28 feb. 2007

Tineretea vazuta dinspre batranetze


TINERETE FARA TINERETE este printre ultimele opere beletristice scrise de Mircea Eliade (la sfarsitul anilor '70). In curand, cineastul american Francis Ford Coppola va finisa o adaptare cinematografica a nuvelei fantastice.

"...am dat de acest text pe care il vanez de cand am auzit ca filmul lui Coppola a inceput sa fie turnat in Romania, pe raftul bibliotecii nasei mele de botez, in timp ce eram la ziua dansei. Este o editie saracacioasa, tiparita pe hartie d'aia reciclata, ramasa de pe vremea lui 'Ceasca, aparuta in februarie 1992, imediat dupa ce implinisem eu 10 ani. (...)
A fost o experienta interesanta sa parcurg acest text prost tiparit, care in sine este greu de urmarit chiar si pentru un impatimit al prozei fantastice a lui Eliade. Fiecare propozitie este impanzita de referinte la autori si lucrari dragi lui Eliade, care sare de la una la alta intr-un halucinant "surfing" prin literatura universala din toate timpurile. Cu acest stil "seherezadic" eram bine familiarizat, inca de cand cu nuvelele din culegerea lui Sorin Alexandrescu (editata spre sfarsitul anilor '60, cred), pe care le-am devorat fascinat. "Pe strada Mantuleasa" este, de asemenea, o mostra de proza fantastica extrem de alambicata, "not for all tastes" - clar, dedicata celor care se pot lasa dusi de valurile iscate de memoria uluitoare a autorului, fara sa se teama de un tzunami. Desi acest tzunami de informatii, date si personaje ameninta sa se pravaleasca peste mintea coplesita a cititorului spre finalul nuvelei, Eliade rezolva totul fara sa depuna, practic, nici cel mai mic efort de a descalci ghemul naratiunii. La fel de surprinzator ca tot ce i-a precedat, finalul nu se sinchiseste nici macar sa ne raspunda la intrebarea daca totul a fost un vis sau nu. E greu de spus daca mai exista vreun autor in limba romana care sa se poata apropia de problematica visului si a memoriei cu dexteritatea si nonsalanta cuceritoare a lui Eliade. Dialogurile exterioare si cele interioare ale personajelor se succed, se intrepatrund cu informatii tasnite parca direct dintr-un jurnal intim al autorului, care se scrie in paralel cu fictiunea din nuvela. Fiecare din gramada de personaje care intra si ies din cadru fara avertisment, pare o alta bucatica din puzzle-ul inepuizabil al scriitorului, care isi reconstituie, fraza cu fraza, momente fugitive pe care ochiul sau le-a fotografiat de-a lungul unei vieti nelinistite si nelinistitoare.
Timpul este, intr-adevar, locul comun pentru Eliade si Coppola. A tunat si i-a adunat! Nu intamplator traznetul deschide aceasta meditatie tarzie a lui Eliade asupra tineretii si batranetii, asupra mortii si nemuririi. Electricitatea, regina lumii in care astazi ne desfatam, stapana visurilor noastre comune, transmise prin cabluri de fibra optica, prin tuburi cinescoape sau plasme, LCD-uri sau videoproiectoare, generatoarea primordiala a oceanului de pixeli si wave-uri in care ne balacim extaziati, este in viziunea nuvelei in discutie, sursa contemporana a unei prelungiri misterioase a vietii, dar nu a vietii in general, ci a tineretii, acea parte solara a vietii. Banuiesc ca maestrul hollywoodian a fost cucerit pe loc de idee, de vreme ce il obsedeaza de cand cu "Peggy Sue Got Married", continuand cu "Dracula" si "Jack", filmele in care intoarcerea in timp spre tinerete constituie o tema comuna. Chiar si in seria "Godfather", timpul care trece pare a fi o supratema discreta, chiar daca nu este conturata definit. Cum priveste Coppola, la cei aproape 70 de ani ai sai, tineretea la care probabil viseaza sa se intoarca daca nu prin electricitatea traznetului, macar prin puterea cinematografului de a manipula timpul, ramane sa vedem in mult-anticipata (post-)productie care se apropie, banuiesc, de sfarsit..."


Fragmente dintr-un mail - ianuarie 2007
Trimiteți un comentariu