Sărbători fericite!

Cică deceniul care se apropie de final a fost unul dintre cele mai "prospere" din istoria umanităţii, cu cele mai puţine victime rezultate din războaie. Într-un ziar găsim titlul Deceniul terorismului. RETROSPECTIVA. 2001 – 2010, 10 ani de „victime colaterale”, sub care citim: "câmpurile de bătălie ale secolului XX au lăsat în urma lor cele mai multe victime din istorie. Omenirea spera ca, odată cu trecerea în mileniul trei, flagelul războiului să fie, dacă nu eradicat, cel puţin redus la minimum posibil. Despre primul deceniu al anilor 2000 se poate spune cu certitudine, din păcate, că a fost unul al terorismului. Războiul, devenit practic unul de gherilă urbană, se poartă acum cu telecomanda în mână, iar victimele bombelor plantate în şcoli, clădiri de birouri sau mijloace de transport nu mai sunt soldaţii, ci oamenii obişnuiţi".
Pe continentul nostru s-a încercat un control al conflictelor armate prin extinderea Uniunii Europene. A fost deceniul în care România s-a distanţat rapid de propriul trecut comunist, în încercarea disperată de a se alătura oficial unor ţări mult mai dezvoltate din punct de vedere economic. S-a văzut că simpatia (deseori contrafăcută) dintre est şi vest nu este suficientă pentru a recupera distanţa dintre civilizaţii.
Anul trecut puteam citi pe Cosmopolitan.ro: "deceniul 2000-2009 va fi probabil cel mai cald înregistrat vreodată". Dar 2010 este ultimul an al deceniului care "a fost marcat şi de dezastre naturale majore. Pe 26 decembrie 2004, un seism de 8 grade, produs în apele Indoneziei, a provocat un tsunami uriaş în Oceanul Indian. Valurile de 30 de metri au şters de pe faţa pământului regiuni întregi şi au ucis 220.000 de oameni.
Natura s-a dezlănţuit şi în mai 2008, cînd China a fost lovită de un seism de 7,9 grade. Bilanţul: 87.000 de morţi şi milioane de sinistraţi.
Deceniul rămâne în istorie şi pentru criza economică, declanşată în septembrie 2008 de falimentul băncii americane Lehman Brothers. Ca o reacţie în lanţ, s-au declarat falimente după falimente, iar criza financiară a devenit una economică şi globală, cea mai gravă de la Marea Criză din 1929" (citeşte articolul aici).
Cu atâtea recorduri la activ, e greu să ghicim ce va urma. Ne rămâne credinţa în ajutorul lui Dumnezeu, care devine evident prin faptele aproapelui nostru. Faţă de aproapele avem multe obligaţii, deseori neglijate.
Crăciunul vine cu brazi împodobiţi, beculeţe, bomboane şi cadouri, dar mai întâi de toate cu Vestea cea Bună a Naşterii unui Copil într-un loc sărăcăcios. Copilul, Mântuitorul se naşte în fiecare iarnă pentru a ne dărui, time and again, încredere şi iubire.



imagini din Bucureştiul "iernat"

Crăciun fericit şi un An Nou cu sănătate şi bucurii!

Panaramă - acum 20 de ani

Cu aproximativ un an în urmă, mi-a parvenit o panaramă de revistă intitulată "Presa Panoramic". Era un "număr special", prăfuit şi uitat din decembrie 1990, când se împlinea "un an de la Revoluţie". Cu acea ocazie "specială", revista cu pricina dedica un articol minor speculaţiilor şi elucubraţiilor legate de 1989, celelalte pagini fiind populate cu texte "care mai de care". Am cules câteva:

Holograme şi pistolari

Pentru amatorii de noutăţi tehnologice, recomand site-ul Engadget, unde putem vedea cum holograma unui oraş poate să "încapă" pe un suport plan.


Pentru amatorii de westernuri (sau mai degrabă SF-uri) şi pentru cei care se întrebau dacă există şi performanţe la "pistol-viteză" în realitate, ca să zic aşa, iată o înregistrare (din 1986) în care ne este prezentat "cel mai rapid pistolar de pe Pământ":


Vezi filmuleţu' aici.

Cine e Moş Nicolae ?

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sfântul care a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, este modelul care a inspirat tradiţia populară a lui Moş Nicolae, datorită blândeţii şi actelor sale de milostenie.
Totuşi, Sfântul a rămas în istoria Bisericii şi ca un apărător sever al credinţei, prin gestul său de mustrare a ereticului Arie, care punea în pericol unitatea Bisericii persistând în răspândirea unor teorii greşite despre natura Fiului. În consecinţă, Sfântul Ierarh Nicolae l-ar fi pălmuit pe Arie în timpul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a fost elaborat Crezul, sau Simbolul Credinţei tuturor creştinilor. Dealtfel, nu mulţi ştiu că mâna cu care a fost mustrat ereticul se află de 400 de ani în biserica bucureşteană Sf. Gheorghe Nou, construită de Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu şi situată în actualul centru absolut al capitalei ("km 0").

Sfântul Nicolae este ocrotitorul copiilor şi al familiei. În amintirea dărniciei sale, în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie, copiii care au fost cuminţi primesc cadouri (în ultima vreme, mai ales dulciuri).
Peste 800 000 de români îşi sărbătoresc azi onomastica. Le urăm La Mulţi Ani cu sănătate!
Tot azi se dă "startul" minunatului sezon al colindelor, pentru că Sfântul Nicolae vesteşte apropierea celui mai fericit moment al iernii - Sărbătoarea Naşterii Domnului.

When History Comes Knocking: Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up

"Plan B is a gallery that opened in September 2005 in Cluj, the main city of the Romanian province of Transylvania. Initiated by Mihai Pop and Adrian Ghenie, Plan B functions as a production space for contemporary art; at the same time it is a research center focusing on the Romanian art of the last 50 years, by revealing works of remarkable artists without previous international exposure", citim pe Vernissage.tv.blog.

Am primit de pe grupul începem, un mesaj despre o expoziţie nouă -
"When History Comes Knocking: Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up
Alexandru Antik, Sándor Bartha, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Kinema Ikon, Iosif Király, Călin Man, Dan Mihălţianu, Wanda Mihuleac, Andrei Oişteanu, Miklos Onucsan, Eugenia Pop, Decebal Scriba, Nadina Scriba, Dan Stanciu, subREAL, László Újvárossy, Sorin Vreme. Curated by Judit Angel" - prezentată de Galeria Pan B, care are două "sedii", din câte se înţelege:

Romania: Str. Henri Barbusse 59-61 400616 Cluj Tel +40.740.658555

Germany: Heidestrasse 50 10557 Berlin Tel. +49.172.3210711

Cică expoziţia de grup se concentrează asupra direcţiilor experimentale luate de arta românească în anii '80 -'90. Titlul este cel puţin interesant, la fel şi fotografia de mai sus. Din păcate, expoziţia va fi deschisă doar la Berlin, până în februarie 2011.

ÎnTrecerea anilor

La TVR a început o emisiune de divertisment intitulată ÎnTrecerea anilor. Aseară am dat şi eu cu telecomanda peste a doua ediţie a acestei emisiuni, unde invitata Anca Turcasiu vorbea cu "moderatorul" Mircea Radu (scăpat cu greu de monstruoasa emisiune Din dragoste) despre tinereţea ei plină de minunăţii din anii '90, când debuta în celebrul film Miss Litoral.
Emisiunea merge pe "formatul" predecesoarei Cei mai frumoşi ani, care "a rulat" pe Antena 1 acum câţiva ani, parcă. Bruma de nostalgie, uşor contrafăcută, a fost împăştiată, din păcate, prin recitalul jalnic al formaţiei No Mercy, vreo 4 personaje teleportate din negura istoriei recente a muzicii de pe Mtv, care au venit în România special pentru această scurtă apariţie (zic şi io, dar dacă e chiar aşa, atunci au ajuns rău băieţii!).

10 pentru România la Cluj

Gala 10 pentru România (ediţia Transilvaniei) a avut loc ieri seară la Cluj, la Teatrul Naţional. Prezentatorii evenimentului au fost Florin Piersic, "acompaniat" de Mihai Tatulici şi Melania Medeleanu.


Deşi nu am văzut decât fragmente, prima ediţie regională a acestei gale fost de pomină, mai ales datorită seniorului Piersic, care poate vorbi liber ore întregi, mai ceva ca Fidel Castro, numai că ăla nu te face să râzi.

Niscaiva actualități reci

Când am văzut prima oară Naked Gun 33 1/3: The Final Insult (1994) la Patria, am râs aproape 93,33% din timpul filmului. Leslie Nielsen, comicul "cu păru alb", care ne-a distrat în seria Airplane! şi Armă goală, pe care aş fi vrut să-l văd jucând alături de Steve Martin , a încetat din viaţă la sfârşitul lunii trecute. "Neslie" avea 84 de ani. May he RIP !

Naked Gun 33 ⅓ - The Final Insult (trailer)

A fost Ziua "Naţiei" şi a trecut aproape neobservată. Poate datorită vremii groaznice, care, însă, nu a putut sta în drumul lui Bănică Jr. şi a echipei de exaltaţi de la ProTV, care au pus capăt sezonului 10 din Dansez pentru tine. Angajaţii acestui canal încearcă din răsputeri în fiecare an, doar odată pe an, să-i mai încurajeze pe locuitorii patriei noastre, cu sloganuri dezumflate (fâsâite ?) precum RomâniaDA! Restul zilelor sunt înţesate cu ştiri despre ravagiile pe care românii le fac acasă şi aiurea (prin Europa).

Temperaturile scăzute au năvălit peste capitală, acompaniate de ploi reci şi insistente. Urăm tuturor, în special României, vremuri bune!

Mina Naica

După ce am rămas impresionat de un mail recent, am hotărât să expun şi pe blog aceste imagini uluitoare din mina Naica din Chihuahua, Mexic.







"În mina Naica din Chihuahua, Mexic, în care se exploatează plumb, zinc şi argint, se află o peşteră a minunilor cristaline, scoasă parcă din poveştile ştiinţifico-fantastice. În această peşteră au fost descoperite, abia în anul 2000, cristale de selenită de până la 15 metri în înălţime şi 1,5 metri în diametru.
Încăperea care găzduieşte bizarele formaţiuni de cristale a fost denumită Cueva de los Cristales (Peştera cristalelor), şi se află la o adâncime de aproximativ 290 de metri. Cristalele neobişnuite s-au format din fluidele hidrotermale care emană din magma de dedesubtul minei. Nu poţi să intri acolo fără căşti de protecţie, lanterne, cizme de cauciuc şi mănuşi. Temperatura şi umiditatea fac din Peştera cristalelor un adevarat furnal natural".

EXPIFF

După atâtea festivaluri de scurt, lung, animat şi "web" metraj, a mai apărut şi un festival internaţional, bineînţeles, de film experimental. Prima ediţie a EXPIFF se desfăşoară la Cinema Scala din Bucureşti, între 24 - 28 noiembrie 2010. Intrarea ar fi liberă (conform site-ului festivalului).
Cică invitat special este Peter Greenaway (care a mai fost prin România), iar între programele paralele se va desfăşura şi "PANORAMA: SCURTMETRAJ EXPERIMENTAL ROMÂNESC - EXPIFF, care acordă un spaţiu special tinerilor creatori români de film experimental şi artă vizuală, cu scopul de a încuraja şi promova noile talente şi voci inovatoare din România, care au curajul de a explora si contesta creativ limitele limbajului cinematografic.

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti este organizat de Fundaţia Culturală Art-Promo şi susţinut de UNATC, UNArte, York University, Institutul Cultural Român, British Council, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Austriac, Ambasada Suediei, Persona-brands for culture".

"De-a" kino 2010

Răsfoind Şapte Seri am aflat că filmul NO NEWS va fi proiectat marţi, 23 (ora 17, cinema Elvira Popescu) şi miercuri, 24 noiembrie (ora 13, cinema Patria), în cadrul Festivalului DaKino 2010. Ediţia din acest an a primului festival de scurtmetraje din România post-comunistă este aniversară. În 2000 (ediţia cu numărul 10), la Palatul Copiilor eram aproape zilnic la proiecţiile cu scurtmetraje din competiţie. Anii următori, festivalul a continuat să reprezinte un eveniment pentru cinematografia locală, care era în agonie, însă, în mod ciudat, când s-a mutat de la Palatul Copiilor mi-a scăzut treptat interesul pentru acest festival.
Cu ocazia ediţiei aniversare voi participa din nou, după mulţi ani de absenţă, la deschidere.

Carol I, din nou pe soclu

Carol I în faţa BCU - perioada interbelică

Carol I în faţa BCU - 2010


De la o vreme bucureştenii pot admira în faţa Bibliotecii Centrale Universitare, o replică a faimoasei statui ecvestre din perioada interbelică, care îl înfăţişa pe primul rege al României - Carol I, în viziunea sculptorului Ivan Meštrović.
La instalarea regimului comunist, statuia originală din 1939 "was destroyed, as part of a systematic erasing of the nation's Memory" (citim pe flickr.com). Sculptorul noii statui se numeşte Florin Codre (printre altele şi regizor al filmului interzis din 1990, Sobolanii rosii). În 2008, când a fost amplasată macheta statuii (în mărime naturală) pentru a testa reacţiile trecătorilor (cică), în aşteptarea versiunii din bronz, Erwin Kessler considera că "statuia este o pastişă stinsă dupa statuia lui Meštrović, care, topită de comunişti pentru a produce statuia lui Lenin, nu mai poate fi reprodusă la ora actuală după modelul, redus la scară, aflat în proprietatea moştenitorilor sculptorului croat, ce pretind o sumă de ordinul milioanelor de dolari pentru o operaţie de altfel discutabilă ca legitimitate". Statul român a cheltuit deja 3 milioane de euro pentru acest nou monument, care se vrea "dezvelit" de Ziua Naţională.

În Canada, basmele devin realitate

Am citit cu uimire, pe ultima pagină a unui tabloid, o ştire despre doi bătrânei canadieni - Allen şi Violet Large - care au donat 11.2 milioane dolari câştigaţi la loto.
"Avem o casă veche, dar ne simţim confortabil şi suntem fericiţi în ea, spunea Violet. Aceştia au petrecut 30 de ani în Ontario, acolo unde Allen lucra ca sudor şi Violet lucra pentru o companie de cosmetice şi ciocolată. Ei s-au retras din activitate în 1983 şi s-au întors în Nova Scotia. Ne-am stabilit destul de bine, nu am fost milionari, dar stăteam confortabil; spune Allen, care acum este în vârstă de 75 de ani. Atunci când aceştia au nimerit cele 6 numere de la loterie, pe 14 iulie, anul curent, s-au decis să ofere acest premiu celor care au într-adevăr nevoie de el. Toţi banii erau o durere de cap, banii pe care noi îi câştigasem nu au însemnat nimic, a spus Allen, curgându-i lacrimile. Noi ne avem unul pe celălalt" (culmea e că citez din site-ul şcoaladepoker.com).

Duminica unei înmormântări şi a unei sfinţiri

Adrian Păunescu; foto: Jurnalul Naţional

După Sâmbăta morţilor din această toamnă târzie, urmează Duminica unei înmormântări care a răvăşit România. Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, lăsând în urmă o familie îndoliată, o operă literară impresionantă, o carieră politică marcată de controverse şi, cel mai notabil "amănunt" - un popor român care s-a transformat peste noapte în cor de bocitoare obosite. Oamenii s-au îmbulzit în dimineaţa aceasta la Atheneul Român, pentru "a aduce un ultim omagiu" unui personaj pe care l-au tratat cu indiferenţă, sau chiar cu dispreţ în ultimii ani.
Asistăm la o nouă mostră de comportament caracteristic naţiei, care în ultimii ani s-a întrecut în laude postume (vezi şi cazul lui Pruteanu, Pittiş, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole etc). De câteva zile, Păunescu a devenit poet naţional, "al doilea după Eminescu" (deci l-a întrecut şi pe Nichita Stănescu, altfel bunul său prieten), după ce cu doar câteva luni în urmă guvernul îi "hăcuise" pensia şi îl condamnase, ca pe multe alte personalităţi ale culturii noastre (Lucian îmi vine imediat în minte) la o bătrâneţe pauperă.
Talentul poetului ne îndeamnă să-i ignorăm activitatea politică din ultimii ani, ca şi pe cea dinainte de '89, care i-a şubrezit considerabil sănătatea. Mai degrabă ne amintim de Cenaclul Flacăra (evocat în filmul odată interzis, astăzi pe toate posturile TV - Te salut, generaţie în blugi!, 1985, r.: Cornel Diaconu), care a lansat majoritatea interpreţilor români de "folk", de publicistica, verva patriotului şi sensibilitatea celui care recita Ruga pentru părinţi (cântată din 1984 de Ştefan Hruşcă) cu lacrimi în ochi, de fiecare dată.
În mod straniu, Adrian Păunescu nu şi-a prevăzut sfârşitul, deşi era destul de grav bolnav. Pe patul de spital a scris o poezie-testament şi ultimul editorial publicat în Jurnalul Naţional:
"De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim­pe­zeş­te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului. Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul­tă­toa­re, menite să ne avertizeze şi să ne ajute." (Scrisoare din urgenţa inimii);

"Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate"
(De la un cardiac, cordial).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!



Tot azi, Papa Benedict al XVI-lea a sfinţit "catedrala Sagrada Familia, simbolul Barcelonei şi al valorilor tradiţionale ale familiei catolice, în vreme ce a atacat avortul şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, permise în ultimii ani de o Spanie tot mai liberală şi mai desprinsă de Biserică" (via Evz.ro).

Construcţia celebrei catedrale, proiectată de Antoni Gaudí, a început cu 128 de ani în urmă. Impresionanta clădire, care cică nu ar mai fi fost folosită până acum ca biserică (deşi eu am văzut un fel de rugăciune colectivă atunci când am aruncat o privire în interior, acum câţiva ani) a putut găzdui azi oficierea primei slujbe, la care a participat şi regele Spaniei, alături de oficialităţi.
La venire, Papa a fost întâmpinat cu un protest libidinos din partea unor activişti "homo", pe care Suveranul Pontif i-a "atacat" prin discursul său: "Societatea s-a schimbat, au apărut multe progrese, însă acelaşi lucru trebuie să se petreacă şi cu cele morale - aşa cum sunt atenţia, apărarea şi ajutorul dat familiei, şi uniunii dintre femeie şi bărbat". Papa a mai dat glas unui discurs radical, pe care iarăşi îl aprob, cu ocazia unei vizite mai vechi în Austria, când a acuzat complacerea într-un confort vremelnic, asigurat de o economie labilă, dar şi egoismul nimicitor al cetăţenilor Europei.

(Auto)biografia lui Nicolae Ceauşescu

"E teribilă, uneori aproape înnebunitoare, lipsa comentariului, a oricărui ghid şi plan de traseu prestabilit. Însă tocmai aceasta este uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică, indiferent dacă multora li se va părea ceva criminal.
Asta, fiindcă totul poate fi citit ambivalent.
Nostalgicii epocii de aur vor exulta până la lacrimi la (re) vederea primei maşini Dacia ieşind pe poarta UAP Piteşti, a inaugurării Metroului, a cuvântării care ne-a răvăşit pe toţi în august 1968, a venirii lui Charles de Gaulle şi Nixon la Bucureşti, a trăsurii în care Ceauşeştii au călătorit spre Buckingham împreună cu regina Marii Britanii, ca să nu mai spun de twistul dansat în 1969 chiar sub ochii Anei Aslan, de chipul nevinovat al Zoiei, fabuloasele înscenări legumicole şi viticole de la Ziua recoltei, apariţia noilor perle de pe litoralul însorit al Mării Negre, revelioanele cu Aurelian Andreescu, prezenţa la Casa Albă, alături de Jimmy Carter ş.cl.
Noi, ceilalţi, însă, vom reciti aici eşecul unei enorme iluzii, desfigurarea şi dezumanizarea progresivă a unei ţări agonice, fermecătoare cândva, hărţuită şi hărtănită fără-ncetare de atunci încoace. Citit invers, de la lugubra, grotesc-macabra inaugurare a magazinului Fortuna, de lângă Palatul CEC, în toamna lui 1989, către filmuleţele cu Ceauşescu înotând câineşte, vânând cerbi şi fazani, stând cu Elena în fotolii de catifea aşezate pe iarbă în ditamai livada montană, ori jucând volei (...)".
Textul introductiv a fost extras din articolul Despre ceauşism, între nostalgie şi revoltă, semnat Dan C. Mihăilescu (în Evenimentul Zilei). Imaginile cu Ceauşescu au făcut înconjurul lumii şi, de nenumărate ori, înconjurul minţilor noastre obosite de autocritica şi retorica sterilă a celor 20 de ani post-comunişti. Un popor traumatizat îşi revine cu greu dintr-o epocă la fel de ireală ca şi imaginea unei coreence cântând "Românie, Românie, cât de dragă-mi eşti tu mie, c-am crescut pe a ta glie" (vezi şi teaser trailer-ul de mai jos). De aceea, un film precum "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (r.: Andrei Ujica, cel care a mai realizat cu nemţii şi excelentul documentar Videogramme einer Revolution - 1992), nu poate constitui, la prima vedere, decât un deja-vu de 3 ore.
Este un documentar mult prea lung, iar multe din secvenţele montate pe linişte deplină nu justifică această excentricitate (imaginile în mişcare ar trebui să suplinească acolo şi sunetul, misiune greu de îndeplinit). Absenţa comentariului e salutară, aşa cum observa şi Dan C. Mihăilescu, iar structura narativă încearcă din răsputeri să nu fie tendenţioasă. Cu toate acestea, Ujică nu poate uita că orice film conţine un punct de vedere, un unghi subiectiv din care cineva îşi aruncă privirile asupra realităţii (prezente, sau, în cazul de faţă - trecute). Cu atât mai zadarnică este încercarea de a fi "realist", în cazul unui film compus (culmea!) doar din imagini de arhivă. Ordinea în care acestea sunt montate (cronologia unui mare flash-back) dau în cazul de faţă un dramatism neaşteptat cadrelor din timpul procesului, când dictatorul interogat de un procuror violent şi neverosimil, pare a se retrage în trecut, în propriul trecut, conform inteligentei speculaţii a "naratorului" Ujică. Am apreciat şi decenţa cu care s-au evitat imaginile coşmăreşti ale finalului de proces şi ale execuţiei, îndelung supralicitata concluzie a tragediei.
Autobiografia din titlu m-a îndemnat să fac o altă legătură (decât cea semantică, din Dex) între relatarea întâmplărilor unei vieţi şi automatismul camerei de filmat, care înregistrează aceste întâmplări cu o indiferenţă maşinală. În ciuda numeroaselor discursuri, Ceao nu se (re)prezintă singur, ci îi lasă pe alţii să îi "zugrăvească" faptele prin multe vorbe goale, majoritatea "puse în gura lui". Cronica cinematografică a epocii a arhivat artificialitatea şi impostura sistemului, oglindite cu strălucire de ilustrul său conducător, care astăzi apare ca un ilustru comic al ecranului. Depăşind absurdul Ionescian, cele câteva declaraţii ale acuzatului Nicolae Ceauşescu, dezvăluite (în premieră, probabil) spre finalul documentarului, adâncesc misterul evenimentelor din decembrie 1989. "Vidul de adevăr" şi nevoia de a descifra respectivul mister vor cere un efort suplimentar, cel puţin în domeniul imaginaţiei.


"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" (Official Teaser)

Salonul European de Bandă Desenată

Pe incepem@yahoogroups.com a fost lansată o bineprimită invitaţie la Salonul European de Bandă Desenată, care se va desfăşura din 28 octombrie până pe 21 noiembrie 2010, la Galeria Etaj ¾ – MNAC (în clădirea Teatrului Naţional).
Salonul va găzdui şi expoziţia Istoria Benzii Desenate Româneşti 1891–2010, curator: Alexandru Ciubotariu, cu peste o sută de planşe originale.

"Programul evenimentelor cuprinde expoziţii, ateliere de creaţie (de la serigrafie la webcomics), proiecţii de filme, lansări de carte, întâlniri cu artişti şi editori şi sesiuni de autografe. Un spaţiu special amenajat va fi pus la dispoziţia amatorilor dornici să-şi expună propriile creaţii în domeniul benzilor desenate.

Printre profesioniştii de BD care vor putea fi întâlniţi cu ocazia Salonului se numără Guy Delisle, Sylvain Coissard şi Pakito Bolino (Franţa), Olivier Grenson şi Jean Auquier (Wallonie-Bruxelles), Cserkuti David şi Bayer Antal (Ungaria), Sascha Hommer (Germania), Sandu Florea (SUA), Alexandru Ciubotariu, Dodo Niţă şi Octav Ungureanu (România).

Salonul dispune şi de un punct special de vânzare, unde vor fi expuse albume, broşuri şi reviste de benzi desenate apărute în ţările prezente la manifestare".

Il Canto

S-au împlinit 3 ani şi ceva de când Luciano Pavarotti, unul din cei mai mari tenori ai vremurilor moderne, a părăsit lumea noastră, mult prea poluată fonic. Întâmplător, pe C Music TV - "the classical, cinematic and chillout music channel", un post disponibil doar pe cablu digital, printre alte videoclipuri frumoase am văzut şi Il Canto. Recomand şi postul şi piesa.


"Il Canto" - Luciano Pavarotti

Pentru plăcerea iubitorilor de muzică bună şi în amintirea lui Pav, am mai adăugat nişte videoclipuri speciale...


"Miss Sarajevo" - U2 & Luciano Pavarotti


"Peace Wanted Just To Be Free" - Stevie Wonder & Luciano Pavarotti

"Shakespeare, visul și lumea"

Semnalez un eveniment cultural de excepţie, care va avea loc sub tutela CESI:

"Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Fundaţia Spandugino şi Biblioteca Centrală Universitară vă invită joi, 28 octombrie, ora 19.00, la prima conferinţă din seria Cultura bate criza! Invitatul este criticul şi istoricul de teatru George Banu, care vă propune o discuţie pe tema "Shakespeare, visul şi lumea".

Suntem făcuți din materia viselor noastre>>, spune Shakespeare - şi teatrul se numără printre ele din plin. A vorbi despre relaţia lui Shakespeare cu teatrul înseamnă, de fapt, a vorbi despre teatru în esenţa lui. Nu însă în mod abstract, ci concret, pornind de la voiajul într-un univers vechi şi …actual. Tensiune a dublului ireductibil.", consideră invitatul evenimentului.

Conferinţa are loc în Aula "Carol I", BCU".

Pe site-ul CESI sunt anunţate şi alte conferinţe din acest "serial" care sună destul de bine:
- 5 noiembrie, ora: 16:00 - Actorul şi măştile lui
Invitat: Mihai MĂNIUŢIU şi invitaţii lui (câţiva artişti care au lucrat cu el)
- 18 noiembrie,ora: 19:00 - Jurnalul. Al cui?
Invitat: Andrei PLEŞU.

Michael J. Fox - back from the past

Pe Yahoo se vorbeşte şi despre scurta întoarcere a lui Michael J. Fox pe (micile?) ecrane, pentru un remake al teaser-ului "Back to the Future" de acum 25 de ani. Cică tărăşenia e motivată de Spike TV Scream Awards (o emanaţie a MTV-ului), unde echipa filmului "Back to the Future" se va reuni în faţa unor fani.
După cum se ştie, actorul american Michael J. Fox suferă de Parkinson încă din 1991, dar şi-a ţinut boala secretă până la sfârşitul anilor '90, când a şi lăsat actoria în planul secund. Acest canadian cu figură de puşti simpatic, care nu a terminat nici liceul, a reuşit să devină unul din cei mai bine cotaţi actori de la Hollywood datorită unor filme de mare succes, precum seria Back to the Future (1985-1990), Casualties of War (1989), Doc Hollywood (1991), sau The Frighteners (1996). În ultima perioadă, s-a implicat din ce în ce mai activ în căutarea de noi metode pentru combaterea înfricoşătoarei boli cu care se confruntă, deocamdată incurabilă. Familia lui, precum şi fanii îi sunt alături.


Back to The Future - Teaser 2010


Back to The Future - Teaser 1985

Experimente: Stan Brakhage

Pe YouTube se găsesc nişte filme interesante ale regizorului experimental (sau "artistului avangardist") Stan Brakhage. Despre el citisem întâmplător, acum câţiva ani, în albumul cu 1001 filme de văzut într-o viaţă, unde era menţionat filmul său Dog Star Man: Part I (1962). Alături de filmele lui, se pot urmări şi alte fragmente, sau filme integrale ale altor cineaşti experimentali.


I... Dreaming (1988)


Filme experimentale de alţii şi de prin alte părţi (dintre care cele mai vechi sunt la graniţa cu animaţia; de Bunuel nu are rost să pomenim, deşi intră şi el, parţial, la caestă categorie):

Symphonie Diagonale de Viking Eggeling - 1921


Ballet mecanique (1924) de Fernand Leger - Part 1


The Man with the Movie Camera, de Dziga Vertov - 1929


As I was Moving Ahead, Occasionally I saw Brief Glimpses of Beauty de Jonas Mekas (2000)


Joel Schlemowitz - Short Experimental Films

Sonet from stanescu alexandru on Vimeo.

Când eram prin anul III-IV la U.N.A.T.C., îmi amintesc o vizionare specială organizată în sala de proiecţii de la etajul III (unde vedeam filme de 35mm). Era invitat un cineast (critic ?) german (nu-mi mai amintesc exact identitatea respectivului) care dorea să arate studenţilor o colecţie de scurtmetraje experimentale, create de-a lungul secolului XX de diverşi occidentali. Omu' venise cu şliţu' deschis în faţa profesorilor de la regie, care îl priveau din primul rând al săliţei, mai întâi intrigaţi, mai apoi uşor panicaţi. Cred că "luase ceva la bord", sau aşa arăta el în mod obişnuit, cam ameţit. Doamna Bostan (decană a Facultăţii de Film la vremea aceea) a cedat nervos după vreo 10 minute şi a părăsit sala, în timp ce neamţu' ne prezenta filmuleţele pe care urma să le vedem.
Recunosc, până şi eu, un fan al cinematografului independent şi experimental, am fost încercat de o insidioasă senzaţie de plictis pe la mijlocul proiecţiei, când, după ce prospeţimea şi impactul iniţial au expirat, mâzgălelile şi zgârieturile de pe peliculă au devenit redundante. Oricât de inedite ar fi aceste încercări vizuale, lipsa unei coerenţe de orice tip le aruncă în derizoriu, mai ales dacă experimentul se întinde nejustificat pe mai multe minute.

Nu este însă şi cazul lui Brakhage, a cărui filmografie consistentă (peste 300 de titluri, ce-i drept, numai scurtmetraje) îl "recomandă" amatorilor (sub)genului (speciei ?). Tipu' ăsta era preocupat de mai multe mijloace de expresie, iar preocupările lui sunt etalate în filmul prezentat mai sus - I... Dreaming (1988). Să faci 50 de ani numai filme experimentale este uimitor, mai ales că o operă de acest fel nu are mare vizibilitate şi nici influenţe majore asupra autorilor mainstream. Totuşi Brakhage a fost profesor de film la Universitatea din Colorado, unde cică era apreciat de studenţi. Câteva citate de-ale lui găsite pe Imdb: "I love being objected to. It worries me, but I love being objected to"; "There are a lot of movies made for nobody". Trebuie să subliniem, însă, că orice film este făcut pentru cineva (sau pentru mai mulţi cineva).
Acum 20 de ani, astfel de filme experimentale erau de găsit doar în cercurile pasionaţilor, iar faptul că au devenit accesibile tuturor internauţilor (nu internaţilor!) pare a fi un câştig datorat tehnologiilor din ultima perioadă.

Tutankhamon, Lenin şi Happy Meal

Pe Yahoo am găsit o ştire despre "chiftelele" de la McDonald's, anume că ele au ceva în comun cu Tutankhamon şi Lenin: "a shocking resistance to Mother Nature's cycle of decomposition and biodegradability, apparently".
Dacă privim fotografiile de mai sus, preluate din 180-Day Happy Meal Art Project, al fotografei newyorkeze Sally Davies, putem observa cum după 6 luni de stat în bucătăria artistei, faimosul meniu dedicat copilaşilor arată aproape neschimbat, ba chiar mai bine decât în ziua cumpărării. OK, deci carnea aia înnegrită te înfricoşează puţin, dar cartofii şi pâinea sunt intacţi. Davies declara azi în UK Daily Mail:"The only change that I can see is that it has become hard as a rock".
Acest experiment "artistic" nu spune multe lucruri noi, deja se ştie că multe din trupurile umane nu mai suferă o descompunere "normală" după moarte, asemeni junk food-ului cu care se îndoapă din ce în ce mai des. Nu degeaba neputrezirea oamenilor "de rând" era considerată în vechime un semn rău.
Poftesc şi consum la mâncare marca McDonald's de 15 ani, de când primul Mec şi-a făcut deschiderea triumfală la Unirea, dar nu pot să nu semnalez nocivitatea acestor produse. "Chiftelele" acestea rămân la fel de artificiale ca orice altă tentaţie prea gustoasă pentru a nu crea dependenţă. Deci pentru un timp putem merge doar la KFC!

Coraline

De ceva timp tot încerc să văd filmuleţul Coraline (S.U.A. 2009), şi iată că în week-end-ul acesta i-am dat în sfârşit play pe DVD.
Nu ştiam decât că această animaţie făcuse oareşce valuri anul trecut, când a fost lansată pe ecrane în variantă 3D. Regizorul Henry Selick a mai lucrat cu Tim Burton la The Nightmare Before Christmas (1993) şi James si piersica uriasa (1996). Deşi Burton nu s-a implicat sub nici o "funcţie" în Coraline, tuşele şi copacii lui întunecoşi apar în multe cadre, probabil ca o urmă a contaminării "artistice" reciproce. Ca şi îndelung apreciatul The Nightmare Before Christmas, Coraline este o animaţie stop-motion, dar filmată integral în "tânăra şi revoluţionara" tehnologie 3D. Am aflat că ar fi chiar cea mai lungă animaţie de acest tip realizată până în prezent (deşi, după cum arată, pare că totul a fost executat pe computer). Destul de mulţi artişti plastici au lucrat la machetele, păpuşelele (au fost filmate cadru cu cadru modele miniaturale) şi varietatea de efecte speciale din această adaptare a romanului semnat Neil Gaiman, autorul unor basme contemporane deosebit de imaginative.
Neştiind toate acestea la momentul vizionării, nu am acordat suficient credit filmului, iar pe deasupra am mai şi derulat pe ffd câteva secvenţe, pe care le presimţeam plictisitoare şi cumva deja-vu. După primele 20 de minute, însă, când acţiunea ia un viraj surprinzător pe cărarea care duce la genul horror, am rămas pironit pe canapea. Influenţele vizuale sunt multiple, începând cu Jack and the Beanstalk (1974), unde găsim o vrăjitoare fioroasă, a cărei apariţie grafică aduce cu "The other mother" din Coraline, trecând poate prin partea a III-a din Twilight Zone: The Movie (1983), chiar şi prin Matrix (1999), dar şi prin multe altele pe tema relaţiei copii-părinţi.
Mai special în filmul de faţă este felul în care Henry Selick pune pe ecran lumea paralelă (alternativă ?), în care Coraline, fetiţa nemulţumită de părinţii ei naturali (reali ?) devine captivă, din momentul în care descoperă că frumuseţea acelei lumi este înşelătoare. Fetiţa ajunge "dincolo" trecând printr-o uşă secretă din perete (ca în Being John Malkovich - 1999 ?) şi descoperă, alături de o pisică foarte lucidă, graniţele teritoriului artificial fabricat de malefica other mother (o posesivă şi vicleană mamă din "lumea paralelă"), graniţe dincolo de care e un "vid de materie" - deci personajele păşesc în gol, pe un ecran alb. Ciudăţenia personajelor (multe secundare - nişte babe mi-au amintit de Les triplettes de Belleville - Franţa 2003) şi a întâmplărilor este dublată de consistenţa coşmărească a spaţiilor "de joc". Culorile, luminile şi mai ales umbrele timburtoniene, dar şi coloana sonoră ieşită din comun, completează o animaţie deloc recomandată copilaşilor care vor să doarmă noaptea liniştiţi (eu nu mai închideam un ochi după chestia asta, acum vreo 20 de ani să zicem).

Imdb 20

Pe 17 octombrie, site-ul Imdb va împlini 20 de ani de activitate.
Cel mai accesat site de cinema din lume îşi merită denumirea şi celebritatea. Aici găsim cea mai bogată bază de date în materie (filme, cineaşti, festivaluri, citate etc). Este de ani buni un instrument extrem de util în mâna oricărui critic sau cercetător al cinematografiei.
De ziua lor, angajaţii Imdb au întocmit liste "peste topuri": cele mai bune filme, seriale, cele mai surprinzătoare Oscaruri, cei mai buni actori din ultimii 20 de ani ş.a.m.d. Bonus - interviuri exclusive cu celebrităţi de la Hollywood.
La Mulţi Ani Imdb şi la cât mai multe filme bune în stoc!

Wall Street

Michael Douglas în Wall Street (1987 şi 2010)


După ce am cumpărat de la "barul" multiplexului 2 ape plate 0,5l la 7 RON (70 000 lei!) bucata, am intrat în sala 3, pe dreapta, să văd filmul Wall Street: Money Never Sleeps (2010).
Un film în care personajul principal consideră că "prices are real" şi "greed is good". Tot el afirmă că speculaţia e mama tuturor relelor din domeniul financiar, domeniu pe care împrumuturile nerambursabile de la stat (Federal Reserve), precum şi "riscul moral" ("moral hazard - that is when I take your money and I'm not responsible for it") prezentat de diversele banci de investiţii, îl vor duce inevitabil la ruină.
Sequel-ul celebrului Wall Street este regizat tot de veteranul (şi la propriu, pentru că a scăpat din Vietnam) Oliver Stone, iar pe lângă Michael Douglas (Gordon Gekko) conţine următoarele "staruri": Frank Langella, Josh Brolin, Susan Sarandon şi Eli Wallach (născut în 1915, cu 14 ani înaintea Marii Despresii!), care la vârsta lui matusalemică continuă să dea sare şi piper rolurilor primite. De Shia LaBeouf nu prea ai ce să spui, face parte din acea categorie de puştani artificiali, băgaţi cu forţa în roluri profitabile, alături de actori titraţi. Însă în ciuda distribuţiei şi a scenariului oarecum elaborat, care plasează acţiunea în 2008, la 21 ani distanţă faţă de primul Wall Street (1987), valorificând impactul şi urmările crizei economice actuale, acest film suferă de "sindromul Orson Welles", ca să-l numesc într-un fel.
Am văzut acum câţiva ani un documentar excepţional despre Orson Welles (care azi ar fi fost de vârsta lui Eli Wallach), defapt un interviu amplu în care acest vestit cineast american îşi amintea cum producătorii de la Hollywood schimbau pagini întregi din scenariile unor filme precum The Magnificent Ambersons (1942), sau Mr. Arkadin (1955), filmând secvenţe noi fără acordul lui. La fel ca Welles (deşi comparaţia e uşor forţată), Oliver Stone pare că ar fi fost (cu voie sau fără) victima unui sabotaj "scenaristic". Ultimele 10 minute din Wall Street: Money Never Sleeps sunt complet rupte de restul filmului şi de realitate. Că sunt rupte de realitate, asta nu mai surprinde pe nimeni, de vreme ce Hollywood-ul este locul unde se "minte de 24 de ori pe secundă", dar de ce era nevoie să fie pulverizată logica construită până atunci? "It's not about money", spun mai multe personaje, pe rând, încercând să convingă spectatorul internaţional de importanţa pe care americanii o acordă profunzimii relaţiilor copil-părinte, respectiv soţie-soţ şi vice-versa. Chiar şi în lumea de beton şi sticlă a afacerilor New-York-eze, primordiale sunt sentimentele, umanitatea, deci absenţa lor este adevăratul faliment, iar nu cel financiar - iată ce am fost păcăliţi să credem până în momentul în care (ATENŢIE !! SPOILERS) Gordon Gekko se hotărăşte să-i vireze viitorului ginere cele 100 milioane dolari (bani "donaţi" de fiica sa) înapoi în contul afacerii cu energie alternativă. De ce ar face aşa ceva un escroc fără scrupule, care a furat de la propria fiică (de fapt de la ginere şi de la el însuşi, în fine, tre' să vedeţi filmul până în acest punct)?? De dragul viitorului nepot, a cărui ecografie filmată o priveşte înduioşat pe acelaşi ecran pe care verifică cotaţii, tranzacţii, indicii bursieri etc. Cine mai înghite o asemenea "gogoaşă" şi pe cine încearcă să panseze acest chinuit "happy-end"? Pe bugetarii sărăciţi de mizeria economică din România (care oricum nu îşi mai permit "scorurile" cinematografelor bucureştene)? Dacă nu era vorba despre bani, atunci de ce tot cu bani reuşeşte mefistofelicul Gekko să-şi recupereze statutul de bunic şi tată iubitor?
Defecţiunile narative şi uneori interpretative (fata şi "tânărul broker" sunt la pământ cu actoria, am mai spus) nu pot strica, totuşi, prezenţa agreabilă a lui Michael Douglas. Acestui membru al "clubului charismaticilor" de la Hollywood rămâne să-i urăm însănătoşire grabnică (după filmările la Wall Street: Money Never Sleeps a aflat că are o tumoare la gât, în urma carierei nefericite de fumător). Îl aşteptăm să se întoarcă pe ecrane intact, cu vocea sa inconfundabilă.

Retrospectivă - Festivalul de Muzică veche de la Miercurea Ciuc

Cu întârziere (datorată în special vacanţei "de vară", dacă putem numi astfel un concediu de 2 săptămâni) am uploadat 2 filmuleţe care documentează momente din a 30-a ediţie a Festivalului de Muzică veche de la Miercurea Ciuc, care s-a desfăşurat în luna iulie. Formaţia "principală" a filmelor este Lyceum Consort, care în acest an a împlinit 18 ani de activitate şi pe care am acompaniat-o (doar cu prezenţa) în cele 3 zile de festival.
E interesant de văzut cu ce se ocupă iubitorii de muzică medievală în România, în ciuda crizei economice şi culturale.

Voievodul "vampir" la MNAR

Cică la Palatul Regal funcţionează de două luni deja o expoziţie foarte interesantă despre personalitatea "mitologică" a lui Vlad Ţepeş. "Cu sprijinul Ambasadei Austriei la Bucureşti al al Forumului Cultural Austriac, Muzeul Naţional de Artă al României, Kunsthistorisches Museum Viena şi Schloss Ambras vă invită în perioada 9 iulie - 10 octombrie 2010 să vizitaţi expoziţia Dracula – voievod şi vampir.
Expoziţia a fost prezentată de Kunsthistorisches Museum din Viena în 2008 la Schloss Ambras din Innsbruck, cu ocazia aniversării a 111 ani de la publicarea romanului „Dracula” de Bram Stoker, cu scopul de a redeschide discuţia asupra personajului istoric Vlad Ţepeş/Dracula şi a vampirismului într-un context istoric şi documentar realist.

Piesa centrală şi „vedeta” expoziţiei o constituie binecunoscutul portret al voievodului Vlad Ţepeş, numit deseori în epocă Dracula, conservat de mai bine de 400 de ani la castelul Ambras. Pornind de la această piesă, prezentată acum în premieră publicului din România, expoziţia se articulează în patru secţiuni.

(...)

Nimic nu a contribuit mai mult la conturarea viziunii curente despre Dracula şi vampiri decât imensa producţie de adaptări cinematografice. Ultima parte a expoziţiei urmăreşte cum a evoluat figura lui Dracula în cinematografia mondială, prin intermediul afişelor, trailler-elor şi imaginilor din filme precum Dracula (SUA, 1931, regia Ted Browning, cu Béla Lugosi), Dracula, Prince of Darkness (Marea Britanie, 1965, regia Terence Fisher, cu Christopher Lee), Blood for Dracula (Franţa-Italia, 1974, regia Paul Morrissay, producător Andy Warhol), Nosferatu the Vampire (RFG-Franţa, 1979, regia Werner Herzog, cu Klaus Kinski) etc".

Aş merge s-o văd şi eu.

Din Mallorca

Spre sfârşitul vacanţei am poposit în Mallorca, cea mai mare dintre insulele Baleare (deci "capitala" lor). Excursia din acest an s-a dovedit plină de escapade tursitice pe coastele însorite ale insulei spaniole - am făcut "baie" la Port Alcudia, Soller, Costa de Canyamel, dar am şi vizitat fascinantele mănăstiri Lluc şi Real Cartuja (Valldemossa) cu muzeele lor.
La mănăstirea din Valldemossa a fost cazat pentru o perioadă Frédéric Chopin şi feminista franceză George Sand. În cinstea marelui muzician polonez, în incinta mănăstirii se desfăşoară anual Festivalul Chopin, pe unde au trecut interpreţi celebri din ultima parte a secolului XX.


Mallorca este bogată în peşteri, dar cele mai spectaculoase sunt Drach şi Arta. La Drach (Peştera Dragonului), vizitatorii sunt gratulaţi şi cu un scurt concert de muzică clasică (ţinut "din barcă", pe un râu constituit de apele Mediteranei infiltrate prin stânci). Privind fotografiile din peştera Drach, am observat o structură de stalactite care seamănă înfricoşător de mult cu un personaj ghemuit (vezi imagine mărită, iar în dreapta, o stalactită uriaşă în formă de coloană din pestera Arta).

Abia acum câteva săptămâni am aflat că Mediterană înseamnă Marea dintre pământuri ! Apa Mediteranei pare caldă şi "uleioasă" pe lângă cea a Oceanului Atlantic, care era rece şi "aspră" precum apa de izvor.

Sa Calobra, Soller, Canyamel

Infrastructura insulei Mallorca este exemplară, iar ministerul transporturilor din ţara noastră ar trebui să se documenteze acolo pentru a construi drumuri mai durabile.

Bem-vindo a Portugal

Portugalia însemna pentru mine o enigmă geo-politică. Cum a putut să reziste o ţărişoară atât de mică în coasta spaniolilor, care ar fi ocupat în întregime Peninsula Iberică ? Bine, dacă ne uităm mai atenţi pe harta şi istoria Europei, vom constata că Portugalia nu este mult mai mică decât Austria. La fel ca aceasta, a fost imperiu (!), dar spre deosebire de Austro-Ungaria - imperiu colonial. Din Wikipedia aflăm că "în 1487, Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranţe, iar în 1498 Vasco da Gama ajungea în India, unde se stabileau primele avanposturi portugheze. De aceea portughezii au decis să creeze diverse baze fortificate de-a lungul coastei orientale în India, dând început unei expansiuni destul de agresive. De-a lungul coastelor africane orientale, mai multe state mici musulmane (Mozambico, Kilwa, Bravae, Mombasa) au fost distruse sau au devenit aliate ale Portugaliei. Pêro da Covilhã a ajuns Albissinia în 1940. În Oceanul Indian una dintre navele lui Pedro Álvares Cabral a descoperit Madagascarul, care a fost explorat parţial de Tristão da Cunha (1507); Mauritius a fost descoperită în 1507. Imperiul portughez în Orient a fost recunoscut prin Tratatul de la Tordesillas. Portughezii au stabilit apoi baze comerciale la Goa, Malacca, la Macao. Obligaţi să-şi apere rutele lor comerciale atât de europeni cât şi de către asiatici, portughezii dominau nu numai comerţul dintre Asia şi Europa, dar şi cel între diferite regiuni din Asia, printre care India, Indonezia, China şi Japonia. Brazilia a fost descoperită în 1500 de către Pedro Álvares Cabral şi colonizarea va începe în jurul anului 1530". Dispariţia totală a Imperiului Portughez s-a produs odată cu cedarea coloniei Macao în 1999, ultima din cele 7 colonii care i-au asigurat o prosperitate intermitentă timp de aproape 500 de ani.

Lisabona

Sintra, Cascais, Estoril, Capo da Roca...

În această vară, când am vizitat Portugalia, această ţărişoară din occidentul extrem al Europei mi-a amintit zilnic de România (mai precis de defectele ei). Doar clima exotică, oceanul cuceritor şi monumentele impunătoare din Lisabona mai certifică numele acestui teritoriu neaşteptat de sărăcăcios şi cutreierat în lung şi-n lat de ritmul depresiv al fado-ului. Lenea mediteraneană este cucoană mare aici, pe alocuri mai dihai ca prin Halkidiki, Roma, sau Bucureşti. Nu am putut să mănânc nici măcar un pui care să nu fie uscat şi fără gust, iar de "produsele oceanice" nu m-am atins. Nici faimosul Porto nu am apucat să-l gust, ci doar să cumpăr câteva sticle cadou.
M-au impresionat, totuşi, culorile oceanului, fluxul care năvălea peste prosoapele de pe plajă la amiază, Christo Rei, Tejo, Alfama, Sintra, Fatima, Capo da Roca şi vila unde Carol al II-lea şi-a trăit ultimii ani ca un ilustru anonim (vezi foto din Estoril).

Toamna sunt Zilele Bucureştiului

Se anunţă tot felul de evenimente plăcute şi în acest an de Zilele Bucureştilor (Bucureştiului?). Iată un comunicat de presă:

"Primăria Municipiului Bucureşti organizează prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale şi alte instituţii din subordine, în perioada 10 – 20 septembrie, un eveniment cultural dedicat aniversării a 551 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti – Zilele Bucureştiului 2010.
Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii –fântâna Universităţii de Arhitectură şi Pasajul Universităţii, Piaţa Roma (Lupoaică), Piaţa Verona, Centrul Istoric, Bulevadrul Unirii vor îmbrăca straiele de sărbătoare pentru aniversarea oraşului".

Evenimentele sunt prezentate detaliat aici:

SALONUL MUNICIPAL DE ARTĂ MEDIEVALĂ, 13 - 26 septembrie, Palatul Voievodal Curtea Veche

NOAPTEA ALBĂ A FILMULUI ROMÂNESC, 17 septembrie

ROCK LOVES CHOPIN, 18 septembrie, Piaţa Constituţiei, ora 21.00

ZIUA CHITARELOR, 18 septembrie, Teatrul Bulandra-Sala Izvor, ora 10.30

ARTĂ ŞI PEISAJ - Grădini nomade, 18 - 20 septembrie

FESTIVALUL CULTURII THAILANDEZE, 18 - 22 septembrie

NERI PER CASO, 19 septembrie, Piaţa George Enescu, ora 21.30

Noaptea albă a filmului românesc sună intrigant, deşi filmele din program sunt cam expirate, dar Festivalul Culturii Thailandeze ?