Ajunul tuturor sfinţilor

Vremea se răceşte, cerul se grizează, iar noaptea se lasă mai repede. Credeam că vara va dura până în decembrie, dar iată că iarna nu mai poate fi oprită, ea vine de departe, din văzduh, cumplită şi ciufulită!
În aceste condiţii meteorologice, civilizaţia vestică aşteaptă o "sărbătoare" a groazei şi morţii - Halloween! Culmea e că denumirea vine de la "All Hallows' Evening", adică "Ajunul Tuturor Sfinţilor" (31 octombrie)! În calendarul romano-catolic, noiembrie vine cu 2 sărbători consecutive care comemorează "în masă": Ziua tuturor sfinţilor şi Ziua tuturor sufletelor ("The Commemoration of All the Faithful Departed"). Ziua tuturor sfinţilor, de pe 1, este sărbătorită şi ca Day of the Dead în Mexic şi alte ţări. Ziua sufletelor e pe 2 noiembrie şi corespunde cumva Sâmbetei morţilor din calendarul ortodox, adică Moşilor de toamnă. N.B.: la noi mai sunt două alte comemorări majore ale morţilor de-a lungul anului: Moşii de iarnă - înainte de Postul Paştelui şi Moşii de vară - sâmbăta dinaintea Rusaliilor.
Dar "cine are nevoie de Halloween?" - iată o întrebare legitimă, care circulă pe internet ca reacţie la isteria importurilor americane în materie de sărbători. În ultimii ani, românii, faimoşi prin bucuria de a serba în fiecare zi câte ceva, doar de dragul unui păhărel (vezi şi replica unei babe de-a lui Creangă: Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă), au început să "ţină" şi câteva sărbători importate. Halloween şi Valentine's Day sunt "sărbători deturnate" de civilizaţia consumistă, de industriile care hrănesc (şi sunt hrănite de) sentimente viscerale, precum frica, respectiv amorul. Se achiziţionează accesorii macabre, vânzările filmelor horror cresc, promotorii acestora speculând şi ei interesul mare pentru acest "praznic" al Halloween-ului. Românii au adus o importantă contribuţie la popularea universului de Halloween prin Dracula, personaj creat pe alte tărâmuri, dar inspirat de Voievodul autohton, nu mult mai fioros decât alţi despoţi europeni medievali. Defapt, acest vampir notoriu este un fel de "şef" al monştrilor în Pandemoniumul Hollywood/Halloween-ian (aşa cum reiese şi din recenta animaţie Hotel Transylvania).

Şi în cazul marilor Sărbători Creştine (Crăciunul şi Paştele) sensul sacru se pierde adesea în spatele unor produse sclipitoare şi mese pline cu bunătăţi. Mulţi fug "la club" chiar în noaptea de Paşti, fără îndemnul secretarilor de partid ai perioadei comuniste. Dar de Halloween, în loc de o comemorare a sfinţilor, urmată de cea a morţilor, pentru care ar trebui să se rostească rugăciuni şi să se aprindă lumânări pe morminte (cum fac catolicii şi protestanţii), oamenii (în primul rând americanii) par a sărbători partea întunecată a vieţii lor. Părinţii îşi costumează copiii în stil horror, iar ei chipurile se amuză prin sperieturi şi merg din casă în casă pentru a primi prăjituri. Nu ştiu dacă urâţenia îi distrează chiar atât de mult pe copii, iar stilul horror nu pare a fi foarte educativ. Halloween-ul mă face uneori să răsuflu uşurat pentru că nu mai sunt copil, iar acest lucru nu îmi face plăcere.

Potol la Palat

Din seria "Nae şi Vasile la Palat" vă prezentăm evenimentul de weekend (5-7 octombrie 2012), care s-a petrecut în Piaţa George Enescu, peste drum de Palatul Regal şi vis-à-vis de Atheneu. 

 
"Concursurile şi demonstraţiile culinare se vor îmbina perfect cu produsele specifice începutului de toamnă, de la legume bio aduse de la Matca, judetul Galaţi şi până la mustul tradiţional, şi de la şerbeturi şi dulceţuri, până la conservele realizate după reţete străvechi" - anunţau organizatorii Festivalului "Zilele Toamnei". Într-adevăr, ce se putea vedea era ieşit din comun: o crăpelniţă însorită (vremea a fost deosebit de caldă pentru această perioadă) şi voioasă, care a afumat siturile regale din centru.

Boarea micilor şi a sărmăluţelor a trecut şi pe la nasul statuii "remake" a lui Carol I, iar eu mi-am luat un kurtos kalac!

Tarsem şi Catinca

Din două motive am vrut să văd The Fall, filmul indo-american din 2006. Primul motiv: regizorul Tarsem Singh.
Este vorba despre un regizor indian care s-a "lansat" cu clipuri muzicale şi publicitare în anii '90. În 2000 a realizat The Cell, thriller-ul suprarealist cu Vincent D'Onofrio (şi actriţa "wannabe" Jennifer Lopez, care şi-a anulat concertul din România, pentru că are nevoie de o sală mai performantă decât Romexpo). Tarsem a mizat de la început pe magia imaginilor în mişcare, "aluatul" din care fabrică "prăjituri" care mai de care mai colorate şi făţoase. Deobicei, regizorii ieşiţi din industria publicitară "au imaginea în sânge", ca să spunem aşa. Este şi cazul lui Ridley Scott, care schiţează cadrele în rulotă, în drum spre filmări. Iată că cineaştilor alintaţi, din când în când, la Hollywood, cu epitete gen "visionary" sau "acclaimed" - Ridley Scott, Tim Burton şi Terry Gilliam - li se adaugă şi numele indianului Tarsem. Nici lui nu îi lipseşte talentul de desenator, pasiunea, îi plac costumele şi decorurile fistichii, iar CGI-ul îi e bun prieten.

Tarsem ar fi investit proprii bani în The Fall, un film "prezentat" de alţi doi regizori "aclamaţi": David Fincher şi Spike Jonze. Cică a lucrat 4 ani la el, în 28 de ţări (surpriză - ! - inclusiv în România). Sincer, am găsit acest film destul de lent şi preţios. Testul suprem este o vizionare târzie în noapte, după o zi lungă şi extenuantă. Dacă nu simţi nevoia să te opui irezistibilei forţe a căderii pleoapelor, ba chiar te îndrepţi de spate şi caşti ochii pentru a nu pierde vreun detaliu de pe ecran, ei, atunci filmul merită timpul acordat. Această senzaţie o aveam în faţa debutului lui Tarsem Singh - The Cell, poate mai ales datorită tensiunii subiectului (căutarea unei fete răpite prin labirintul minţii unui psihopat), dar şi a imageriei absolut fabuloase. Dar The Fall nu este un eşec (aşa cum putem eticheta următorul film, din 2011 - Immortals). Şi asta şi mulţumită micuţei actriţe Catinca Untaru, româncuţa care a fost aleasă din mii de copii pentru a juca rolul principal. Ea îşi foloseşte accentul pentru a da culoare şi credibilitate personajului - fetiţa care ascultă basmele unui cascador accidentat (Lee Pace), într-un spital din Los Angeles-ul începutului de secol XX. Cei doi inversează cuplul Şeherezadă - rege, iar copila intervine în cursul povestirilor, schimbând chiar finalul!
Catinca Untaru este al doilea motiv pentru care doream să văd filmul. Ştiam că joacă şi câţiva români (mama şi tatăl fetiţei sunt tot actori români!), dar nu mă aşteptam ca personajul fetiţei să aibă o asemenea pondere. Cert este că Alexandria (Catinca) este o emigrantă din România, unde căminul îi fusese distrus într-o revoltă (poate în Răscoala de la 1907?).
The Fall nu este un film original (în sensul în care ar fi un Eraserhead, sau Being John Malkovich), dar exploatează încă odată nevoia oamenilor de a se refugia în imaginar. În faţa unei realităţi cenuşii, ficţiunea preia controlul. Micuţa Alexandria preia, la rândul ei, controlul ficţiunii şi, în mod tainic, schimbă în bine soarta povestitorului! Venind după The Cell, festinul vizual impresionează, dar nu mai copleşeşte. Personajele, arhitecturile, elefantul "înnotător", tranziţiile stil Dalí (un fluture pe masă devine o insulă pustie în ocean, figura unui personaj se transformă într-un peisaj deşertic - vezi şi trailerul de mai jos) sunt admirabile, dar de la un punct devin demonstrative. Aşa cum observa Roger Ebert, imaginile acestor filme sunt mai degrabă spectaculoase în sine, decât prin ceea ce transmit dincolo de ecran. Poate acest detaliu determină o anumită inconsecvenţă în cariera lui Tarsem Singh de până acum, îndepărtându-l de liga unui Scott sau Burton.