Wall Street

Michael Douglas în Wall Street (1987 şi 2010)


După ce am cumpărat de la "barul" multiplexului 2 ape plate 0,5l la 7 RON (70 000 lei!) bucata, am intrat în sala 3, pe dreapta, să văd filmul Wall Street: Money Never Sleeps (2010).
Un film în care personajul principal consideră că "prices are real" şi "greed is good". Tot el afirmă că speculaţia e mama tuturor relelor din domeniul financiar, domeniu pe care împrumuturile nerambursabile de la stat (Federal Reserve), precum şi "riscul moral" ("moral hazard - that is when I take your money and I'm not responsible for it") prezentat de diversele banci de investiţii, îl vor duce inevitabil la ruină.
Sequel-ul celebrului Wall Street este regizat tot de veteranul (şi la propriu, pentru că a scăpat din Vietnam) Oliver Stone, iar pe lângă Michael Douglas (Gordon Gekko) conţine următoarele "staruri": Frank Langella, Josh Brolin, Susan Sarandon şi Eli Wallach (născut în 1915, cu 14 ani înaintea Marii Despresii!), care la vârsta lui matusalemică continuă să dea sare şi piper rolurilor primite. De Shia LaBeouf nu prea ai ce să spui, face parte din acea categorie de puştani artificiali, băgaţi cu forţa în roluri profitabile, alături de actori titraţi. Însă în ciuda distribuţiei şi a scenariului oarecum elaborat, care plasează acţiunea în 2008, la 21 ani distanţă faţă de primul Wall Street (1987), valorificând impactul şi urmările crizei economice actuale, acest film suferă de "sindromul Orson Welles", ca să-l numesc într-un fel.
Am văzut acum câţiva ani un documentar excepţional despre Orson Welles (care azi ar fi fost de vârsta lui Eli Wallach), defapt un interviu amplu în care acest vestit cineast american îşi amintea cum producătorii de la Hollywood schimbau pagini întregi din scenariile unor filme precum The Magnificent Ambersons (1942), sau Mr. Arkadin (1955), filmând secvenţe noi fără acordul lui. La fel ca Welles (deşi comparaţia e uşor forţată), Oliver Stone pare că ar fi fost (cu voie sau fără) victima unui sabotaj "scenaristic". Ultimele 10 minute din Wall Street: Money Never Sleeps sunt complet rupte de restul filmului şi de realitate. Că sunt rupte de realitate, asta nu mai surprinde pe nimeni, de vreme ce Hollywood-ul este locul unde se "minte de 24 de ori pe secundă", dar de ce era nevoie să fie pulverizată logica construită până atunci? "It's not about money", spun mai multe personaje, pe rând, încercând să convingă spectatorul internaţional de importanţa pe care americanii o acordă profunzimii relaţiilor copil-părinte, respectiv soţie-soţ şi vice-versa. Chiar şi în lumea de beton şi sticlă a afacerilor New-York-eze, primordiale sunt sentimentele, umanitatea, deci absenţa lor este adevăratul faliment, iar nu cel financiar - iată ce am fost păcăliţi să credem până în momentul în care (ATENŢIE !! SPOILERS) Gordon Gekko se hotărăşte să-i vireze viitorului ginere cele 100 milioane dolari (bani "donaţi" de fiica sa) înapoi în contul afacerii cu energie alternativă. De ce ar face aşa ceva un escroc fără scrupule, care a furat de la propria fiică (de fapt de la ginere şi de la el însuşi, în fine, tre' să vedeţi filmul până în acest punct)?? De dragul viitorului nepot, a cărui ecografie filmată o priveşte înduioşat pe acelaşi ecran pe care verifică cotaţii, tranzacţii, indicii bursieri etc. Cine mai înghite o asemenea "gogoaşă" şi pe cine încearcă să panseze acest chinuit "happy-end"? Pe bugetarii sărăciţi de mizeria economică din România (care oricum nu îşi mai permit "scorurile" cinematografelor bucureştene)? Dacă nu era vorba despre bani, atunci de ce tot cu bani reuşeşte mefistofelicul Gekko să-şi recupereze statutul de bunic şi tată iubitor?
Defecţiunile narative şi uneori interpretative (fata şi "tânărul broker" sunt la pământ cu actoria, am mai spus) nu pot strica, totuşi, prezenţa agreabilă a lui Michael Douglas. Acestui membru al "clubului charismaticilor" de la Hollywood rămâne să-i urăm însănătoşire grabnică (după filmările la Wall Street: Money Never Sleeps a aflat că are o tumoare la gât, în urma carierei nefericite de fumător). Îl aşteptăm să se întoarcă pe ecrane intact, cu vocea sa inconfundabilă.