Mina Naica

După ce am rămas impresionat de un mail recent, am hotărât să expun şi pe blog aceste imagini uluitoare din mina Naica din Chihuahua, Mexic.







"În mina Naica din Chihuahua, Mexic, în care se exploatează plumb, zinc şi argint, se află o peşteră a minunilor cristaline, scoasă parcă din poveştile ştiinţifico-fantastice. În această peşteră au fost descoperite, abia în anul 2000, cristale de selenită de până la 15 metri în înălţime şi 1,5 metri în diametru.
Încăperea care găzduieşte bizarele formaţiuni de cristale a fost denumită Cueva de los Cristales (Peştera cristalelor), şi se află la o adâncime de aproximativ 290 de metri. Cristalele neobişnuite s-au format din fluidele hidrotermale care emană din magma de dedesubtul minei. Nu poţi să intri acolo fără căşti de protecţie, lanterne, cizme de cauciuc şi mănuşi. Temperatura şi umiditatea fac din Peştera cristalelor un adevarat furnal natural".

EXPIFF

După atâtea festivaluri de scurt, lung, animat şi "web" metraj, a mai apărut şi un festival internaţional, bineînţeles, de film experimental. Prima ediţie a EXPIFF se desfăşoară la Cinema Scala din Bucureşti, între 24 - 28 noiembrie 2010. Intrarea ar fi liberă (conform site-ului festivalului).
Cică invitat special este Peter Greenaway (care a mai fost prin România), iar între programele paralele se va desfăşura şi "PANORAMA: SCURTMETRAJ EXPERIMENTAL ROMÂNESC - EXPIFF, care acordă un spaţiu special tinerilor creatori români de film experimental şi artă vizuală, cu scopul de a încuraja şi promova noile talente şi voci inovatoare din România, care au curajul de a explora si contesta creativ limitele limbajului cinematografic.

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti este organizat de Fundaţia Culturală Art-Promo şi susţinut de UNATC, UNArte, York University, Institutul Cultural Român, British Council, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Austriac, Ambasada Suediei, Persona-brands for culture".

"De-a" kino 2010

Răsfoind Şapte Seri am aflat că filmul NO NEWS va fi proiectat marţi, 23 (ora 17, cinema Elvira Popescu) şi miercuri, 24 noiembrie (ora 13, cinema Patria), în cadrul Festivalului DaKino 2010. Ediţia din acest an a primului festival de scurtmetraje din România post-comunistă este aniversară. În 2000 (ediţia cu numărul 10), la Palatul Copiilor eram aproape zilnic la proiecţiile cu scurtmetraje din competiţie. Anii următori, festivalul a continuat să reprezinte un eveniment pentru cinematografia locală, care era în agonie, însă, în mod ciudat, când s-a mutat de la Palatul Copiilor mi-a scăzut treptat interesul pentru acest festival.
Cu ocazia ediţiei aniversare voi participa din nou, după mulţi ani de absenţă, la deschidere.

Carol I, din nou pe soclu

Carol I în faţa BCU - perioada interbelică

Carol I în faţa BCU - 2010


De la o vreme bucureştenii pot admira în faţa Bibliotecii Centrale Universitare, o replică a faimoasei statui ecvestre din perioada interbelică, care îl înfăţişa pe primul rege al României - Carol I, în viziunea sculptorului Ivan Meštrović.
La instalarea regimului comunist, statuia originală din 1939 "was destroyed, as part of a systematic erasing of the nation's Memory" (citim pe flickr.com). Sculptorul noii statui se numeşte Florin Codre (printre altele şi regizor al filmului interzis din 1990, Sobolanii rosii). În 2008, când a fost amplasată macheta statuii (în mărime naturală) pentru a testa reacţiile trecătorilor (cică), în aşteptarea versiunii din bronz, Erwin Kessler considera că "statuia este o pastişă stinsă dupa statuia lui Meštrović, care, topită de comunişti pentru a produce statuia lui Lenin, nu mai poate fi reprodusă la ora actuală după modelul, redus la scară, aflat în proprietatea moştenitorilor sculptorului croat, ce pretind o sumă de ordinul milioanelor de dolari pentru o operaţie de altfel discutabilă ca legitimitate". Statul român a cheltuit deja 3 milioane de euro pentru acest nou monument, care se vrea "dezvelit" de Ziua Naţională.

În Canada, basmele devin realitate

Am citit cu uimire, pe ultima pagină a unui tabloid, o ştire despre doi bătrânei canadieni - Allen şi Violet Large - care au donat 11.2 milioane dolari câştigaţi la loto.
"Avem o casă veche, dar ne simţim confortabil şi suntem fericiţi în ea, spunea Violet. Aceştia au petrecut 30 de ani în Ontario, acolo unde Allen lucra ca sudor şi Violet lucra pentru o companie de cosmetice şi ciocolată. Ei s-au retras din activitate în 1983 şi s-au întors în Nova Scotia. Ne-am stabilit destul de bine, nu am fost milionari, dar stăteam confortabil; spune Allen, care acum este în vârstă de 75 de ani. Atunci când aceştia au nimerit cele 6 numere de la loterie, pe 14 iulie, anul curent, s-au decis să ofere acest premiu celor care au într-adevăr nevoie de el. Toţi banii erau o durere de cap, banii pe care noi îi câştigasem nu au însemnat nimic, a spus Allen, curgându-i lacrimile. Noi ne avem unul pe celălalt" (culmea e că citez din site-ul şcoaladepoker.com).

Duminica unei înmormântări şi a unei sfinţiri

Adrian Păunescu; foto: Jurnalul Naţional

După Sâmbăta morţilor din această toamnă târzie, urmează Duminica unei înmormântări care a răvăşit România. Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, lăsând în urmă o familie îndoliată, o operă literară impresionantă, o carieră politică marcată de controverse şi, cel mai notabil "amănunt" - un popor român care s-a transformat peste noapte în cor de bocitoare obosite. Oamenii s-au îmbulzit în dimineaţa aceasta la Atheneul Român, pentru "a aduce un ultim omagiu" unui personaj pe care l-au tratat cu indiferenţă, sau chiar cu dispreţ în ultimii ani.
Asistăm la o nouă mostră de comportament caracteristic naţiei, care în ultimii ani s-a întrecut în laude postume (vezi şi cazul lui Pruteanu, Pittiş, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole etc). De câteva zile, Păunescu a devenit poet naţional, "al doilea după Eminescu" (deci l-a întrecut şi pe Nichita Stănescu, altfel bunul său prieten), după ce cu doar câteva luni în urmă guvernul îi "hăcuise" pensia şi îl condamnase, ca pe multe alte personalităţi ale culturii noastre (Lucian îmi vine imediat în minte) la o bătrâneţe pauperă.
Talentul poetului ne îndeamnă să-i ignorăm activitatea politică din ultimii ani, ca şi pe cea dinainte de '89, care i-a şubrezit considerabil sănătatea. Mai degrabă ne amintim de Cenaclul Flacăra (evocat în filmul odată interzis, astăzi pe toate posturile TV - Te salut, generaţie în blugi!, 1985, r.: Cornel Diaconu), care a lansat majoritatea interpreţilor români de "folk", de publicistica, verva patriotului şi sensibilitatea celui care recita Ruga pentru părinţi (cântată din 1984 de Ştefan Hruşcă) cu lacrimi în ochi, de fiecare dată.
În mod straniu, Adrian Păunescu nu şi-a prevăzut sfârşitul, deşi era destul de grav bolnav. Pe patul de spital a scris o poezie-testament şi ultimul editorial publicat în Jurnalul Naţional:
"De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim­pe­zeş­te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului. Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul­tă­toa­re, menite să ne avertizeze şi să ne ajute." (Scrisoare din urgenţa inimii);

"Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate"
(De la un cardiac, cordial).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!



Tot azi, Papa Benedict al XVI-lea a sfinţit "catedrala Sagrada Familia, simbolul Barcelonei şi al valorilor tradiţionale ale familiei catolice, în vreme ce a atacat avortul şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, permise în ultimii ani de o Spanie tot mai liberală şi mai desprinsă de Biserică" (via Evz.ro).

Construcţia celebrei catedrale, proiectată de Antoni Gaudí, a început cu 128 de ani în urmă. Impresionanta clădire, care cică nu ar mai fi fost folosită până acum ca biserică (deşi eu am văzut un fel de rugăciune colectivă atunci când am aruncat o privire în interior, acum câţiva ani) a putut găzdui azi oficierea primei slujbe, la care a participat şi regele Spaniei, alături de oficialităţi.
La venire, Papa a fost întâmpinat cu un protest libidinos din partea unor activişti "homo", pe care Suveranul Pontif i-a "atacat" prin discursul său: "Societatea s-a schimbat, au apărut multe progrese, însă acelaşi lucru trebuie să se petreacă şi cu cele morale - aşa cum sunt atenţia, apărarea şi ajutorul dat familiei, şi uniunii dintre femeie şi bărbat". Papa a mai dat glas unui discurs radical, pe care iarăşi îl aprob, cu ocazia unei vizite mai vechi în Austria, când a acuzat complacerea într-un confort vremelnic, asigurat de o economie labilă, dar şi egoismul nimicitor al cetăţenilor Europei.

(Auto)biografia lui Nicolae Ceauşescu

"E teribilă, uneori aproape înnebunitoare, lipsa comentariului, a oricărui ghid şi plan de traseu prestabilit. Însă tocmai aceasta este uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică, indiferent dacă multora li se va părea ceva criminal.
Asta, fiindcă totul poate fi citit ambivalent.
Nostalgicii epocii de aur vor exulta până la lacrimi la (re) vederea primei maşini Dacia ieşind pe poarta UAP Piteşti, a inaugurării Metroului, a cuvântării care ne-a răvăşit pe toţi în august 1968, a venirii lui Charles de Gaulle şi Nixon la Bucureşti, a trăsurii în care Ceauşeştii au călătorit spre Buckingham împreună cu regina Marii Britanii, ca să nu mai spun de twistul dansat în 1969 chiar sub ochii Anei Aslan, de chipul nevinovat al Zoiei, fabuloasele înscenări legumicole şi viticole de la Ziua recoltei, apariţia noilor perle de pe litoralul însorit al Mării Negre, revelioanele cu Aurelian Andreescu, prezenţa la Casa Albă, alături de Jimmy Carter ş.cl.
Noi, ceilalţi, însă, vom reciti aici eşecul unei enorme iluzii, desfigurarea şi dezumanizarea progresivă a unei ţări agonice, fermecătoare cândva, hărţuită şi hărtănită fără-ncetare de atunci încoace. Citit invers, de la lugubra, grotesc-macabra inaugurare a magazinului Fortuna, de lângă Palatul CEC, în toamna lui 1989, către filmuleţele cu Ceauşescu înotând câineşte, vânând cerbi şi fazani, stând cu Elena în fotolii de catifea aşezate pe iarbă în ditamai livada montană, ori jucând volei (...)".
Textul introductiv a fost extras din articolul Despre ceauşism, între nostalgie şi revoltă, semnat Dan C. Mihăilescu (în Evenimentul Zilei). Imaginile cu Ceauşescu au făcut înconjurul lumii şi, de nenumărate ori, înconjurul minţilor noastre obosite de autocritica şi retorica sterilă a celor 20 de ani post-comunişti. Un popor traumatizat îşi revine cu greu dintr-o epocă la fel de ireală ca şi imaginea unei coreence cântând "Românie, Românie, cât de dragă-mi eşti tu mie, c-am crescut pe a ta glie" (vezi şi teaser trailer-ul de mai jos). De aceea, un film precum "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (r.: Andrei Ujica, cel care a mai realizat cu nemţii şi excelentul documentar Videogramme einer Revolution - 1992), nu poate constitui, la prima vedere, decât un deja-vu de 3 ore.
Este un documentar mult prea lung, iar multe din secvenţele montate pe linişte deplină nu justifică această excentricitate (imaginile în mişcare ar trebui să suplinească acolo şi sunetul, misiune greu de îndeplinit). Absenţa comentariului e salutară, aşa cum observa şi Dan C. Mihăilescu, iar structura narativă încearcă din răsputeri să nu fie tendenţioasă. Cu toate acestea, Ujică nu poate uita că orice film conţine un punct de vedere, un unghi subiectiv din care cineva îşi aruncă privirile asupra realităţii (prezente, sau, în cazul de faţă - trecute). Cu atât mai zadarnică este încercarea de a fi "realist", în cazul unui film compus (culmea!) doar din imagini de arhivă. Ordinea în care acestea sunt montate (cronologia unui mare flash-back) dau în cazul de faţă un dramatism neaşteptat cadrelor din timpul procesului, când dictatorul interogat de un procuror violent şi neverosimil, pare a se retrage în trecut, în propriul trecut, conform inteligentei speculaţii a "naratorului" Ujică. Am apreciat şi decenţa cu care s-au evitat imaginile coşmăreşti ale finalului de proces şi ale execuţiei, îndelung supralicitata concluzie a tragediei.
Autobiografia din titlu m-a îndemnat să fac o altă legătură (decât cea semantică, din Dex) între relatarea întâmplărilor unei vieţi şi automatismul camerei de filmat, care înregistrează aceste întâmplări cu o indiferenţă maşinală. În ciuda numeroaselor discursuri, Ceao nu se (re)prezintă singur, ci îi lasă pe alţii să îi "zugrăvească" faptele prin multe vorbe goale, majoritatea "puse în gura lui". Cronica cinematografică a epocii a arhivat artificialitatea şi impostura sistemului, oglindite cu strălucire de ilustrul său conducător, care astăzi apare ca un ilustru comic al ecranului. Depăşind absurdul Ionescian, cele câteva declaraţii ale acuzatului Nicolae Ceauşescu, dezvăluite (în premieră, probabil) spre finalul documentarului, adâncesc misterul evenimentelor din decembrie 1989. "Vidul de adevăr" şi nevoia de a descifra respectivul mister vor cere un efort suplimentar, cel puţin în domeniul imaginaţiei.


"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" (Official Teaser)

Salonul European de Bandă Desenată

Pe incepem@yahoogroups.com a fost lansată o bineprimită invitaţie la Salonul European de Bandă Desenată, care se va desfăşura din 28 octombrie până pe 21 noiembrie 2010, la Galeria Etaj ¾ – MNAC (în clădirea Teatrului Naţional).
Salonul va găzdui şi expoziţia Istoria Benzii Desenate Româneşti 1891–2010, curator: Alexandru Ciubotariu, cu peste o sută de planşe originale.

"Programul evenimentelor cuprinde expoziţii, ateliere de creaţie (de la serigrafie la webcomics), proiecţii de filme, lansări de carte, întâlniri cu artişti şi editori şi sesiuni de autografe. Un spaţiu special amenajat va fi pus la dispoziţia amatorilor dornici să-şi expună propriile creaţii în domeniul benzilor desenate.

Printre profesioniştii de BD care vor putea fi întâlniţi cu ocazia Salonului se numără Guy Delisle, Sylvain Coissard şi Pakito Bolino (Franţa), Olivier Grenson şi Jean Auquier (Wallonie-Bruxelles), Cserkuti David şi Bayer Antal (Ungaria), Sascha Hommer (Germania), Sandu Florea (SUA), Alexandru Ciubotariu, Dodo Niţă şi Octav Ungureanu (România).

Salonul dispune şi de un punct special de vânzare, unde vor fi expuse albume, broşuri şi reviste de benzi desenate apărute în ţările prezente la manifestare".

Il Canto

S-au împlinit 3 ani şi ceva de când Luciano Pavarotti, unul din cei mai mari tenori ai vremurilor moderne, a părăsit lumea noastră, mult prea poluată fonic. Întâmplător, pe C Music TV - "the classical, cinematic and chillout music channel", un post disponibil doar pe cablu digital, printre alte videoclipuri frumoase am văzut şi Il Canto. Recomand şi postul şi piesa.


"Il Canto" - Luciano Pavarotti

Pentru plăcerea iubitorilor de muzică bună şi în amintirea lui Pav, am mai adăugat nişte videoclipuri speciale...


"Miss Sarajevo" - U2 & Luciano Pavarotti


"Peace Wanted Just To Be Free" - Stevie Wonder & Luciano Pavarotti