15 mar. 2013

Mica

Când sufletele unor oameni buni se grăbesc să părăsească această lume, cei rămaşi, apropiaţi şi prieteni, sunt încercaţi de sentimente puternice. Mai întâi, nu pot să înţeleagă cum de tramvaiele continuă să ajungă în staţii, păsările continuă să zboare, florile să înflorească, iar soarele, să încălzească? Cei rămaşi în urmă pot să înţeleagă cinismul străinilor, al celorlalţi oameni neafectaţi, dar nu şi indiferenţa naturii. Totul merge mai departe, ca şi când acele vieţi, sau acele inimi acum oprite, nu au contat cu nimic în implacabilul ritm al zilelor şi nopţilor, al anotimpurilor, al planetelor prin Sistemul Solar, al Căii Lactee prin Univers...
Mai apoi, cei rămaşi observă că doar ei ştiu şi simt, şi sunt frustraţi de lipsa reacţiei lumii la zbaterea lor. E o amară singurătate a suferinţei, a pierderii irecuperabile. Doar sufletele lor au pierdut, ceilalţi n-au păţit nimic, sunt ocupaţi cu aceleaşi mărunţişuri cotidiene. Şi încă nu ar fi atât de grav, dacă zbaterea nu ar fi urmată de o reculegere. Acea tăcere în care se topesc plânsuri, revolte, amintiri. Ceva din ei s-a oprit, în timp ce "show"-ul din jur continuă. O vioară tace, iar orchestrei pare că nu-i pasă.
Dar muzica nu rămâne aceeaşi când un instrument nu mai cântă. Poate că acest lucru nu-l aude decât Dirijorul!


Mica este o piatră acopeită de foiţe strălucitoare, care de departe seamănă cu diamantul sau alte nestemate. Tot Mica era prinţesa grupului Abracadabra, fata bălaie şi zâmbitoare care cânta multe şi frumoase melodii. Emisiunea Abracadabra a încântat multe copilării, fiind consacrată de TVR la începutul anilor '90, iar apoi preluată de ProTV, din '96 până prin 2001. Au fost 10 ani de jocuri, scenete şi melodii, ale căror versuri mi-au răsunat mult timp în urechi. Copiii din jurul Magicianului (Marian Râlea) au colorat puţin anii cenuşii ai "tranziţiei", iar dintre acei copii, Mica era febleţea mea. Ea avea ceva aparte, o delicateţe, o fragilitate...
Am aflat acum doar câteva zile că Mica era grav bolnavă şi că nu se tratase suficient. Tot abia acum s-a evidenţiat în presă şi cariera ei impresionantă, care a lăsat-o în umbra altor colegi şi colege "abracadabriste" ajunse, între timp, actriţe sau producătoare de telenovele. Era poate singura intelectuală de acest calibru ieşită din "grup", cu două doctorate (Oxford şi Viena), traducător, redactor şi producător în cadrul unei edituri, lector universitar şi specialist în IT. În ultima perioadă cânta din nou, prin cluburi. 
Efortul ei îmi apare acum de neînţeles, ca focul acelor existenţe curmate prematur - lumânări topite prea repede sub propriile flăcări, prea puternice. Mă gândesc la Laura Stoica, la Mădălina Manole, Mălina Olinescu şi la câte alte suflete fremătătoare! Dumnezeu să le ierte!
Tot de neînţeles este plecarea Micăi dintre noi ieri, la numai 31 de ani. Era de vârsta mea şi nu am cunoscut-o niciodată. Am văzut-o doar la televizor şi, parcă, pe o scenă, cândva, la mare... 



Dar muzica nu rămâne aceeaşi când un instrument nu mai cântă... Poate că este suficient că cei din generaţia mea ne gândim la Mica. Ieri, câte alte suflete minunate au părăsit această lume, fără ca florile, păsările, sau soarele să ştie? Fără ca eu să ştiu? Nu ştiu, dar vreau să simt şi vreau să le trimit ceva din mine: câte o lacrimă.

Trimiteți un comentariu