"Free knowledge" blackout

În timp ce românii asaltează Piaţa Universităţii pentru a evada din întunericul unei vieţi fără viitor, aşa cum se prezintă viaţa pregătită de proasta guvernare a ultimilor ani, administratorii Wikipediei oferă imaginea blackout-ului de "alarmă" - întunericul lipsei de informaţie gratuită. După un deceniu de activitate, Wikipedia a blocat accesul către site-ul enciclopediei libere în limba engleză, doar pentru 24 de ore. Gestul aduce în atenţia publicului nişte proiecte de legi discutate la ora actuală în Statele Unite ale Americii - "Stop Online Piracy Act" şi "Protect IP Act" ("IP" stands for "intellectual property") - care cică atentează la libertatea informaţiei de pe net.
Dexonline, site-ul fără de care puţini se apucă să redacteze un text pe computer, protestează deasemenea împotriva legilor care atentează la libertatea informaţiei:
Internetul are libertatea informaţiei în codul genetic, este un dat cu care s-a născut. Wikipedia ne propune să ne imaginăm o lume fără free knowledge, dar informaţie şi cunoaştere nu înseamnă acelaşi lucru. Cunoaşterea are multe nivele de profunzime, cu cât vrem să ne scufundăm mai adânc în "layerele" ei, cu atât mai ineficientă devine o enciclopedie online. Wikipedia nu poate oferi decât cunoaştere de suprafaţă, nişte repere generale în cel mai bun caz. Mai tot ce găsim pe net rămâne la un nivel superficial, orice detaliu, dezbatere sau teză poate fi uşor suspectată de sofism, iar mărturiile - contestate. Datorită inflaţiei informaţionale, falsul, impostura, dezinformarea sunt la mare modă în spaţiul virtual, fapt care dăunează reputaţiei sale.
Se vorbeşte despre cât de multă literatură se publică la nivel mondial, despre cât de multă muzică se face, iar în proporţie copleşitoare aceste "secreţii" culturale excesive sunt fie maculatură, fie junk. Deci mult nu înseamnă bun pe tărâmul cunoaşterii/artelor. Iar internetul înseamnă şi libertate şi exces, prin excelenţă. Însă odată deschisă această cutie plină cu "de toate", cu greu mai poţi controla revărsarea conţinutului.
Cum să taxezi fiecare abatere de la nebuloasele legi ale drepturilor de autor, când orice internaut poate găsi, după un click pe YouTube, fragmente dintr-un film preferat, o melodie iubită, sau poate scrie un eseu decent pentru la şcoală, răsfoind Wikipedia. Într-adevăr, cei care investesc sume considerabile în cinema şi muzică, cei care trăiesc din aceste "industrii" (la noi nu se pot numi astfel) sunt cei mai afectaţi de expunerea gratuită pe net, dar acest risc trebuie gestionat de organismele competente. YouTube are multe avertizări şi clauze legate de conţinutul filmuleţelor încărcate, încercând să prevină (ineficient) piratarea, dar ce să mai spunem despre site-urile care oferă gratuit seriale întregi, sau chiar lungmetraje? Cei care taxează cablagiii ar trebui să impună şi furnizorilor de internet nişte taxe suplimentare care să acopere, eventual, şi "scurgerea" de conţinut cu dda-uri. Dar furnizorii nu vor accepta prea uşor o taxare suplimentară, deci cercul este vicios!
Singura cenzură valabilă a internetului ar fi desfiinţarea sa, pentru că orice altă metodă nu ar face decât să înrăutăţească problema. Accesul la informaţia gratuită, nelimitată, seamănă cu un al doilea Iluminism. Omenirea poate să se înfrupte din preaplinul internetului, dar de această dată raţiunea nu mai este invitată la festin. Ea rămâne să prezideze bibliotecile, iar simţirea - pinacotecile, sălile de concerte, teatrele, cinematografele.

Dan Cârlea & "Epoca de Aur"

Sintagma Epoca de aur, un aur cu A mic, este obositoare și cred că și-a epuizat ironia. Dan Cârlea, un "blogatar" născut în 1972, poet și autor de articole pentru Jurnalul National - suplimentul Scanteia, care apărea în 2009, la aniversarea a 20 de ani de "libertate", a folosit și el sintagma pentru titlul cărții sale.
Copil în Epoca de Aur a apărut de curând, cu o copertă zâmbăreață, inspirată de genericul TVR ceaușist. M-am interesat de cartea pomenită pe bloguri (ale autorului, ale altora), unde citim că ne relatează întâmplări relaxate şi amuzante ale unui copil obişnuit care-şi trăia inocenţa în vremuri coşmăreşti. Mi se pare îngrijorătoare recenta afluență de amintiri legate de acea epocă, pe care suntem datori să o uităm și să o îngropăm sistematic în subconștientul colectiv. Trebuie umblat cu mănuși, nu cumva să răzbată vreun aspect plăcut din anii respectivi până în zilele noastre. Nu știu cum de mai sunt lăsați toți "nostalgicii" ăștia să se exprime, subminând pasiv orânduirea democraticăcapitalistă, care are atâtea lucruri noi şi frumoase de oferit, mai ales celor mici.



Bineînțeles că sub "cerul copilăriei" multe întâmplări devin mai luminoase, iar politicienii patriei au o aură caricaturală, copiii ghicind fără efort caractere ridicole. Imaginea (comică) a cârmuitorilor văzuți de copii este tratată și în albumul lui Ștefan Constantinescu - Epoca de aur pentru copii, apărut în 2008.

Apropos de "copilăroi", o expoziție haioasă de figuri din ceară (mărime naturală) „Mit, Ficțiune și Realitate”, găzduită de Muzeul Național de Geologie, poate fi vizitată până pe 4 martie 2012, de luni până duminică.

Concertul de Anul Nou

Concertul de Anul Nou este o tradiţie cu care Filarmonica din Viena îi delectează încă din 1939 pe amatorii de valsuri. La noi, acest concert este difuzat în direct de peste 15 ani, probabil. În dimineaţa Noului An, defapt după-amiaza, când ne trezim chiauni după noaptea petrecută cu salata de boeuf şi piftia la nas, auzim acordurile dulci ale Dunării albastre ieşind din tembelizoare. Deobicei şi Radio România transmite în direct concertul.

În program sunt incluse întotdeauna piese compuse de familia Strauss - Johann Strauss sr., Johann Strauss-fiul, Josef Strauss şi Eduard Strauss, plus piese ale altor compozitori austrieci, inclusiv Joseph Hellmesberger, Wolfgang Amadeus Mozart, Otto Nicolai (fondatorul Filarmonicii din Viena), Emil von Reznicek, Franz Schubert, Franz von Suppé. Ediţiile mele preferate au fost cele dirijate de italianul Riccardo Muti (1993, 1997, 2000, 2004), actualul director al Chicago Symphony Orchestra.
Frumuseţea muzicii este dublată de interiorul somptuos şi sobru (Musikverein), în care se desfăşoară anual acest concert, dar şi de aranjamentele florale, care anul acesta au combinat maiestatea crinilor imperiali şi a trandafirilor regali cu suavitatea margaretelor. Notăm fabulosul balet care ilustrează, printre alte valsuri, faimosul bis An der schönen blauen Donau, dar şi regia impecabilă de emisie, asigurată de canalul TV Eurovision. În transmisiunile directe de la Viena am remarcat pentru prima oară mişcările de macara, care unduiau camerele de filmat prin faţa statuilor şi deasupra publicului din sală, pe ritmul muzicii.

Şi la noi, la Atheneu, a fost preluat modelul vienez în prima săptămână din ianuarie, când a fost susţinut un frumos concert de valsuri (încheiat cu acelaşi Radetzky March), dirijat de Jin Wang, un chinez din Austria.

Sărbători fericite!

Anul acesta, apropierea Crăciunului îmi aduce în gând mireasma cojilor de mandarine şi a crenguţelor de brad, precum şi greutatea plăcută a cutiilor cu globuri şi beteală, scoase "pe braţe" din hibernarea lor anuală. Enumerarea continuă cu bucăţelele de castraveciori muraţi, care trebuiesc stoarse între degete, pentru a poposi fără apă în compoziţia ravisantei salate de boeuf. Iar sărmăluţele nu trebuie să fie prea grase, dar nici prea seci. Mai e şi vinul, alb şi negru, preferabil demisec!
Tot acum mă gândesc la ce s-a întâmplat în acest an, pe de o parte un şir de catastrofe rezumate de Reuters într-un clip cu tente escatologice.



Aş vrea să afirm că, pe de altă parte, s-au întâmplat lucruri minunate în România, au fost festivaluri peste festivaluri, au curs salarii babane, lapte şi miere de rapiţă, au concertat Yanni, Sting, Bon Jovi şi Nana Mouskouri. Confraţii noştri au putut gusta din binefacerile capitalismului scăpat de sub control, dar şi din neajunsurile lui. Tot cu gândul (şi cu internetul) mă teleportez pe Everest, de unde meschinăriile lumii în care trăim apar la adevărata lor scară.

Aş vrea să cred că toate lucrurile luminoase pot compensa pierderile acestui an, dar ele sunt irecuperabile. Copleşitoare. De aceea, anul acesta mă gândesc mai mult ca niciodată la cei ce nu mai sunt aici. La cei care vor petrece Crăciunul la servici, pe străzi, sau aiurea, stresaţi sau nemulţumiţi, în metrouri sau tramvaie, grăbiţi, rătăciţi. La cei care au suferit nedreptăţi, la cei nemângâiaţi şi la cei care nu mai ştiu să-şi îmbrăţişeze aproapele. La cei care au uitat semnificaţia Sărbătorilor, în drum spre Mall. Acel togetherness, care nu se traduce prea bine în română, dar nici în engleză nu mai înseamnă mai nimic.
Le doresc tuturor şi nouă, împreună: bucurii şi împliniri, un Crăciun cald şi plin de cadouri! An Nou cu sănătate, artificii şi lumină!

Wall St. WorldRevolution!

De câteva luni, a luat amploare un protest public în inima financiară a Statelor Unite - Occupy Wall Street! Protestatarii, animați de grupul activist canadian Adbusters, își manifestă nemulțumirile crescânde față de lăcomia sistemului bancar, în special, care a dus la o prăpastie prea mare între procentul low-mid-upperclass (99%) și cel "high class" (miliardarii - 1%).
Bunăstarea este distribuită inechitabil în lume, dar acest lucru nu a stârnit pănă acum proteste atât de înverșunate în America de Nord, "land of the free" și cămin al unei concentrări fantasmagorice de capital.
Pe 15 octombrie 2011, zeci de mii de demonstranţi au organizat mitinguri în 900 de oraşe din întreaga lume, precum Auckland, Sydney, Hong Kong, Taipei, Tokyo, Sao Paulo, Paris, Madrid, Berlin, Hamburg, atestând solidaritatea față de fenomenul din S.U.A.
De curând, protestul s-a extins spre porturile de pe Coasta de Vest, unde "oamenii muncii" declară public: "Suntem inspirați de această manifestare democratică non-violentă, care insistă asupra corectitudinii economice și care a captat inimile şi minţile atâtor oameni. Mulțumim celor 99% pentru primirea apelului nostru la dreptate. Suntem copleşiţi de atenţia care ni s-a acordat în ultima perioadă. În mod normal, suntem invizibili".
Aceste texte, dar și sloganul mișcării - the only solution is WorldRevolution, ne duc cu gândul la o nouă (veche) revoluție împotriva exploatatorilor!

Polul Sud - centenarul pionierilor

Roald Amundsen

Luna decembrie marchează 2 aniversări importante pentru istoria Norvegiei și pentru cea a descoperirilor geografice: 150 de ani de la nașterea lui Fridtjof Nansen (primul explorator al Arcticii) și centenarul expediției conduse de Roald Amundsen, care a atins Polul Sud în 1911. Amundsen a ajuns la Polul Sud pe 14 decembrie 1911, cu 5 săptămâni înaintea rivalului său, Robert Falcon Scott, care a pierit pe drumul de întoarcere.

Robert Falcon Scott

Cu ocazia acestui centenar, guvernul norvegian a organizat o expediție prin pustiul înghețat, la care participă chiar primul ministru și o echipă internațională. Alături de ei, unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti şi exploratori români, Cornel Coco Galescu, pleacă să atingă Polul Sud pe schiuri de tură!
Și à propos de această țară care a dorit să rămână în afara U.E., recent am auzit la tembelizor că untul e pe cale de dispariție în Norvegia. Cică oamenii s-au îmbulzit să cumpere toate pachetele din supermarketuri, datorită unei cure de slăbire bazată pe grăsimi, foarte la moda pe-acolo. Deci sunt mulți nebuni în această țară civilizată!

Savall şi muzica lui Cantemir la Atheneu

Istanbul. Dimitrie Cantemir. Cartea ştiinţei muzicii şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene este proiectul iniţiat în 2008 de Hespèrion XXI, unul dintre cele mai renumite ansambluri internaţionale de muzică veche, care abia acum a ajuns şi în România pentru a reconstitui epoca lui Dimitrie Cantemir la Poarta Otomană (1690-1710). Miercuri am asistat la acest eveniment muzical, organizat de ICR la Atheneu (Sala Mare).
Ansamblul Hespèrion XXI este condus de catalanul Jordi Savall (compatriot al lui Dalí), multipremiat (a câştigat şi César pentru coloana sonoră a filmului Tous les matins du monde - Franţa 1991), supranumit Regele muzicii vechi. Pentru proiectul Istanbul. Dimitrie Cantemir, au fost selectate doar câteva din cele 355 de compoziţii culese de Dimitrie Cantemir în cartea sa (dintre acestea, 9 erau compoziţiile lui originale!).
Cartea ştiinţei muzicii, care conţine un tratat şi o culegere de melodii, nu a fost datată. Se ştie doar că a fost scrisă în timpul şederii lui Dimitrie Cantemir la Constantinopol (Istanbul) ca zălog al tatălui său (Constantin Cantemir, domnitorul Moldovei) şi dedicată sultanului. "Cred că interesul meu pentru Cantemir a apărut odată cu primele piese pe care le-am ascultat din creaţia lui, în 1989" - spune Savall. "Am început să cunosc colecţia pe care a alcătuit-o în epocă şi am fost surprins să observ aceste muzici orientale, de tradiţie orală, cu atât mai mult cu cât erau rezultatul culegerii nu a unui muzician turc, ci a unui cărturar român, care concepuse un studiu atât de interesant asupra muzicii otomane din acea vreme".
Evenimentul de pe scena Atheneului a dăruit participanţilor o triplă revelaţie. Întâi putem vorbi despre o redimensionare a personajului istoric Dimitrie Cantemir, despre care puţini români ştiu că a fost un enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, scriitor, om politic şi domnitor al Moldovei în secolul al XVIII-lea. Başca muzicolog şi compozitor, ne aminteşte Savall! Apoi putem admira performanţele şi pasiunea muzicienilor din Hespèrion XXI, care au cântat în două reprize de câte o oră, întrerupte doar de o pauză. Înlănţuirea makam-urilor, alternarea taksim-urilor (preludii improvizate) şi dialogul instrumentelor exotice (mânuite cu talent de invitaţii turci, armeni, bulgari) ne trimit câteva secole înapoi, într-o geografie dominată de Imperiul Otoman, care cu o mână decapita familii întregi de creştini (Constantin Brâncoveanu), iar cu o alta gusta din arta unui Cantemir.
Dar nu în ultimul rând, este vorba despre un om de cultură elegant şi sensibil, precum Jordi Savall, care şi-a omagiat soţia prin două momente muzicale emoţionante, plasate la finalul fiecărei părţi a concertului. Acest concert a fost susţinut în memoria sopranei Montserrat Figueras, trecută la cele veşnice cu câteva săptămâni în urmă. Voi cita din dedicaţia adăugată de Savall la caietul-program: "A fost o mare artistă, dar mai mult decât atât, tot ce a realizat în viaţă a fost impregnat de lumină (...) Îi plăcea să ne amintească mereu că mai presus de orice, cel care cântă un cântec de leagăn are grijă să dea ce are mai bun în el, şi asta nu e altceva decât un act de iubire care, astfel, îi oferă copilului experienţa esenţei vieţii (Ninna Nanna, 2002). Îţi mulţumim, Monserrat, că ne-ai învăţat că nu ajunge să asculţi muzica cu auzul, trebuie să o asculţi cu sufletul".

Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007

Trimit și eu mai departe, cu întârziere, un anunț de interes cultural (local?):
"Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Afişului din Wilanów şi Institutul Polonez din Bucureşti invită publicul în perioada 22 septembrie 2011 – 8 ianuarie 2012 la expoziţia Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917 – 2007, organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucureşti.

Afişele provin de la Muzeul Afişului din Wilanów (secţie a Muzeului Naţional din Varşovia), primul muzeu din lume dedicat afişului, a cărui colecţie de peste 55.000 de piese este una dintre cele mai mari din lume.

Cele 192 de lucrări selectate de Maria Kurpik, curatorul expoziţiei, prilejuiesc întâlnirea publicului din România cu fenomenul afişului polonez – sintagmă folosită de criticii internaţionali pentru a denumi producţia prolifică, originală şi de o înaltă calitate artistică a afişului din Polonia în perioada 1960-1970 care a influenţat grafica de afiş în multe ţări europene".

Cel puțin în cazul afișului de film, polonezii erau recunoscuți pentru creativitatea ieșită din comun.

Beculețe, dulciuri și brazi

S-au aprins beculeţele de sărbători, iar cumplita iarnă a venit cu temperaturi de +15º! Nu îmi amintesc un alt început de decembrie cu ploi primăvăratice.
Duminică am trecut pe la Hanul lui Manuc, unde era în desfășurare SweetFest. În plin Post al Crăciunului, erau întinse tarabe cu dulciuri felurite şi îmbietoare. Dulcele s-a înfrăţit cu săratul, alături de bomboane şi cozonaci fiind şi plăcinte cu aspect de pizza.
Moş Nicolae a adus daruri pentru mici și mari, dar și străzi blocate de mașini, care se îmbulzesc spre Mall-uri și piețe. La Obor s-a deschis deja cel mai mare târg de brazi din București.