23 nov. 2011

Life in a Day

În facultate fiind, am fost să văd documentarul Bodysong (2003), în cadrul unei ediții timpurii a Festivalului Filmului European, parcă (sau britanic?). Sala de la Studio era plină de colegi de-ai mei "multimediști", that is studenți la "secția de montaj și sunet" a Facultății de Film. Proiecția s-a petrecut într-o liniște specifică atmosferei în care vedeam filmele de examen la facultate, când simțeai în ceafă orice privire admirativă sau mustrătoare. Cu aceeași concentrare de "specialist" se cere văzut și filmul Life in a Day (2011), care nu se poate adresa unui public eterogen. Nu degeaba monteurul filmului (Joe Walker) este primul nume de pe genericul final (care curge peste imaginea sugestivă a unui melc).
Life in a Day (2011) este un experiment dorit "istoric". Unicitatea lui nu constă în cantitatea materialului brut (4 500 de ore!), sau în varietatea locurilor prin care își "teleportează" spectatorii, ci în faptul că toată "gălăgia" de pe ecran s-a petrecut într-o singură zi. În vara lui 2010 s-a lansat pe YouTube un apel către toți cei interesați să participe la acest experiment, filmând (amatoricește sau "profi") o singură zi din viața lor. Aceste filmulețe (mii, din 192 de țări) au fost apoi încărcate pe site-ul menționat, de unde au ajuns în brațele realizatorilor.
Doar un fanatic al imaginilor de orice tip, precum Ridley Scott, putea să-și pună renumele în joc sprijinind acest proiect. Life in a Day nu poate fi considerat un documentar, dar nici o docu-ficțiune, docudramă ș.a.m.d. Are zeci, sute de protagoniști - deci nici unul. Drama fiecăruia, deși apare în prim-planul acțiunii pentru câteva momente, este repede înlocuită de o alta, atât de diferită și de ciudată, încât pare să-i anuleze efectul. Dacă fără personaj nu avem o narațiune, înseamnă că acest film este cel mult un eseu de 90 minute. O meditație compusă din fragmente de viață reală, fragmente de dramă aranjate într-o formă lirică.
Problema cu viața reală este că nu prezintă interes în sine, decât pentru "fanatici" (Ridley) și pasionați ai genului cineverite. Ei sunt cei care văd interesantul într-un material, chiar și brut. Restul oamenilor se așteaptă la ceva mai palpitant decât viața reală, atunci când merg la filme. Riscul unui astfel de experiment este disoluția mizei, a ideii "tutelare". De aceea, Life in a Day nu lasă realitatea să curgă de la sine. Muzica vine să umple "cariile" și să îmblânzească hurducăielile aparatelor de filmat (căci au fost muuulți operatori!), chiar dacă imaginea nu este mult mai bâțâită decât la von Trier, de exemplu. Iar adevăratul "făurar" al acestui film este monteurul. El a avut fabuloasa misiune de a "croșeta" mii de ore, pentru a "scoate" 90 de minute suportabile pentru public. Pe site vom citi că regizorul Kevin Macdonald este cel care a adus filmul la forma finală, dar... adevărul "este relativ" în lumea filmului.
Deci îi mai poate supraviețui vreo idee acestui "tzunami" de imagini, venind din toate colțurile Pământului? "We long to belong, to connect, to be understood, and to be a part of something meaningful and worthwhile. This film speaks directly to this need and is able to transcend religion, culture, age, and gender to get at the heart of what it means to be a human being on earth today", comentează kerick08 pe Imdb. Life in a Day este produsul fenomenului YouTube, care a făcut din film un mediu la fel de accesibil precum pixul, sau hârtia. Accesibilitatea, contrar așteptărilor lui Godard, nu face din aceste filmulețe niște opere de artă. Filmarea într-o singură zi este doar pretextul unificator al colecției, care pune în scenă paradoxul existențial de azi: atât de apropiați și, totuși, atât de îndepărtați. În mod curios, nu găsim nici o scenă filmată în România, ci doar niște "gitanes" ruși, sau slavizați prin alte vecinătăți, care se trezesc cu caprele pe imaș. La fel de curios, nu vedem decât oameni modești, care trăiesc în apartamente înghesuite, ticsite de haine (aruncate pe peste tot), sau în mahalale orientale. Nici măcar un broker dintr-un penthouse luxos din Manhattan!
14 oameni trăiesc într-o cocioabă dintr-un cimitir arab. Unul dintre ei ne explică de ce nu poate munci: soția i-a murit, și are mai mulți copii cărora le poartă de grijă. "Dar suntem încă vii" - spune el. "Dumnezeu nu ne-a uitat. Nu avea cum să creeze această populație pentru a o uita!". Varianta integrală a acestui film e disponibilă, gratuit, unde oare dacă nu pe YouTube:

Trimiteți un comentariu