În România Liberă de azi găsim un articol inedit: "Cel mai aşteptat film al festivalului de la Cannes, The Tree of Life, al lui Terrence Malick, a avut premiera ieri, în absenţa realizatorului său foarte timid, după cum l-a scuzat unul dintre producători, care a mai spus că regizorul îşi doreşte ca publicul să citească filmul ca pe un poem, pe care fiecare să-l intrepreteze cum vrea".
Texanul Malick lucrează ca regizor din 1973 (Badlands este debutul său excepţional, cu Sissy Spacek şi Martin Sheen). În anii '80 nu a făcut absolut nimic în domeniu (cariera lui are un hiatus de fix 2 decenii!). Spre deosebire de colegii lui de generaţie - Scorsesese, Spielberg şi Lucas - care au realizat zeci de filme fiecare, Terrence Malick a semnat doar 5. Ca şi în cazul unui alt cineast misterios (Tarkovsky - 8 lungmetraje), fiecare din aceste câteva filme e considerat unic şi încadrat într-o categorie specială. Cadrele filmate cu steadicam, aproape exclusiv în exterior (sunt foarte puţine momente filmate în studio), ritmul lent, dar care totuşi te ţine treaz şi chiar intrigă, vântul trecând prin iarbă, sau printre frunzele copacilor (omagiindu-l poate inconştient pe "fratele din est" - Tarkovsky), sunt caracteristici ale unei opere care îşi găseşte târziu o apreciere internaţională.
M-a uimit faptul că acest cineast nu vrea să se "bage în faţa filmelor" lui, ba chiar se fereşte de presă şi de orice fel de expunere publică. Cică a apărut neanunţat la o proiecţie retrospectivă la Festivalul de la Berlin, în 2004 (pentru a revedea Badlands), iar dacă a refuzat să-şi prezinte filmul la Cannes, înseamnă că Malick este cel mai modest regizor american al anilor recenți. Până la urmă, dacă nu ai nimic de spus, înseamnă că filmul vorbeşte îndeajuns, iar acesta este dezideratul oficial al tuturor artiştilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu