3 mar. 2008

No Movie For Average Men



"The good guy is running with the money, the bad guy is chasing him, the sheriff seems like he is supposed to be chasing them, but doesn't really want to, and would rather be some sort of hillbilly philosopher about the whole thing". Iata ce scrie un cinefil de pe Imdb.com in legatura cu filmul "No Country For old Men" (4 Oscars 2008, including Best Picture). Comentatorul a fost sincer si a mentionat ca ar fi vrut "sa-i placa" realizarea fratilor Coen, dar in ciuda calitatilor artistice si tehnice, pur si simplu nu a inteles o parte importanta din film.
Din ce am citit pana acum, pot observa ca se comenteaza mult pe marginea personajelor, performantelor actoricesti, transpunerii cinematografice a textului literar (scris de un laureat al premiului Pulitzer), dar nu se dezbat suficient intrebarile ramase fara raspuns. Din start trebuie stabilit faptul ca acest film nu este pentru toata lumea. Chiar si acel privitor din mine dornic de spectacol a fost frustrat de finalul abracadabrant. In schimb, spectatorul artsy din mine a fost captivat de tupeul cu care fratii Coen au deraiat locomotiva filmului de pe sinele naratiunii clasice dupa primele 50 de minute. Este greu de savurat demersul unor autori ca cei ai lui "Barton Fink" (Palme D'or, Cannes 1990), fara sa fi vazut ce au mai facut inainte.
Tema lacomiei si a coruptibilitatii oamenilor este prezenta inca din prima creatie a fratilor -"Blood Simple" si persista in filmele Miller's Crossing (1990) , Fargo (1996), The Man Who Wasn't There (2001) si chiar The Ladykillers (2004, cel mai slab din galerie). Violenta este iarasi o predilectie evidenta. "No Country" se prezenta inca de la primele cadre ca o drama pe fundal western, care nu putea sa ignore tabieturile Coenilor. Chiar nu am chef sa rezum aici actiunea pe care o prezinta toate cronicile. Vreau sa ma opresc doar la finalul anti-climactic, respectiv discutia finala dintre Tommy Lee Jones, seriful pensionat, si nevasta care il intreba ce a visat azi-noapte? Cum poti sa trantesti o asemenea scena dupa momentul in care criminalul dement executa ultima victima nevinovata din film? Pai uite ca poti, daca plotul cu banii, sudorul si psihopatul este doar o acoperire pentru un discurs emotionant despre batranete si neputinta la care timpul îi reduce chiar şi pe cei care se vor eroi. "You can't stop what's coming... That's vanity" ii spune serifului batranul cowboy Barry Corbin (in cel mai interesant rol al sau, probabil). Ciuliti urechile la aceasta scena, caci este cheia filmului. Cu siguranta "No Country" nu ii va satisface pe fanii lui Bruce Willis.

Niciun comentariu: