"Free knowledge" blackout

În timp ce românii asaltează Piaţa Universităţii pentru a evada din întunericul unei vieţi fără viitor, aşa cum se prezintă viaţa pregătită de proasta guvernare a ultimilor ani, administratorii Wikipediei oferă imaginea blackout-ului de "alarmă" - întunericul lipsei de informaţie gratuită. După un deceniu de activitate, Wikipedia a blocat accesul către site-ul enciclopediei libere în limba engleză, doar pentru 24 de ore. Gestul aduce în atenţia publicului nişte proiecte de legi discutate la ora actuală în Statele Unite ale Americii - "Stop Online Piracy Act" şi "Protect IP Act" ("IP" stands for "intellectual property") - care cică atentează la libertatea informaţiei de pe net.
Dexonline, site-ul fără de care puţini se apucă să redacteze un text pe computer, protestează deasemenea împotriva legilor care atentează la libertatea informaţiei:
Internetul are libertatea informaţiei în codul genetic, este un dat cu care s-a născut. Wikipedia ne propune să ne imaginăm o lume fără free knowledge, dar informaţie şi cunoaştere nu înseamnă acelaşi lucru. Cunoaşterea are multe nivele de profunzime, cu cât vrem să ne scufundăm mai adânc în "layerele" ei, cu atât mai ineficientă devine o enciclopedie online. Wikipedia nu poate oferi decât cunoaştere de suprafaţă, nişte repere generale în cel mai bun caz. Mai tot ce găsim pe net rămâne la un nivel superficial, orice detaliu, dezbatere sau teză poate fi uşor suspectată de sofism, iar mărturiile - contestate. Datorită inflaţiei informaţionale, falsul, impostura, dezinformarea sunt la mare modă în spaţiul virtual, fapt care dăunează reputaţiei sale.
Se vorbeşte despre cât de multă literatură se publică la nivel mondial, despre cât de multă muzică se face, iar în proporţie copleşitoare aceste "secreţii" culturale excesive sunt fie maculatură, fie junk. Deci mult nu înseamnă bun pe tărâmul cunoaşterii/artelor. Iar internetul înseamnă şi libertate şi exces, prin excelenţă. Însă odată deschisă această cutie plină cu "de toate", cu greu mai poţi controla revărsarea conţinutului.
Cum să taxezi fiecare abatere de la nebuloasele legi ale drepturilor de autor, când orice internaut poate găsi, după un click pe YouTube, fragmente dintr-un film preferat, o melodie iubită, sau poate scrie un eseu decent pentru la şcoală, răsfoind Wikipedia. Într-adevăr, cei care investesc sume considerabile în cinema şi muzică, cei care trăiesc din aceste "industrii" (la noi nu se pot numi astfel) sunt cei mai afectaţi de expunerea gratuită pe net, dar acest risc trebuie gestionat de organismele competente. YouTube are multe avertizări şi clauze legate de conţinutul filmuleţelor încărcate, încercând să prevină (ineficient) piratarea, dar ce să mai spunem despre site-urile care oferă gratuit seriale întregi, sau chiar lungmetraje? Cei care taxează cablagiii ar trebui să impună şi furnizorilor de internet nişte taxe suplimentare care să acopere, eventual, şi "scurgerea" de conţinut cu dda-uri. Dar furnizorii nu vor accepta prea uşor o taxare suplimentară, deci cercul este vicios!
Singura cenzură valabilă a internetului ar fi desfiinţarea sa, pentru că orice altă metodă nu ar face decât să înrăutăţească problema. Accesul la informaţia gratuită, nelimitată, seamănă cu un al doilea Iluminism. Omenirea poate să se înfrupte din preaplinul internetului, dar de această dată raţiunea nu mai este invitată la festin. Ea rămâne să prezideze bibliotecile, iar simţirea - pinacotecile, sălile de concerte, teatrele, cinematografele.