1 sept. 2013

"Post Terra"

Vara aceasta, în cinematografe a avut loc o "hemoragie" de SF-uri americane produse în 2012. Majoritatea au tonul setat de spaimele apocaliptice ale anului trecut: distopii, cu sau fără alieni (Elysium), post-"end-of-the-world"-uri (inclusiv parodii - This Is the End), multe deja-vú-uri cu fițe (The Colony, Europa Report)...


Într-un târziu am văzut Oblivion (adaptat la noi "Planeta uitată"). Cât de greu e să mai "scoţi" un SF care să nu semene cu altele?
Într-adevăr: ochelarii de soare, "motoreta" şi nava-elicopter-avion sunt din Top Gun & Days of Thunder (non-SF-uri). Scavengerii refugiaţi în Biblioteca din New York (un topos distrus şi în The Day After Tomorrow) amintesc de Mad Max, plus sute de alte SF-uri "surate". Clona pare inspirată din Moon (2009, un "underdog" ingenios), "fagurii" cu clone - Matrix, intrarea în nava extraterestră, la final, seamănă izbitor cu scena din Independence Day. Scenografia şi cromatica omagiază chiar Odiseea lui Kubrick!
Bun, Oblivion nu e un SF inovator şi se ia de mână cu recentul "After Earth" (tradus destul de comic "1000 post Terra"). Dar "fură cu cap", ca să spun aşa, are personaje charismatice şi are un motto captivant: "Earth is a memory worth fighting for" (la pachet cu titlul, la fel de captivant). Demersul dramaturgic este şi el arhicunoscut din atâtea SF-uri în care eroul trebuie să-şi redescopere trecutul, pentru a rezolva problemele ridicate de prezent. Dar cum îţi ataci duşmanul, dacă lucrezi pentru el? Adevărul este ocultat de diverse forţe negative (alieni invadatori, pământeni răuvoitori etc), memoria este un seif, iar cheia trebuie găsită! Total Recall, ce mai! Însăşi replica "Dream of me" trimite la deja clasicul SF, despre care am mai vorbit (citeşte aici).
M-a şocat şi la acest film, însă, absenţa Divinității, la care mai toate "şopârlele" scenaristice par a face aluzie. "How can man die better: than facing fearful odds, for the ashes of his fathers, and the temples of his Gods" - citeşte eroul într-o carte despre Imperiul Roman. "Ashes" şi "The temples of his Gods"! Cum de nu a dat peste un pasaj din Noul Testament, ci doar peste unul dintr-o carte antică, dinaintea Creştinismului?
Am senzaţia că scenariile de la Hollywood trec printr-o cenzură ideologică de inspiraţie comunistă, iar orice menţiune a religiei cere "oblivion". Ar vorbi despre Dumnezeu fără să-I pronunţe numele (Ana Blandiana făcea ceva similar în poeziile ei din anii '80). Mai degrabă s-ar vorbi despre credinţele păgâne (care nu îi jenează pe scientologi?). Ce sens are dezgroparea memoriei, dacă aceasta nu aduce şi o înnoire a fiinţei? Singurul sens al vieţii rămâne în acest film retragerea într-o cabană la munte, plină cu discuri "Pink Floyd" şi cărţi recuperate din ruinele civilizaţiei distruse. Dar cine recuperează credinţa?
Am aflat (la Liturghie!) că în Constituţia Europei nu va fi redactat nici un cuvinţel referitor la Creştinism, religia pe care s-a construit civilizaţia "occidentală" ("Western Civilization") din ultimii 2000 de ani! Închei cu un extras din Wikipedia: "Western civilization traces its roots back to European and Mediterranean classical antiquity. It is associated with nations linked to the former Western Roman Empire and with Medieval Western Christendom who emerged from feudalism to experience such transformative historical episodes as the Renaissance, the Reformation, the Enlightenment, the Industrial Revolution and the development of liberal democracy".


PS Cine (ce actor) lipseşte din această critică cinematografică (cu derapaje teologice inexplicabile)?




Trimiteți un comentariu