Jean Michel Jarre în Bucureşti

Ca şi Pif sau Rahan, despre care am vorbit recent, Jean Michel Jarre este o vedetă franceză din copilăria mea post-comunistă. De pe tarabele de la Romană (vis-a-vis de Cinema Studio), tata mi-a cumpărat pe la începutul anilor '90 primele mele casete audio - Les Concerts en Chine. Deci Jean Michel Jarre este primul muzician din colecţia mea personală, fapt pentru care îi port o stimă imensă (vezi în colajul de mai sus coperta unei casete-pirat din 1991 cu piese din albumul Images). Îl număr în galeria artiştilor mei preferaţi, pentru că nu este doar un compozitor, "performer" şi producător muzical de înaltă ţinută, ci înainte de toate Jarre este un artist.
Aseară am avut plăcerea de a fi prezent la concertul polivalentului Jarre la Polivalenta din Bucureşti. A fost al doilea concert de pe teritoriul ţării noastre, după Oxygene (2008). Intitulat la noi All In One Show, concertul din acest an se înscrie în turul mondial "2010", care omagiază simultan şi celebrul sequel literar al lui Arthur C. Clarke - 2010: Odyssey Two. Clarke era fan declarat al muzicii lui Jarre încă dinainte de a scrie acestă carte.
Am fost uimit să aflu recent că Jean Michel Jarre, fiul celebrului compozitor de muzică de film Maurice Jarre, care şi-a părăsit fiul (emigrând în S.U.A.) pe când acesta avea 5 ani, deţine 4 recorduri Guinness (1979 - Paris, Place de la Concorde, 1987 - Huston, 1990 - Paris, La Defense, 1997 - Moscova) pentru cea mai mare audienţă din istoria concertelor live. Ieri, amărâta Sală Polivalentă din Bucureşti (care acum câţiva ani părea mai spaţioasă) abia dacă era populată de un public trecut de prima tinereţe (plus câţiva pensionari curioşi). Scaunele goale de la parter (evaluate la peste 600 de lei locul!) au aşteptat vreo 40 de minute începerea show-ului, iar după altă jumătate de oră erau asaltate de spectatorii din tribune (care plătiseră doar 100 de RON pe bilet). Însă aceste "românisme" inevitabile nu l-au intimidat deloc pe Jarre, care cu generozitatea specifică interpreţilor de valoare a adresat mai multe complimente ţării noastre, de care se simte ataşat sentimental. La început m-a încercat o senzaţie de melancolie, privind spre scena plină de instrumente sofisticate, unde "tânărul" de 62 de ani cu părul tuciuriu (vopsit mai mult ca sigur) se zbenguia pe faimoasele sale ritmuri electronice în dorinţa de a "anima" publicul. Atunci am fost străfulgerat de o cugetare: "Cu de 20 de ani în urmă muzica asta însemna viitorul. Acum face parte din trecut!". Cu acest gând amar în minte am continuat să privesc spectacolul lui Jean Michel Jarre, care s-a dovedit, însă, impresionant.
Acest pionier al genurilor electronic, synthpop, ambient şi New Age poate fi bunicul lui Yanni, Enya, Enigma, Moby, Röyksopp, Paul Van Dyk, Paul Oakenfold, sau Armin van Buuren. Jarre a devenit UNESCO Goodwill Ambassador în 1993, în 1998 a devenit primul artist-purtător de cuvânt pentru International Federation of the Phonographic Industry, iar în 2005 - ambasador pentru Hans Christian Andersen Bicentenary Festival. Spectacolele lui din marile capitale europene, din S.U.A., China, Egipt şi Africa de Sud au stabilit noi standarde pentru concertele live. Îl simpatizez atât de mult pe Jarre şi pentru calităţile de "magician" (şi "alchimist") al sunetelor, calităţi care îl aseamănă, dincolo de aspectul fizic, cu David Copperfield, pentru dorinţa de a forţa limitele echipamentelor electronice (vezi şi demenţiala "harfă din laser"), dar în primul rând pentru preocuparea lui faţă de mediul înconjurător. Ecologia, fauna sunt teme evocate în multe din piesele sale, care majoritatea sar de 7 - 8 minute. Lipsită de versuri şi de intervenţia inteligibilă a vocii umane, muzica lui Jarre se ridică din start peste barierele lingvistice, etnice şi mentale, invitând publicul la vis şi meditaţie, spre deosebire de ritmurile generate de epigonii foarte bine plătiţi din cluburile de azi.
"Prin fuziunea sintetizatoarelor de tip analog cu tehnologia digitală de ultimă oră, a designului spectaculos de lasere şi a coregrafiei speciale a luminilor, Jean Michel Jarre a imaginat un show ce concentrează talentul său extraordinar de a crea evenimente unice. O experienţă senzorială completă care invită publicul să retrăiască pe viu emoţia unor piese ca Oxygene, Revolution, Chronologie, Magnetic Fields, Equinoxe sau Rendez-Vous". Comunicatul de presă citat mai sus descrie destul de bine ce am văzut aseară. Am părăsit Sala Polivalentă cu urechile înfundate şi cu piesa mea preferată neascultată: "Calypso", din albumul En Attendant Cousteau. Dar aşteptarea este întotdeauna răsplătită!