23 sept. 2009

Horia Damian la MNAC


Ieri am asistat la vernisajul expoziţiei Horia Damian, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (alias spatele Casei Poporului). Am nimerit la vernisaj fără să ştiu nimic despre acest artist român care s-a "realizat" în exil (din 1946 a rămas la Paris). Colaborator al lui Fernand Leger şi Salvador Dali, printre alţii, Damian a expus în muzee importante precum Guggenheim New York, Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris, MoMA New York, Stedelijk Museum Amsterdam, Centre Georges Pompidou sau Grand Palais, Paris.
Printre cei care l-au omagiat pe bătrânul artist (absent motivat de la eveniment), s-a numărat şi preşedintele Băse. Am fost surprins în mod pozitiv de scurtul lui discurs, lipsit de caracteristicile bullshit-uri politice.
Căutând un motiv imediat în spatele imensului prestigiu (re-)căpătat de Horia Damian în ţara natală, care abia dacă îl (re-)cunoaşte, am descoperit pe un panou, la intrarea în MNAC (după percheziţia corporală) un fragment de interviu, în care artistul afirma: "Arta serveşte la trăirea cu pasiune a vieţii, căci fără ea viaţa nu e nimic altceva decât singurătate, tristeţe, bătrâneţe, teamă de moarte. Ea dă vieţii un sens, o direcţie. Cred că există în viaţă o dimensiune ascunsă, o parte scufundată care susţine că sufletul e nepieritor (...) Partea conştientă a sufletului, adică gândirea obişnuită, crede că vom muri şi de aici decurge dificultatea de a trăi - pentru că în fond ţi-e frică de bătrâneţe şi moarte, ştiind că trecerea ta pe pământ e limitată, iar ca să scapi de asta, ai nevoie de alt fel de speranţă. Lucrarea artistică se situează tocmai în această parte scufundată din noi înşine care crede în nemurire. Arta porneşte de la extraordinara idee că nu vom muri niciodată şi tocmai de aceea ea face viaţa pasionantă, căci adâncul sentiment al acestei eventualităţi ne ajută să suportăm existenţa. (...) De ce să faci un tablou sau o sculptură ? Şi de ce să le priveşti ? Pentru că îţi dăruiesc o tresărire de viaţă, de speranţă".

Conversaţie cu Bern Wery, Paris 2009
Trimiteți un comentariu