Wall Street

Michael Douglas în Wall Street (1987 şi 2010)


După ce am cumpărat de la "barul" multiplexului 2 ape plate 0,5l la 7 RON (70 000 lei!) bucata, am intrat în sala 3, pe dreapta, să văd filmul Wall Street: Money Never Sleeps (2010).
Un film în care personajul principal consideră că "prices are real" şi "greed is good". Tot el afirmă că speculaţia e mama tuturor relelor din domeniul financiar, domeniu pe care împrumuturile nerambursabile de la stat (Federal Reserve), precum şi "riscul moral" ("moral hazard - that is when I take your money and I'm not responsible for it") prezentat de diversele banci de investiţii, îl vor duce inevitabil la ruină.
Sequel-ul celebrului Wall Street este regizat tot de veteranul (şi la propriu, pentru că a scăpat din Vietnam) Oliver Stone, iar pe lângă Michael Douglas (Gordon Gekko) conţine următoarele "staruri": Frank Langella, Josh Brolin, Susan Sarandon şi Eli Wallach (născut în 1915, cu 14 ani înaintea Marii Despresii!), care la vârsta lui matusalemică continuă să dea sare şi piper rolurilor primite. De Shia LaBeouf nu prea ai ce să spui, face parte din acea categorie de puştani artificiali, băgaţi cu forţa în roluri profitabile, alături de actori titraţi. Însă în ciuda distribuţiei şi a scenariului oarecum elaborat, care plasează acţiunea în 2008, la 21 ani distanţă faţă de primul Wall Street (1987), valorificând impactul şi urmările crizei economice actuale, acest film suferă de "sindromul Orson Welles", ca să-l numesc într-un fel.
Am văzut acum câţiva ani un documentar excepţional despre Orson Welles (care azi ar fi fost de vârsta lui Eli Wallach), defapt un interviu amplu în care acest vestit cineast american îşi amintea cum producătorii de la Hollywood schimbau pagini întregi din scenariile unor filme precum The Magnificent Ambersons (1942), sau Mr. Arkadin (1955), filmând secvenţe noi fără acordul lui. La fel ca Welles (deşi comparaţia e uşor forţată), Oliver Stone pare că ar fi fost (cu voie sau fără) victima unui sabotaj "scenaristic". Ultimele 10 minute din Wall Street: Money Never Sleeps sunt complet rupte de restul filmului şi de realitate. Că sunt rupte de realitate, asta nu mai surprinde pe nimeni, de vreme ce Hollywood-ul este locul unde se "minte de 24 de ori pe secundă", dar de ce era nevoie să fie pulverizată logica construită până atunci? "It's not about money", spun mai multe personaje, pe rând, încercând să convingă spectatorul internaţional de importanţa pe care americanii o acordă profunzimii relaţiilor copil-părinte, respectiv soţie-soţ şi vice-versa. Chiar şi în lumea de beton şi sticlă a afacerilor New-York-eze, primordiale sunt sentimentele, umanitatea, deci absenţa lor este adevăratul faliment, iar nu cel financiar - iată ce am fost păcăliţi să credem până în momentul în care (ATENŢIE !! SPOILERS) Gordon Gekko se hotărăşte să-i vireze viitorului ginere cele 100 milioane dolari (bani "donaţi" de fiica sa) înapoi în contul afacerii cu energie alternativă. De ce ar face aşa ceva un escroc fără scrupule, care a furat de la propria fiică (de fapt de la ginere şi de la el însuşi, în fine, tre' să vedeţi filmul până în acest punct)?? De dragul viitorului nepot, a cărui ecografie filmată o priveşte înduioşat pe acelaşi ecran pe care verifică cotaţii, tranzacţii, indicii bursieri etc. Cine mai înghite o asemenea "gogoaşă" şi pe cine încearcă să panseze acest chinuit "happy-end"? Pe bugetarii sărăciţi de mizeria economică din România (care oricum nu îşi mai permit "scorurile" cinematografelor bucureştene)? Dacă nu era vorba despre bani, atunci de ce tot cu bani reuşeşte mefistofelicul Gekko să-şi recupereze statutul de bunic şi tată iubitor?
Defecţiunile narative şi uneori interpretative (fata şi "tânărul broker" sunt la pământ cu actoria, am mai spus) nu pot strica, totuşi, prezenţa agreabilă a lui Michael Douglas. Acestui membru al "clubului charismaticilor" de la Hollywood rămâne să-i urăm însănătoşire grabnică (după filmările la Wall Street: Money Never Sleeps a aflat că are o tumoare la gât, în urma carierei nefericite de fumător). Îl aşteptăm să se întoarcă pe ecrane intact, cu vocea sa inconfundabilă.

Retrospectivă - Festivalul de Muzică veche de la Miercurea Ciuc

Cu întârziere (datorată în special vacanţei "de vară", dacă putem numi astfel un concediu de 2 săptămâni) am uploadat 2 filmuleţe care documentează momente din a 30-a ediţie a Festivalului de Muzică veche de la Miercurea Ciuc, care s-a desfăşurat în luna iulie. Formaţia "principală" a filmelor este Lyceum Consort, care în acest an a împlinit 18 ani de activitate şi pe care am acompaniat-o (doar cu prezenţa) în cele 3 zile de festival.
E interesant de văzut cu ce se ocupă iubitorii de muzică medievală în România, în ciuda crizei economice şi culturale.

Voievodul "vampir" la MNAR

Cică la Palatul Regal funcţionează de două luni deja o expoziţie foarte interesantă despre personalitatea "mitologică" a lui Vlad Ţepeş. "Cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucureşti al al Forumului Cultural Austriac, Muzeul Naţional de Artă al României, Kunsthistorisches Museum Viena şi Schloss Ambras vă invită în perioada 9 iulie - 10 octombrie 2010 să vizitaţi expoziţia Dracula – voievod şi vampir.
Expoziţia a fost prezentată de Kunsthistorisches Museum din Viena în 2008 la Schloss Ambras din Innsbruck, cu ocazia aniversării a 111 ani de la publicarea romanului „Dracula” de Bram Stoker, cu scopul de a redeschide discuţia asupra personajului istoric Vlad Ţepeş/Dracula şi a vampirismului într-un context istoric şi documentar realist.

Piesa centrală şi „vedeta” expoziţiei o constituie binecunoscutul portret al voievodului Vlad Ţepeş, numit deseori în epocă Dracula, conservat de mai bine de 400 de ani la castelul Ambras. Pornind de la această piesă, prezentată acum în premieră publicului din România, expoziţia se articulează în patru secţiuni.

(...)

Nimic nu a contribuit mai mult la conturarea viziunii curente despre Dracula şi vampiri decât imensa producţie de adaptări cinematografice. Ultima parte a expoziţiei urmăreşte cum a evoluat figura lui Dracula în cinematografia mondială, prin intermediul afişelor, trailler-elor şi imaginilor din filme precum Dracula (SUA, 1931, regia Ted Browning, cu Béla Lugosi), Dracula, Prince of Darkness (Marea Britanie, 1965, regia Terence Fisher, cu Christopher Lee), Blood for Dracula (Franţa-Italia, 1974, regia Paul Morrissay, producător Andy Warhol), Nosferatu the Vampire (RFG-Franţa, 1979, regia Werner Herzog, cu Klaus Kinski) etc".

Aş merge s-o văd şi eu.

Din Mallorca

Spre sfârşitul vacanţei am poposit în Mallorca, cea mai mare dintre insulele Baleare (deci "capitala" lor). Excursia din acest an s-a dovedit plină de escapade tursitice pe coastele însorite ale insulei spaniole - am făcut "baie" la Port Alcudia, Soller, Costa de Canyamel, dar am şi vizitat fascinantele mănăstiri Lluc şi Real Cartuja (Valldemossa) cu muzeele lor.
La mănăstirea din Valldemossa a fost cazat pentru o perioadă Frédéric Chopin şi feminista franceză George Sand. În cinstea marelui muzician polonez, în incinta mănăstirii se desfăşoară anual Festivalul Chopin, pe unde au trecut interpreţi celebri din ultima parte a secolului XX.


Mallorca este bogată în peşteri, dar cele mai spectaculoase sunt Drach şi Arta. La Drach (Peştera Dragonului), vizitatorii sunt gratulaţi şi cu un scurt concert de muzică clasică (ţinut "din barcă", pe un râu constituit de apele Mediteranei infiltrate prin stânci). Privind fotografiile din peştera Drach, am observat o structură de stalactite care seamănă înfricoşător de mult cu un personaj ghemuit (vezi imagine mărită, iar în dreapta, o stalactită uriaşă în formă de coloană din pestera Arta).

Abia acum câteva săptămâni am aflat că Mediterană înseamnă Marea dintre pământuri ! Apa Mediteranei pare caldă şi "uleioasă" pe lângă cea a Oceanului Atlantic, care era rece şi "aspră" precum apa de izvor.

Sa Calobra, Soller, Canyamel

Infrastructura insulei Mallorca este exemplară, iar ministerul transporturilor din ţara noastră ar trebui să se documenteze acolo pentru a construi drumuri mai durabile.

Bem-vindo a Portugal

Portugalia însemna pentru mine o enigmă geo-politică. Cum a putut să reziste o ţărişoară atât de mică în coasta spaniolilor, care ar fi ocupat în întregime Peninsula Iberică ? Bine, dacă ne uităm mai atenţi pe harta şi istoria Europei, vom constata că Portugalia nu este mult mai mică decât Austria. La fel ca aceasta, a fost imperiu (!), dar spre deosebire de Austro-Ungaria - imperiu colonial. Din Wikipedia aflăm că "în 1487, Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranţe, iar în 1498 Vasco da Gama ajungea în India, unde se stabileau primele avanposturi portugheze. De aceea portughezii au decis să creeze diverse baze fortificate de-a lungul coastei orientale în India, dând început unei expansiuni destul de agresive. De-a lungul coastelor africane orientale, mai multe state mici musulmane (Mozambico, Kilwa, Bravae, Mombasa) au fost distruse sau au devenit aliate ale Portugaliei. Pêro da Covilhã a ajuns Albissinia în 1940. În Oceanul Indian una dintre navele lui Pedro Álvares Cabral a descoperit Madagascarul, care a fost explorat parţial de Tristão da Cunha (1507); Mauritius a fost descoperită în 1507. Imperiul portughez în Orient a fost recunoscut prin Tratatul de la Tordesillas. Portughezii au stabilit apoi baze comerciale la Goa, Malacca, la Macao. Obligaţi să-şi apere rutele lor comerciale atât de europeni cât şi de către asiatici, portughezii dominau nu numai comerţul dintre Asia şi Europa, dar şi cel între diferite regiuni din Asia, printre care India, Indonezia, China şi Japonia. Brazilia a fost descoperită în 1500 de către Pedro Álvares Cabral şi colonizarea va începe în jurul anului 1530". Dispariţia totală a Imperiului Portughez s-a produs odată cu cedarea coloniei Macao în 1999, ultima din cele 7 colonii care i-au asigurat o prosperitate intermitentă timp de aproape 500 de ani.

Lisabona

Sintra, Cascais, Estoril, Capo da Roca...

În această vară, când am vizitat Portugalia, această ţărişoară din occidentul extrem al Europei mi-a amintit zilnic de România (mai precis de defectele ei). Doar clima exotică, oceanul cuceritor şi monumentele impunătoare din Lisabona mai certifică numele acestui teritoriu neaşteptat de sărăcăcios şi cutreierat în lung şi-n lat de ritmul depresiv al fado-ului. Lenea mediteraneană este cucoană mare aici, pe alocuri mai dihai ca prin Halkidiki, Roma, sau Bucureşti. Nu am putut să mănânc nici măcar un pui care să nu fie uscat şi fără gust, iar de "produsele oceanice" nu m-am atins. Nici faimosul Porto nu am apucat să-l gust, ci doar să cumpăr câteva sticle cadou.
M-au impresionat, totuşi, culorile oceanului, fluxul care năvălea peste prosoapele de pe plajă la amiază, Christo Rei, Tejo, Alfama, Sintra, Fatima, Capo da Roca şi vila unde Carol al II-lea şi-a trăit ultimii ani ca un ilustru anonim (vezi foto din Estoril).

Toamna sunt Zilele Bucureştiului

Se anunţă tot felul de evenimente plăcute şi în acest an de Zilele Bucureştilor (Bucureştiului?). Iată un comunicat de presă:

"Primăria Municipiului Bucureşti organizează prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale şi alte instituţii din subordine, în perioada 10 – 20 septembrie, un eveniment cultural dedicat aniversării a 551 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti – Zilele Bucureştiului 2010.
Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii –fântâna Universităţii de Arhitectură şi Pasajul Universităţii, Piaţa Roma (Lupoaică), Piaţa Verona, Centrul Istoric, Bulevadrul Unirii vor îmbrăca straiele de sărbătoare pentru aniversarea oraşului".

Evenimentele sunt prezentate detaliat aici:

SALONUL MUNICIPAL DE ARTĂ MEDIEVALĂ, 13 - 26 septembrie, Palatul Voievodal Curtea Veche

NOAPTEA ALBĂ A FILMULUI ROMÂNESC, 17 septembrie

ROCK LOVES CHOPIN, 18 septembrie, Piaţa Constituţiei, ora 21.00

ZIUA CHITARELOR, 18 septembrie, Teatrul Bulandra-Sala Izvor, ora 10.30

ARTĂ ŞI PEISAJ - Grădini nomade, 18 - 20 septembrie

FESTIVALUL CULTURII THAILANDEZE, 18 - 22 septembrie

NERI PER CASO, 19 septembrie, Piaţa George Enescu, ora 21.30

Noaptea albă a filmului românesc sună intrigant, deşi filmele din program sunt cam expirate, dar Festivalul Culturii Thailandeze ?