Grey's Anatomy: nonsensul supravieţuirii

Nu prea scriu despre serialele difuzate la tembelizor, pentru că nu am mai găsit nimic interesant după ce s-au încheiat Dallas şi Twin Peaks (în 1991). Exagerez! Şi The X Files m-au captivat, tot în anii '90.
Dar iată că de câteva luni am început să urmăresc un serial pe TVR - Grey's Anatomy (creat în 2005 de Shonda Rhimes), un fel de "variantă horror" a cândva îndrăgitului ER. După ce acest post a încetat difuzarea, am continuat să-l văd pe internet! De unde, dom'le, atâta pasiune pentru un serial despre nişte medici din Seattle, care se luptă zilnic cu boala, suferinţa, disperarea şi moartea? Adică o luptă inegală şi obositoare, care devine deprimantă pe termen lung şi nu pare a asigura distracţia preferată de luni seara pentru un om întors de la servici. Bine, medicii ăştia nu sunt tocmai obişnuiţi! În primul rând, toţi sunt chirurgi. Unii scapă rinichiu' care trebuie transplantat pe jos, în timpul operaţiei, alţii extrag tumori nemaivăzute printr-un tip de microchirurgie care seamănă cu dezamorsarea bombelor pe n(e)v(e) - ca în The Hurt Locker.
Dar poate că nu hărnicia, creativitatea și performanţele extravagante ale chirurgilor, sau spiritul benign de competiţie, aproape străin spitalelor de la noi, atrag cu adevărat spectatorii acestui serial, ci dramele personajelor. Între chirurgii stagiari, rezidenţi şi "seniorii" care predau lecţii "pe cord deschis" se desenează un labirint de relaţii şi situaţii, complicităţi şi antipatii, başca a(o)moruri care mai de care!
Rezidenta asiatică, înnebunită după chirurgie cardiovasculară, ar fi gata să-şi abandoneze soţul şi copilul (nenăscut) pentru a "simţi o inimă pulsând" între palmele sale! Specialista în ortopedie e gata să se căsătorească cu prietena ei (deci e "pe invers!") în faţa unei colege (care joacă rolul preotului, în absenţa unui preot dornic să oficieze cununia), iar toate acestea se petrec după ce un accident sinistru de maşină era gata să-i curme viaţa ei şi a fetiţei din burtă (care fusese însămânţată de un fost concubin). Iar dacă tot vorbim de familii, doi dintre cei mai simpatici chirurgi (hetero) din serial se hotărăsc să se "căsătorească" doar scriindu-şi "jurămintele" pe postit-uri, fără alte complicaţii!
Gradul de depravare al colegilor de spital nu poate fi concurat decât de fioroşenia cazurilor cu care aceştia se confruntă la servici (mai toate cazurile prezentate sunt rarități medicale). Și de fiecare dată urmărim, cu sufletul la gură, efortul lor sisific de a "salva"! Salvarea cu orice preţ de la moarte, jurământul oricărui medic, este dus de aceşti chirurgi workaholici, cu ajutorul tehnologiilor revoluţionare din S.U.A. (pe care ei le îmbunătăţesc necontenit în serial), la extreme impresionante! Dar finalul fiecărui episod, oricât de palpitant ar fi, aduce senzaţia unui nonsens tulburător. La ce mai foloseşte supravieţuirea trupurilor, când acestea sunt "carcase goale"?
Bine, aici vorbim mai ales despre "carcasele" medicilor, dar nici cu pacienții nu trebuie să ne fie rușine... Personajele din Grey's Anatomy se zbat în permanenţă ca peştii pe uscat, între două tragedii (personală/profesională). Ei au senzația că (se) pot salva prin propriile forțe de la moarte, dar terfelesc relaţiile interumane, cununia şi procrearea, deci mai toate lucrurile considerate cândva sacre de către civilizaţia occidentală. Dincolo de subiect, se pune în scenă declinul acestei civilizaţii care a îmbrăţişat, cu o nonşalanţă uluitoare, un stil de viaţă viciat. Conştient sau inconştient, creatorii serialului simt nevoia să arunce ciclic "plăgi" asupra personajelor, dar sunt oare aceste "plăgi" percepute drept consecinţele unor demersuri păcătoase? Când vorbim despre păcat, ispăşire etc. ajungem inevitabil pe teritoriul credinţei, iar de vreme ce însăşi credinţa este răstălmăcită în fel şi chip, atât în acest serial, cât şi în realitatea contemporană, cum ar trebui să punem problema fără a alimenta şi mai mult zăpăceala suverană?
Chirurgii despre care vorbim salvează trupuri - oare salvează și vieți? - iar după aceea se simt din nou liberi să greșească. Ei văd (poate că meseria îi obligă să vadă) în oameni trupuri din care se poate tăia. Dar sunt oamenii doar atât? Dacă Grey's Anatomy aduce (şi) aceste întrebări în mintea spectatorului dornic de senzaţional, atunci vizionarea nu a fost în zadar!

"Strada de C'Arte"

Prelungirea verii în toamnă a adus multe beneficii Festivalului George Enescu, care are anul acesta un nou look şi o anvergură fantastică (motto: Magia există!). Pentru că se desfăşoară la doi paşi de Atheneu, "Strada de C'Arte" pare (dar nu e) o manifestare apărută în prelungirea Festivalului.
Plimbarea pe străzile C.A. Rosetti, N. Golescu şi Boteanu devine pasionantă pentru iubitorii de cultură, dar şi pentru cetăţenii sătui de poluarea maşinilor îmbulzite una în cealaltă până în buza trotuarului. Aceste străzi, altfel îngrozitor de aglomerate, sunt blocate traficului auto până pe 24 septembrie, mulţumită evenimentelor organizate de Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". În afară de anticariat, expoziţie de pictură, librăria stradală, împodobită cu multe albume inedite & evenimente editoriale, ne putem delecta cu programul de teatru şi filme proiectate în aula BCU. Iar copiii au acces la ateliere de creaţie dedicate.
"Strada de C'Arte" este o idee grozavă, pentru care BCU merită o mare bilă albă. Să sperăm că această primă ediţie va fi urmată de multe altele.

Şi à propos de Enescu şi frumuseţea uitată a centrului Capitalei, Calea Victoriei este în curs de renovare (ca şi "prelungirea" ei, "Centrul istoric"). Trotuarul a fost lăţit în zonele în care carosabilul îl "mânca" excesiv. Pietonii merită acest cadou şi în partea nordică a celebrei căi, unde trotuarul ajunge la lăţimi de câţiva centimetri. În acest fel, Calea Victoriei va deveni mai dreaptă, pentru prima oară în ultima jumătate de secol.

9 11 11

Fotografie preluată din The New York Times

Cu bursele doborâte de criza proaspăt revenită, New York-ul comemorează astăzi 10 ani de la cele mai crâncene atacuri teroriste din istoria Statelor Unite. New York Times vorbește despre THE RECKONING. AMERICA AND THE WORLD A DECADE AFTER 9/11, spunând: In the years since 2001, neither our worst fears nor our highest hopes have been realized. But what passes for normal has exacted a price.
Pe Realitatea citim: "Ceremonia de comemorare a atentatelor din 11 septembrie are loc, ca în fiecare an, în apropierea unei zone în plină reconstrucţie, Ground Zero, în prezenţa familiilor victimelor. Pentru prima dată, aceasta se va desfăşura în timp ce liderul Al-Qaida, Osama ben Laden, este mort, fiind ucis de un comando american la 2 mai".
Nimic din ce am văzut acum 10 ani pe CNN, iar apoi pe toate posturile TV din lume, nu părea real. Nici urmările acestor tragice evenimente nu au părut "reale", sau "realiste". Războaiele din Orientul Apropiat, paranoia generalizată și permanenta neîncredere în guvernul american au însemnat începutul declinului pentru o națiune care se credea la apogeu. La granița dintre milenii, America era într-o situație economică și politică de excepție: deficit bugetar 0 și un arsenal care ar fi girat campanii militare împotriva oricărui inamic imaginabil. Cine și-ar fi închipuit o astfel de superputere devenind labilă în fața unor fanatici islamiști, precum în renumitele filme cu Bruce, Ciucă Norris și Arnold?
Mentalul americanilor, pe buza marasmului încă din anii '90, când s-au trezit fără concurența benefică a U.R.S.S., a fost pregătit pentru 9/11 prin multe filme comerciale (de re-văzut cu atenție thriller-ul lui David Fincher), iar documentarele post factum au ca numitor comun "teoria conspirației". Prea multe întrebări au fost lăsate fără răspuns și prea multe personaje par fabricate de Hollywood, în timp ce dovezile au fost "curățate" odată cu resturile Turnurilor.
Dincolo de controverse și conspirații, memoria celor dispăruți acum 10 ani impune supraviețuitorilor cel puțin un moment de meditație și scrutare a conștiinței colective. Între timp, clarificarea cazului "9/11" continuă să fie la fel de complicată ca și cea a cazului românesc "decembrie '89".

ilooklikeyou.com

Pe facebook am găsit o nouă găselniță e-globalizatoare, numită previzibil "ilooklikeyou". Cu texte gen "Each of us has up to 6 look-alikes around the world. Are you ready to meet your match?", sau "Uniting The World One Face at a Time!", acest săituleț se ocupă de o idee inedită, care m-a vizitat și pe mine de multe ori - chipurile care seamănă, uneori izbitor de mult, în ciuda lipsei oricărei legături de rudenie.
Eu descopeream tot timpul la tembelizor fețe de actori/actrițe care semănau cu rubedeniile mele. Adesea e vorba doar de un "aer" comun, dar anumiți oameni par a fi chiar gemeni, deși trăiesc pe continente diferite, sau, mai interesant, în epoci diferite.