Viziuni din exil

Ca şi vara trecută, am târât după mine prin avioane şi autocare cartea despre Eliade în memoria exilaţilor (azilanţilor) români din a doua jumătate a secolului XX. În excursia din Franţa am reuşit să termin de parcurs aproape toate mărturiile despre personalitatea istoricului religiilor. Ca şi anul trecut (vezi articolul aici) am insistat să public pe blog o fotocopie a unui text inedit - "Un nou umanism", publicat în revista "Cuvântul în exil" din august 1962!
Textul aparţine poetului şi filosofului român Horia Stamatu, care a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, fugit după rebeliune în Germania! Nu e greu de observat că mulţi dintre cei care îl omagiază pe Eliade în cartea discutată au fost membrii ai Legiunii, exilaţi în Occidentul anilor '50. Ei încearcă să îl şi apere pe Eliade (post-mortem) împotriva valului de denigrări stârnit, la începutul anilor '90, de "dezvăluirile" cu privire la filiaţia lui legionară (val care continuă şi azi să umbrească, pe nedrept, opera impresionantă de savant şi scriitor român).
Cum au reuşit aceşti foşti legionari (care au continuat să militeze pentru această cauză în exil - nu e cazul lui Eliade) să se salveze din faţa urgiei comuniste, care urma să măture în România ceea ce rămăsese din generaţia intelectualilor cu activitate (sau doar simpatii) de extremă dreaptă, şi ce fel de "rezistenţă" au mai realizat ei după rămân întrebări delicate, la care puţini mai pot răspunde azi competent, pentru că au trecut multe decenii de rescriere a istoriei postbelice.
Cert este că intelectualii (nu spun legionarii) din generaţia lui Stamatu au rămas legaţi de România, chiar dacă şi-au construit "de la 0" cariere bunicele în limbile ţărilor de azil politic: Franţa, Germania, S.U.A... Dar nu numai atât: bagajul cultural din ţara natală şi conectarea la realităţile Occidentului de atunci le-au permis schiţarea unor idei cu adevărat vizionare pentru anii '60, cum de pildă ar fi cazul articolului lui Horia Stamatu. El vorbeşte despre blazarea occidentalilor care, coborâţi "într-un paleolitic civilizat, în care magia animală a fost înlocuită cu magia forţelor mecanice şi a cantităţilor", au pierdut "facultatea mirării" şi nu se mai pot bucura de nimic. Pierderea sensului existenţei este pusă în relaţie cu pierderea dimensiunii de "homo religiosus" (teoretizată de Eliade), iar Stamatu uimeşte în încheierea articolului, unde spune:

 Aici este restul textului (câteva paragrafe au fost înlăturate "din motive de spaţiu"):