Firewall

Cine îşi mai aminteşte de zăpada şi frigul de acum doar o săptămână? Razele soarelui le-au topit complet, dar presiunea atmosferică scăzută, echinocţiul şi visele urâte ale babelor târzii continuă să bântuie populaţia României.
A fost Paştele catolic, iar ortodocşii au început a treia săptămână a Postului Mare cu ziua de 1 aprilie. De 1 aprilie, mă gândesc la plăcerea cu care fraţii, verişorii, compatrioţii noştri îşi pregătesc farse şi păcăleli, dar şi la oamenii naivi care, în urma unor păcăleli nu prea nevinovate, îşi pierd salarii, economii, sau chiar mici averi. Chiar în această zi, am fost sunat de mai multe ori de un escroc care, sub pretextul unor premii care mă aşteptau "cu braţele deschise", încerca să mă convingă să îi dau datele necesare pentru a mă jefui. În ultimii ani, am auzit tristele istorioare ale mai multor bătrâni care au fost acostaţi pe stradă de indivizi eleganţi şi manieraţi, care doar prin vorbe "meşteşugite" i-au făcut să scoată din portofele, din dulapuri sau chiar din conturi bancare sume mai mari sau mai mici (pentru fundaţiile şi acţiunile lor caritabile, pentru diverse colete care îi aşteptau la poştă ş.a.m.d.). Astfel de "oameni" au furat de la bătrâni, convingându-i să-i invite în casele lor şi chiar să le aducă un pahar de apă, timp în care ei scotoceau prin sertare şi dulăpioare.
De aceea, 1 aprilie nu mi-a sunat niciodată bine: este ziua în care mulţi campioni la amăgiri şi goange se simt "ca peştii în apă".



Dar vreau să leg această introducere, nu ştiu în ce fel, de un film văzut recent la tembelizor - Firewall (S.U.A. 2006, r.: Richard Loncraine). Cu un titlu şi scenariu tehniciste, filmul ne ţine în corzi mai ales datorită lui Harrison Ford, charismaticul actor american care de 3 decenii joacă numai în roluri principale (ultimul rol secundar a fost în Războiul stelelor - Întoarcerea cavalerului jedi). Firewall îmi "scăpase" la cinema, iar acum l-am văzut ca pe un thriller de acţiune nouăzecist, pe filiera Frantic -  Patriot Games - The Fugitive -  Prieten si dusman (OK, Frantic e din '88).
Familistul Harrison trebuie să înfrunte o haită de răpitori şantajişti, care i-au sechestrat familia pentru a-l forţa să transfere sume mari din banca la care lucra ca specialist IT! Schema e destul de asemănătoare cu ce am văzut în Die Hard: With a Vengeance, o diferenţă între personajul McClane (Willis) şi Jack Stanfield (Ford) fiind pregătirea profesională (Stanfield e un... intelectual). În Die Hard 1, chiar soţia poliţistului John McClane era ostatică, iar acest fapt i-a alimentat îndârjirea cu care stârpea teroriştii.
Americanii iubesc personajele care iau frâiele acţiunii în mâini, care omoară înainte de a fi omorâţi şi fac tot posibilul pentru a-şi apăra "neamurile". Mai toţi aceşti protagonişti, chiar dacă sunt "simplii" IT-işti, au permis de port-armă şi câte un pistolet ascuns prin casă. Poliţia e neputincioasă, paralizată de ameninţarea teroristă, iar eroii reuşesc să ţină piept tuturor răufăcătorilor (în Firewall, Harrison Ford execută vreo 4 persoane, destabilizează sistemul informatic al băncii unde lucrează şi îşi brutalizează şeful, iar poliţia apare abia la sfârşitul filmului!). Într-o lume în care răii se ascund sub multe "pături" de tehnologie, este din ce în ce mai greu să le dovedeşti vinovăţia, cu atât mai motivată fiind acţiunea unor justiţiari de tipul Willis/ Ford.
Există o mare dorinţă de a ne pedepsi duşmanii, iar această dorinţă ne apropie de ei. Dorim răul poate la fel de mult ca cei răi, deci suntem oare mai buni? Aceasta e singura dilemă filosofică rămasă în urma eforturilor lui Harrison, sau Bruce. Ei nu par a deveni mai înţelepţi nici la bătrâneţe (vezi eşecul continuării forţate a seriei DH). Iar noi - să ne consolidăm firewall-ul împotriva atacurilor de pe internet, de prin telefon, dar mai ales împotriva răului din sufletele noastre.