Lyceum Consort @ 20

Renumitul ansamblu de muzică medievală Lyceum Consort din Bucureşti aniversează, zilele acestea, 20 de ani. Sunt sigur că multă lume nu cunoaşte această formaţie, de aceea merită promovată, pentru că oferă un exemplu de discreţie, modestie şi consecvenţă în peisajul cultural local. Lăsând la o parte ineditul repertoriu, care cuprinde piese compuse cu 5-6 secole în urmă, trebuie remarcată componenţa internaţională, multietnică, multiculturală a ansamblului. Poate că însăşi această diversitate stă la baza longevităţii sale.
Ca un simplu băgător de seamă ce mă aflu, am filmat şi eu câteva momente din viaţa medievală, în sensul romantic al cuvântului, ca să spun aşa, a ansamblului (la Festivalul de Muzică Veche - ediţia 30).



Cu ocazia jubileului de acum, am montat un clip cu imagini din ultimele 2 decenii de activitate. La Mulţi Ani şi la mai multe concerte frumoase!

"Free knowledge" blackout

În timp ce românii asaltează Piaţa Universităţii pentru a evada din întunericul unei vieţi fără viitor, aşa cum se prezintă viaţa pregătită de proasta guvernare a ultimilor ani, administratorii Wikipediei oferă imaginea blackout-ului de "alarmă" - întunericul lipsei de informaţie gratuită. După un deceniu de activitate, Wikipedia a blocat accesul către site-ul enciclopediei libere în limba engleză, doar pentru 24 de ore. Gestul aduce în atenţia publicului nişte proiecte de legi discutate la ora actuală în Statele Unite ale Americii - "Stop Online Piracy Act" şi "Protect IP Act" ("IP" stands for "intellectual property") - care cică atentează la libertatea informaţiei de pe net.
Dexonline, site-ul fără de care puţini se apucă să redacteze un text pe computer, protestează deasemenea împotriva legilor care atentează la libertatea informaţiei:
Internetul are libertatea informaţiei în codul genetic, este un dat cu care s-a născut. Wikipedia ne propune să ne imaginăm o lume fără free knowledge, dar informaţie şi cunoaştere nu înseamnă acelaşi lucru. Cunoaşterea are multe nivele de profunzime, cu cât vrem să ne scufundăm mai adânc în "layerele" ei, cu atât mai ineficientă devine o enciclopedie online. Wikipedia nu poate oferi decât cunoaştere de suprafaţă, nişte repere generale în cel mai bun caz. Mai tot ce găsim pe net rămâne la un nivel superficial, orice detaliu, dezbatere sau teză poate fi uşor suspectată de sofism, iar mărturiile - contestate. Datorită inflaţiei informaţionale, falsul, impostura, dezinformarea sunt la mare modă în spaţiul virtual, fapt care dăunează reputaţiei sale.
Se vorbeşte despre cât de multă literatură se publică la nivel mondial, despre cât de multă muzică se face, iar în proporţie copleşitoare aceste "secreţii" culturale excesive sunt fie maculatură, fie junk. Deci mult nu înseamnă bun pe tărâmul cunoaşterii/artelor. Iar internetul înseamnă şi libertate şi exces, prin excelenţă. Însă odată deschisă această cutie plină cu "de toate", cu greu mai poţi controla revărsarea conţinutului.
Cum să taxezi fiecare abatere de la nebuloasele legi ale drepturilor de autor, când orice internaut poate găsi, după un click pe YouTube, fragmente dintr-un film preferat, o melodie iubită, sau poate scrie un eseu decent pentru la şcoală, răsfoind Wikipedia. Într-adevăr, cei care investesc sume considerabile în cinema şi muzică, cei care trăiesc din aceste "industrii" (la noi nu se pot numi astfel) sunt cei mai afectaţi de expunerea gratuită pe net, dar acest risc trebuie gestionat de organismele competente. YouTube are multe avertizări şi clauze legate de conţinutul filmuleţelor încărcate, încercând să prevină (ineficient) piratarea, dar ce să mai spunem despre site-urile care oferă gratuit seriale întregi, sau chiar lungmetraje? Cei care taxează cablagiii ar trebui să impună şi furnizorilor de internet nişte taxe suplimentare care să acopere, eventual, şi "scurgerea" de conţinut cu dda-uri. Dar furnizorii nu vor accepta prea uşor o taxare suplimentară, deci cercul este vicios!
Singura cenzură valabilă a internetului ar fi desfiinţarea sa, pentru că orice altă metodă nu ar face decât să înrăutăţească problema. Accesul la informaţia gratuită, nelimitată, seamănă cu un al doilea Iluminism. Omenirea poate să se înfrupte din preaplinul internetului, dar de această dată raţiunea nu mai este invitată la festin. Ea rămâne să prezideze bibliotecile, iar simţirea - pinacotecile, sălile de concerte, teatrele, cinematografele.

Dan Cârlea & "Epoca de Aur"

Sintagma Epoca de aur, un aur cu A mic, este obositoare și cred că și-a epuizat ironia. Dan Cârlea, un "blogatar" născut în 1972, poet și autor de articole pentru Jurnalul National - suplimentul Scanteia, care apărea în 2009, la aniversarea a 20 de ani de "libertate", a folosit și el sintagma pentru titlul cărții sale.
Copil în Epoca de Aur a apărut de curând, cu o copertă zâmbăreață, inspirată de genericul TVR ceaușist. M-am interesat de cartea pomenită pe bloguri (ale autorului, ale altora), unde citim că ne relatează întâmplări relaxate şi amuzante ale unui copil obişnuit care-şi trăia inocenţa în vremuri coşmăreşti. Mi se pare îngrijorătoare recenta afluență de amintiri legate de acea epocă, pe care suntem datori să o uităm și să o îngropăm sistematic în subconștientul colectiv. Trebuie umblat cu mănuși, nu cumva să răzbată vreun aspect plăcut din anii respectivi până în zilele noastre. Nu știu cum de mai sunt lăsați toți "nostalgicii" ăștia să se exprime, subminând pasiv orânduirea democraticăcapitalistă, care are atâtea lucruri noi şi frumoase de oferit, mai ales celor mici.



Bineînțeles că sub "cerul copilăriei" multe întâmplări devin mai luminoase, iar politicienii patriei au o aură caricaturală, copiii ghicind fără efort caractere ridicole. Imaginea (comică) a cârmuitorilor văzuți de copii este tratată și în albumul lui Ștefan Constantinescu - Epoca de aur pentru copii, apărut în 2008.

Apropos de "copilăroi", o expoziție haioasă de figuri din ceară (mărime naturală) „Mit, Ficțiune și Realitate”, găzduită de Muzeul Național de Geologie, poate fi vizitată până pe 4 martie 2012, de luni până duminică.

Concertul de Anul Nou

Concertul de Anul Nou este o tradiţie cu care Filarmonica din Viena îi delectează încă din 1939 pe amatorii de valsuri. La noi, acest concert este difuzat în direct de peste 15 ani, probabil. În dimineaţa Noului An, defapt după-amiaza, când ne trezim chiauni după noaptea petrecută cu salata de boeuf şi piftia la nas, auzim acordurile dulci ale Dunării albastre ieşind din tembelizoare. Deobicei şi Radio România transmite în direct concertul.

În program sunt incluse întotdeauna piese compuse de familia Strauss - Johann Strauss sr., Johann Strauss-fiul, Josef Strauss şi Eduard Strauss, plus piese ale altor compozitori austrieci, inclusiv Joseph Hellmesberger, Wolfgang Amadeus Mozart, Otto Nicolai (fondatorul Filarmonicii din Viena), Emil von Reznicek, Franz Schubert, Franz von Suppé. Ediţiile mele preferate au fost cele dirijate de italianul Riccardo Muti (1993, 1997, 2000, 2004), actualul director al Chicago Symphony Orchestra.
Frumuseţea muzicii este dublată de interiorul somptuos şi sobru (Musikverein), în care se desfăşoară anual acest concert, dar şi de aranjamentele florale, care anul acesta au combinat maiestatea crinilor imperiali şi a trandafirilor regali cu suavitatea margaretelor. Notăm fabulosul balet care ilustrează, printre alte valsuri, faimosul bis An der schönen blauen Donau, dar şi regia impecabilă de emisie, asigurată de canalul TV Eurovision. În transmisiunile directe de la Viena am remarcat pentru prima oară mişcările de macara, care unduiau camerele de filmat prin faţa statuilor şi deasupra publicului din sală, pe ritmul muzicii.

Şi la noi, la Atheneu, a fost preluat modelul vienez în prima săptămână din ianuarie, când a fost susţinut un frumos concert de valsuri (încheiat cu acelaşi Radetzky March), dirijat de Jin Wang, un chinez din Austria.