20 apr. 2013

The Host, sau despre suflete şi alieni

Abia m-am mobilizat să scriu despre acest film, pe care l-am văzut la Movieplex-ul din Militari, unde am ajuns cu metroul (din economie de benzină). Ştiu că aceste detalii nu vă interesează, dar participă la construirea atmosferei ;).
Nu era multă lume în sală, iar Druschy, partenerul meu de cinemanii, m-a informat că bănuieşte filmul Gazda de mediocritate, asta ca să fiu elegant. De unde bănuia el asta? "Am văzut trailer-ul "- zice. Bun, atunci "de ce nu ai zis să mergem la G.I. Joe: Retaliation", care rula cu jumătate de oră mai târziu? După ce am vorbit despre ce am făcut săptămâna trecută, despre cele mai plicticoase filme pe care le-am văzut împreună la cinema (în top rămâne Out of Sight - S.U.A. 1998), iar apoi ne-am foit încercând să intrăm la alt film, fără succes, ne-am concentrat pe produsul plătit.
The Host e inspirat de romanul , autoarea americană a romanelor de mare succes Twilight. Filmele realizate după aceste romane (2008-2012) au generat o întreagă isterie în America, mai ales printre adolescenţi.
Ca şi alte serii "de mare tiraj", Twilight s-a pliat pe aşteptările şi fantazările "generaţiei YouTube", dar a reinventat simultan vechi teme de amor, precum relaţia imposibilă dintre o prinţesă şi Luceafărul eminescian. "When you can live forever what do you live for?" - iată isteţul joc de cuvinte care m-a captivat şi pe mine în urmă cu 5 ani, când primul Twilight rula la noi. Atunci nu m-am dus să îl văd.

 

The Host explorează oarecum aceeaşi zonă a relaţiilor imposibile, "ultraumane", dar vampirii sunt înlocuiţi cu extratereştrii. Aceste "alterităţi" nu mai sunt, însă, prezenţe ascunse, izolate. Extratereştrii au pus stăpânire pe oameni, le-au furat trupurile şi le-au şters memoria. Au rămas doar câteva grupuri izolate de "rezistenţă", oameni neparazitaţi care se ascund prin deşert. Aici apare dificultatea spectatorilor de a se regăsi în scenariul lui . SF-urile care încep cu "Almost every human was successfully occupied", sau "Earth was invaded by an alien race", şterg din start premizele unei lumi recognoscibile. Altă situaţie e în Aliens (unde oamenii se confruntă cu alieni pe altă planetă), în Terminator 2 (unde aflăm că Pământul urmează să fie distrus într-un viitor apropiat, dar acţiunea se petrece în prezent), sau într-unul din cele mai refăcute SF-uri, influent chiar pentru The Host - Invasion of the Body Snatchers (1956) - unde extratereştrii încearcă să colonizeze Terra, punând stăpânire pe trupurile oamenilor, dar nu reuşesc! În The Host (2013) ei reuşesc. Lumea a fost colonizată, iar din oameni au rămas doar trupurile. Sau nu doar ele? Ce se întâmplă cu fiinţa când un trup este posedat, sau "parazitat"? Fiinţa părăseşte trupul, moare, adoarme, este anesteziată, ascunsă într-un ungher secret, sau mai are puterea de a se împotrivi, de a rezista? Dar trebuie să ne hotărâm ce înţelegem prin fiinţă.
Lumea propusă de nu e uşor de acceptat, nici creaturile ei nu sunt, cel puţin la început. Simţim o legătură cu alte personaje umane, sau cel mult simpatizăm animale personificate (vezi 101 Dalmatians, Bambi etc.). Foarte rar stabilim o astfel de relaţie cu personaje extraterestre.
Dar Hollywood-ul şi-a stabilit un program de acomodarea spectatorilor de pe Pământ cu făpturi din alte lumi. Făpturi imaginare, dar propuse drept posibile - de la E.T. "phone home" până la Avatar (2009), în finalul căruia, din prea multă iubire de "alieni", un om îşi "transferă sufletul" în trupul unui extraterestru antropomorf. Poate că este o prelungire a programului american post-belic de acomodare a spectatorilor caucazieni cu oameni de alte rase, sau culturi. La polul opus s-ar afla recentul Prometheus (2012), unde "relaţia om-alien" nu se poate împlini pentru că extratereştrii sunt ostili umanităţii.
Până şi în Star Wars (1977-2005), personajele principale sunt fiinţe umane (chiar dacă nu aparţin unei planete cu numele Terra), iar arătările precum Chewbacca, sau venerabilul Yoda, sunt tot un fel de animale personificate.
Extratereştrii din The Host nu au nimic antropomorf, seamănă cu nişte meduze, plante subacvatice care trăiesc pe uscat, sau ceva de genul acesta. Aceste ciudăţenii numite "suflete" nu pot supravieţui decât "parazitând" trupurile altor fiinţe. Până în acest punct, scenariul sună cunoscut. Noutatea căutată de este convieţuirea "sufletului" extraterestru cu cel uman, parazitat, care rezistă, nu adoarme, nu dispare "în ceaţă" (ca în Body Snatchers). Deci două "suflete" în acelaşi trup, nu un singur suflet în trupuri locuite succesiv, cum vedem în multe alte SF-uri, horror-uri voodoo (vezi Angel Heart, The Skeleton Key) etc.    
Nu voi rezuma acţiunea, pentru că vreau să mă opresc doar la dilema metafizică a autoarei: ce componentă a fiinţei umane îi defineşte identitatea - trupul, sufletul, amândouă? Nu mă prezint ca un specialist în religii comparate, dar Creştinismul e poate singura religie în care sufletul şi trupul se găsesc într-o unitate fiinţială, tainică şi nepătrunsă pentru mintea noastră. Putem citi numai în "Viaţa Sfântul Antonie cel Mare", scrisă de Sf. Atanasie cel Mare, cerinţa marelui pustnic din deşertul egiptean: "voi îngropaţi trupul meu şi sub pământ ascundeţi-l. Apoi să păziţi taina între voi, ca nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul".
OK, filmele de ţeapa lui The Host nu au treabă cu religia creştină, sau cu alte religii. Din păcate, spectatorii acestora sunt invitaţi să creadă mai degrabă în existenţa extratereştrilor decât în existenţa lui Dumnezeu. Cititorii mei vor exclama, poate, din nou, că deviez o simplă cronică de film în domeniul teologiei, pe care nu îl stăpânesc deloc. Dar însuşi filmul discutat ne trimite în această direcţie, prin utilizarea termenulului de suflet.
Am folosit mai sus termenul de suflet între ghilimele, pentru că sensul acestuia e denaturat în filmul The Host. Îl putem folosi fără ghilimele doar în contextul relaţiei dintre om şi Dumnezeu, aşa cum este stabilită ea de Sfânta Scriptură, unde se vorbeşte despre crearea omului, nu şi despre crearea extra-omului, extratereştrilor etc. Că a zis Dumnezeu în Geneză: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!", bun, de aici se poate specula că ar fi putut sugera "să mişune şi tot cosmosul de extratereştri", dar în felul acesta poate fi răstălmăcit orice text scripturistic (cum dealtfel se şi întâmplă, din păcate, de 2 milenii încoace!). Închipuita relaţie a extratereştrilor cu "Creatorul" lor este tachinată tot în Prometheus, despre care am discutat mai pe larg în alt articol mai vechi.
Deci consider că numitele "suflete" extraterestre sună aiurea din start, în The Host. Dar dacă sunt nişte făpturi extraterestre, inteligente, ele pot simţi afecţiune faţă de specia inteligentă pe care o parazitează? Complicarea poveştii este dusă până la punctul în care unul din suflete (cel "proprietar") iubeşte un băiat, iar celălalt "suflet" ("locatar") - alt băiat (ambii neparazitaţi). Deci o fată care iubeşte doi băieţi (nimic neobişnuit până aici, ba chiar un fapt cotidian ;)) pentru că are 2 suflete în ea!! Bine, e iubire adolescentină, dar tot iubire se cheamă în filme, nu?
Iar ca să vă stric definitiv cheful de a vedea acest film (deşi nu urmăresc aşa ceva), la final "sufletul locatar" e scos din trupul frumoasei tinere (interpretate sârguincios de ) şi introdus în trupul mort al altei fete (deci părăsit de sufletul "proprietar" al acesteia), după care cele două fete (acum locuite fiecare de câte un singur suflet - unul uman, celălalt extraterestru) rămân prietene şi, mai mult, oamenii din "rezistenţă" învaţă să convieţuiască cu coloniştii/paraziţii în speranţa păcii şi a armoniei.
Trimiteți un comentariu