28 mar. 2011

'70/'80. Tinerețea "lor"...


La Muzeul Național de Istorie a României poate fi văzută o nouă expoziție pe tema anilor '70 și '80 în România. Expoziția “’70/’80. Tinerețea noastră”, care va fi deschisă până în iunie, prezintă viața tinerilor între 7 ani (intrarea în rândul organizației pionerilor) și 30 de ani (ieșirea din U.T.C.) pe câteva coordonate principale: palierul ideologic, prezența Securității și viața cotidiană. Titlul expoziției intrigă - despre tinerețea cui se vorbește? A organizatorilor ? Diverse fotografii, desene, obiecte din acea perioadă completează mărturii de tot felul (inclusiv filme documentare de Nicolae Mărgineanu și Mihai Constantinescu).
De pe site-ul Muzeului de Istorie am ajuns pe un alt site (blog) dedicat perioadei comuniste, numit (cum altfel?) Comunismul în România. Multe amintiri așteaptă să fie redescoperite și aici, plăcute sau neplăcute. Printre imaginile de pe site găsim și niște "reclame" haioase - la Cico, ciocolăți, cosmetice...

Niciun comentariu: