Castelul, Regele şi regizorul

În timp ce la Bruxelles se dezbătea soarta "euroiului", iar la Recensământul autohton unii se declarau "daci liberi", am fost într-o scurtă plimbare prin munţii Munteniei!

Poposind la Sinaia, am urcat spre Peleş, unde tristă mi-a fost mirarea în faţa feluritelor gunoaie aruncate chiar pe frumoasa pajişte din faţa renumitului castel. Cu gândul la Regele Mihai, mă întrebam dacă Majestatea cunoaşte problemele de igienizare a zonei (turistice de interes naţional şi internaţional), de vreme ce Domeniul Peleş i-a fost retrocedat acum câţiva ani? Probabil că Regele însuşi nu se ocupă cu strângerea gunoaielor, pentru asta ar fi mult mai indicaţi actualii conducători ai patriei noastre, care nici nu s-au sinchisit să facă act de prezenţă la discursul ţinut în faţa Parlamentului de către ultimul monarh român!
Regele Mihai I al României s-a adresat naţiunii, pentru prima oară după 64 de ani, într-o şedinţă solemnă a camerelor reunite cu ocazia aniversării a 90 de ani de viaţă! Abia trezit din somn, am privit cu interes transmisiunile în direct de la Parlament, clădirea faraonică, ceauşistă, unde Regele a fost onorat chiar de cei care îl alungau din ţară la începutul anilor '90. Privind imagini de la celelalte manifestări omagiale, de la Atheneu, BNR, Operă etc., am avut din nou revelaţia unei naţiuni dezorientate, gata să scandeze MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA, după ce votase cu o majoritate covârşitoare urmaşi al comunismului în fruntea republicii (atât în 1992 cât şi în 2009). Pentru doar câteva minute cât a durat discursul său, Regele, aşa bătrân şi "cocârjat" de istorie, a reuşit să facă o demonstraţie de modestie şi verticalitate în faţa câtorva generaţii de români învăţaţi să-l dispreţuiască. Am extras câteva fraze:
"Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
(...)
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
(...)
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.
(...)
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
(...)
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!".

De când nu am mai auzit aşa ceva într-un discurs ţinut în Parlament?

Şi ca un corolar tragic al evenimentelor descrise mai sus, am aflat că regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania. Marele cineast şi om de teatru a tras cortina peste o lume de care puţini îşi vor mai aminti, pentru că ceilalţi pot merge mai departe şi fără memorie.

Criza economică şi criza duhovnicească

În octombrie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a trimis o enciclică adresată "CĂTRE POPOR". Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest mesaj. În paralel, Biserica Greacă a decis că se va separa financiar de stat şi că nu mai doreşte sa depindă de acesta. Iată nişte fragmente edificatoare:

"Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitările lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre".

"Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele".

La un an după această scrisoare tulburătoare, care vorbeşte despre "negustori de popoare", sclavia inutilului, "libertate sau fericire?", situaţia economică a Greciei escaladează noi culmi ale disperării. Guvernul elen, atât de criticat în ultimii ani, se luptă din nou pentru obţinerea unui ajutor de miliarde, prin care U.E. ar scăpa ţara de faliment, cu condiţia unui plan de austeritate sever. Birocraţia şi corupţia nu sunt, însă, uşor de strârpit, iar acest lucru este cunoscut de români ca nimeni alţii! În absenţa unor semne de însănătoşire a "sistemului", Grecia ameninţă să tragă întreaga zonă euro într-un marasm fără precedent! Rămâne să ne rugăm alături de vecinii noştri balcanici pentru luminarea minţilor şi sufletelor.

Cirkus Scott la Festivalului Internațional de artă a Circului

După ce Nokia s-a hotărât să abandoneze fabrica de la Cluj, românii ar fi trebuit să se bucure și mai mult de prezența unor circuri prestigioase în cadrul Festivalului Internațional de artă a Circului. Se știe că în vreme de restriște, oamenii se bulucesc la distracție (chiar dacă cel mai ieftin bilet este 40 RON!). Până mâine, 2 octombrie, se va desfășura în București Ediția a III-a a fabulosului festival pe care l-am așteptat 2 ani.
Ultima oară am fost în Titan la Circul ceh Berousek, în 2009, respectiv la Ediția a II-a a Festivalului Internațional de artă a Circului. Atunci era primăvară târzie, și ne-a prins un potop de pomină înaintea spectacolului.
Acum am văzut tot "la Titan" (e un teren viran de lângă Parcul Titan, unde se instalează cortul și acareturile) Circul Scott din Suedia. Nu a fost un spectacol ieșit din comun, dar acrobațiile și dresura de elefanți africani / leu de mare au meritat aplauze. Și clovnul inventiv!
Continui să laud organizatorii acestui eveniment rarisim, care adună la București circuri din diferite colțuri ale mapamondului. Anul acesta au fost doar două (Scott din Suedia și Circul Național din Ucraina), spre deosebire de "dezmățul" anului 2008 (Ediția 1) cu 4 circuri străine invitate! Nu știu dacă se mai poate vedea așa ceva în alte țări europene (la Monaco e un Festival care adună doar numere de circ distincte, nu spectacole întregi). Pentru copii (și pentru ceilalți oameni!), acest regal este de neuitat.