The Emperor's Club este un film din 2002, regizat de Michael Hoffman, cu Kevin Kline în rolul unui profesor (William Hundert) de istorie antică la Colegiul "St. Benedict", o școală pentru băieți cu pretenții de pe Coasta de Est a S.U.A. Deci elevii sunt de la înstăriți la copii de senatori, tupeiști și obraznici, care vor accede fără mari probleme la facultăți prestigioase după terminarea liceului. Titlul filmului trimite la un concurs organizat de Hundert - "Mr. Julius Caesar", un fel de "Știi și câștigi" pe teme de istorie antică (în special istoria Romei antice), la care participau cei mai buni elevi ai cursului. Intriga este declanșată de apariția unui elev rebel, defapt de bani gata, în clasa lui Hundert. Acest fiu de senator "strică" orele, contrazicând profesorul și agitându-i pe ceilalți elevi. Hundert se vede silit să meargă la Washington D.C. pentru o discuție cu tatăl copilului, senatorul interpretat de Harris Yulin, un obișnuit al rolurilor antipatice. Hundert admiră un pistol de pe biroul senatorului, care ar fi aparținut unui general din Războiul de secesiune, sau ceva de genul acesta, iar senatorul i-l oferă nonșalant drept cadou, arătându-ne astfel cât de puțin însemna, defapt, istoria pentru el. Dar aceasta e doar o posibilă interpretare a scenei, echivocă asemeni multor altele din film. Hundert înțelege că nu îl poate convinge pe senator să remedieze situația creată de fiul său, de vreme ce între ei nu există comunicare, iar tatăl nu e foarte interesat de caracterul băiatului, cu atât mai puțin de eforturile profesorului, pe care îl desconsideră vădit.
The Emperor's Club iese din tiparele filmelor cu profesori și elevi pentru că nu glorifică profesorul. Hundert este cu atât mai uman cu cât are slăbiciuni, îndoieli și momente de "abdicare", atât în viața privată cât și în cea profesională. La un moment dat îl vedem demisionând de la catedră, în urma desemnării unui alt profesor în funcția de director al Colegiului, funcție pe care el credea că o merită (fusese mulți ani director adjunct). Este nedreptățit sau mediocru? Nici Hundert nu știe răspunsul, pentru că profesorii nu merg la școală pentru a ieși în evidență, ci pentru a-și pune în valoare elevii.
Văzând un oarecare progres în comportamentul elevului-problemă, Hundert hotărăște să îi ofere șansa de a participa la concursul "Mr. Julius Caesar", chiar dacă nu avea nota suficient de mare. Puștiul se prezintă la concurs, răspunde neașteptat de bine la câteva întrebări, după care profesorul observă că acesta trișa (avea răspunsurile scrise pe fițuici lipite de costum). Îi pune o întrebare care nu era "în cărți", iar acesta nu știe răspunsul și pierde în favoarea unui coleg indian! După concurs, Hundert realizează că încercarea lui de a-l aduce pe elevul "rătăcit" mai aproape de învățătură a fost naivă.
După 25 de ani, concursul este reluat în aceeași formulă la cererea fiului senatorului, acum un adult familist și dornic de o carieră politică. Istoria se repetă, acesta încearcă din nou să trișeze, dar din nou pierde! În toaleta hotelului de lux unde s-a desfășurat "Mr. Julius Caesar", Hundert încearcă o mustrare târzie a fostului elev, dar se lovește de aceeași obrăznicie din vremea școlii, dublată acum de aroganța aspirantului la "fotoliul" de senator: "Cui îi pasă de principiile și virtuțile dumitale? Uită-te la tine. Cu ce te mândrești tu? Eu trăiesc în lumea reală, unde oamenii fac ce trebuie pentru a obține ce vor. Dacă trebuie să mint și să înșel, așa să fie! Voi câștiga alegerile, iar apoi mă vei vedea peste tot. Și mă voi ocupa de contribuția mea la umanitate mai târziu!". Această secvență tulburătoare, despre impostura care hăhăie în fața virtuții, este un trist ecou al realității actuale.
Misiunea unui profesor pare adesea utopică, o luptă cu morile de vânt, iar afirmații de genul "premianții școlii nu sunt premianții vieții", sau "nu eram bun la școală, dar uite că am ajuns președinte" adâncesc prăpastia dintre dezideratul și rezultatul muncii sale. Educația nu înseamnă numai informații, cultură, dar și decență, respect, dăruire. E vorba despre o sumă de valori care nu se transmit pe cale genetică, pare-se, ci necesită un efort de asimilare. Le găsim acasă sau la școală, dar oriunde am fi trebuie să le învățăm, să vrem să le primim în viața noastră. Se poate trăi fără ele, la marginea umanului, dar nu se poate construi nimic durabil fără ele.
Profesorul adevărat luptă pentru a scoate ce e mai bun din elevi, sau pentru ca partea lor bună să prevaleze. "His life goes over into other lives. They are pillars in the intimate structure of our schools. They are more essential than its stones or beams, and they will continue to be a kindling force and a revealing power in our lives" - spune atât de frumos vocea naratorului la finalul filmului. Kevin Kline reușește aici unul dintre cele mai rafinate roluri ale carierei sale, dar și un omagiu adus vocației de profesor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu