27 iul. 2011

Harry Potter and the Deathly Hallows

La începutul secolului XXI, când prima parte din seria Harry Potter rula în cinematografele noastre, am scris un scurt comentariu intitulat “Harry Potter şi întoarcerea la magie”. Era un moment de revigorare a filmelor cu magicieni (vrăjitori), elfi şi dragoni care aruncă foc şi pară, o întoarcere la folclorul scandinav, anglo-saxon, dar şi la cultura greco-romană (multe nume şi formule magice sunt de sorginte latină), prilejuită de (atunci) proaspăta carte a Joannei Rowling (semnată J.K.).

"Harry Potter şi Piatra filozofală este un film fantastic (fără ştiinţifico) realizat în tradiţia filmelor hollywood-iene megabuget. Din fericire, aproape totul este la înălţime: la fiecare colţ apare câte un actor celebru, scenografia este năucitoare, costumele - pe măsură. Regizorul Chris Columbus, expert în filme pentru şi despre copii (Home Alone, Mrs. Doubtfire) se aventurează de data aceasta pe terenul unor experţi precum Steven Spielberg şi Tim Burton. Harry Potter m-a dus cu gândul la avalanşa de peripeţii prin care trece Indiana Jones dar şi la tenebrosul Gotham City. Columbus părăseşte pe alocuri tiparul filmelor cu copii şi vrăjitori, izbutind câteva momente chiar fioroase". În cronica scrisă cu (aproape) 10 ani în urmă, eram influenţat şi de proaspăta premieră românească a Stapânului inelelor: Fratia inelului, care apăruse la noi în aceeaşi perioadă cu Harry Potter si Piatra Filozofală. Genul cinematografic fantasy căpăta aripi noi mulţumită industriei efectelor vizuale (CGI), iar coproducţiile americano-britanice inspirate de romanele pentru copii luau ochii spectatorilor din lumea întreagă. Entuziasmul cu care au fost îmbrăţişate personajele create de Rowling (o profă de franceză care, divorţată şi aproape falită, "visa cu ochii deschişi") arată că romanele şi filmele (6+2) au umplut un gol creat, probabil, în anii 90. Rowling a realizat un mariaj neaşteptat între tematica şcolii şi cea a magiei. Întâmplările imaginate de ea se petrec în vremurile noastre, dar într-o lume paralelă, păgână (nu prea întâlnim elemente de cultură creştină) şi invizibilă pentru ochii "încuiaţilor" (adică oamenii "obişnuiţi", dar majoritari).

"Frumuseţea interioarelor de epocă, cu tablouri din care personajele zâmbesc către privitori, cu scări care se deplaseazã în voie, cu lumânări plutitoare şi plafoane prin care se vede cerul înstelat eclipsează, însă, scăpările scenariştilor şi menţine vie magia de care spectatorii se lasă cuprinşi". Încheierea cronicii mele era potrivită cu tonul optimist din finalul lui Harry Potter si Piatra Filozofală (2001). Câteva schimbări majore s-au petrecut de atunci - Columbus a fost înlocuit de mai mulţi regizori succesivi, ultimul fiind destul de competentul David Yates, marele Richard Harris a dispărut, rolul său (directorul şcolii Hogwarts - Dumbledore) fiind preluat de Michael Gambon, iar echipa de pici care erau în clasa I (Harry, Hermione, Ron), au ajuns la vârsta majoratului. Cei trei actori (Daniel Radcliffe, Emma Watson, Rupert Grint) şi-au dedicat cei mai importanţi ani acestei serii de filme, au crescut alături de fani.


Despărţirea de un film ca Harry Potter a însemnat pentru mulţi despărţirea de copilărie. Eu eram deja student când am văzut prima parte, dar şi pentru mine înseamnă ceva. Privind The Deathly Hallows (2011), "împărţit" în două lungmetraje (care în 130 minute ×2 nu au reuşit să acopere toate ramificaţiile cărţii), am avut plăcerea să asist la o dezlănţuire excepţională de forţe (statuile coboară de pe pereţii castelului Hogwarts pentru a apăra şcoala, iar paşnica Minerva McGonagall se duelează în baghete magice cu Severus Snape), dar am şi descoperit momente emoţionante. Întâlnirea dintre Harry şi spiritele înaintaşilor este un astfel de moment, care rupe tensiunea şi invită spectatorii la meditaţie. Defapt, întâmplările care precedă punctul culminant al filmului sunt mai interesante decât toate celelalte episoade la un loc. Cândva ameninţătorul "Valdemort" (în interpretarea magistrului Ralph Fiennes) este mai labil ca niciodată, deşi "suita" lui este compusă nu doar din vrăjitori, ci şi din obiecte blestemate şi animale/arătări monstruoase (pitonul, "trolii"...). Harry Potter se încheie cu o secvenţă inutilă şi zaharisită, dar şi cu un mesaj frumos despre prietenie şi iubire, la fel de puternică în lumea magică a Joannei Rowling precum şi în cea "reală".

Trimiteți un comentariu