Brysomme mannen, Den

Am vazut aseara un film care m-a facut sa ma gandesc mai atent la anumite tendinte ale cinematografului actual. "Brysomme mannen" (tradus la noi "Omul problema"), este un film norvegian, partial realizat in Islanda, despre un personaj care se "trezeste" adus cu un autocar gol (il transporta doar pe el), pe un taram straniu, cumva situat in afara timpului si spatiului geografic cunoscut, desi se vorbeste intr-o limba nordica si orasul in care tipul ajunge este integrat culturii si civilizatiei contemporane europene. Regizorul Jens Lien construieste o atmosfera de inspiratie suprarealista, preluand motive din utopiile cosmaresti "post-moderne", punctul de plecare fiind scenariul scris de Per Schreiner, care asaneaza tot ce tine de sentiment si umanitate intr-o descriere veridica a vietii. Rezulta un fel de "Brazil" prabusit din barocul expresionist-SF al lui Terry Gilliam in decorurile urbane "moarte", dar aseptice ale prezentului. Gasim aceeasi dorinta devoratoare a personajului central de a se desprinde din capcana vietii golite de semnificatii pe care o traieste, doar ca la Gilliam era vorba despre un sistem opresiv care atenta la libertatile fundamentale ale cetatenilor, pe cand aici toata lumea este libera, "prospera si fericita", insa defapt nimeni nu mai SIMTE nimic. Nu intamplator filmul se deschide cu cel mai grotesc sarut filmat vreodata in plan strans.
Exista cateva scene care invita la visare si la ceva... gandire. Una ar fi iesirea din metrou (unde are loc o scena horror) pe superba muzica a lui Grieg. Alta ar fi zidul strapuns de mana "Omului problema", in cautarea disperata a locului de unde razbateau singurele acorduri muzicale din oras, un loc luminos si primitor, o camera cu deschidere spre ceea ce "suna" ca o plaja udata de valurile marii. Singura interactiune cu aceasta "alta dimensiune", alternativa, a lumii insipide din film, se incheie cu ruperea unei bucati de placinta, pe care personajul principal o savureaza, in timp ce este smuls de niste "gardieni publici" in toale cenusii, din tunelul sapat in zid. Partea proasta e ca privind acest film indraznet, desi eram in fata unei alegorii acide, regaseam foarte multe elemente din cotidianul romanesc. Daca si in Romania oamenii au inceput sa renunte la sensibilitate si "sens", in favoarea bunastarii materiale, oare cum o fi in Norvegia? E clar ca efortul lui Lien este un avertisment destul de serios referitor la pericolele care pandesc "noua" umanitate.