, în 2004 (pentru a revedea Badlands), iar dacă a refuzat să-şi prezinte filmul la Cannes, înseamnă că Malick este cel mai modest regizor american al anilor recenți. Până la urmă, dacă nu ai nimic de spus, înseamnă că filmul vorbeşte îndeajuns, iar acesta este dezideratul oficial al tuturor artiştilor!

CCSB şi oraşul metamorfozic

M-am plimbat pe la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, pe care am descoperit-o abia anul acesta. Am terminat de ceva timp facultatea, dar prin acest loc nu am trecut student fiind. În clădirea inaugurată în 1937, numită “Grigore Preoteasa” (din 1957 până in 1982), se pot observa (mai ales pe pereţii cu imitaţii de mozaicuri) urmele Epocii de Aur şi se poate simţi o atmosferă desuetă, dar familiară. Universul tinerilor de acum 30-40 de ani a rămas captiv pe culoarele tapetate cu afişe la diverse recitaluri, concerte nostalgice, piese de teatru amator (toate cu intrare gratuită), cursuri de dans folcloric, initiere în turism montan etc.
În subsolurile CCSB te poţi întâlni (pe lângă studenţii entuziaşti care cântă rock) cu Mihai Pocorschi şi trupa VH2, care îşi înregistrează piesele în locul unde acelaşi Pocorschi repeta cu legendara formaţie Holograf, la începutul anilor '80.

De la CCSB am tăiat-o pe Berzei spre Piaţa Victoriei, ştiind că voi da peste o zonă în reconstrucţie. Am "pozat" cu mobilul străzile demolate (mahalaua Griviţei e pe jumătate dispărută), peste care va răsări un nou bulevard spre Centrul Civic. În zare se vedea şi faimosul pasaj Basarab, la care lucrările au avansat considerabil.


Hala "Matache" a fost şi ea relocată

Dincolo de strada excavată se afla zona vechiului Cinema "Feroviar" - iată-l cum arăta acum câţiva ani:




Iată cum se văd (pe Gândul.info) progresele făcute la Pasajul Basarab şi la Noul Stadion Naţional ("Lia Manoliu") prin SKYCAM:

Thor in IMAX 3D

Când am citit pe net că următorul film din cariera lui Kenneth Branagh va fi inspirat din benzile desenate Thor, create în anii '60 de Stan Lee, m-am gândit că actorul şi regizorul britanic a intrat în criză financiară.
La începutul anilor '90, Branagh se afirmase prin transpuneri cinematografice ale pieselor lui Shakespeare - Henry V, Much Ado About Nothing, Hamlet - dar şi ca talentat regizor de thrillere moderne sau reactualizate (Dead Again, Frankenstein-ul produs de Coppola). Deci omul era "un nume" în domeniu, urmase Royal Shakespeare Company, avea propria companie de teatru (sprijinită chiar de prinţu' Charles). Însă după Hamlet-ul luxos din 1996, care îl redenumea "urmaş al lui Laurence Olivier", Branagh a glisat inexplicabil în comercialul mediocru, prin rolurile secundare din Celebrity (1998 - bine, ăsta nu era chiar un film comercial), Wild Wild West (1999), sau Harry Potter and the Chamber of Secrets (2002). A mai regizat câteva comedioare după Shakespeare, plus criticata versiune a piesei lui Anthony Shaffer - Sleuth, după care... pauză.
În Thor (2011), Kenneth Branagh se pierde în spatele unui aparat monstruos de producţie (buget de 150 milioane dolari!!) stil Spielberg - Peter Jackson - Michael Bay. Studiourile Paramount, Marvel etc. au optat, probabil, pentru acest regizor cu gândul la performanţele lui "şeţchiriene", care nu sunt de ignorat în ce priveşte distribuţia britanică (Anthony Hopkins, Tom Hiddleston, chiar şi Idris Elba). Snobismul cu care americanii adulează actorii britanici este notoriu, iar accentul acestora parcă ar înnobila orice rol, din oficiu. Faptul se verifică şi în "cultissima" serie Star Wars (unde putem auzi fabuloasele voci ale lui Alec Guinness, Ian McDiarmid, Christopher Lee rostind multe replici dubioase, ca să fiu indulgent cu febleţea mea - Lucas).
Aparent, Kenneth Branagh "a filmat o nuntă" pentru că nu îi mai ajungeau banii, ca să zic aşa. E ca şi cum l-ai fi pus pe Hitchcock să regizeze Poirot, sau pe Kubrick - Star Trek (deşi comparaţiile ar putea fi măgulitoare pentru Branagh). Acest film nu este un eşec, iar dacă ar fi, nu s-ar datora incompatibilităţii regizorului "elitist" cu subiectele "comerciale". Problema e la nivelul funcţiei pe care o ocupă personajele. Ca şi în cazul Clash of the Titans (2010), mituri străvechi intră în mixerul hollywood-ian, din care rezultă de fiecare dată o "pastă narativă" mai mult sau mai puţin toxică. Cum poate fi o naraţiune toxică? Prin stricarea sensurilor purtate de anumite personaje în anumite civilizaţii şi epoci. De data asta, ne întâlnim cu personaje din mitologia nordică (Odin, Thor, Freyr, Heimdall, Loki...), prelucrate de "fabrica" super-eroilor americani - Marvel Comics. Deci denaturarea este dublă: odată în benzile desenate, a doua oară în studiourile cinematografice ale unei naţiuni care nu a avut o mitologie a ei şi numai a ei.
Aducerea unei vechi legende europene în S.U.A. vremurilor noastre nu e o idee proastă, dar "tratamentul" scenariştilor o poate prosti. Umorul presărat de-a lungul scenariului este la fel de binevenit: Thor, care îşi pierde puterile de "zeu al tunetului", cade în deşertul New Mexico, locul unde sunt predestinate să ajungă toate obiectele "deraiate" din cosmos. Dar glumiţele şi şarmul autosuficient al Nataliei Portman nu pot compensa nişte evenimente previzibile, care vor duce la un love-story plictisit, la confruntări inevitabile cu monştrii din benzi desenate, Intelligence Agencies ş.a.m.d. Încrucişarea de genuri (S.F., Fantasy) şi entităţi din lumi prea diferite (lumea zeităţilor antice, a legendelor medievale, universul cunoscut prin telescop şi realitatea contemporană) pare a fi copleşitoare chiar şi pentru Kenneth Branagh.
Totuşi, voi remarca roiul de imagini năucitoare pe care le oferă acest film în IMAX 3D (poate fi văzut în acest format extraordinar şi la AFI, Bucureşti). La începutul filmului, am fost anunţaţi de un "plasator" că dacă ni se face rău, suntem invitaţi să părăsim sala de proiecţie câteva minute, după care "totul va reveni la normal". Din păcate, tehnologia 3D nu a fost prea grozavă, iar mărirea excesivă a fotogramelor proiectate pe giganticul ecran a dezvăluit multe momente "pixelate".

Venezia 2011 - retrospectivă

La sfârșitul lunii februarie am efectuat o escapadă minunată la Veneția, în pragul faimosului Carnevale. Filmul în două părți (HDV) de pe YouTube, ca și fotografiile de pe Photobucket, documentează cele trei zile ireale petrecute în "lagună".




Venezia 2011 - a Carnevale


Venezia 2011 - a Carnevale (Secondo Tempo/ Partea a II-a)

YT madness

Eram informat cu privire la cenzura aplicată pe YouTube clipurilor cu conținut "copyrightat", dar nu mă așteptam să întâlnesc și cazuri penibile. Trailerul realizat de mine în facultate (ca exerciţiu de montaj) pentru Festivalul CineMAiubit a fost lăsat fără coloana sonoră luată din filmul The Avengers (deci acum e mut pe YT), în timp ce Regimorph, tot din facultate (disponibil la rezoluție mai bună pe Vimeo), rulează în continuare acompaniat de minunata temă din Jurassic Park.
În ceea ce privește trailerul meu pentru Return of the Jedi, lucrurile au mers foarte departe. Acest clip a fost interzis în mai toate țările planiglobului, după cum se poate observa din imaginea de mai sus. Cică "no action is required on your part. Your video is still available everywhere not listed above", iar lista începe cu Afghanistan, Albania, Algeria, Andorra, Angola, Anguilla, Antigua and Barbuda... și se termină cu Vietnam, Wallis and Futuna (asta e o țară?), West Bank, Yemen, Zambia, Zimbabwe!! Motivul pare a fi tot muzica, recunoscută de YT ca fiind cu drepturi de autor la SME (Sony Music Entertainment, probabil). Asta în timp ce tone de parodii muzicale, melodii descărcate de pe CD (și ilustrate cu poze), videoclipuri captate de pe VHS, DVD, sau prin TV Tuner sunt la dispoziția vizitatorilor YouTube din toată lumea.