Reacţii la scurtmetrajele SPS

Au apărut nişte reacţii inedite la scurtmetrajele mele prezente în "festivalul" online Spune pe scurt. Nu că aş vrea să mă laud, dar nu mă pot abţine să postez câteva mesaje care mi-au plăcut mai mult. What the hek, până la urmă "fac ce vreau cu blogu' meu" ! Mă distrează în mod deosebit cei care pun chestii de genul "Ce e asta ? Asta si var-miu de 5 ami il face daca ii spun ca trebuie facut din stiri". Mă determină să merg mai departe. Grazie a tutti !

No News
Regia: Alexandru Stanescu
Fictiune | Romania 2010
Durata: 01:35 min
Sinopsis: NO NEWS este o satira adresata televiziunii actuale, care in goana dupa audienta, incearca sa prezinte evenimentele zilnice sub forma unui spectacol de multe ori grotesc si derizoriu. Sub `umbrela` profesionalismului si a veridicitatii, lumea stirilor este deformata si, astfel, perceptia noastra este deformata. Viteza cu care se succed imaginile si sunetele altereaza perceptia faptelor reale – dezastrele si crizele sunt privite pe `repede inainte`, in timp ce discursurile agramate ale unor fotbalisti (de exemplu) staruie in `relanti`. NO NEWS se vrea o oglinda `sensibila` a cotidianului romanesc, dar nu numai, extragand esente si potiuni `din noroiul si mucegaiurile` actualitatii.

Responses to “Alexandru Stanescu – No news”

1. roxy says:

   June 17, 2010 at 3:41 pm

   foarte frumos prezentat si pana la urma..100% adevarat
2. CristinneD says:

   June 17, 2010 at 5:15 pm

   Ideea este interesanta, insa am mai vazut asta pe la TV, pare a fi un spot publicitar, nu prea se regaseste ideea de originalitate, mai ales avand in vedere ca imaginile nu sunt creatii proprii
3. Diana says:

   June 17, 2010 at 7:14 pm

   Acest colaj ar trebui sa ne deschida ochii si sa ne dea fiecaruia puterea de a deosebi calitatea de cantitate si stirea de spectacol. Foarte frumos realizat si bine pus in valoare!
4. Ilie Andreea-Iuliana says:

   June 18, 2010 at 1:13 pm

   Foarte buna ideea de colaj, sintetizeaza excelent mesajul care se doareste a fi transmis. Realizarea este buna, iar aspectele surprinse sunt adevarate. Din pacate in ziua de azi se vorbeste mult si nu se transmite nimic.
5. Norbert F says:

   June 18, 2010 at 10:57 pm

   Reprezentatia lumii in secvente scurte a fost o idee buna. Se arata interesele maselor, sau mai bine zis, cei ce fac interesele active pentru mase. Te sustin!
6. Corvin says:

   June 18, 2010 at 11:16 pm

   scurt si la obiect! imi place!
7. 
   
8. kent says:

   June 19, 2010 at 9:40 pm

   Nu prea ma incanta ideea aceasta de alternare haotica a realitatii,insa in mod cert e un bun mod de a creea o imagine cat de cat axata pe tema unui prezent pe care il traim,il schimbam(sau nu),si mergem mai departe,fara sa ne uitam in urma.In zilele astea mass’media induce false pareri si ne prezinta ceea ce majoritatea vrea sa vedem,..o fericire aspra si neinteleasa,raspunsuri fara drept de nelamurire.Razboiul devine pace mediatizata si viata o moarte indoliata zilnic.Foarte reusit filmul,felicitari din toata inima.
9. Luca-Matei says:

   June 21, 2010 at 2:22 pm

   @CristinneD: mare carcotasa mai esti

Sfarsit de decembrie in Bucuresti dupa 20 de ani (December In Bucharest: 20 Years After)
Regia: Alexandru Stănescu
Documentar | Romania 2009
Durata: 04:10 min
Sinopsis: In decembrie 1989, Romania se confrunta cu nişte evenimente care urmau să schimbe viaţa generaţiilor următoare.Inainte de a aduce mult-aşteptata libertate, Revoluţia impotriva comunismului şi a tiraniei a insemnat frică şi durere pentru mulţi dintre cetăţenii Bucureştiului.
In decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţia Romană, o expoziţie comemorativă din Pasajul Universităţii ii ajută pe trecători să-şi amintească. Mulţi trec distraţi, sau indiferenţi pe langă fotografii şi imagini in mişcare care evocă haosul acelor timpuri. Deasupra, in locurile unde s-a murit, au rămas nişte monumente comemorative. Străzile Bucureştiului de azi, calme şi inzăpezite, aşteaptă incă nişte răspunsuri şi un fel de mantuire.

1. CristinneD says:

   June 17, 2010 at 5:17 pm

   Nu imi da impresia de ceva artistic…pur si simplu un om cu o camera se plimba prin bucuresti intr-o zi de decembrie
2. Ilie Andreea-Iuliana says:

   June 18, 2010 at 1:43 pm

   Interesant. Filmul realizeaza o paralela intre zilele de la revolutie si anul 2010. Atunci oamenii au lupat pentru libertate si pentru cladirea unui viitor mai bun. In 2010 avem libertate … insa traim cu adevarat mai bine? suntem mai fericiti? Analizand aceste aspecte realizam ca desi au trecut 20 de ani de la revolutie nu foarte multe lucruri s-au schimbat. Filmul prezinta imaginea unui Bucuresti trist, cenusiu, parca suspendat in timp.Tehnica reportajului se potriveste foarte bine pentru evidentierea realitatilor cotidiene.
3. 
   
4. kent says:

   June 19, 2010 at 8:47 pm

   E cum sa zic..o perspectiva asupra realitatii,dura,asa cum fiecare dintre noi o traieste zilnic.Am ramas aceiasi oameni cu aceleasi vise poate..,dar fara posibilitatea de a le indeplini.Multi au murit pentru ca cei de astazi sa fie ceea ce sunt si totusi ei nu schimba cu nimic tara,Bucurestiul,viata.Acelasi aer trist,dar acum plin de amintiri crude.
5. Diana says:

   June 20, 2010 at 12:53 pm

   Foarte realist acest scurt metraj. Aici, intalnim doua lumi ce par a fi total diferite, 1989- 2010 insa, care nu au sters triste, greutatea si frustrarea de pe chipul si sufeltul oamenilor cu un mod de viata modest.
6. Luca-Matei says:

   June 21, 2010 at 2:25 pm

   Cam manipulator filmuletul. Te-ai axat mult pe emotii non-comuniste. Nu strica daca era mai coerent. Un subiect care tot timpul va genera discutii.

   Spor!
7. 
   
8. olteanu says:

   June 26, 2010 at 3:34 pm

   Destul de bun .Idee foarte buna . Imi place atunci cand pe imaginile din 2009 se aud voci de la Revolutie , iar cel mai enervant lucru este ca imaginile de la 89′ sunt filmate de pe monitor , TV sau ce o fi ala , insa imi place culoarea acelor imagini ( cele filmate de pe monitor)

şi iată cireaşa dupe tort:
Zambetul Arhaic (The Archaic Smile)
Regia: Alexandru Stanescu
Documentar | Romania 2009
Durata: 15:09 min
Sinopsis: Minunatele kore de pe Acopolele atenian ne bantuie si astazi, la aproape 2500 de ani distanta. Filmul arunca o scurta privire asupra uneia dintre cele mai misterioase perioade din Arta Greciei Antice: Perioada Arhaica (600-480 i.Hr.), si in special la kore si kouroi, fetele si baietii sculptati in marmura sau calcar de catre autori anonimi.

1. Ilie Andreea-Iuliana says:

   June 18, 2010 at 1:51 pm

   Ca documentar este destul de bine realizat. Informatiile se imbina armonios cu parerile personale, vocea de pe fundal este placuta iar imaginile sunt destul de bine sincronizate. Este trist ca in ziua de astazi putini sunt cei ce se mai intereseaza de istorie.
2. Norbert F says:

   June 18, 2010 at 11:02 pm

   In sfarsit un documentar. Da, ai reusit sa creezi o atmosfera in care sa introduci publicul, si sa le explici coerent. Cadrele sunt bune, doar ca, data viitoare, foloseste trepied.
3. kent says:

   June 19, 2010 at 9:50 pm

   Acesta este cu siguranta un documentar foarte reusit care surprinde prin acuratete si profunzine.Ma incanta foarte mult ideea de a pune publicul in postura de turist si ascultator,pentru ca este cel mai fericit mod de a pastra interes asupra temei fara a da urma de monotonie.De altfel,felicitari si pentru subiectul abordat.Multa bafta in continuare.
4. alex says:

   June 20, 2010 at 4:44 am

   muzica e ok,vocea nu mi se pare deloc potrivita,subiectul e interesant dar parca ma uit la TELEENCICLOPEDIA
5. Luca-Matei says:

   June 21, 2010 at 2:28 pm

   Trebuie apreciat faptul ca te-ai documentat ceva pana ai pus cap la cap filmuletul asta. Ai folost multe cuvinte pompoase doar de dragul de a suna mai “fancy”. Dictie buna ( poate era mai bine oleaca mai activa ). Bravo!

   Spor!
6. China15 says:

   June 24, 2010 at 9:46 pm

   Frumos realizat documentarul .. scopul documentarului : sa ma informeze despre cultura greceasca , mai precis despre scultura acestora. Si-a indeplinit scopul acest documentar ? Categori. E foarte bine facut cu toate detaliile cu multe informatii. Singura obiectie , cred ca mai erau si alte efecte in afara de fum in programul de editare.
7. olteanu says:

   June 26, 2010 at 7:09 pm

   Are informatii detaliate , un piculet de subiectivitate , imaginile sunt foarte bune = bijuterie de documentar .
   Vocea mi se cam pare fara emotie , in rest e foarte bun.

Aerosmith pe Zone Arena

Vara aceasta Bucureştiul, una din cele mai sărace capitale din UE, a fost asaltat de cele mai sonore nume ale muzicii pop, rock, electrofunk ş.a.m.d. Roakări care făceau legea în Occidentul anilor '80 şi '90 vin la pensie în România, să-i mai distreze şi pe cei care îi ascultau la casetofon în ghetourile post-comuniste.
De la genialul Jarre la AC/DC, Cranberries, Eric Clapton, Elton John, Manowar, Metallica, Rammstein şi Megadeth (pentru prima oară în istorie, împreună în aceeaşi zi de concert!), de la Massive Attack la Slayer, Paul Anka, John Secada, sau Eros Ramazotti, mai toţi aterizează zilele acestea prin oraşul nostru. Toţi au pe buze Bună seara Bucureşti! Vă iubim!. Megaconcertele succesive îi fac pe români să uite temporar de sărăcia şi sclavagismul care îi aşteaptă în lunile următoare (mai-mai să zici că toată chestia e aranjată de conducerea altfel incompetentă a ţării!).
Participarea mea la concertul AEROSMITH de vinerea asta mi-a confirmat din nou faptul că libertatea ţine de foame, doar câteva ore. Câteva zeci de mii de bucureşteni s-au strâns pe Zone Arena, locul unde a fost mutat concertul iniţial programat la Romexpo. Specula cu băuturi răcoritoare şi hot-dogi s-a mai civilizat (2 cupoane de 10 lei fiecare = 1 hot-dog), dar mârlănia concitadinilor a rămas la fel de prezentă. Am auzit zilele acestea că după concert, lumea s-ar fi strâns ciorchine la benzinăriile din zona Zone-ului pentru o apă plată la jumătate de preţ faţă de ce se oferea în Arenă. Deci mulţi au făcut foamea şi setea în cele peste 4 ore de spectacol + aşteptare.
Reamonn a deschis seara cu un recital neaşteptat de sensibil, iar solistul Rea Garvey ne anunţa după fiecare melodie că ne iubeşte. După această supradoză de simpatie nemeritată, au urmat bătrânii aerosmithşi în frunte cu Steven Tyler, care la 62 de ani se zbeunguie incredibil (e un fel de replică americană a lui Mick Jagger). Moşu a cântat aproape şnur vreo oră jumătate, cele mai cunoscute hituri din cariera formaţiei, pe care chiar şi un necunoscător ca mine le-a identificat (le auzisem pe unele la radio, pe vremea când ascultam mai mult acasă, de exemplu "Sweet Emotion"). Pentru efortul depus şi pentru bis-urile generoase, îşi merită şi ăştia porţia de aplauze autohtone.

3 scurtmetraje @ spunepescurt

Cu bucurie am aflat astăzi că cele 3 scurtmetraje pe care le-am trimis în preselecţia Festivalului Online Spune pe scurt au fost selectate pentru ediţia din acest an. Din păcate, nu voi putea participa şi la Talentcamp-ul organizat la Râciu, dar sper să ajung la proiecţiile filmelor din concurs pe terasa Clubului Fabrica (Bucureşti) sâmbătă, 19, şi duminica, 20 iunie de la ora 22:00. Cei interesaţi sunt aşteptaţi pe terasă !

Şcoala de cinema

De câteva zile, studiile mele pe teme cinematografice pot fi citite şi pe noul site de film - Şcoala de cinema.

De asemenea, recomand un scurtmetraj documentar nou, realizat în cadrul unui masterat în Franţa, de către cândva colega mea de servici Gabi Şulea (fostă "vedetăa" a filmului Generaţia Desenelor Animate). Filmul intitulat sugestiv Les Enfants De L'Avenir Radieux ne aminteşte (şi el, pentru a câta mia oară în ultimii ani ?!?!) de copilăria "comunistă" a multora din foştii şoimi şi pionieri ai patriei. Tema centrală e şcoala în "Epoca de Aur", iar munca de documentare este lăudabilă. Bravo, Gabi !

Les Enfants De L'Avenir Radieux from Morvan Hauray on Vimeo.

Jean Michel Jarre în Bucureşti

Ca şi Pif sau Rahan, despre care am vorbit recent, Jean Michel Jarre este o vedetă franceză din copilăria mea post-comunistă. De pe tarabele de la Romană (vis-a-vis de Cinema Studio), tata mi-a cumpărat pe la începutul anilor '90 primele mele casete audio - Les Concerts en Chine. Deci Jean Michel Jarre este primul muzician din colecţia mea personală, fapt pentru care îi port o stimă imensă (vezi în colajul de mai sus coperta unei casete-pirat din 1991 cu piese din albumul Images). Îl număr în galeria artiştilor mei preferaţi, pentru că nu este doar un compozitor, "performer" şi producător muzical de înaltă ţinută, ci înainte de toate Jarre este un artist.
Aseară am avut plăcerea de a fi prezent la concertul polivalentului Jarre la Polivalenta din Bucureşti. A fost al doilea concert de pe teritoriul ţării noastre, după Oxygene (2008). Intitulat la noi All In One Show, concertul din acest an se înscrie în turul mondial "2010", care omagiază simultan şi celebrul sequel literar al lui Arthur C. Clarke - 2010: Odyssey Two. Clarke era fan declarat al muzicii lui Jarre încă dinainte de a scrie acestă carte.
Am fost uimit să aflu recent că Jean Michel Jarre, fiul celebrului compozitor de muzică de film Maurice Jarre, care şi-a părăsit fiul (emigrând în S.U.A.) pe când acesta avea 5 ani, deţine 4 recorduri Guinness (1979 - Paris, Place de la Concorde, 1987 - Huston, 1990 - Paris, La Defense, 1997 - Moscova) pentru cea mai mare audienţă din istoria concertelor live. Ieri, amărâta Sală Polivalentă din Bucureşti (care acum câţiva ani părea mai spaţioasă) abia dacă era populată de un public trecut de prima tinereţe (plus câţiva pensionari curioşi). Scaunele goale de la parter (evaluate la peste 600 de lei locul!) au aşteptat vreo 40 de minute începerea show-ului, iar după altă jumătate de oră erau asaltate de spectatorii din tribune (care plătiseră doar 100 de RON pe bilet). Însă aceste "românisme" inevitabile nu l-au intimidat deloc pe Jarre, care cu generozitatea specifică interpreţilor de valoare a adresat mai multe complimente ţării noastre, de care se simte ataşat sentimental. La început m-a încercat o senzaţie de melancolie, privind spre scena plină de instrumente sofisticate, unde "tânărul" de 62 de ani cu părul tuciuriu (vopsit mai mult ca sigur) se zbenguia pe faimoasele sale ritmuri electronice în dorinţa de a "anima" publicul. Atunci am fost străfulgerat de o cugetare: "Cu de 20 de ani în urmă muzica asta însemna viitorul. Acum face parte din trecut!". Cu acest gând amar în minte am continuat să privesc spectacolul lui Jean Michel Jarre, care s-a dovedit, însă, impresionant.
Acest pionier al genurilor electronic, synthpop, ambient şi New Age poate fi bunicul lui Yanni, Enya, Enigma, Moby, Röyksopp, Paul Van Dyk, Paul Oakenfold, sau Armin van Buuren. Jarre a devenit UNESCO Goodwill Ambassador în 1993, în 1998 a devenit primul artist-purtător de cuvânt pentru International Federation of the Phonographic Industry, iar în 2005 - ambasador pentru Hans Christian Andersen Bicentenary Festival. Spectacolele lui din marile capitale europene, din S.U.A., China, Egipt şi Africa de Sud au stabilit noi standarde pentru concertele live. Îl simpatizez atât de mult pe Jarre şi pentru calităţile de "magician" (şi "alchimist") al sunetelor, calităţi care îl aseamănă, dincolo de aspectul fizic, cu David Copperfield, pentru dorinţa de a forţa limitele echipamentelor electronice (vezi şi demenţiala "harfă din laser"), dar în primul rând pentru preocuparea lui faţă de mediul înconjurător. Ecologia, fauna sunt teme evocate în multe din piesele sale, care majoritatea sar de 7 - 8 minute. Lipsită de versuri şi de intervenţia inteligibilă a vocii umane, muzica lui Jarre se ridică din start peste barierele lingvistice, etnice şi mentale, invitând publicul la vis şi meditaţie, spre deosebire de ritmurile generate de epigonii foarte bine plătiţi din cluburile de azi.
"Prin fuziunea sintetizatoarelor de tip analog cu tehnologia digitală de ultimă oră, a designului spectaculos de lasere şi a coregrafiei speciale a luminilor, Jean Michel Jarre a imaginat un show ce concentrează talentul său extraordinar de a crea evenimente unice. O experienţă senzorială completă care invită publicul să retrăiască pe viu emoţia unor piese ca Oxygene, Revolution, Chronologie, Magnetic Fields, Equinoxe sau Rendez-Vous". Comunicatul de presă citat mai sus descrie destul de bine ce am văzut aseară. Am părăsit Sala Polivalentă cu urechile înfundate şi cu piesa mea preferată neascultată: "Calypso", din albumul En Attendant Cousteau. Dar aşteptarea este întotdeauna răsplătită!

RAHAN !

Ce nume eroic! Pe când copiam personaje de prin reviste pentru copii, cineva m-a întrebat dacă celebrul urlet RAHAAAAA! se termină cu N sau cu T ? Pe atunci cred că eram elev în clasele primare, nu ştiam să descifrez textele în limba franceză. Era începutul anilor '90, iar celebrele reviste Pif şi Rahan erau exportate masiv spre ţara noastră. Undeva prin zona Sălii Palatului era o tarabă cu reviste franţuzeşti, iar mai sus, spre intrarea în Cişmigiu (dinspre nisipar) era un chioşc cu BD-uri (Creature du marais, Arak, Sueurs froides, Hulk etc). Eram vrăjit de multe din aceste benzi desenate şi pentru că "veneau din străinătate". Rahan era un tânăr preistoric cu înfăţişare de hippie - plete blonde, zilnic bărbierit (!), sau poate era spân (?), colier de gheare la gât, slip din piele de... brontozaur etc. Blondul trecea prin aventuri care mai de care mai exotice, cu rinoceri, gorile, crocodili şi şerpi (toţi erau, bineînţeles, uriaşi). Prezenţa animalelor amplifica interesul cititorilor (infantili). Eu nu-mi amintesc să fi citit aceste benzi desenate. Savuram doar desenele lui André Chéret, pe care le şi copiam cu calc, sau punând o foaie albă lângă pagina revistei. De asemenea, nu-mi amintesc să fi stăpânit eu însumi vreo astfel de revistă, toate erau împrumutate, sau văzute acasă la alţii.
Iată că ziarul francofil Adevărul, care de ceva timp tipăreşte cărţi (vezi inedita colecţie Jules Verne) şi DVD-uri într-o veselie, s-a gândit să re-lanseze colecţia Rahan pentru prima oară în limba română, începând cu Ziua Copilului 2010. Bineînţeles că s-au gândit şi la o strategie indigenă de marketing, prin care să păcălească părinţii copiilor care ar visa la safariuri prin Africa, să cumpere toate cele 26 de numere care urmează să apară alături de ziar până în octombrie. Cu piesele de puzzle din reviste trimise la redacţie se poate intra într-o tombolă pentru respectivele excursii. De parcă noi, nostalgicii, am cumpăra aceste Rahan-uri pentru a ajunge în Africa! Oricum, iniţiativa de tipărire a acestor BD-uri mult dorite pe vremuri este lăudabilă. Aşteptăm şi Pif-urile cu gadgeturi.