Se poate spune ca Tim Burton face parte din galeria regizorilor razboiţi cu Hollywood-ul. Crescut într-o familie de americani tradiţionalişti, micul Tim a evoluat într-o direcţie neaşteptatã. În loc sa îmbrãţişeze “visul american”, el s-a îmbrãcat în armura propriei imaginaţii pe care o alimenta prin intermediul televizorului. Astfel echipat, Tim a decis sã se apere împotriva infuziei de valori ce venea din partea parinţilor şi, de fapt, a întregii comunitãţi locale, care te accepta în mãsura în care i te asemãnai.
Copilul care “devora” desene animate vechi si filme de groazã a devenit curând angajat al Studiourilor Disney, unde a avut ocazia sã lucreze la un scurtmetraj de animaţie numit “Vulpea si câinele”
( “The Fox And The Hound” - 1980 ). Tim avea 22 de ani. Ca desenator, se poate spune ca trãia anii de aur ai creativitãţii sale. Cu toate acestea, postul de animator nu exploata suficient aceastã creativitate, iar Tim “pur şi simplu nu era material Disney” ( cum singur declara mai târziu ). Perioada colaborãrii la proiecte de animaţie bazate pe idei exterioare lui Burton s-a dovedit neprolificã pentru acesta. Din fericire, dupa ce a realizat doua scurtmetraje bazate pe propriile idei ("Vincent" si "Frankenweenie" - la inceputul anilor '80), un comedian l-a ales pentru a regiza un film despre personajul sãu preferat, şi iatã ca Tim a intrat în sfârşit pe platourile de filmare în calitate de regizor de lungmetraj fictiune. În 1988 a realizat filmul “Beetlejuice”, iar in 1989 - “Batman”. Acesta din urmã a marcat ireversibil cariera lui Burton, propulsându-l în rândul cineaştilor apreciaţi de la Hollywood.
“Coşmaruri cu gust de bomboane fondante”
Cinematograful l-a primit pe Burton ca pe un evacuat din tãrâmul animaţiei. Oferta de subiecte dedicate viziunii sale regizorale avea la bazã nu materiale rupte din realitate, ci de realitate.
“Batman” era o producţie grandioasã, bazatã pe celebrele benzi desenate create de Bob Kane. Burton a orchestrat cu eficienţã armata de cineaşti care a participat la realizarea proiectului. “Batman” ( “omul-liliac” ) e pseudonimul unui erou urban, din categoria lui “Superman”, care îşi dedica viaţa combaterii diverselor forme de criminalitate din oraşul în care trãia - Gotham City. Drama personajului este declanşatã de scindarea eului sãu, şi de aceea poate fi privitã ca o transpunere în arta pop a unei patologii tipice pentru americanul contemporan. Revoltat de ineficienţa cu care forţele locale trateazã flagelul criminalitãţii, dar, mai mult decât atât, supravieţuitor al unei copilãrii bântuite de uciderea parinţilor sãi într-un stupid conflict cu nişte huligani, maturul Bruce Wayne decide sã îmbrace în fiecare noapte costumul unui justiţiar nemilos. Ziua, deci, el este un reputat om de afaceri, iar dupã cãderea nopţii – un super erou a cãrui identitate este un mister atât pentru victimele pe care le salveazã, cât şi pentru poliţie, rãufãcãtori şi presã.
Concepţia plasticã a acestui ambiţios proiect se inspira in mare parte din atmosfera iradiatã de benzile desenate. Cadrul in care se desfãşura acţiunea - Gotham City - era un oraş sumbru, în care razele soarelui rãzbeau cu greu. Însaşi sigla studiourilor Warner, care guvernau producţia, apare la începutul filmului învaluitã într-un noian azuriu de nori ameninţãtori. Scenografia se baza, deci, în special pe culori reci şi tonuri închise. Ambianţa oraşului era plinã de rezonanţele New-York-ului de sticlã şi asfalt, ai cãrui locuitori par a fi nişte furnici gata de a fi strivite sub turnurile acoperite de ceruri. Vestimentaţia personajelor era, de asemenea, rece şi impersonalã. În acest decor, relaţiile dintre personaje rãmân la limita umanitãţii. Toate aceste coordonate l-au fãcut pe Tim Burton sã se simtã ca peştele în apã dirijând una din cele mai costisitoare producţii ale anului 1989. Filmul a devenit în scurt timp un succes de public şi a atras atenţia criticii.
Deja un cineast capabil de a-şi controla în mare parte proiectele, Burton a ales în 1990 drama unui alt personaj cu iz de legendã pentru a o transpune pe marele ecran : “Edward Scissorhands”
( “Edward mâini-de-foarfece” ). Asemeni anteriorului Batman, Edward este locatarul unui imobil sinistru - castelul în care fusese creat de pãpuşar. În rolul “creatorului” a fost distribuit Vincent Price - un idol al lui Burton. Pãpuşarul uitase sã creeze si mâini pentru copilul sãu. În consecinţã, acestea au fost înlocuite cu nişte foarfece. Desi hidoşenia foarfecelor înspãimânta pe vecinii lui Edward - locuitorii unui oraşel de la baza castelului, aceasta este eclipsatã de modul în care personajul utilizeazã neobişnuitele sale mâini. El “sculpteazã” cu ajutorul lor materiale precum copacii din curţile caselor, tufişurile, gardurile vii si… gheaţa. Burton a declarat cã “Edward este imaginea artistului care nu se poate integra în societate”. De fapt, acesta pare a fi cel mai personal film al lui Burton, deoarece reflectã în mare mãsurã aspecte ale personalitãţii pe care regizorul a încercat de-a lungul anilor sa le camufleze.
Cele câteva filme pe care Burton le adunase la activ spuneau deja foarte multe despre viziunea sa - una suficient de stranie pentru a intriga spectatorul de rând si destul de îndrãzneaţã pentru a capta atenţia specialiştilor. Era clar cã cineastul debarcat din corabia desenelor animate prefera personaje singuratice, minoritare, posesoare ale unor calitaţi care alimentau invidia şi intoleranţa celorlalţi, dar menite sã schimbe oarecum într-o demodatã, prafuitã, nostalgicã frumuseţe, urâtul din jur. Un inedit amestec de gotic şi provincialism contemporan predominã în fiecare cadru. Tentaţia lui Burton de a ironiza stilul de viaţã al americanului de rând este, de asemenea, evidentã. Arhitectura casutelor în care trãiesc personaje precum cuplul din “Beetlejuice” sau provincialii din “Edward” este stilizatã pânã la ridicol. Casa din “Beetlejuice” seamãnã cu reşedinţa familiei Adams. Dezvoltarea exageratã pe verticalã ( turnul casei )
Critica societãţii de consum a îmbrãcat din nou costumul justiţiarului nocturn în “Batman se întoarce” ( “Batman Returns” - 1992 ). Burton a multiplicat elementele despre care s-a crezut cã au avut cel mai mare impact la public : personajele negative şi gradul lor de nebunie, înalţimea clãdirilor, cantitatea de sânge, pirotehnie şi… zgomot. Burton a pierdut încercând sã îngroaşe aspectul comercial al filmului, însã a compensat pierderea prin îmbogãţirea aspectului plastic. Întoarcerea lui Batman este un festin vizual de inspiraţie exepresionistã. Gotham seamãnã cu un Metropolis colorat în bleu-marin, iar personajele sunt caricaturizate pânã la nivelul unor mãşti groteşti. Existã mai multã mişcare în cadru decât în prima parte, iar coregrafia scenelor de luptã este de-a dreptul delirantã. Filmul era dedicat în special copiilor, însã se pare cã forma finalã a filmului se apropia mai mult de coşmarul unui copil. Jucãrele inofensive în realitate cãpãtau pe ecran dimensiuni macabre ( vehicolul maleficului pinguin era o raţã uriaşã asemãnãtoare raţuştelor cu care se joacã copiii in cadã ). Filmul demola gloriile urbane americane una câte una : zgârie norul din care este aruncatã secretara ( femeie-pisicã în devenire ), super-market-uri în care criminalii se pot strecura cu usurinţã, declanşând haosul, petreceri de Crãciun transformate în atacuri teroriste. Toate personajele sunt deviate în zona patologicului ( singura excepţie fiind, poate, majordomul lui Bruce Wayne ). Însuşi Batman renunţã la statutul sãu de supererou anonim în finalul filmului, când îşi dezvãluie identitatea în timpul unei patetice confruntãri cu Femeia-pisicã. Burton izbutea o mare victorie împotriva schematismului hollywood-ian prin impunerea unei stilistici aparte. Din nefericire ambianţa terifiantã propusã de “Batman Returns” a redus drastic audienţa filmului.
Ce se poate întâmpla înaintea Crăciunului
În 1993, Tim Burton a produs, scris şi regizat “Coşmarul dinainte de Crăciun” ( “The Nightmare Before Christmas” ), un film plãnuit timp de 10 ani. În anii ’80, când Burton a cerut ajutorul studiourilor Disney pentru realizarea acestui lungmetraj de animaţie, a fost refuzat. Acum, studiourile s-au grãbit sã sprijine proiectul.
Rezultatul unei munci asidue de filmare cadru cu cadru a personajelor din plastilinã a fost nominalizarea la Oscarul pentru efecte vizuale. Dupa cum se precizeazã încã din titlu, filmul este despre un … coşmar, din nou dedicat copiilor. Întoarcerea lui Burton la prima sa dragoste - animaţia - a prilejuit o ultimã refulare a acestuia pe marele ecran. Regizorul ne arãta din nou partea întunecatã a sufletului sãu de copil, populatã de feluriţi monştrii, copaci desfrunziţi si clãdiri deformate. Dupa cum însuşi constata, Burton nu a realizat pânã acum nici un film cu adevarat “horror”. Nici mãcar “Sleepy Hollow” ( 1999 ), noua ecranizare a legendei cãlãreţului fara cap, nu este suficient de consecvent in pãstrarea caracteristicilor unui singur gen cinematografic. Filmul a fost distins cu premiul Oscar pentru scenografie. Atmosfera unei localitãţi americane de la sfârşitul secolului XIX a fost reconstituitã cu migalã, de la
clãdiri la peisaje naturale. Peste decorurile filmului planeazã şi de aceastã datã cromatica rece şi, alãturi de aceasta, o ceaţã ameninţãtoare. Spre deosebire de alte proiecte bizare, “Sleepy Hollow” suferã evident de tendinţe comerciale. Burton acceptã cu o neaşteptatã uşurinţã clişee atât la nivel de concepţie a scenariului literar ( la care a lucrat scenaristul controversatului “Seven“ ), cât şi - mai grav - la nivelul scenariului regizoral. Lucrul cu actorii, începând cu unul din preferaţii sãi - Johnny Depp ( alias Edward mâini-de-foarfece ) are ca efect conturarea unor personaje superficiale, lipsite de misterul si aura legendarã care erau cerute de naraţiune. Pânã şi personajul negativ, cãlãreţul care bântuia fãrã cap nopţile oraşelului paralizat de spaimã, rãmâne la nivelul unei sperietori isterizate. Filmul se remarca, totuşi, prin imageria naturalist-stilizatã ( cum o caracteriza unul din scenografi ) şi umorul negru britanic combinat cu ceva din umorul negru al lui Tim Burton.
Dupa 2000
Concluzii
Filmele lui Tim Burton susţin ideea cinematografului ca spectacol care nu trebuie luat prea în serios. În acelaşi timp, constituie o serie de creaţii inedite în peisajul Hollywood-ului inundat de viziuni plastice din ce în ce mai redundante. Sã-i urãm succes în continuare.
text din 2005, adus la zi
Un comentariu:
mi-a placut mult ce ai scris despre burton! keep up!
Trimiteți un comentariu