1 dec. 2013

ROMÂNIA ADEVĂRATĂ

La televizor "rula" o știre despre un târg cu produse tradiționale de la Brașov. Câțiva artiști populari dansau, târgoveții aranjau mezelurile și prăjiturelele "de casă", oamenii se foiau, încântați, prin fața bucatelor. Privirea mi-a căzut pe un om în vârstă, căruia i se lua un "vox" (interviu scurt, părerea lui despre eveniment). Omul spunea: "ASTA E ROMÂNIA ADEVĂRATĂ", iar exclamația lui era însoțită de lacrimi.

S-ar zice că au trecut secole, milenii, de când nu ne-am mai simțit frați cu ceilalți români, iar asemenea priveliști ne tulbură. Ne-am obișnuit să fim străini, să ne înjurăm orașul și țara, conducătorii, preoții. Să ne urâm trecutul și să ne temem de viitor, cu un pahar de țuică în față. Să ne bucurăm unii de alții meschin, doar la câștig, sau când cel de lângă noi ne face favoruri. Ne-am adaptat la o lume artificială, la o viață învățată de la alții, mai puțin "poeți", care au construit civilizații din beton, sticlă și sânge. O viață a profitului rapid, de toți și toate.

În frigul începutului de decembrie, știrea cu bătrânul "mi-a acoperit inima" și a rămas cu mine.
Ce era cu acele lacrimi izbucnite din cuvintele "ASTA E ROMÂNIA ADEVĂRATĂ"? Acea Românie ca o pâine caldă, ca un ceaun cu sărmăluțe mici și zemoase, ca o horă a unirii, a comuniunii frățești...


La Mulți Ani, Românie uitată!


Trimiteți un comentariu