12 sept. 2010

Bem-vindo a Portugal


Portugalia însemna pentru mine o enigmă geo-politică. Cum a putut să reziste o ţărişoară atât de mică în coasta spaniolilor, care ar fi ocupat în întregime Peninsula Iberică ? Bine, dacă ne uităm mai atenţi pe harta şi istoria Europei, vom constata că Portugalia nu este mult mai mică decât Austria. La fel ca aceasta, a fost imperiu (!), dar spre deosebire de Austro-Ungaria - imperiu colonial. Din Wikipedia aflăm că "în 1487, Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranţe, iar în 1498 Vasco da Gama ajungea în India, unde se stabileau primele avanposturi portugheze. De aceea portughezii au decis să creeze diverse baze fortificate de-a lungul coastei orientale în India, dând început unei expansiuni destul de agresive. De-a lungul coastelor africane orientale, mai multe state mici musulmane (Mozambico, Kilwa, Bravae, Mombasa) au fost distruse sau au devenit aliate ale Portugaliei. Pêro da Covilhã a ajuns Albissinia în 1940. În Oceanul Indian una dintre navele lui Pedro Álvares Cabral a descoperit Madagascarul, care a fost explorat parţial de Tristão da Cunha (1507); Mauritius a fost descoperită în 1507. Imperiul portughez în Orient a fost recunoscut prin Tratatul de la Tordesillas. Portughezii au stabilit apoi baze comerciale la Goa, Malacca, la Macao. Obligaţi să-şi apere rutele lor comerciale atât de europeni cât şi de către asiatici, portughezii dominau nu numai comerţul dintre Asia şi Europa, dar şi cel între diferite regiuni din Asia, printre care India, Indonezia, China şi Japonia. Brazilia a fost descoperită în 1500 de către Pedro Álvares Cabral şi colonizarea va începe în jurul anului 1530". Dispariţia totală a Imperiului Portughez s-a produs odată cu cedarea coloniei Macao în 1999, ultima din cele 7 colonii care i-au asigurat o prosperitate intermitentă timp de aproape 500 de ani.

Lisabona

Sintra, Cascais, Estoril, Capo da Roca...

În această vară, când am vizitat Portugalia, această ţărişoară din occidentul extrem al Europei mi-a amintit zilnic de România (mai precis de defectele ei). Doar clima exotică, oceanul cuceritor şi monumentele impunătoare din Lisabona mai certifică numele acestui teritoriu neaşteptat de sărăcăcios şi cutreierat în lung şi-n lat de ritmul depresiv al fado-ului. Lenea mediteraneană este cucoană mare aici, pe alocuri mai dihai ca prin Halkidiki, Roma, sau Bucureşti. Nu am putut să mănânc nici măcar un pui care să nu fie uscat şi fără gust, iar de "produsele oceanice" nu m-am atins. Nici faimosul Porto nu am apucat să-l gust, ci doar să cumpăr câteva sticle cadou.
M-au impresionat, totuşi, culorile oceanului, fluxul care năvălea peste prosoapele de pe plajă la amiază, Christo Rei, Tejo, Alfama, Sintra, Fatima, Capo da Roca şi vila unde Carol al II-lea şi-a trăit ultimii ani ca un ilustru anonim (vezi foto din Estoril).
Trimiteți un comentariu