Karenina

Romanele lui Tolstoi continuă să inspire filme cu Keira Knightley şi Jude Law (care se descurcă onorabil în recenta versiune). Am vrut să văd Anna Karenina pentru că nu am citit romanul, considerat unul dintre cele mai importante din istoria literaturii, nici nu am văzut vreo altă adaptare (din zecile existente numai pentru cinema). Curios, cu doar câteva zile înainte vedeam o ecranizare pentru televiziune a romanului Madame Bovary. Credeam că sunt primul (:)) care găseşte un dialog Flaubert - Tolstoi (au fost contemporani, iar franţuzul a scris Madame Bovary cu 20 de ani înaintea Kareninei), dar iată că, după cum vedem pe net, a mai scris cineva pe tema aceasta, iar respectiva a citit şi cărţile!

Întors la film, criticul american Pete Travers scrie în Rolling Stone: "Rather than genuflecting to Tolstoy, Wright (Atonement, Pride & Prejudice, Hanna) shakes things up by setting his film in a 19th-century theater to emphasize Anna’s artificial life in Russian society, moving outside when the characters connect to the real outdoors enjoyed by the country farmer Levin" ("în loc să i se închine lui Tolstoi, Joe Wright - regizorul, n.trad.- tulbură apele prin montarea filmului în decorul unui teatru de secol XIX, pentru a evidenţia artificialitatea vieţii Annei în societatea rusă, dar iese în exterior atunci când personajele intră în contact cu fermierul Levin şi realitatea vieţii de la ţară"). Lui Travers i-a picat bine această metaforă, pusă în scenă de dramaturgul Tom Stoppard - cel care a adaptat romanul. Mie nu. Pe alocuri, e potrivită scena de teatru, dar nu e suficient de elocventă, aducând artificialitate mai degrabă filmului decât situaţiei Annei. Tendinţele de înnoire cu orice preţ distorsionează, nu doar formal, unele opere clasice (deşi această declaraţie e însăşi un clişeu!).