BROKEN FLOWERS

Imi amintesc de seara in care a fost prezentat filmul "Ghost Dog", la DaKINO, de catre Lucian Georgescu, care spunea că acel film anunta finalul operei lui Jim Jarmusch, fiind primul (si probabil, ultimul) film unde personajul central murea.

Iată că, la o distantă considerabilă de acele evenimente, Jarmusch revine în centrul atentiei cinefililor din Europa (căci, insistînd să facă filme asa cum vrea el, nu are şanse să ajungă la Oscaruri în veci), tot cu un film tragic. Este un film teribil de viu, despre nişte personaje mortificate. "Broken Flowers" e traversat de o tristete stranie, evidentă (paradoxal) în detaliile aparent comice (o discutie la telefon între personajele aflate în aceeaşi cameră, CD-ul cu muzică de călătorie, personajul lui Murray încercînd să adoarmă în avion). Scenariul este de o simplitate dezarmantă, şi, probabil, in viziunea spectatorului traditional (pentru care "cinema" poate sa insemne "Desperate Housewives") nu justifică lungimea filmului. Bill Murray se autodepăseste (după performanta din "Lost in Translation") fara prea mult efort, in rolul "pensionarului" middle-age care se îmbogatise din afaceri cu computere, baricadat in uniforma sa (trening) de burlac trecut şi în luxoasa sa rezidentă, din care lipsesc computerul si... nevasta. In rest, uriasul televizor si statia de sunet umplu golurile, din ce în ce mai mari, ale vietii. Cand Murray află (dintr-o scrisoare anonimă) ca are un baiat de 19 ani, care a plecat in lume să-si caute tatăl, putem spera la o intriga. Cand vecinul lui Murray (care este diametral opus lui, căsătorit, cu multi copii, sărăntoc si pasionat de dezlegarea misterelor si de net) il ajută sa-si facă un plan de vizitare a fostelor sale iubite, in cautarea autoarei scrisorii, putem spera la un conflict. Dar Jarmusch este departe de a ne face pe plac. Nimic din ce speram nu se intîmplă. Nici o problemă nu este rezolvată pînă la capăt. Dimpotrivă, personajul lui Murray este, la final, mai trist şi mai distrus decît la început, iar spectatorul iese din sală bulversat şi bîntuit de ultimul cadru, care este pur şi simplu uluitor. Ce poate fi digerat, totuşi, din această dilemă în care ne aruncă regizorul-scenarist? Nişte momente comice excelente - Murray asteptînd-o pe Sharon Stone, în compania fiicei acesteia, Lolita, Murray la masă cu iubita sa ex-hippiotă, actualmente depresivă, discutia cu Jessica Lange ("Animal communicator") si întîlnirea finală cu presupusul său fiu (citat din personajul lui Murray: "The past is gone, the future is not here yet, and all we have is... the present"). Bonus - cîteva secvente de vis memorabile.

In concluzie, un fascinant film actual, despre înstrăinarea şi confuzia lumii în care trăim, realizat de un cineast care se apropie de marile întrebări cu o elegantă de maestru.

Cannes-ul prezidat de Emir Kusturica a apreciat corect acest film cu Marele Premiu.

text din 2006