2 feb. 2010

Exterminatorul şi celebrităţile

Au trecut câteva săptămâni deja, şi încă nu am apucat să scriu nimic despre filmul Îngerul exterminator (El ángel exterminador, Mexic 1962, r.: Luis Buñuel) văzut pe DVD (luat de la... mila publică). Bunuel ăsta era un mare talent, dar mult prea chinuit de dispreţul teribilist faţă de burghezie şi oamenii avuţi, în general. Dacă veţi analiza cu atenţie figura acestui mare cineast spaniol, activ în Mexic plus Franţa (unde chiar a excelat cu Un chien andalou-1929 şi Le charme discret de la bourgeoisie-1972, primul şi penultimul lui film, poate şi cele mai bune), puteţi remarca trăsăturile de criminal în serie, sau de maniac depresiv.
Nimic din eleganţa uşor homosexuală a bunului său prieten -Salvador Dalí (ghici care e în poza de mai sus ?) nu poate fi regăsit în andaluzul tăiat din topor, cel mai mare regizor în viziunea lui Alfred Hitchcock. Cei doi suprarealişti, însă, erau mari visători în aceeaşi măsură.
Angel are multe în comun cu Farmecul discret, pe care l-am discutat mai demult (vezi aici). Titlul filmului ne trimite deodată la presupusul ateism al lui Bunuel, precum şi la presupusa lui dragoste pentru "oamenii de rând", deobicei servitorii şi cerşetorii care, în filmele sale, au cel puţin studii de teologie, sau cunoştinţe avansate în domenii ezoterice. "Îngerul exterminator" nu este prezent nici în texte biblice, nici fizic în conacul "burghezilor", anti-eroii preferaţi ai comunistului Bunuel. Aceştia se strâng la o petrecere, după o seară petrecută la operă. În toiul evenimentului monden, servitorii o anunţă pe doamnă (metreasa) că vor părăsi, rând pe rând, locuinţa, oferind scuze derizorii. Acest comportament dubios şi greu de explicat anunţă, ca şi în Farmecul discret, sau Calea Lactee, delirul suprarealist care îl aşteaptă pe spectator "după uşă" (la propriu !). "Una peste alta", invitaţii rămân la masă până noaptea târziu, când toţi se simt răpuşi de o stranie oboseală care nu îi mai lasă să se retragă la casele lor. A doua zi, de dimineaţă, niciun invitat nu pare a fi capabil să părăsească salonul în care se găsea (toţi erau în aceeaşi cameră). Situaţia se agravează cu trecerea timpului, iar oamenii "autosechestraţi" scot la iveală apucături gregare, ascunse sub hainele elegante care nu le mai servesc la nimic.
Un alt cineast (vezi şi Fernando Meirelles, care atinge nişte idei similare în Blindness -2008) ar fi putut îngroşa gluma, sau cădea în sordid cu un asemenea subiect. Bunuel reuşeşte, totuşi, să păstreze tonul de parabolă pe toată durata filmului. Ce îi opreşte pe invitaţi să părăsească incinta ? O interpretare interesantă am găsit la o comentatoare britanică pe Imdb - "a metaphor for the human condition (not just the upper classes), our life on this planet, and how fragile it all is (the slightest pressure on resources, the slightest dislocation, and the whole edifice crumbles). The room they did not want to leave is this planet earth and our life on it. The guests are a metaphor for all of us. When we are having a wonderful time, for sure we don't want to leave life and the planet - and even when we have made the most terrible mess of it and the whole thing has degenerated into fighting, bickering, destruction, hunger, thirst - we STILL don't want to leave" (LeandraZZZ).
Menţionez tot în această "zonă" câteva linkuri şi imagini haioase ("rubrica Să mai şi râdem..."):
Famous People Painting
;
IPad de la Apple ne va ajuta să citim cărţi virtuale;
cum arătau câteva "vedete" în (a doua) tinereţe:
Ghiciţi vedetele ?
Trimiteți un comentariu