20 nov. 2013

Publicitate

Îi auzi chemarea din baie, din dormitor, din hol. Atunci când citeşti, concentrat asupra textului din care chiar simţi că înveţi ceva folositor, uşa de la cameră se poate deschide şi, odată cu ea, năvăleşte sunetul ei strident, melodia ei agitată, pe care o şti pe de rost. Îţi cântă noaptea, înainte de culcare, în urechi. Te trezeşti fredonându-i refrenul fără să vrei. Îţi ritmează şi îţi agresează clipele petrecute în preajma televizorului, iar când întrerupe un film palpitant, simţi nevoia să o iei de gât.
Cine este ea? Cine oare?
Nu e soţia, e publicitatea!

În timpurile Dallas-ului, reclamele cu iahtul, cea cu "cichi-cichi" şi cu "v-am prins, vrăjitoarelor" ne fascinau. Aşteptam acel serial parcă şi pentru acele (puţine) reclame care întrerupeau certurile dintre Jereu şi Suleana.
Peste câţiva zeci de ani de libertate şi televiziune, relaţia cu publicitatea s-a deteriorat, dar nu din vina noastră, a telespectatorilor. Nu îmi amintesc să fi cerut cineva mai multă publicitate (se cereau mai multe filme, mai multe desene animate...). De când cu audienţe, prime-time şi "minute de aur", publicitatea a început să se întindă ca o plăcintă şi să se urce în copac ca o... scroafă. De lux!
Privind programele televiziunilor "de mare tiraj" din România (şi acum trebuie să revin la răfuiala mea cu televiziunile româneşti, pe care am dreptul să le critic mult şi bine pe blogul meu, trăiască democraţia, libertatea de exprimare ş.a.m.d. ;)!), observăm pauze publicitare din jumătate în jumătate de oră, pauze care durează între 15 şi 20 minute (incluzând promo-urile la emisiuni şi filme). Titanicul a rulat, cândva, într-un interval de 5 ore la ProTV! Nu mai vorbim de emisiunile unde plouă cu bani şi din "plasare de produse". Acolo, pauzele publicitare prelungite ne invită să privim bucăţi întregi de filme pe alte posturi sau să facem chiar şi un duş.
Nu e vorba doar despre durata indecentă a pauzelor publicitare, ci şi despre calitatea reclamelor. Dacă pe timpuri erau cel mult amuzante, acum reclamele au devenit agresive şi enervante. "Campaniile" publicitare sunt duse pe frontul psihologic şi au ca arme imaginile rapide, grafica năucitoare şi temele muzicale uşor de memorat, iar ca soldaţi - sloganurile. Cine sunt "inamicii" pe care încearcă să îi cucerească aceste "armate"? Noi suntem. Atâta timp cât nu vom accepta să cumpărăm produse de care nu avem nevoie, vom rămâne inamicii lor.
Cunosc bine replica pe care o pot da acestui text "muncitorii" publicitari (guri care mănâncă o păpică bună, într-o ţară cu medici şi profesori de 200 euro/lună): "reclama e sufletul comerţului", dacă nu-mi place, de ce mă uit la tembelizor? Dar oriunde aş întoarce privirea dau de publicitate! Şi pe internet, şi în ziar, şi la cinema! Şi pe stâlpi, şi pe maşini, şi pe faţadele imobilelor.
Să mă ascund în pădure ca să scap de publicitate?
Nu, mersi. Eu vreau să trăiesc în oraşul meu, unde plătesc taxe şi impozite. Oraş care îmi datorează curăţenie, civilizaţie, informaţie şi cultură de calitate, cinema la standardele pe care le caut. Îmi datorează televiziune care mai şi educă, nu doar prosteşte. Nu îmi datorează spălare pe creier cu publicitate.

PS: mai există reclame haioase şi inteligente, dar sunt rarisime. Mai jos e un exemplu.



Trimiteți un comentariu