Eliade, exilul românesc şi prigoana valorilor

Citesc o crestomaţie dedicată memoriei lui Mircea Eliade, plină de mărturiile celor care l-au cunoscut şi l-au admirat. Este impresionant numărul studenţilor, colaboratorilor, prietenilor apropiaţi care îl omagiază în acest volum inedit, îngrijit de Gabriel Stănescu în urmă cu 10 ani (Editura "Criterion Publishing", cică din S.U.A.).
De asemenea, este impresionant să aflăm cum a sprijinit Eliade cultura românească în cei 40 de ani de exil, editând şi colaborând cu o droaie de publicaţii româneşti în Occident. El a trimis în România (autorităţilor comuniste) şi scrisori de solidarizare cu soarta unor deţinuţi politici precum Gheorghe Calciu, care are un articol interesant în volumul pomenit.
Menţionez câteva aspecte aflate din carte: acest savant "de renume mondial" (renume real, chiar dacă ghilimelele trimit la o impostoare de renume naţional) a fost mai afectat de exil decât am fi bănuit, visând până în ultimul moment la o întoarcere în România. Ceauşescu i-ar fi trimis mai multe invitaţii, dar Eliade le-a respins din respect pentru oamenii pieriţi în temniţele comuniste, mulţi dintre ei fiind prieteni, sau colegi de generaţie cu el. În volumul de mărturii aflăm şi despre felul în care pomenea la biserica ortodoxă din Paris personalităţi precum Iorga, pe care l-a criticat într-un articol de tinereţe, deşi îl stima enorm (era chiar un model de formare intelectuală pentru el). Partea ce mai misterioasă a vieţii sale rămâne activitatea din cadrul Legiunii, care nu este tabu, multe mărturii atingând acest subiect sensibil, dar misterioase rămân şi convingerile sale religioase.
Defapt doream să public pe acest blog două pagini din carte, care vorbesc mai mult despre valorile româneşti, blestemate să aibe performanţe în exil - textul lui Vlad Georgescu, director al secţiei române a postului de radio Europa Liberă între 1983-1988. Acest istoric de meserie, decedat în urma unei mâini criminale, se zice, de origine securistă, scria la moartea lui Eliade, în 1986: "Ne-am omorât, la propriu şi la figurat, prea mulţi cărturari. Iar pe alţii i-am scos dintre noi, cu condamnabilă inconştienţă".

În încheiere, amintesc oamenilor de bine (şi celorlalţi oameni) cazul unei fetiţe căreia îi dorim multă sănătate şi ajutor de la Dumnezeu - Leontina Nicoleta Călin. "Ea a fost născută prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici".
Îndemnăm pe cei care au prea mulţi bani să direcţioneze o părticică spre Leontina şi spre toţi copiii în nevoie, cu mulţumiri către Dumnezeu pentru toate bunătăţile aduse în viaţa lor.