28 ian. 2007

I.L.M. şi plastica efectelor vizuale

I.L.M. ( Industrial Light & Magic ) este una din cele mai importante companii de post-producţie din peisajul cinematografic american. Creatã în 1977, I.L.M. a devenit rapid principala pepinierã de specialişti în efecte vizuale de la Hollywood.
 
Dupã succesul pe care l-a avut cu “American Graffitti” la începutul anilor ’70, Lucas a pus bazele unui proiect S.F. teribil de ambiţios, care urma sã devinã seria “Star Wars” ( “Rãzboiul Stelelor” ). Pentru a-şi transpune personajele şi scenele din imaginaţie pe marele ecran, Lucas avea nevoie de diverse trucaje. Multe dintre acestea fuseserã deja realizate cu succes, în filme precum “2001 - Odiseea Spaţialã” ( S.U.A. 1968, r. : Stanley Kubrick ), însã de data aceasta era vorba despre o anvergurã diferitã. În “Rãzboiul Stelelor” (“A New Hope” ), acţiunea se desf­ãşoarã pe mai multe planete, cu reliefuri, populaţii şi civilizaţii specifice. În ajutorul regizorului a venit o echipã specialã pentru efecte speciale, iar membrii ei au fondat, alãturi de Lucas, I.L.M. 
Aceastã companie a cãpãtat, treptat, prestigiu. S-au înmulţit, treptat, membrii şi tehnicile folosite. Imaginile uluitoare create de I.L.M. nu s-ar putea, însã, integra în structuri cinematografice fãrã viziunea graficienilor, pictorilor de costume, scenografilor. În “Imperiul contraatacã” ( “Star Wars V - The Empire Strikes Back” - 1980 ) artiştii din I.L.M. au primit dificila sarcinã de a realiza un oraş care pluteşte printre nori. Pentru ediţia specialã a acestui episod, lansatã în 1997, au fost adãugate, pe peliculã, elemente noi în anumite cadre, cum ar fi texturile de pe fragmentele arhitectonice care compun oraşul norilor, culoarea cerului, eclerajul interioarelor. La fel s-a procedat şi în cazul re-lansã­rii ultimului episod al vechii trilogii, anume “Întoarcerea lui Jedi” ( “The return of The Jedi” - 1983 ), îns­ã în acez caz intervenţiile au fost minime. Efectele speciale din acest film îşi pãstraserã spectaculozitatea. I.L.M. şi-a pus pecetea asupra celor mai populare filme din anii ’80 : seria “Indiana Jones” ( 1981 - 1989 ), “E.T. - Extraterestrul” ( 1982 ), “The goonies” ( r. : Richard Donner, 1985 ), “Cocoon” ( r. : Ron Howard, 1985 ), “Back to the future” ( r : Robert Zemeckis, 1985 ), “Vrãjitoarele din Eastwick” ( “The Witches of Eastwick, 1987 ), “Imperiul soarelui” ( “Empire of the Sun”, r. : Steven Spielberg, 1987 ). În 1988 s-a realizat filmul “Cine l-a rãpit pe Roger Rabbit ?” ( “Who Framed Roger Rabbit”, r. : Robert Zemeckis ), care a redescoperit tehnica filmãrilor combinate cu animaţie. Iepurele animat împarte ecranul cu un actor, care a trebuit sã mimeze, la filmare, dialogurile şi acţiunile întreprise alãturi de personajul imaginar. Decorurile şi costumele sunt, parcã, “rupte” din nişte benzi desenate. De asemenea, dinamica filmului se apropie de cea din desenele animate. “Vânãtorii de fantome 2” ( "Ghost Busters 2” - 1989 ) prezintã Satuia Libertãţii care, posedatã de fantome, se dezlipeşte de pe soclul ei, înnoatã prin ocean şi începe sã bântuie strãzile din Manhattan. Animatorii de la I.L.M. au înzestrat statuia şi cu o surprinzãtoare expresivitate : chipul diafan al fetei cu cununã de raze se schimonoseşte pe mãsurã ce pãtrunde în inima metropolei. “Abisul “ ( “The Abyss” - 1990, r. : James Cameron ) este filmul care a deschis drumul cãtre era efectelor realizate pe computer. Graficienii s-au vãzut puşi în situaţia de a compune personaje şi decoruri într-o altã­ manierã decât cea tradiţionalã­. Celebra figurã întrupatã din picãturi de apã, care imitã grimasele diverselor personaje de pe submarinul pe care îl viziteazã, anunţã fabuloasele metamorfoze ale robotului polimimetic din “Terminator 2”, realizat de acelaşi Cameron. Pentru “T2”, tehnologia a fost împinsã cãtre performanţe incredibile. Robotul negativ se scurge, din trupul sãu uman, prin spãrturi în tavanul liftului, în parbrizul elicopterului, trece prin gratiile închisorii, ia chipul altor personaje. Cromatica filmului este rece, metalicã, în concordanţã cu texturile armelor care invadeazã mai toate încadraturile. Spielberg a regizat în 1991 o nouã versiune a basmului care îl are ca personaj central pe Peter Pan, - “Hook”. Filmul beneficiazã de o scenografie excepţionalã. Se simte influienţa ilustraţiilor din cãrţile pentru copii, bogate în detalii şi viu colorate, asupra imaginii filmului. De remarcat secvenţele care înfãţişeazã Londra. Acestea sunt filmate cu filtre care rãcesc cromatica exterioarelor, însã, senzaţia de cãldurã, confort în care dorm copiii este pãstratã în interioarele decorate somptuos. Cei care au vãzut şi varianta din 2004 a basmului, intitulatã chiar “Peter Pan”, au observat, probabil, asemãnãrile frapante cu filmul lui Spielberg, la nivelul stilisticii imaginii. Oscarul pentru efecte speciale din 1992 a fost decernat filmului “Moartea devine femeie” ( “Death Becomes Her” - r. : Robert Zemeckis ). Specialiştii de la I.L.M. au lucrat cu talente actoriceşti precum Meryl Streep şi Goldie Hawn, pe care le-au supus unor transformãri care, deşi groteşti, au reuşit sã stârneascã râsul. Din nou simţim atmosfera de benzi desenate în costume, decupaj, joc al actorilor.
În 1993, I.L.M. a realizat un pas decisiv în evoluţia efectelor speciale : “Jurassic Park”, cel mai bun film de acţiune al lui Steven Spielberg. Aici se întâlnesc primele animale create în întregime pe computer : dinozaurii. Filmul beneficiazã din plin de experienţa lui Spielberg ca regizor al filmelor de aventuri. Decorul exotic amplificã suspense-ul din scenele deja celebre ale întâlnirii cu tiranozaurul scãpat din cuşcã, urmãrirea nocturnã prin junglã, lupta cu velociraptorii. Vegetaţia ocupã un loc important în cadrele de exterior, dar nu numai. Se poate spune cã verdele este culoarea dominantã a acestui film, de vreme ce îmbracã dinozaurii, maşinile şi pereţii construcţiilor din parc, pictaţi ( tot ) cu palmieri şi liane. De asemenea, se exploateazã efectele provocate de contrastul luminã-umbrã. Scenele de acţiune au un vãdit aspect grafic. Pe lângã ritmul conferit prin dinamismul din cadru, mişcãrile de aparat şi montaj, se remarcã dinamismul generat de diversele linii care brãzdeazã ecranul : gratii ( dupã care sunt ascunşi dinozaurii ), garduri, grãtare ( care acoperã gurile de aerisire din tavan, pe unde se salveazã personajele din calea velociraptorilor ). Filmul a lansat multe clişee : prevestirea atacului prin undele din paharul cu apã, apariţia tiranozaurului, marcatã prin plasarea piciorului vãzut amorsã în primul plan al imaginii, cadre cu oglinda retrovizoare a gipului, în care portretul dinozaurului este mãrit, filmarea urmãririi printre picioarele velociraptorului ( care aleargã în bucãtãrie ).
Când credeam cã goana dupã efecte speciale se încheiase, a apãrut “Masca” ( “The Mask”, r. : Chuck Russell, 1994 ). Inspirat de desenele animate ale lui Tex Avery, filmul exploateazã şi capacitatea ( ieşitã din comun ) de a se strâmba a lui Jim Carrey. Deşi pe alocuri pot aduce a kitsch, efectele vizuale fac posibilã transformarea actorilor în personaje tri-dimensionale de desen animat.
În anii ce au urmat, s-au dezvoltat noile descoperiri în materie de efecte vizuale. Filme precum : “Congo” ( 1995 ), “Jumanji” ( 1996 ), “Dragonheart” ( 1996 ) au explorat posibilitãţile de reconstituire a diverselor animale ( reale sau ireale ) prin intermediul computerului. Cu “Titanic” ( 1997, r. : James Cameron ) atenţia creatorilor de efecte speciale s-a întors asupra arhitecturii. Celebrul vas britanic a fost reconstituit parţial cu programele 3-D. Regizorul a încercat sã se împartã în mod egal între partea romanticã şi cea de acţiune a filmului, iar acest demers l-a costat personalitatea filmului. “Titanic” este un film bine lucrat din punct de vedere tehnic, dar fãrã pretenţii de originalitate. La nivel vizual, este de remarcat valorificarea replicii în mãrime naturalã a vasului, prin mişcãri complexe de aparat - traiectorii în jurul vaporului, pe coridoare ( momentul scufundãrii ). Faptul cã pe versiunile VHS ale filmului, unele efecte vizuale trãdeazã colajul realizat pe computer, este notabil.
Dupã 1998, au apãrut filme în care efectele speciale jucau roluri din ce în ce mai importante. “Impact nimicitor” ( “Deep Impact”, r. : Mimi Leder, 1998 ) prezintã lupta disperatã a unor oameni de ştiinţã şi experţi NASA pentru a opri coliziunea unui meteorit gigantic cu Terra. “Mumia” ( “The Mummy”, r. : Stephen Sommers - 1999 ) prezintã lupta unor arheologi cu o mumie care bântuie prin Egipt. Lansarea noii trilogii “Star Wars”, urmatã la scurt timp de controversatul “Matrix” ( r.: Andy & Larry Wachowsky ), a adus în atenţie un concurent serios pentru I.L.M. Noile tehnici utilizate în mare secret la realizarea lui “Matrix” şi-au aruncat umbra peste “Ameninţarea Fantomei” regizatã de Lucas ( “Star Wars - Phantom Menace” ). Filmul se întorcea la stilistica lansatã cu 20 de ani în urmã, pe care o continua cu succes, iar fanii înrãiţi ai seriei “Star Wars” nu şi-au trãdat cauza, asaltând sãlile de cinema. “Ameninţarea Fantomei” nu venea, însã, în întâmpinarea dorinţei de altceva, cu care efectele speciale îi obişnuiserã pe spectatori. Lucas a adus pe ecran alte peisaje ( de data aceasta generate pe computer ), inspirate de romantismul victorian ( dupã cum însuşi declara ), însã nu a inventat un personaj negativ credibil, care sã-l înlocuiascã pe Vader. Astfel, conflictul filmului alunecã uşor spre derizoriu.
Sub tutela I.L.M. s-au generat efecte speciale pentru ultimele filme de gen ale deceniului : “Casa bântuitã” ( “The Haunting”, r. : Jan DeBont ), “Rechinii ucigaşi” ( “Deep Blue Sea”, r. : Renny Harlin ), “Cãlãreţul fãrã cap” ( “Sleepy Hollow”, r. : Tim Burton ) - încercarea nu prea reuşitã de a revitaliza un personaj din mitologia americanã.
Pentru noul mileniu s-au pregãtit subiecte precum “Furtuna perfectã“ şi “Planeta maimuţelor”, care aduceau efecte noi pentru filme vechi.
În 2000, Spielberg a acceptat sã realizeze un vechi proiect de-al lui Stanley Kubrick, la invitaţia familiei acestuia ( Kubrick murise cu un an înainte ). Dennis Murren, directorul departamentului de efecte vizuale al I.L.M., vorbeşte despre film : ”Scenariul scris de Spielberg aduce mult mai mult plotului iniţial.” Filmul prezintã cãlãtoria unui copil-robot printr-o lume ostilã a viitorului, cãtre regãsirea mamei care îl adoptase. Pentru realizarea secvenţei din oraşul viitorului, specialiştii din I.L.M. au creat un studio pentru filmãri pe un ecran albastru uriaş ( 50/100m ). În faţa acestui ecran enorm urmau sã fie filmate personajele şi decoruri minime, pentru ca, apoi, restul scenografiei sã fie creatã pe computer. Dupã spusele lui Murren, “Spielberg e un regizor spontan, iar noi dorim sã-i dãm şansa sã se rãzgândeascã”. Astfel, la filmare, au fost instalate monitoare pe care erau afişate elementele din cadru plus decorurile procesate în timp real. În aceste condiţii, regizorul putea lucra împreunã cu operatorul la decupaj, fãrã sã-şi imagineze scenografia, care era vizibilã pe ecran. Spre finalul filmului existã o secvenţã în care New York-ul ( viitorului ) este inundat, iar copilul-robot cãlãtoreşte cu un submarin ( realizat tot pe computer ), spre un parc subacvatic. Pentru a crea un New York convingãtor, specialiştii de la I.L.M. au construit modele la scarã, scufundate într-un vas cu apã, care apoi au fost prelucrate pe computer. “Modelele de clãdiri aveau între 3 şi 4 m. Le-am construit în acest fel pentru cã avem nişte realizatori de modele care pot face blocurile sã arate ca şi când ar fi sub apã de 200 de ani.” - spune Murren. Altã problemã pentru Murren a fost potrivirea stilului special de a filma al operatorului Janusz Kaminski cu efectele speciale. “Am lucrat mult la obţinerea unei anumite estetici a filmului. Janusz Kaminski a realizat o imagine fabuloasã, şi a trebuit sã incorporãm toate efectele noastre în aceastã imagine. A fost destul de dificil, deoarece nu este un mod standard de a filma.” S-au creat, totodatã, roboţii care devin personaje în acest film, iar procesul de realizare a acestora nu putea evita CG ( computer - graphics ). Murren explicã realizarea unei baby-sitter-e robotizatã : “Îi vezi faţa, care este, bineînţeles, o faţã umanã care joacã aşa cum numai o fiinţã umanã poate juca, dar când se întoarce în lateral, vezi cã partea din spate a capului lipseşte, şi sunt o grãmadã de aparate în locul ei. Am vrut sã o facem sã arate real, deci am folosit faţa unei actriţe, iar apoi i-am înlocuit pãrţi ale capului cu zone prelucrate pe computer.” Filmul a apãrut pe ecranele americane înainte de distrugerea turnurilor din New York, care sunt prezente în peisajul post-apocaliptic realizat de experţii de la I.L.M.
(...)
În ultimii 25 de ani, I.L.M. a funcţionat cu motoarele la maxim pentru a realiza, alãturi de armatele de cineaşti de la Hollywood, proiecte care mai de care mai ambiţioase. Printre acestea se numãrã cele mai vãzute filme ale tuturor timpurilor. Deşi este ameninţatã de concurente mai tinere şi mai proaspete, aceastã companie rãmâne o uzinã de procesare a viselor.
Trimiteți un comentariu