TERMINATOR 4

Îmi amintesc o seară, parcă acum vreo 10 ani, când mă plimbam cu tata prin zona Cinematecii din Bucureşti (pe la Capşa, defapt). La un moment dat, l-am întrebat pe tata: "crezi că Terminator 2 va fi vreodată la Cinematecă ?". Nu îmi puteam imagina acel film pierdut pe vreun raft, într-o arhivă.
Iată că a venit momentul să ne amintim cu nostalgie de Terminator 2, cel mai bun film de acţiune american. Cel mai bun în comparaţie cu ce ? Evident, cu filme din aceeaşi categorie. Cu Terminator Salvation, de exemplu.
În ultimii ani am asistat la o "resurecţie" a blockbusterelor istorice din anii '70-'80: Star Wars, Die Hard, Rocky, Rambo şi, din păcate, Terminator. În cazul Star Wars totul a mers, cât de cât, bine. Episode III, cel puţin, este la nivelul lui Jedi. Rocky şi Rambo merg şi ele, "la ţară". Însă Die Hard şi Terminator au avut parte de continuări însăilate de oameni care nu aveau nici o treabă cu vechile serii.
Terminator 3 şi 4 (Terminator 3: Rise of the Machines, respectiv Terminator Salvation) nu fac decât să îmbâcsească reputaţia lui T2. Nu am timp şi loc aici să scriu despre ce a însemnat T2 pentru generaţia care era la şcoală în anii '90. Era ceva cum nu se mai văzuse. Arnold era raţiunea de a fi a seriei. Rise of the Machines a reuşit să transforme chiar şi personajul lui în ceva derizoriu. În Salvation, Arnold e o păpuşă "făcută pă computer". Un film bun are nevoie de suflet, mai mult decât de efecte şi pirotehnie. Tema lui T2 era supravieţuirea umanului în era posthuman. Era un SF despre relaţii interumane, relaţii părinţi-copii, într-o lume pe punctul de a se autodistruge.
Dacă McG (ăsta da nume de regizor !) şi alţii "din liga lui" ar fi în stare să aducă pe ecrane ceva mai mult decât nişte imagini digitale, filmele de acţiune contemporane ar începe să se apropie cu timiditate de Terminator 2: Judgment Day.