Limitless

Când faci un film despre depăşirea limitelor omeneşti, este clar că te aventurezi departe pe tărâmul ficţiunii. Atunci de ce să te opreşti la o anecdotă, când poţi să speri la o parabolă? Limitless (2011), un film cu Robert De Niro în rol secundar, jonglează cu teme prea generoase pentru un subiect atât de mic. Recunosc, actorul din rolul principal, care interpretează un scriitor ratat, îmi este antipatic. Dar poate de aceea se potriveşte cu rolul, la început. Pe măsură ce acţiunea se dezvoltă, el devine un geniu în mai toate domeniile pe care le "contactează", datorită unei pilule misterioase, care îl ajută să-şi folosească "100% din creier". Premiza te-ar face să crezi că personajul va deveni un scriitor fabulos şi va aduce, în acest fel, un aport consistent literaturii mondiale. Dar nu! A scrie e prea puţin pentru un ratat care îşi foloseşte tot creieru'. El trebuie să cunoască mulţi, mulţi oameni, alături de care aiurează/aberează îndelung la "disco-bar" şi pe marginea piscinei/prăpastiei, după care plonjează de-a dreptul pe Wall St. Banii cei mulţi sunt realizarea cea adevărată, nu cultura, sau alte banalităţi d-astea.
Dacă filmul se încheia cu secvenţa introductivă, în care personajul central îşi recunoaşte erorile fatale, puteam să ne gândim la un fel de parabolă contemporană. Dar regizorul acestui film nu este Martin Scorsese, care ar fi căutat, poate, o morală în toată afacerea (necurată), ci un simplu salariat al Hollywood-ului. Iar Hollywood-ul, ca şi McDonald's-ul, nu lasă pe nimeni să părăsească sala nemulţumit, deci eroul supravieţuieşte, ba chiar are şanse să ajungă preşedintele Americii. Această concluzie plină de E-uri şi conservanţi, aruncă la gunoi câteva fire narative (blonda ucisă la hotel?) şi personaje (în frunte cu De Niro). Totuşi, filmul conţine câteva metafore eficiente (transfocarea obositoare prin oamenii, străzile, "layerele" New York-ului, dar şi ale minţii personajului central), iar De Niro nu este complet irosit, de vreme ce îi dă lui Bradley Cooper replica cea mai interesantă din film, vorbindu-i despre etapele pe care oamenii trebuie să le parcurgă pentru a ajunge la performanţă. În lumea reală, fără aceste etape, succesul e la fel de "natural" şi "durabil" precum pastila "deşteptăciunii".


Limitless (2011)