Viorica Bucur, "reputatul critic de film Viorica Bucur, celebră pentru emisiunea Gala desenului animat a fost înmormântată la Mănăstirea Cernica. Viorica Bucur a fost profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică şi una din figurile emblematice ale Televiziunii Române. Dispariţia Mamei desenului animat a căzut ca un fulger asupra colegilor de muncă şi nu numai". Aşa (de sec) suna ştirea tristă în ziarele locale, dar nu aşa ar suna cuvântul celor care au cunoscut-o şi au ţinut-o aproape de inimile lor.
Nici nu ştiu cum să redactez acest text dedicat unei purtătoare de bucurie în ambele nume. Când auzeam numele Viorica Bucur la televizor, pe unicul post de televiziune din copilăria mea, eram cuprins de acest sentiment. Desenele animate, cele câteva minute despre care s-a tot vorbit în ultimii ani, adesea cu o semi-prefăcută nostalgie, erau cele care aduceau bucuria, dar treptat ele au devenit sinonime cu numele dânsei. "Anii au trecut" şi am ajuns la U.N.A.T.C., unde trebuia să învăţăm Istoria Filmului cu o doamnă tânără, fosta asistentă a regretatului George Litera. Doamna a emigrat rapid în străinătate, fiind înlocuită de... Viorica Bucur.
Spre marea mea bucurie, am reuşit să mă apropii treptat de febleţea mea din copilărie, iar după facultate am invitat-o să-mi acorde un interviu. Acest interviu a fost introdus, fragmentar, în celebrissimul film GDA, iar la o proiecţie a acestui film în compania doamnei am ajuns să declar public afecţiunea pe care i-o purtam.
Faptul că am cunoscut-o pe doamna Bucur a însemnat pentru mine o mare, mare bucurie! Cu atât mai mare a fost dezolarea în faţa modului cumplit de mediatizare a trecerii sale în cealaltă lume. Televiziunile "importante" au flituit ştirea cu câteva propoziţii banale, Acasă TV a arătat imagini de la înmormântare printre ştirile cu piţipoance care găteau dezbrăcate, iar TVR, instituţie onorată cu atâtea decenii de activitate a doamnei Bucur (pentru cine nu aflase încă, genericul Telecinematecii din 1969 a fost realizat de dânsa!), nu a reuşit să realizeze nici un moment de amintire cuvenită, nici măcar un simplu montaj din vechile emisiuni, din Gală sau din "Ecranul"...
Replica mea la această indolenţă respingătoare va fi varianta integrală a interviului din 2007. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
26 aug. 2011
21 aug. 2011
Exit Through Street art
După ce am văzut filmul documentar Exit Through the Gift Shop (S.U.A. - Marea Britanie 2010), îndelung recomandat de câteva prietene "iubitoare de artă", mi-am propus să scriu ceva despre "chestia" asta.
În primul rând, am remarcat fenomenul street art şi pe plaiurile noastre, fotografiind câteva "urme" de pe pereţii Bucureştiului, dar şi de prin coclauri puţin umblate ale ţării. Dacă le-am fotografiat, înseamnă că mi-au captat atenţia (vezi foto). De câţiva ani s-au înmulţit stencil-urile cu iz socio-politic, gen figura lui Ceauşescu cu aripioare de îngeraş şi o bulă de bandă desenată, în care citim "vin în 5 minute". Mi-au părut haioase, deşi cinice şi negre (la propriu şi la figurat). Am apreciat şi blogul Bucuresti Colors, plin de fotografii cu street art autohton.
În al doilea rând, nu ştiu dacă acest tip de artă şi-a câştigat un loc legitim în conştiinţa urbană, de vreme ce multe creaţii parazitează spaţii publice într-un stil obscur, la adăpostul nopţii şi fără un gir concret al comunităţilor locale. Chipurile, termenul de street art se delimitează de graffiti şi vandalism, dar motivaţiile artiştilor (rebeli, anti-consumerişti, anti-bla-bla) şi "punerea în operă" nu sunt prea diferite.
Să ajung la Exit Through the Gift Shop. Acest film îţi dă senzaţia că se ocupă de fenomenul street art din Occident, dar defapt deraiază, prin personajele sale, spre alte discursuri şi "demersuri" artistice (expuneri în spaţii amenajate, comercializare etc). Aveam un asistent la Facultate care spunea că pentru el un film este bun mai degrabă dacă este adevărat, decât dacă este frumos. Lumea din jurul nostru a devenit dependentă de minciunele, impostori şarmanţi, gogoşele cu ambalaj drăguţ, ţoale ieftine şi gablonţuri vândute sub tocita etichetă "vintage". Unul din eroii documentarului în discuţie, Thierry Guetta, un francez trăitor pe Coasta de Vest, era el însuşi un comerciant de haine "vintage", respectiv cârpe cumpărate cu 5 dolari şi vândute de aproape 100 de ori mai scump, asta înainte să ajungă "artist" de succes la L.A. Parcă din plictiseală, tipu' ăsta s-a apucat să filmeze în prostie tot ce prindea în cale (inclusiv apa trăgându-se la o toaletă publică, unde probabil tocmai se uşurase, şi cu zoom in-out-in pe deasupra!), şi tot hoinărind cu aparatul lui de filmat prin Paris a dat peste un văr de-al lui, care întâmplător se ocupa cu street art sub pseudonimul Invader.
În acest punct, filmul îl lasă la o parte pe Guetta şi pasiunea lui uşor bolnavă de a filma (dezlănţuită de o întâmplare tragică din copilărie), transformându-se într-un documentar underground despre viaţa palpitantă a "street-artiştilor", cu instrumentele lor cărate mai ales noaptea, pe străzi, acoperişuri, pe după calcane ş.a.m.d. Thierry Guetta îşi canalizează pasiunea către câţiva artişti (Shepard Fairey, Neck Face, Borf), care mai că se ascund (de teama poliţiei), mai că vor să-şi facă publice metodele de realizare a stencil-urilor şi a altor creaţii. El devine operatorul "oficial" al fenomenului. Şi tocmai atunci când începi să simpatizezi aceste activităţi care, deşi ilegale, arată o sete de exprimare artistică de nestăvilit, şi par dezinteresate (pecuniar), acţiunea ia o turnură neaşteptată. Thierry Guetta îl cunoaşte pe britanicul Banksy, un fel de "Vader al street art-ului", mastermind-ul obscur al unor obiecte deformate (art intervention, precum o cabină telefonică îndoită prin sudură), sau imagini şi instalaţii subversive (o păpuşă gonflabilă îmbrăcată în haine asemănătoare deţinuţilor din Cuba, spânzurată de gardul unui montagne-russe din Disneyland - Florida). Fascinat de acest Banksy, care nu acceptă să fie filmat decât din spatele glugii, Guetta devine un fel de "apprentice", câştigându-i încrederea. Când Banksy află că Guetta deţine o arhivă impresionantă de casete video, unde se găsesc filmaţi atâţia street-artişti de-a lungul unui deceniu, îl invită să se apuce de montat imensul material brut, neorganizat şi aruncat în cutii de plastic. Cu slaba sa pricepere şi fără prea mult zel, Guetta realizează un documentar de o oră - Life Remote Control - care, în termenii lui Banksy, este "de neprivit". Şi astfel Banksy, alt neofit într-ale filmmaking-ului, se apucă el însuşi să organizeze materialul şi să realizeze filmul intitulat Exit Through the Gift Shop.
Atât de caraghioasă este structura acestui film, încât cu greu îi poţi respinge ingenuitatea frenetică. Poate de aceea faptele narate par autentice (mulţi au considerat că Guetta - personaj plus acţiunile sale, este "fabricat"). Banksy a vrut să scoată "the world's first street-art disaster movie", şi într-adevăr este vorba despre street art şi "art-disaster". Banksy este autor şi personaj într-un film care face rocade între protagonişti. Dacă începe cu Guetta ca protagonist şi continuă cu Banksy, ultima parte se concentrează din nou pe primul. La recomandarea "maestrului" său, Guetta se apucă să creeze şi el street-art. Începe cu autoportete lipite pe pereţii străzilor lăturalnice (narcisismul este aici un apanaj al mediocrităţii). Îşi vinde "biznisu" (bişniţa) cu haine, îşi "trage atelier" de fiţă şi un nume de scenă - Mr. Brainwash (nume foarte inspirat, trebuie să recunoaştem) după care vrea să debuteze "oficial" cu o expoziţie-monstru. Dacă această expoziţie şi succesul ei sunt actual facts, înseamnă că americanii chiar au un grad ridicat de prostie înscris în codul genetic. Oricum, reală sau inventată, expoziţia adună multă prostime (ca să nu folosesc un prefix mai vulgar, dar potrivit), care nu doar admiră, dar şi cumpără cu mii şi zeci de mii de dolari tot felul de print-uri photoshopate, imitaţii penale (dar numeroase) după alţi street-artişti, în frunte cu Banksy.
Deznodământul documentarului frapează cel mai mult, prin sinceritatea dezarmantă a artiştilor "consacraţi" în faţa neaşteptatului succes comercial al lui Thierry Guetta (Mr. Brainwash). Shepard Fairey şi Banksy par copleşiţi de senzaţia că au fost trădaţi, amestecată cu urme de invidie refulată: tipul care nu odată fusese "gratulat" pe parcursul filmului cu calificativul "retard", sau "mental issues", a reuşit în câteva săptămâni ceea ce ei, foştii lui idoli, râvniseră pe ascuns ani de zile! Pentru că nevoia de celebritate, nedeclarată şi chiar negată ("it's not about money" - spune la un moment dat chiar Banksy) mocneşte în fiecare din aceşti artişti "ai străzii", de vreme ce vor să-şi impună cu forţa operele, "aruncându-le" în ochii trecătorilor indiferent de disponibilitatea acestora.
Impostura răsplătită cu o glorie ridicolă este "morala" acestui film amoral, anarhic, aparent contrafăcut în sine, dar cu siguranţă o caricatură remarcabilă a unei lumi ţâcnite. Dar în lumina tristă a violenţelor stradale din Londra, Exit Through the Gift Shop stârneşte şi altfel de reacţii. Iată ce scrie un spectator britanic pe Message board-ul filmului de pe Imdb:
"criminal might be a harsh word for him, but graffiti is criminal damage and should not be encouraged with films and books. idiot yobs try to imitate his work with their doodles and it makes Britains streets look ugly. My house mate is a fan and has his book and painings on his wall, some of it looks good. Why can't Banksy do his art on canvas or other materials. It's the tax payer that has to pay for the removal of his work off buildings. where will it end? Smashed up phone boxes? Arson? more london riots and looting?" (single_serving_friend).
În primul rând, am remarcat fenomenul street art şi pe plaiurile noastre, fotografiind câteva "urme" de pe pereţii Bucureştiului, dar şi de prin coclauri puţin umblate ale ţării. Dacă le-am fotografiat, înseamnă că mi-au captat atenţia (vezi foto). De câţiva ani s-au înmulţit stencil-urile cu iz socio-politic, gen figura lui Ceauşescu cu aripioare de îngeraş şi o bulă de bandă desenată, în care citim "vin în 5 minute". Mi-au părut haioase, deşi cinice şi negre (la propriu şi la figurat). Am apreciat şi blogul Bucuresti Colors, plin de fotografii cu street art autohton.
În al doilea rând, nu ştiu dacă acest tip de artă şi-a câştigat un loc legitim în conştiinţa urbană, de vreme ce multe creaţii parazitează spaţii publice într-un stil obscur, la adăpostul nopţii şi fără un gir concret al comunităţilor locale. Chipurile, termenul de street art se delimitează de graffiti şi vandalism, dar motivaţiile artiştilor (rebeli, anti-consumerişti, anti-bla-bla) şi "punerea în operă" nu sunt prea diferite.
Să ajung la Exit Through the Gift Shop. Acest film îţi dă senzaţia că se ocupă de fenomenul street art din Occident, dar defapt deraiază, prin personajele sale, spre alte discursuri şi "demersuri" artistice (expuneri în spaţii amenajate, comercializare etc). Aveam un asistent la Facultate care spunea că pentru el un film este bun mai degrabă dacă este adevărat, decât dacă este frumos. Lumea din jurul nostru a devenit dependentă de minciunele, impostori şarmanţi, gogoşele cu ambalaj drăguţ, ţoale ieftine şi gablonţuri vândute sub tocita etichetă "vintage". Unul din eroii documentarului în discuţie, Thierry Guetta, un francez trăitor pe Coasta de Vest, era el însuşi un comerciant de haine "vintage", respectiv cârpe cumpărate cu 5 dolari şi vândute de aproape 100 de ori mai scump, asta înainte să ajungă "artist" de succes la L.A. Parcă din plictiseală, tipu' ăsta s-a apucat să filmeze în prostie tot ce prindea în cale (inclusiv apa trăgându-se la o toaletă publică, unde probabil tocmai se uşurase, şi cu zoom in-out-in pe deasupra!), şi tot hoinărind cu aparatul lui de filmat prin Paris a dat peste un văr de-al lui, care întâmplător se ocupa cu street art sub pseudonimul Invader.
În acest punct, filmul îl lasă la o parte pe Guetta şi pasiunea lui uşor bolnavă de a filma (dezlănţuită de o întâmplare tragică din copilărie), transformându-se într-un documentar underground despre viaţa palpitantă a "street-artiştilor", cu instrumentele lor cărate mai ales noaptea, pe străzi, acoperişuri, pe după calcane ş.a.m.d. Thierry Guetta îşi canalizează pasiunea către câţiva artişti (Shepard Fairey, Neck Face, Borf), care mai că se ascund (de teama poliţiei), mai că vor să-şi facă publice metodele de realizare a stencil-urilor şi a altor creaţii. El devine operatorul "oficial" al fenomenului. Şi tocmai atunci când începi să simpatizezi aceste activităţi care, deşi ilegale, arată o sete de exprimare artistică de nestăvilit, şi par dezinteresate (pecuniar), acţiunea ia o turnură neaşteptată. Thierry Guetta îl cunoaşte pe britanicul Banksy, un fel de "Vader al street art-ului", mastermind-ul obscur al unor obiecte deformate (art intervention, precum o cabină telefonică îndoită prin sudură), sau imagini şi instalaţii subversive (o păpuşă gonflabilă îmbrăcată în haine asemănătoare deţinuţilor din Cuba, spânzurată de gardul unui montagne-russe din Disneyland - Florida). Fascinat de acest Banksy, care nu acceptă să fie filmat decât din spatele glugii, Guetta devine un fel de "apprentice", câştigându-i încrederea. Când Banksy află că Guetta deţine o arhivă impresionantă de casete video, unde se găsesc filmaţi atâţia street-artişti de-a lungul unui deceniu, îl invită să se apuce de montat imensul material brut, neorganizat şi aruncat în cutii de plastic. Cu slaba sa pricepere şi fără prea mult zel, Guetta realizează un documentar de o oră - Life Remote Control - care, în termenii lui Banksy, este "de neprivit". Şi astfel Banksy, alt neofit într-ale filmmaking-ului, se apucă el însuşi să organizeze materialul şi să realizeze filmul intitulat Exit Through the Gift Shop.
Atât de caraghioasă este structura acestui film, încât cu greu îi poţi respinge ingenuitatea frenetică. Poate de aceea faptele narate par autentice (mulţi au considerat că Guetta - personaj plus acţiunile sale, este "fabricat"). Banksy a vrut să scoată "the world's first street-art disaster movie", şi într-adevăr este vorba despre street art şi "art-disaster". Banksy este autor şi personaj într-un film care face rocade între protagonişti. Dacă începe cu Guetta ca protagonist şi continuă cu Banksy, ultima parte se concentrează din nou pe primul. La recomandarea "maestrului" său, Guetta se apucă să creeze şi el street-art. Începe cu autoportete lipite pe pereţii străzilor lăturalnice (narcisismul este aici un apanaj al mediocrităţii). Îşi vinde "biznisu" (bişniţa) cu haine, îşi "trage atelier" de fiţă şi un nume de scenă - Mr. Brainwash (nume foarte inspirat, trebuie să recunoaştem) după care vrea să debuteze "oficial" cu o expoziţie-monstru. Dacă această expoziţie şi succesul ei sunt actual facts, înseamnă că americanii chiar au un grad ridicat de prostie înscris în codul genetic. Oricum, reală sau inventată, expoziţia adună multă prostime (ca să nu folosesc un prefix mai vulgar, dar potrivit), care nu doar admiră, dar şi cumpără cu mii şi zeci de mii de dolari tot felul de print-uri photoshopate, imitaţii penale (dar numeroase) după alţi street-artişti, în frunte cu Banksy.
Deznodământul documentarului frapează cel mai mult, prin sinceritatea dezarmantă a artiştilor "consacraţi" în faţa neaşteptatului succes comercial al lui Thierry Guetta (Mr. Brainwash). Shepard Fairey şi Banksy par copleşiţi de senzaţia că au fost trădaţi, amestecată cu urme de invidie refulată: tipul care nu odată fusese "gratulat" pe parcursul filmului cu calificativul "retard", sau "mental issues", a reuşit în câteva săptămâni ceea ce ei, foştii lui idoli, râvniseră pe ascuns ani de zile! Pentru că nevoia de celebritate, nedeclarată şi chiar negată ("it's not about money" - spune la un moment dat chiar Banksy) mocneşte în fiecare din aceşti artişti "ai străzii", de vreme ce vor să-şi impună cu forţa operele, "aruncându-le" în ochii trecătorilor indiferent de disponibilitatea acestora.
Impostura răsplătită cu o glorie ridicolă este "morala" acestui film amoral, anarhic, aparent contrafăcut în sine, dar cu siguranţă o caricatură remarcabilă a unei lumi ţâcnite. Dar în lumina tristă a violenţelor stradale din Londra, Exit Through the Gift Shop stârneşte şi altfel de reacţii. Iată ce scrie un spectator britanic pe Message board-ul filmului de pe Imdb:
"criminal might be a harsh word for him, but graffiti is criminal damage and should not be encouraged with films and books. idiot yobs try to imitate his work with their doodles and it makes Britains streets look ugly. My house mate is a fan and has his book and painings on his wall, some of it looks good. Why can't Banksy do his art on canvas or other materials. It's the tax payer that has to pay for the removal of his work off buildings. where will it end? Smashed up phone boxes? Arson? more london riots and looting?" (single_serving_friend).
20 aug. 2011
Eticheta pâinii
Voi reproduce textuleţul de pe eticheta unei pâini clasice dintr-un hipermarket bucureştean. M-a uimit mulţimea de "chestii" adunate într-un produs aparent banal, care cândva nu îmi părea capabil să pună în mişcare o întreagă industrie alimentară. "Ingrediente: făină 650, apă, drojdie, ameliorator (enzime, dextroză, esterii mono şi diacetil tartrici, aimono şi digliceridelor cu acizi graşi, cisteină), realizate într-un atelier (sau de la un atelier de lucru) poate conţine urme de proteină din lapte, lactoză, ouă, proteină din soia, lecitină din soia, gluten, grâu, secară, nuci, ulei de castane, lupin, peşte, crustacee, porumb, cacao, stimulente, alune, castane, arahide, ulei de arahide, susan, ulei de susan, glumatiţi, sulfaţi, coriandru, ţelină, morcov, muştar, ulei de nuci".
După cum se poate observa, grâul este menţionat abia după 15 alte elemente din compoziţia acestei pâini. Am încercat să aflu mai multe despre unele "ingrediente" menţionate mai sus. De pe net, bineînţeles (oare or fi corecte definiţiile?)
enzime - "proteine sau proteide fără de care celule vii nu pot înfăptui reacţii complexe într-un timp scurt, la temperatura mediului înconjurător. Ele sunt substanţe care catalizează reacţiile biochimice din organism, avînd un rol esenţial în biosinteza şi degradarea substanţelor din materia vie, întîlnindu-se în toate organismele animale, vegetale şi în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori. Fără enzime , procesele biochimice s-ar desfăşura cu viteze foarte mici";
dextroză - "glucoză dextrogiră obţinută prin hidroliza acidă a zahărului, amidonului, celulozei; Glucoză solubilă în apă, având diverse întrebuinţări în industria alimentară";
esteri - "săruri ale acizilor corespunzători la care se adaugă numele radicalului adiţionat din alcool sau fenol";
aimono şi digliceridelor cu acizi graşi - aici sunt doi termeni:
monogliceride - "gliceride, care au fost esterificate cu doar un acid gras. În dependenţă de poziţia grupei -OH în cadrul moleculei, există 2 forme ale monogliceridei: 1-monogliceridă şi 2-monogliceridă";
digliceride - gliceride care au fost esterificate cu 2 acizi graşi;
acidul tartric "este utilizat pentru a preveni ionii de cupru (II) să reacţioneze cu ionii de hidroxid (HO-), prezenţi în prepararea soluţiei de oxid de cupru (I). Oxidul cupros este un precipitat de culoare brun-roşcată, şi rezultă din reducerea sării cuprice cu o aldehidă într-o soluţie alcalină".
lactoză - "glucid care poate fi întâlnit în lapte. Numele de lactoză provine din latină: lac, lactis - lapte iar terminaţia oză se adaugă glucidelor. Laptele sau produsele lactate conţin în procent între 1,5–8 % lactoză. Lactoza face parte din categoria dizaharidelor, ea este alcătuită din o moleculă de d-galactoză şi o moleculă de d-glucoză, cele două molecule sunt legate în poziţia β-1,4- printr-o legătură glicozidică. După Uniunea Internaţională de Chimie Pură şi Aplicată lactoza este denumită 4-O[β−D-galactopiranozil]-D-glucopiranoză (β)";
gluten - "is a protein composite found in foods processed from wheat and related species, including barley and rye. It gives elasticity to dough, helping it to rise and to keep its shape, and often giving the final product a chewy texture";
lupinul peren (Lupinus perennis) "este o plantă medicinală şi meliferă din familia Fabaceae. Creşte în tufe mari, alcătuite din frunze palmat compuse, lucioase verde deschis şi numeroase tije lungi, cu flori divers colorate. Florile de lupin se conservă bine în apă după ce sunt tăiate. Preferă solurile profunde, bogate. Înfloreşte în lunile iunie şi iulie";
glumatiţi - ?
sulfat - "a salt of sulfuric acid";
Remember Wikipedia:
1. "Pâinea este un produs copt în cuptor, alcătuit din aluat drojdie sau alte ingrediente care dau pâinii un gust şi aromă mai plăcută, sau care împiedică în timpul procesului de coacere să se formeze o crustă prea tare la suprafaţa pâinii.
Cerealele măcinate folosite mai frecvent la producerea făinii pentru pâine sunt grâul şi orzul. În perioada de sărăcie, foamete, s-a amestecat făina de cereale cu făină de mazăre, fasole sau de cartofi, (mucegăia pâinea mai repede) ghindă (din cauza taninului împrumuta un gust amar pâinii). În aceste timpuri grele, în Germania se recurgea pe piaţă la falsificarea făinii de cereale prin amestecare cu gips sau rumeguş de lemn";
2. "Aditivii alimentari (cunoscuţi în limbaj uzual şi ca E-uri) reprezintă orice substanţă naturală sau chimică care nu este consumată ca aliment in sine şi nu este folosită ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritiva şi care se adaugă intenţionat, cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării, sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor".
PS: Label-ul ar trebui să fie CHEMISTRY, dar această "etichetă" nu e în colecţia oficială de label-uri ale blogului ;)
15 aug. 2011
Târg tradițional în "Național"
De Sfântă Mărie, în Parcul Stadionului Național (sau din preajma National Arena) s-au putut mânca din priviri (dacă nu pe bune) bucate alese din Muntenia pân'în Maramureș. Încă de la intrarea în acest Târg de Sărbătoare am fost îmbiați cu sărmăluțe, mămăligă și gogoși de toate felurile (inclusiv "gigant"). Mai departe, pe alei am găsit covrigei, mere văratice, dulcețuri, șerbet, porumb și puișori la rotisor, fumegând în căldura amiezii.
Cu greu ne-am desprins de acest peisaj, cu câteva pungi ticsite de dulciuri tradiționale.
3 aug. 2011
Super 8: "production values"
Chiar dacă este unul din regizorii mei preferați, consider că Spielberg a devenit, zilele acestea, un nume prea tocit pe afișele filmelor comerciale. "From producer Steven Spielberg","Steven Spielberg presents" - come on, people! El a recunoscut, de cele mai multe ori glumind, că nu poate dormi dacă nu are încasări maxime de pe urma filmelor la care lucrează.
Spielberg are o carieră impresionantă de producător (130 de filme), dintre care majoritatea sunt supercomerciale. S-a oferit să producă remake-ul Cape Fear (executive producer - uncredited) și s-a speriat când prietenul Martin Scorsese i-a spus că vrea să modifice scenariul, pentru că familia e prea clasică, acea familie americană aseptică, care se complace într-o armonie formală. O astfel de modificare a tiparelor ar fi dus la reducerea box-office-ului (vezi clipul de mai jos).
S-a lipit de toți tinerii regizori care aduceau oamenii în sala de cinema (sau i-a lipit de el?), în frunte cu Robert Zemeckis. Cu Peter Jackson "de la Lord of The Rings" urmează să prezinte o ecranizare după Tintin. Pe Michael Bay "l-a câștigat la belciuge" pentru seria Transformers, altă vacă de muls (vaca este compusă din mulțimea americanilor ai căror bani sunt mulși sistematic prin astfel de filme). Exagerez, nu? Doar chiar eu însumi mă grăbesc să iau bilete la cele mai noi producții semnate de Spielberg.
Dar ce e mult, strică și se strică (în frigider). Moșu', care vede bani acolo unde alții nu-i văd, a colecționat o groază de SF-uașe, thrillărașe și horrorașe care au rupt gura provinciei americane. Ce era de Oscar a păstrat pentru regie, ce era de truzină... pentru cash. Nu vreau să minimizez niște filme precum Twilight Zone: The Movie, The Goonies, Back to the Future, Twister, Shrek, sau superbul Dreams al lui Kurosawa, pe care Spielberg le-a produs de nota 10! Multe filme bune din ultimele decenii au primit aportul lui creativ.
Din păcate, Super 8 nu este de pus pe lista filmelor creative, pentru că este o pastișă. J.J. Abrams, care a mai atentat "la blockbuster" cu Mission: Impossible III și Star Trek, două sequel-uri încadrate destul de decent unor genuri consacrate, s-a dorit auteur și a scris un scenariu care reciclează toate elementele preferate de "moș Spielberg": copii, orășelul american din vale, traume familiale, școala gimnazială, expozitiunea cu suspans (în Jaws nu a vrut să arate rechinul decât după prima jumătate a filmului), micile romanțe (aici cam cheesy) și, evident, monstrul-extraterestru. Această obsesie a lui Spielberg cu vizitatorii din spațiul cosmic este și ea obositoare. Azi nu-și mai găsește locul special ocupat altădată, într-un peisaj cinematografic suprasaturat de SF-uri cu invazii și extratereștrii care mai de care mai urâți/digitali. Bine, la actualmente producătorul Spielberg, ei sunt umanizați, în ciuda aparențelor monstruoase. Copiii îi înțeleg cel mai bine și se coalizează cu aceștia într-un efort comun de mustrare a adulților îndobitociți.
După cum se poate observa, vorbesc despre un film de Spielberg, nu de Abrams. Atât de îmbibat cu teme specifice este efortul tânărului J.J., încât cedează sub monumentala greutate a acestora.
Este admirabil omagiul pe care J.J. l-a adresat epocii Close Encounters of the Third Kind și E.T., încercarea de a reconstitui inocența copilăriei din acel moment istoric. Până și găselnița cu filmul amatoricesc, realizat de puștani pe peliculă 8mm (aș vrea să mai găsesc și eu un astfel de aparat), creează oareș'ce așteptări. Dar lipsa flerului regizoral pe care Spielberg l-a exploatat acum 30 de ani se simte, mai ales în ultima parte a filmului. Acolo, bruma de atmosferă construită cu sudoare, multe secvențe nocturne și efecte luminoase inutile (reflecțiile becurilor în lentila aparatului de filmat) este subminată de precipitarea evenimentelor abracadabrante, dar și a deciziilor forțate ale personajelor, copiii devin isterici de la atâtea explozii și alergat, iar spectatorii se chinuie să zâmbească la glumițele lor, deja secate de vlagă.
Spielberg are o carieră impresionantă de producător (130 de filme), dintre care majoritatea sunt supercomerciale. S-a oferit să producă remake-ul Cape Fear (executive producer - uncredited) și s-a speriat când prietenul Martin Scorsese i-a spus că vrea să modifice scenariul, pentru că familia e prea clasică, acea familie americană aseptică, care se complace într-o armonie formală. O astfel de modificare a tiparelor ar fi dus la reducerea box-office-ului (vezi clipul de mai jos).
S-a lipit de toți tinerii regizori care aduceau oamenii în sala de cinema (sau i-a lipit de el?), în frunte cu Robert Zemeckis. Cu Peter Jackson "de la Lord of The Rings" urmează să prezinte o ecranizare după Tintin. Pe Michael Bay "l-a câștigat la belciuge" pentru seria Transformers, altă vacă de muls (vaca este compusă din mulțimea americanilor ai căror bani sunt mulși sistematic prin astfel de filme). Exagerez, nu? Doar chiar eu însumi mă grăbesc să iau bilete la cele mai noi producții semnate de Spielberg.
Dar ce e mult, strică și se strică (în frigider). Moșu', care vede bani acolo unde alții nu-i văd, a colecționat o groază de SF-uașe, thrillărașe și horrorașe care au rupt gura provinciei americane. Ce era de Oscar a păstrat pentru regie, ce era de truzină... pentru cash. Nu vreau să minimizez niște filme precum Twilight Zone: The Movie, The Goonies, Back to the Future, Twister, Shrek, sau superbul Dreams al lui Kurosawa, pe care Spielberg le-a produs de nota 10! Multe filme bune din ultimele decenii au primit aportul lui creativ.
Din păcate, Super 8 nu este de pus pe lista filmelor creative, pentru că este o pastișă. J.J. Abrams, care a mai atentat "la blockbuster" cu Mission: Impossible III și Star Trek, două sequel-uri încadrate destul de decent unor genuri consacrate, s-a dorit auteur și a scris un scenariu care reciclează toate elementele preferate de "moș Spielberg": copii, orășelul american din vale, traume familiale, școala gimnazială, expozitiunea cu suspans (în Jaws nu a vrut să arate rechinul decât după prima jumătate a filmului), micile romanțe (aici cam cheesy) și, evident, monstrul-extraterestru. Această obsesie a lui Spielberg cu vizitatorii din spațiul cosmic este și ea obositoare. Azi nu-și mai găsește locul special ocupat altădată, într-un peisaj cinematografic suprasaturat de SF-uri cu invazii și extratereștrii care mai de care mai urâți/digitali. Bine, la actualmente producătorul Spielberg, ei sunt umanizați, în ciuda aparențelor monstruoase. Copiii îi înțeleg cel mai bine și se coalizează cu aceștia într-un efort comun de mustrare a adulților îndobitociți.
După cum se poate observa, vorbesc despre un film de Spielberg, nu de Abrams. Atât de îmbibat cu teme specifice este efortul tânărului J.J., încât cedează sub monumentala greutate a acestora.
Este admirabil omagiul pe care J.J. l-a adresat epocii Close Encounters of the Third Kind și E.T., încercarea de a reconstitui inocența copilăriei din acel moment istoric. Până și găselnița cu filmul amatoricesc, realizat de puștani pe peliculă 8mm (aș vrea să mai găsesc și eu un astfel de aparat), creează oareș'ce așteptări. Dar lipsa flerului regizoral pe care Spielberg l-a exploatat acum 30 de ani se simte, mai ales în ultima parte a filmului. Acolo, bruma de atmosferă construită cu sudoare, multe secvențe nocturne și efecte luminoase inutile (reflecțiile becurilor în lentila aparatului de filmat) este subminată de precipitarea evenimentelor abracadabrante, dar și a deciziilor forțate ale personajelor, copiii devin isterici de la atâtea explozii și alergat, iar spectatorii se chinuie să zâmbească la glumițele lor, deja secate de vlagă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)