Este vorba despre un regizor indian care s-a "lansat" cu clipuri muzicale şi publicitare în anii '90. În 2000 a realizat The Cell, thriller-ul suprarealist cu Vincent D'Onofrio (şi actriţa "wannabe" Jennifer Lopez, care şi-a anulat concertul din România, pentru că are nevoie de o sală mai performantă decât Romexpo). Tarsem a mizat de la început pe magia imaginilor în mişcare, "aluatul" din care fabrică "prăjituri" care mai de care mai colorate şi făţoase. Deobicei, regizorii ieşiţi din industria publicitară "au imaginea în sânge", ca să spunem aşa. Este şi cazul lui Ridley Scott, care schiţează cadrele în rulotă, în drum spre filmări. Iată că cineaştilor alintaţi, din când în când, la Hollywood, cu epitete gen "visionary" sau "acclaimed" - Ridley Scott, Tim Burton şi Terry Gilliam - li se adaugă şi numele indianului Tarsem. Nici lui nu îi lipseşte talentul de desenator, pasiunea, îi plac costumele şi decorurile fistichii, iar CGI-ul îi e bun prieten.
Tarsem ar fi investit proprii bani în The Fall, un film "prezentat" de alţi doi regizori "aclamaţi": David Fincher şi Spike Jonze. Cică a lucrat 4 ani la el, în 28 de ţări (surpriză - ! - inclusiv în România). Sincer, am găsit acest film destul de lent şi preţios. Testul suprem este o vizionare târzie în noapte, după o zi lungă şi extenuantă. Dacă nu simţi nevoia să te opui irezistibilei forţe a căderii pleoapelor, ba chiar te îndrepţi de spate şi caşti ochii pentru a nu pierde vreun detaliu de pe ecran, ei, atunci filmul merită timpul acordat. Această senzaţie o aveam în faţa debutului lui Tarsem Singh - The Cell, poate mai ales datorită tensiunii subiectului (căutarea unei fete răpite prin labirintul minţii unui psihopat), dar şi a imageriei absolut fabuloase. Dar The Fall nu este un eşec (aşa cum putem eticheta următorul film, din 2011 - Immortals). Şi asta şi mulţumită micuţei actriţe Catinca Untaru, româncuţa care a fost aleasă din mii de copii pentru a juca rolul principal. Ea îşi foloseşte accentul pentru a da culoare şi credibilitate personajului - fetiţa care ascultă basmele unui cascador accidentat (Lee Pace), într-un spital din Los Angeles-ul începutului de secol XX. Cei doi inversează cuplul Şeherezadă - rege, iar copila intervine în cursul povestirilor, schimbând chiar finalul!
Catinca Untaru este al doilea motiv pentru care doream să văd filmul. Ştiam că joacă şi câţiva români (mama şi tatăl fetiţei sunt tot actori români!), dar nu mă aşteptam ca personajul fetiţei să aibă o asemenea pondere. Cert este că Alexandria (Catinca) este o emigrantă din România, unde căminul îi fusese distrus într-o revoltă (poate în Răscoala de la 1907?).
The Fall nu este un film original (în sensul în care ar fi un Eraserhead, sau Being John Malkovich), dar exploatează încă odată nevoia oamenilor de a se refugia în imaginar. În faţa unei realităţi cenuşii, ficţiunea preia controlul. Micuţa Alexandria preia, la rândul ei, controlul ficţiunii şi, în mod tainic, schimbă în bine soarta povestitorului! Venind după The Cell, festinul vizual impresionează, dar nu mai copleşeşte. Personajele, arhitecturile, elefantul "înnotător", tranziţiile stil Dalí (un fluture pe masă devine o insulă pustie în ocean, figura unui personaj se transformă într-un peisaj deşertic - vezi şi trailerul de mai jos) sunt admirabile, dar de la un punct devin demonstrative. Aşa cum observa Roger Ebert, imaginile acestor filme sunt mai degrabă spectaculoase în sine, decât prin ceea ce transmit dincolo de ecran. Poate acest detaliu determină o anumită inconsecvenţă în cariera lui Tarsem Singh de până acum, îndepărtându-l de liga unui Scott sau Burton.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu