26 oct. 2011

Castelul, Regele şi regizorul

În timp ce la Bruxelles se dezbătea soarta "euroiului", iar la Recensământul autohton unii se declarau "daci liberi", am fost într-o scurtă plimbare prin munţii Munteniei!

Poposind la Sinaia, am urcat spre Peleş, unde tristă mi-a fost mirarea în faţa feluritelor gunoaie aruncate chiar pe frumoasa pajişte din faţa renumitului castel. Cu gândul la Regele Mihai, mă întrebam dacă Majestatea cunoaşte problemele de igienizare a zonei (turistice de interes naţional şi internaţional), de vreme ce Domeniul Peleş i-a fost retrocedat acum câţiva ani? Probabil că Regele însuşi nu se ocupă cu strângerea gunoaielor, pentru asta ar fi mult mai indicaţi actualii conducători ai patriei noastre, care nici nu s-au sinchisit să facă act de prezenţă la discursul ţinut în faţa Parlamentului de către ultimul monarh român!
Regele Mihai I al României s-a adresat naţiunii, pentru prima oară după 64 de ani, într-o şedinţă solemnă a camerelor reunite cu ocazia aniversării a 90 de ani de viaţă! Abia trezit din somn, am privit cu interes transmisiunile în direct de la Parlament, clădirea faraonică, ceauşistă, unde Regele a fost onorat chiar de cei care îl alungau din ţară la începutul anilor '90. Privind imagini de la celelalte manifestări omagiale, de la Atheneu, BNR, Operă etc., am avut din nou revelaţia unei naţiuni dezorientate, gata să scandeze MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA, după ce votase cu o majoritate covârşitoare urmaşi al comunismului în fruntea republicii (atât în 1992 cât şi în 2009). Pentru doar câteva minute cât a durat discursul său, Regele, aşa bătrân şi "cocârjat" de istorie, a reuşit să facă o demonstraţie de modestie şi verticalitate în faţa câtorva generaţii de români învăţaţi să-l dispreţuiască. Am extras câteva fraze:
"Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
(...)
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
(...)
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.
(...)
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
(...)
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!".

De când nu am mai auzit aşa ceva într-un discurs ţinut în Parlament?



Şi ca un corolar tragic al evenimentelor descrise mai sus, am aflat că regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania. Marele cineast şi om de teatru a tras cortina peste o lume de care puţini îşi vor mai aminti, pentru că ceilalţi pot merge mai departe şi fără memorie.

Trimiteți un comentariu