După o oră jumătate petrecută în traficul bucureştean, am ajuns în sala de la Mall, în timpul producţiei Surrogates (S.U.A., 2009). Aveam poftă de un nou film marca Bruce Willis, iar S.F.-ul realizat de Jonathan Mostow s-a dovedit un astfel de film. Urmăriri, roboţi, eroi salvatori ! Mi-aş fi dorit ca scena finală, în care păpuşile teleghidate se prăvălesc unele peste celelalte, blocând viaţa artificială a oraşului, să poată deveni realitate după ora 6 seara, în Bucureşti ! Mi-ar plăcea să-i pot deconecta deodată pe toţi şoferii îngrămădiţi pe Dorobanţi şi Magheru, după care să le călăresc vehiculele cu mica mea maşinuţă, în drum spre filmul la care încerc să ajung la timp... Vise, taică, vise...
Surrogates este o nouă fabulă hollywood-iană deghizată în S.F. E evidentă aluzia la lumea actuală, "internată" în internet. "Mes", Facebook, Twitter, Netlog şi alte asemenea tărâmuri virtuale au cucerit o mare parte a populaţiei globului. Sunt mijloace noi de comunicare, ne-au adus şi mai "aproape" unii de ceilalţi, prelungind rolul tradiţionalului telefon, care servea necesităţii moderne de a fi "împreună de la distanţă".
Recent m-am revăzut cu colegii de gimnaziu, am scris deja despre asta pe blog. Nu credeam că îi voi mai vedea, cel puţin în viitorul apropiat. Nici măcar din greşeală nu m-am întâlnit cu ei în ultimii 12 ani (pe unul, doi i-am zărit pe stradă, am conversat fix jumătate de minut, şi atât). Facebook-u' a reuşit să ne readucă împreună, pentru o după-amiază minunată. Tot Facebook-u' ne va ţine "conectaţi" în perioada următoare, probabil. "Avatari", "nick"-uri, link-uri, poze, filme, texte, iată elementele interfeţei care ne ajută să "comunicăm". Sunt acestea nişte surogate ? Într-o anumită măsură, da. În aceeaşi măsură în care şi vocea auzită la telefon este surogatul persoanei cu care comunicăm ? Nu ştiu. Cert este că net-ul ne permite o dedublare gratuită şi foarte comodă, iar, la nevoie, falsificarea eului.
Adoptăm din ce în ce mai multe "prelungiri tehnologice" ale corpului şi minţii noastre, pentru a ne adapta la o lume "nouă". În ce măsură ne păstrăm identitatea ? Iată şi întrebarea la care Bruce Willis găseşte un răspuns, bineînţeles, după ce salvează omenirea (fără victime umane).
Recent m-am revăzut cu colegii de gimnaziu, am scris deja despre asta pe blog. Nu credeam că îi voi mai vedea, cel puţin în viitorul apropiat. Nici măcar din greşeală nu m-am întâlnit cu ei în ultimii 12 ani (pe unul, doi i-am zărit pe stradă, am conversat fix jumătate de minut, şi atât). Facebook-u' a reuşit să ne readucă împreună, pentru o după-amiază minunată. Tot Facebook-u' ne va ţine "conectaţi" în perioada următoare, probabil. "Avatari", "nick"-uri, link-uri, poze, filme, texte, iată elementele interfeţei care ne ajută să "comunicăm". Sunt acestea nişte surogate ? Într-o anumită măsură, da. În aceeaşi măsură în care şi vocea auzită la telefon este surogatul persoanei cu care comunicăm ? Nu ştiu. Cert este că net-ul ne permite o dedublare gratuită şi foarte comodă, iar, la nevoie, falsificarea eului.
Adoptăm din ce în ce mai multe "prelungiri tehnologice" ale corpului şi minţii noastre, pentru a ne adapta la o lume "nouă". În ce măsură ne păstrăm identitatea ? Iată şi întrebarea la care Bruce Willis găseşte un răspuns, bineînţeles, după ce salvează omenirea (fără victime umane).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu