21 aug. 2011

Exit Through Street art

După ce am văzut filmul documentar Exit Through the Gift Shop (S.U.A. - Marea Britanie 2010), îndelung recomandat de câteva prietene "iubitoare de artă", mi-am propus să scriu ceva despre "chestia" asta.
În primul rând, am remarcat fenomenul street art şi pe plaiurile noastre, fotografiind câteva "urme" de pe pereţii Bucureştiului, dar şi de prin coclauri puţin umblate ale ţării. Dacă le-am fotografiat, înseamnă că mi-au captat atenţia (vezi foto). De câţiva ani s-au înmulţit stencil-urile cu iz socio-politic, gen figura lui Ceauşescu cu aripioare de îngeraş şi o bulă de bandă desenată, în care citim "vin în 5 minute". Mi-au părut haioase, deşi cinice şi negre (la propriu şi la figurat). Am apreciat şi blogul Bucuresti Colors, plin de fotografii cu street art autohton.





În al doilea rând, nu ştiu dacă acest tip de artă şi-a câştigat un loc legitim în conştiinţa urbană, de vreme ce multe creaţii parazitează spaţii publice într-un stil obscur, la adăpostul nopţii şi fără un gir concret al comunităţilor locale. Chipurile, termenul de street art se delimitează de graffiti şi vandalism, dar motivaţiile artiştilor (rebeli, anti-consumerişti, anti-bla-bla) şi "punerea în operă" nu sunt prea diferite.
Să ajung la Exit Through the Gift Shop. Acest film îţi dă senzaţia că se ocupă de fenomenul street art din Occident, dar defapt deraiază, prin personajele sale, spre alte discursuri şi "demersuri" artistice (expuneri în spaţii amenajate, comercializare etc). Aveam un asistent la Facultate care spunea că pentru el un film este bun mai degrabă dacă este adevărat, decât dacă este frumos. Lumea din jurul nostru a devenit dependentă de minciunele, impostori şarmanţi, gogoşele cu ambalaj drăguţ, ţoale ieftine şi gablonţuri vândute sub tocita etichetă "vintage". Unul din eroii documentarului în discuţie, Thierry Guetta, un francez trăitor pe Coasta de Vest, era el însuşi un comerciant de haine "vintage", respectiv cârpe cumpărate cu 5 dolari şi vândute de aproape 100 de ori mai scump, asta înainte să ajungă "artist" de succes la L.A. Parcă din plictiseală, tipu' ăsta s-a apucat să filmeze în prostie tot ce prindea în cale (inclusiv apa trăgându-se la o toaletă publică, unde probabil tocmai se uşurase, şi cu zoom in-out-in pe deasupra!), şi tot hoinărind cu aparatul lui de filmat prin Paris a dat peste un văr de-al lui, care întâmplător se ocupa cu street art sub pseudonimul Invader.
În acest punct, filmul îl lasă la o parte pe Guetta şi pasiunea lui uşor bolnavă de a filma (dezlănţuită de o întâmplare tragică din copilărie), transformându-se într-un documentar underground despre viaţa palpitantă a "street-artiştilor", cu instrumentele lor cărate mai ales noaptea, pe străzi, acoperişuri, pe după calcane ş.a.m.d. Thierry Guetta îşi canalizează pasiunea către câţiva artişti (Shepard Fairey, Neck Face, Borf), care mai că se ascund (de teama poliţiei), mai că vor să-şi facă publice metodele de realizare a stencil-urilor şi a altor creaţii. El devine operatorul "oficial" al fenomenului. Şi tocmai atunci când începi să simpatizezi aceste activităţi care, deşi ilegale, arată o sete de exprimare artistică de nestăvilit, şi par dezinteresate (pecuniar), acţiunea ia o turnură neaşteptată. Thierry Guetta îl cunoaşte pe britanicul Banksy, un fel de "Vader al street art-ului", mastermind-ul obscur al unor obiecte deformate (art intervention, precum o cabină telefonică îndoită prin sudură), sau imagini şi instalaţii subversive (o păpuşă gonflabilă îmbrăcată în haine asemănătoare deţinuţilor din Cuba, spânzurată de gardul unui montagne-russe din Disneyland - Florida). Fascinat de acest Banksy, care nu acceptă să fie filmat decât din spatele glugii, Guetta devine un fel de "apprentice", câştigându-i încrederea. Când Banksy află că Guetta deţine o arhivă impresionantă de casete video, unde se găsesc filmaţi atâţia street-artişti de-a lungul unui deceniu, îl invită să se apuce de montat imensul material brut, neorganizat şi aruncat în cutii de plastic. Cu slaba sa pricepere şi fără prea mult zel, Guetta realizează un documentar de o oră - Life Remote Control - care, în termenii lui Banksy, este "de neprivit". Şi astfel Banksy, alt neofit într-ale filmmaking-ului, se apucă el însuşi să organizeze materialul şi să realizeze filmul intitulat Exit Through the Gift Shop.
Atât de caraghioasă este structura acestui film, încât cu greu îi poţi respinge ingenuitatea frenetică. Poate de aceea faptele narate par autentice (mulţi au considerat că Guetta - personaj plus acţiunile sale, este "fabricat"). Banksy a vrut să scoată "the world's first street-art disaster movie", şi într-adevăr este vorba despre street art şi "art-disaster". Banksy este autor şi personaj într-un film care face rocade între protagonişti. Dacă începe cu Guetta ca protagonist şi continuă cu Banksy, ultima parte se concentrează din nou pe primul. La recomandarea "maestrului" său, Guetta se apucă să creeze şi el street-art. Începe cu autoportete lipite pe pereţii străzilor lăturalnice (narcisismul este aici un apanaj al mediocrităţii). Îşi vinde "biznisu" (bişniţa) cu haine, îşi "trage atelier" de fiţă şi un nume de scenă - Mr. Brainwash (nume foarte inspirat, trebuie să recunoaştem) după care vrea să debuteze "oficial" cu o expoziţie-monstru. Dacă această expoziţie şi succesul ei sunt actual facts, înseamnă că americanii chiar au un grad ridicat de prostie înscris în codul genetic. Oricum, reală sau inventată, expoziţia adună multă prostime (ca să nu folosesc un prefix mai vulgar, dar potrivit), care nu doar admiră, dar şi cumpără cu mii şi zeci de mii de dolari tot felul de print-uri photoshopate, imitaţii penale (dar numeroase) după alţi street-artişti, în frunte cu Banksy.
Deznodământul documentarului frapează cel mai mult, prin sinceritatea dezarmantă a artiştilor "consacraţi" în faţa neaşteptatului succes comercial al lui Thierry Guetta (Mr. Brainwash). Shepard Fairey şi Banksy par copleşiţi de senzaţia că au fost trădaţi, amestecată cu urme de invidie refulată: tipul care nu odată fusese "gratulat" pe parcursul filmului cu calificativul "retard", sau "mental issues", a reuşit în câteva săptămâni ceea ce ei, foştii lui idoli, râvniseră pe ascuns ani de zile! Pentru că nevoia de celebritate, nedeclarată şi chiar negată ("it's not about money" - spune la un moment dat chiar Banksy) mocneşte în fiecare din aceşti artişti "ai străzii", de vreme ce vor să-şi impună cu forţa operele, "aruncându-le" în ochii trecătorilor indiferent de disponibilitatea acestora.
Impostura răsplătită cu o glorie ridicolă este "morala" acestui film amoral, anarhic, aparent contrafăcut în sine, dar cu siguranţă o caricatură remarcabilă a unei lumi ţâcnite. Dar în lumina tristă a violenţelor stradale din Londra, Exit Through the Gift Shop stârneşte şi altfel de reacţii. Iată ce scrie un spectator britanic pe Message board-ul filmului de pe Imdb:
"criminal might be a harsh word for him, but graffiti is criminal damage and should not be encouraged with films and books. idiot yobs try to imitate his work with their doodles and it makes Britains streets look ugly. My house mate is a fan and has his book and painings on his wall, some of it looks good. Why can't Banksy do his art on canvas or other materials. It's the tax payer that has to pay for the removal of his work off buildings. where will it end? Smashed up phone boxes? Arson? more london riots and looting?" (single_serving_friend).
Trimiteți un comentariu