Filmul Clash of the Titans (2010) nu e o prostie totală, chiar m-am distrat la proiecţie. Totuşi, începând cu scenariul acestui film şi terminând cu primirea spectatorilor în sala de la AFI Cotroceni (nu, nu e vorba despre American Film Institute), sentimentul principal a fost confuzia, sau mai precis, VARZA. Biletul era cu 10 RON mai scump doar pentru ochelarii 3D pe care îi necesita această proiecţie "fake", pentru că aşa cum se poate afla şi din comentariile de pe net, Clash of the Titans a fost filmat şi "gândit" în 2D. Rezultatul este o alterare inutilă a contururilor şi a contrastului imaginii, care trage mai jos o producţie şi aşa incoerentă.
De fiecare dată când se anunţă pe ecrane un film "de mare montare" bazat pe mitologia greacă sunt animat de speranţa deşartă că Hollywood-ul ne va delecta cu o frumoasă plimbare prin cultura veche a bazinului mediteranean. Miturile Greciei Antice au hrănit secole de-a rândul imaginarul dramaturgilor, poeţilor, gânditorilor şi al artiştilor de toate felurile, care la rândul lor au îmbogăţit cultura Europei de astăzi şi, prin extensie, cultura din vestul Oceanului Atlantic, adică dincolo de "Coloanele lui Hercule". Mult mai departe de vestitele coloane (a căror semnificaţie străveche a fost demult uitată) găsim astăzi un tărâm haios, Hollywood, unde afacerişti inculţi, dar cu bani stivă se distrează producând filme vulgare despre legendele greceşti (vezi din ultimii ani şi Hercules - 1997, Jason and the Argonauts - 2000, Troy -2004, Minotaur - 2006 etc.). În timpul Epocii de Aur Comuniste de la noi, printre puţinele texte dedicate Epocii de Aur antice greceşti se număra o cărticică denumită Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru. Pe înţelesul copiilor, erau "transpuse" diverse momente din îndelungatul zbucium al zeilor şi eroilor antici. Chiar şi acea literatură comunistă rămâne acum mult mai utilă copiilor care întâlnesc pentru prima oară termeni precum titan, ciclop, gigant, muză, argonaut, lapit, centaur, minotaur... decât filme precum Clash of the Titans (2010).
Încă din 1981, când a fost realizată prima variantă a filmului cu acest nume, dealtfel foarte îndrăgit de fanii maestrului efectelor speciale de pe vremea animaţiei "stop-motion" - Ray Harryhausen, scenariştii se ocupau cu "ciopârţirea" Legendelor Olimpului. Reţeta ar fi următoarea: se extrag nişte personaje exotice din mitologia greacă, după care se introduc într-un decor cât mai spectaculos şi mai neverosimil, iar apoi se adaugă creaturi din cultul islamic şi din folclorul scandinav pentru a întregi o salată de "varză a la Hollywood".
Dacă din plictiseală "punem mâna" pe Wikipedia, aflăm imediat că titanii erau înaintaşii olimpienilor (cei 12 zei "rezidenţi" pe Muntele Olimp), iar pe vremea peripeţiilor lui Perseu (personajul central al filmului în discuţie) aceştia nu mai erau "în funcţie". Zeus însuşi i-a întemniţat în adâncurile Tartarului, după un război de 10 ani (Titanomahia) care este menţionat în film. Deci Înfruntarea titanilor din titlu este defapt Înfruntarea olimpienilor. Pegas, Io şi creaturile numite în film "djinn" nu au legătură cu mitul lui Perseu. Djinn sunt preluaţi din cultul islamic, unde desemnează un fel de spirite, sau diavoli (deşi nu toţi ar fi răi, chipurile). Sub denumirea de Kraken erau cunoscuţi monştrii marini din folclorul Norvegian şi Islandez, pe care îi găsim şi în seria Piraţii din Caraibe. Denumirea originală a creaturii monstruoase, care apare la sfârşit pentru a o "mânca" pe Andromeda din mitul lui Perseu, este Cetus, dar probabil producătorii acestui film au considerat că denumirea grecească (de unde se trage şi cuvântul cetaceu) nu e prea uşor de digerat pentru publicul spălat pe creier.
Doar cu câteva informaţii de pe Wikipedia, se poate construi un scenariu mult mai coerent şi mai proaspăt decât Clash of the Titans (2010), fără abateri păguboase de la mitologia greacă. Să luăm doar un personaj precum Cronos, cel mai bătrân titan, fiul şi totodată soţul Gaiei (divinitatea primordială a Pământului), care şi-a ucis tatăl (Uranus), după care şi-a devorat proprii copii, viitori zei olimpieni. Dintre ei, doar Zeus a scăpat pentru a-şi detrona la rândul său tatăl cu ajutorul fraţilor renegaţi de Cronos, respectiv ciclopii şi giganţii cu 100 de braţe. Ce să ceri mai mult de la un scenariu ?
