31 oct. 2013

Nu ne cunoaştem de nicăieri

La Antena 1 se difuzează o emisiune de divertisment isteţ denumită "Te cunosc de undeva". M-am abţinut din răsputeri să scriu un articol pe tema acestei emisiuni şi, de ceva timp, mi-e silă să comentez producţiile tembeliziunilor locale. Faptul că folosesc cuvântul "tembelizor" arată cât de mult "preţuiesc" acest mijloc de tembelizare a populaţiei.
Trebuie să recunosc: mă uit la tembelizor. Seara, cu mâncărica în faţă, mă las, leneş, în vraja lui. Zăbovesc chiar şi în faţa unor emisiuni de can-canuri şi bârfe, absorbit în acea zeamă infectă, poleită, cu iz de gumă "Turbo". Dar, când mă dezmeticesc, revin, ruşinat, la starea de repulsie faţă de televiziunile româneşti, capabile de orice pentru un amărât de rating!
"Te cunosc de undeva" face rating. A fost mutată miercurea, pentru că sâmbăta concura cu "Vocea României", o producţie mult mai reuşită de pe ProTV (mulţumită senzaţionalului Horia Brenciu şi nu din alte motive). În mare, ar fi cam acelaşi lucru: nişte români cântă melodii consacrate din repertoriul internaţional. Toate bune şi frumoase, dar la "Vocea României" tinerii concurenţi sunt dornici de o carieră muzicală şi se luptă pentru a fi cât mai creativi în interpretarea melodiilor, pe când la "Te cunosc de undeva" nu este vorba de interpretare, ci de cea mai crasă imitare. Culmea e că bieţii imitatori (vedete locale) sunt şi şcoliţi de profesori în "artele" scălămbăielii şi ale cântatului după ureche (alte vedete locale).
Deci "Te cunosc de undeva" nu este o emisiune-concurs, ci e o farsă de concurs (bine, se spune şi despre "Vocea României" că ar fi măsluită, dar nu mai intrăm în detalii...). Farmecul unei farse, ca şi al oricărui banc, e iuţimea. Poţi face o farsă care să ţină 4 ore (cum ţine emisiunea în discuţie)? De putut - poţi, iar "Te cunosc de undeva" e dureroasa dovadă. Dar poţi să şi râzi? Unii pot râde non-stop în acest interval orar, doar pentru a uita totul peste noapte.
Nu intenţionez să jignesc telespectatorii sau cântăreţii salariaţi ai Antenei, nu dispreţuiesc mai mult Antena 1 decât ProTV-ul, dar am încercat să analizez mecanismul odios prin care îmi conduce raţiunea spre prostire şi simţirea spre nesimţire. M-am oprit la acea paradă triumfătoare a imitaţiei! Dacă nu ar reflecta bucuria unui întreg popor de a imita, poate că nu aş fi atât de revoltat. Bucuria de a cumpăra din străinătate un format de televiziune, sau o franciză de "boulangerie"... Bucuria lipsei de originalitate... Bucuria de a te vinde ieftin, a falsei bunăstări şi a productivităţii inexistente. Bucuria făţărniciei, a amăgirii...

Ştiu... sunt subiectiv. Emisiunea citată e doar un exemplu şi nici măcar nu este cel mai urât (ca să nu spun "cel mai negativ" şi să o complimentez pe limba ei)! Majoritatea dictează programul televiziunilor şi suntem informaţi că majoritatea iubeşte acest tip de emisiuni, aşa cum devorează presa de scandal şi bârfa de orice fel. Mulţi, mulţi români aşteaptă să fie prostiţi cu orele, înghiţind cu poftă divertisment de joasă calitate, politicieni hăhăitori, femei de consum vorbind despre evlavie, manelişti travestiţi şi jurii de semidocţi cu ifose. Este cumva rezultatul deceniilor în care au acceptat să fie povăţuiţi de un cuplu analfabet? Sau urmarea câtorva secole de oprimare geopolitică? Dar oare barbarii, otomanii şi comuniştii au atentat mai mult la fiinţa poporului român decât tembelizorul?



Trimiteți un comentariu