26 mar. 2010

Earth Hour 2010

Se apropie o nouă "Oră a Pământului", şi mă gândeam că nu ar fi rău să încurajez şi eu, prin intermediul blogului, o atitudine mai responsabilă faţă de resursele naturale ale planetei noastre.

"Earth Hour este o iniţiativă pusă în practică pentru prima dată în 2007, în Sidney, Australia, de peste 2,2 milioane de familii şi companii – care au stins simultan luminile timp de o oră. Potrivit WWF (World Wildlife Fund for Nature – organizaţie mondială non-profit care derulează proiecte pentru conservarea naturii), în 2008 au participat la această acţiune peste 50 de milioane de oameni din 35 de ţări.

În martie 2009 sute de milioane de oameni din peste 4.000 de oraşe din 44 de ţări s-au implicat în a treia ediţie a Earth Hour, transformând-o în cea mai mare iniţiativă împotriva schimbărilor climatice din lume. Earth Hour 2010 poate să fie şi mai mare! Este un îndemn la implicare adresat fiecărui individ, fiecărei companii şi fiecărei comunităţi din lume.

Este foarte important să fim responsabili faţă de mediu, faţă de oameni şi să folosim eficient toate resursele.

Implică-te şi tu împreună cu familia şi prietenii în campania internaţională WWF - Earth Hour 2010, stingând toate luminile de acasă sâmbătă seara, pe 27 martie, între 20:30 şi 21:30".

Un comentariu:

mihai brasov spunea...

In Brasov de ziua pamantului s-au stins luminile in parcul central si in Piata Sfatului si atat. Si erau vreo 30 de tineri care s-au adunat in centru cu niste lumanari si 2 chitari... Lumea de pe-acolo nici nu stia despre ce e vorba. Am aflat si eu printr-un mass, ca pe stiri (sau pe net) mai nimic... Apoi... ziua lui peste a fost, nu a pamantului...